- Domeniul pe care locuiește Pahonțu s-a extins în ultimii ani de peste patru ori, iar vila și-a dublat suprafața. În curte au apărut o „bucătărie de vară” de 110 mp și o piscină fără autorizație de construire.
- Extinderea s-a făcut prin achiziții și donații între părinți și fiul angajat la Londra, fără ca acestea să apară în declarațiile de avere ale șefului SPP, conform legii.
- Lucian Pahonțu a transmis pentru Snoop că „a reflectat fidel situația juridică a bunurilor deținute la data completării documentelor”.
Timp de 15 ani, șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, a declarat că deține, împreună cu soția, o casă de 186 mp și un teren de 200 mp. În realitate, patrimoniul și-a modificat și dimensiunea, și proprietarii, iar schimbările nu au fost menționate în declarațiile de avere ale generalului, așa cum era obligat de legea integrității.
Având în vedere profesia riscantă a directorului SPP, Snoop a decis să nu ofere niciun element de localizare a proprietății. Interesul public al subiectului este reprezentat nu de localizarea terenului și a casei, ci de obișnuința șefului SPP de a nu declara obligațiile conform legii. La fel s-a întâmplat și când vreme de 18 ani generalul Pahonțu nu a declarat că nu a colaborat cu Securitatea.
Teren cumpărat în 2001, trecut în declarația de avere în 2010
În 2005, Lucian Pahonțu trece de la Jandarmerie la conducerea Serviciului de Protecție și Pază (SPP). În ultima declarație de avere din vechea funcție și în prima din cea nouă, depuse în același an, casa sa din București apare identic: 86 mp, cumpărată în 2000.
Actele consultate de Snoop spun însă altceva: contractul de vânzare-cumpărare este din 2001, casa are o suprafață totală de 179mp și vine împreună cu un teren de 200 mp în acte (187 mp măsurați cadastral).
În declarația de avere din 2008, suprafața construită a casei sare de la 86 la 186 mp, iar titular este o anume Ileana Pahonțu, care nu există în actele cadastrale. Abia în documentul depus în 2009 Lucian Pahonțu figurează ca proprietar în cote egale cu soția, Mihaela Elena Pahonțu.
Terenul cumpărat în 2001 apare consemnat abia în 2010, conform declarațiilor de avere publice. De atunci, cifrele din declarația de avere rămân neschimbate timp de 15 ani: casă 186 mp, teren 200 mp.
Contactat de Snoop, Lucian Pahonțu a subliniat că „a depus anual și în termenul legal declarațiile de avere și de interese”.
Totuși, unele declarații ale șefului SPP lipsesc. Declarațiile din 2006 și 2007 ale lui Lucian Pahonțu nu sunt pe site-urile SPP sau ANI. La cererea Snoop, ANI a refuzat să le facă publice. A invocat decizia CCR din 2025, care a eliminat obligația publicării lor. Potrivit agenției, nici declarațiile vechi, nepublicate anterior, nu mai pot fi furnizate la cerere.
Neconcordanțele din declarațiile de avere
Între timp, proprietatea pe care locuiește directorul SPP se mărește de peste patru ori. Două terenuri învecinate se adaugă lotului inițial, iar suprafața ajunge la 875 mp.
Din aceștia, Lucian Pahonțu și soția dețin în prezent 270 mp. Restul terenului aparține fiului și norei, care lucrează la Londra, conform CV-urilor. O parte din acest teren le-a aparținut însă aproape 11 luni soților Pahonțu. În acest interval, au extins vila, apoi i-au donat fiului apartamentul nou și o cotă din teren.
Mișcarea a avut loc între depunerea a două declarații de avere, fără ca transferurile să fie consemnate.
Neconcordanțele privind suprafețele și anul achiziției fac greu de urmărit evoluția proprietății. Ele se repetă în declarațiile de avere ale soției, Mihaela Elena Pahonțu, prodecan al Facultății de Farmacie din cadrul Universității „Carol Davila”, din București, între 2018 și 2024.
„În toată perioada la care faceți referire, am depus anual și în termenul legal declarațiile de avere și de interese, datele înscrise reflectând în mod fidel situația juridică a bunurilor pe care le dețineam la data completării documentelor”, a transmis Lucian Pahonțu pentru Snoop prin purtătorul de cuvânt al SPP.
Bani câștigați legal, fără precizarea depozitelor sau altor destinații
Declarațiile soților Pahonțu depuse în ultimii 15 ani nu conțin nici informații despre conturi sau depozite bancare, ceea ce face greu de urmărit fluxul banilor. Ambii au avut venituri legale semnificative și impozitabile, dar acestea nu apar în economii.
Potrivit legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, acestea trebuie declarate dacă valoarea lor cumulată depășește 5.000 de euro la momentul completării declarației.
În 2023, veniturile directorului SPP erau, în medie, de aproape 6.000 de euro pe lună. După trecerea în rezervă, anul următor, veniturile sale au crescut: cumulează pensia militară cu salariul de la SPP și încasează aproape 9.000 de euro lunar, după cum a arătat o investigație Snoop
Primul teren. Cumpărat de fiul student și donat părinților
Cum s-a ajuns la 875 de mp?
2016. Lângă proprietatea soților Pahonțu se află un teren de 411mp de la vecini. Fiul directorului SPP se angajează, în scris, să-l cumpere cu 163.000 de euro.
Tânărul are 23 de ani și este student în Anglia. Achită un avans de 65.000 de euro, iar restul urmează să fie plătit în patru rate, până în 2019.
2019-2021. Când achită suma totală a terenului, fiul șefului SPP deja lucrează la Londra, în domeniul bancar, potrivit CV-ului. Tatăl se ocupă de actualizarea datelor la Cadastru.
2022. În iulie, fiul le donează părinților terenul, împărțit acum în două loturi. Cei 411 mp, evaluați pentru impozitare la 100.886 euro, trec astfel în proprietatea părinților.
| Donația se întâmplă la puțin peste o lună după ce directorul SPP și-a depus declarația de avere. Astfel, terenurile nu apar în actul din 2022. |
Împreună cu terenul pe care se află casa din declarațiile de avere, Lucian Pahonțu și soția dețin acum 598 mp. Au spațiu să extindă vila. Obțin acordul vecinilor, pentru a construi la mai puțin de 60 de centimetri de proprietățile lor.
Vila. Extinsă de părinți, donată fiului
2023. În ianuarie, soții Pahonțu primesc autorizația de construire, care consemnează lucrări de 68.400 euro. În aproape patru luni, suprafața vilei crește de la 179 la 397 mp. Extinderea aduce în acte „un apartament” dispus pe parter, etaj, o mansardă și o terasă de 26 mp.
În iunie, părinții îi donează fiului noul apartament și 328 mp din teren. Păstrează cealaltă vilă și 270 mp de teren. Fiul este reprezentat la semnarea actelor de un mandatar.
| De această dată, donația are loc cu cinci zile înainte ca Lucian Pahonțu să depună declarația de avere. Cum apartamentul și cota de teren nu îi mai aparțin, ele nu apar în actul din 2023; în cazul bunurilor, legea cere ca declarația să reflecte situația la data depunerii. Dar legea obligă consemnarea bunurilor imobile înstrăinate în ultimele 12 luni. Transferul către fiu însă lipsește. Fiecare declarație de avere este asumată pe proprie răspundere. Potrivit legii, depunerea cu intenție a unei declarații necorespunzătoare adevărului constituie infracțiunea de fals în declarații. Agenția Națională de Integritate poate începe verificări din oficiu. ANI nu a răspuns întrebărilor Snoop despre eventuale verificări sau sesizări la adresa averii directorului SPP, Lucian Pahonțu, de-a lungul timpului. „În cazul în care acestea există, nu sunt informații publice”, a subliniat instituția. |
Al doilea teren. Șantier înaintea autorizației
Vila nou ridicată se apropie de casa vecinului, conform imaginilor din satelit.
Februarie 2024. Fiul, ajuns acum la 31 de ani și între timp căsătorit, cumpără împreună cu soția un alt teren de la vecini, care are 277 mp. Prețul este de 135.000 de euro, conform actelor consultate de Snoop. Tânărul achită pe loc 9.500, în numerar. Pentru restul, termenul de plată este finalul anului.
Până atunci, cele două familii Pahonțu unesc noul lot cu terenurile deja deținute. Acum, directorul SPP locuiește pe o proprietate de 875 mp.
În acte, el și soția dețin însă 270 mp. Restul sunt pe numele fiului și al norei.
La momentul achiziției, în curte se ridică deja o altă construcție, vizibilă din imaginile satelitare. Fiul obține însă autorizația de construire abia patru luni mai târziu.
Iunie 2024. Autorizația vizează o clădire de 110 mp, numită în actele cadastrale „bucătărie de vară”, și o magazie de 14 mp. Întreaga investiție este estimată la 31.000 euro.
| În ziua în care fiul obține autorizația de construire, Lucian Pahonțu depune declarația de avere pe 2024. Consemnează aceleași suprafețe: vilă de 186 mp și teren de 200 mp, deși deține împreună cu soția 270 mp de teren. În decembrie 2024, bucătăria de vară și magazia sunt intabulate pe numele întregii familii. |
„Bucătăria de vară” cu piscină
August 2025. În imaginile satelitare, totul e pus la punct. Șantierul a dispărut, iar curtea de 875 mp are un gard nou și gazon. În fața „bucătăriei de vară” se vede o piscină.
Legea privind autorizarea lucrărilor de construcții asimilează piscinele anexelor gospodărești. Construirea lor presupune obținerea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire. Ele nu apar însă în actele depuse de familia Pahonțu la Primărie și consultate de Snoop.

Lucian Pahonțu a refuzat să răspundă punctual întrebărilor Snoop privind omisiunile din declarațiile sale de avere, lipsa autorizației de construire pentru piscină și motivul pentru care, timp de 15 ani, nu a declarat niciun cont bancar.
Fără declarație la CNSAS
Generalul Pahonțu a condus SPP timp de aproape două decenii fără ca CNSAS să finalizeze verificarea legăturilor sale cu fosta Securitate. Generalul nu a depus niciodată declarația pe proprie răspundere prin care să-și asume că nu a fost lucrător sau colaborator al Securității, o condiție obligatorie pentru cercetarea din oficiu CNSAS. SPP trebuia să o trimită din 2008, conform legii.
„Activitatea mea a fost verificată în repetate rânduri de instituțiile abilitate”, a spus atunci Pahonțu, într-o reacție după investigațiile Recorder și Snoop din august anul acesta.
Dar șeful SPP nu a răspuns întrebării dacă a depus, așa cum cerea legea, declarația pe proprie răspundere prin care să precizeze că nu a fost colaborator sau lucrător al Securității.
Verificarea CNSAS începută în 2008, la solicitarea unei persoane fizice, a rămas blocată din cauza întârzierilor instituționale și a lacunelor legislative.
Editare: Iulia Roșu
Fact Checking: Ada Constanda
Ilustrație și grafică: Ion Mateș, Răzvan Luțac
Foto colaj cover: Inquam Photos / Octav Ganea