- Timp de peste șase luni, Snoop a contactat aproape 50 de cliente și martori, direct sau prin intermediul altor surse. Femeile descriu același tipar de manipulare, documentat incognito și de Snoop. Mai întâi le etichetează negativ, apoi le zice că vede în ele ceva special: sunt „îngeri întrupați”.
- Femeile spun că le atinge pe sâni sau în zone intime, în timp ce le vorbește despre „energii”, „draci”, „karma” și presupuse blocaje sexuale. Pe cele „plictisite de viață” le transformă în „amante”, după cum explică chiar el într-una din cărțile sale.
- Timp de aproape trei decenii, Argeșanu (57) și-a construit imaginea unui „maestru” capabil să vindece probleme de orice fel, printr-un amestec de terapii alternative, pseudoștiință, „magie” și discurs „mesianic”. Își atribuie puteri supranaturale, ceea ce generează frică și obediență.
- Deși nu a făcut rezidențiatul și nu are aviz/atestat de la Colegiul Psihologilor și Colegiul Medicilor, se prezintă ca medic. Practicile sale nu sunt reglementate și controlate de stat, însă a fost legitimat public prin participarea la un congres susținut inclusiv de instituții de stat și de cele două Colegii profesionale.
- Argeșanu respinge acuzațiile de agresiune sexuală ca fiind „prostii”: „N-am nimic de comentat. (…) Eu am o conștiință cât se poate de curată”, a spus pentru Snoop. A refuzat să răspundă la alte întrebări pe aceeași temă.
- În partea a doua a investigației arătăm cum și-a construit Argeșanu averea din banii adepților.
Dracii
„M-am trezit cu un deget în fund”, povestește Ema* despre întâlnirea cu „maestrul Reiki” Ovidiu Dragoș Argeșanu, în toamna lui 2022. Era într-o cameră de hotel dintr-un oraș aflat la o sută de kilometri de București. Argeșanu ținuse acolo cursuri și ședințe individuale de „terapie”.
Ema* trecuse recent printr-un accident de mașină soldat cu decese. Era în depresie și abia se recuperase după o fractură la coloană.
„Eram în piuneze”, povestește.
„Încercam să caut răspunsuri pe partea spirituală: de ce s-a întâmplat, unde am greșit (…) Mă agățam de orice”, explică ea starea emoțională în care se afla.
Nu era familiarizată cu ce face Argeșanu, dar a avut încredere în prietena medic care i-l recomandase și care practica Reiki. „Mi-a spus că este topul terapeuților, cel mai bun”, își amintește.
Mai întâi, Argeșanu a măsurat cu ansa.

Ansa este un instrument folosit în radiestezie – o practică alternativă descrisă ca pseudoștiință de surse academice și publicații științifice.
O pensetă se mișcă pe un cadran de la zero (nu) la 100% (da) și „răspunde” la întrebări sau măsoară „câmpuri energetice”.
„Radiestezia este o formă de comunicare cu îngerii”, spunea Argeșanu într-un podcast.
„S-au făcut studii științifice și s-a dovedit că nu e nimic paranormal. (…) Oamenii pur și simplu ghicesc”, spune doctorul în fizică Cristian Presură, pentru Snoop. Mișcarea ansei este produsă involuntar și inconștient de mâna celui care o manevrează, explică el. „Sugestiile și așteptările pot declanșa mișcări musculare care ne ocolesc voința”, conform Departamentului pentru Știință al universității canadiene McGill.
Contactat de Snoop, Argeșanu respinge însă explicațiile științifice: „Asta nu e adevărat”.
Apoi, „maestrul” i-a spus Emei* că are „foarte mulți draci” în ea, că e „porno” și că va divorța până la finalul anului, își amintește Ema* „exact” cuvintele lui. „Starea mea era total opusul la ce îmi spunea el”, subliniază ea.
A ridicat-o, să-i „măsoare” șarpele Kundalini.
„A venit în spatele meu. Mi-a cerut să dau capul pe spate și să mă cambrez.” Deși i-a explicat că nu are voie, din cauza fracturii la coloană, el a insistat. „Mă tot trăgea de frunte”, spune ea. Durerile s-au intensificat. Se simțea imobilizată. A presupus însă că Argeșanu „știe ce face” – absolvise Medicina.
I-a simțit apoi mâna sub buric. Apoi pe coloană. Pe fund, insistând pe noadă.
Apoi degetul, pe piele, în fund.
Argeșanu o ținea în continuare de frunte, „cu toată forța”, spune ea. „A fost ceva extrem de rapid (…) Nu înțelegeam (…) ce fel de terapie este”, rememorează șocul momentului.
Conform Codului Penal, comportamentul lui Argeșanu poate fi încadrat la viol, spune pentru Snoop Vladimir Ignat, avocat în cadrul asociației ANAIS.

Argeșanu este de altă părere: „Palmele (…) se pot aplica și pe sâni”, pentru „vindecarea bolilor apărute la acest nivel”, scrie el în cartea sa „Reiki, între mit și realitate”. Nu există dovezi științifice că terapia Reiki „vindecă”. Un studiu din 2024 arată însă că poate contribui la reducerea anxietății asociate stării de sănătate și procedurilor medicale la pacienții cu afecțiuni cronice.
„Spiritualitatea în Reiki (…) nu implică (…) guru spirituali”, scrie Niță Mocanu în „Manualul de Reiki Gradul I”.
Ema* i-a cerut lui Argeșanu s-o lase. A plătit 600 de lei și a plecat tremurând.
Prietena medic care i-l recomandase a râs și a bagatelizat, povestește Ema*. I-a fost rușine să mărturisească altcuiva. Nici la Poliție nu s-a dus: „Mă vedeam o picătură de apă într-un ocean. (…) Sunt femei chinuite de soți și iubiți și nu rezolvă nimic.”
„Persoanele care conștientizează abuzul și aleg să nu raporteze se tem de revictimizare – ridiculizare, expunere și blamare socială. Dar și de costurile emoționale, sociale sau financiare care pot apărea”, spune psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță), coordonatoarea proiectului de psihoeducație „In a Relationship”, pentru prevenirea abuzurilor.
Povestea Emei*, cu diverse variațiuni, este povestea mai multor femei cu care Snoop a discutat timp de mai multe luni. Numărul clientelor contactate direct sau prin intermediul altor surse este însă de ordinul zecilor.
Unele dintre ele au relatat, în spațiul online, experiențe similare. Altele i-au scris în privat psiholoagei Carmen Nițescu Grigoraș, după ce vara trecută a făcut un apel la mărturii pe Facebook, unde și-a povestit propria experiență avută cu el, în 2013.
Nu toate au dorit însă să discute cu presa, de teamă că Argeșanu le va „ataca energetic”.
„Dumnezeu pe Pământ”

Dragoș Ovidiu Argeșanu este cunoscut ca „o mare somitate în spiritualitatea românească”, spun două voci din comunitatea spirituală. E perceput ca „profesionist”, „medic”; „cu ajutorul lui vei reuși să-ți rezolvi toate problemele (…), îți merge bine în viață și ce-ți dorești aia se întâmplă”; are „răspuns la toate întrebările”, spun alte trei foste cliente.
„Îl vedeam Dumnezeu pe pământ. Mi se părea că el deține adevărul absolut”, punctează alta.
Este aura pe care Argeșanu și-a construit-o în aproape trei decenii de practică. Se prezintă ca mentor, parapsiholog, terapeut, psihanalist, „maestru Reiki”, preot „prin har”, vraci, dezlegător de farmece. Promovează ceea ce numește „medicina chakrelor”.
„Am luat și din creștinism, și din budism, și din iudaism, și din yoga, și din mahomedanism. Și de la infoenergetică, și din artele marțiale”, scria el pe Facebook în 2020.
„Mi-am creat un sistem”, susținea la televizor în 2010.
Deontologia după care se ghidează este „binele omului”, a spus într-o discuție cu Snoop, la final de aprilie.
Statul român nu controlează majoritatea terapiilor alternative. Doar șase domenii sunt reglementate, iar Reiki și radiestezia nu se află printre ele. Asta înseamnă că nu verifică nimeni cine le practică, cum se desfășoară și ce efecte au asupra clienților.
Deși există din 2007 o lege privind practicile de medicină complementară și alternativă, normele de aplicare nu au fost niciodată elaborate, explică Ministerul Sănătății într-un răspuns pentru Snoop. Din acest motiv, nu există un organism profesional legal care să elibereze atestate de liberă practică, așa cum prevede legea.
Există asociații care eliberează certificate, dar nu sunt avizate de minister. „Orice document emis (…) este lipsit de temei legal și nul de drept”, precizează instituția.
Credibilitatea
„Eu sunt om de știință (…) am făcut Medicina”, spune Argeșanu într-un webinar despre sexualitate, din 2025.
Pe rețelele sociale se prezintă ca doctor, dar nu are aviz sau atestat de liberă practică, conform răspunsurilor primite de Snoop de la Colegiul Medicilor și Colegiul Psihologilor din România.

„Eu nu practic medicina”, a admis el într-o discuție cu Snoop. A adăugat că nu a făcut rezidențiatul. „Dar sunt medic”, insistă. „Chiar dacă nu mai lucrez în domeniul medical de 20 de ani”.
„Maestrul” deține, din 1999, o diplomă de licență în medicină generală, la Universitatea „Carol Davila” din București, confirmată de reprezentanții instituției. Studiile le-a început însă la universitatea privată Athenaeum, a cărei facultate de Medicină s-a închis în 1995, iar Argeșanu a fost transferat la universitatea privată „Vasile Goldiș”, din Arad, au precizat pentru Snoop reprezentanții universităților.
Într-o emisiune TV din 2010, Argeșanu spune că a fost stagiar la o secție de neurochirurgie, sub îndrumarea profesorului Alexandru Vladimir Ciurea, recunoscut pentru contribuțiile sale în neurochirurgia românească. Contactat de Snoop, profesorul neagă: „Nu există în palmaresul de neurochirurgi pe care i-am avut în subordine sau în pregătire numele acesta. (…) Îmi cunosc cadrele pe care le-am pregătit”.
În cartea sa, „Atacul PSI”, dar și în discuția cu Snoop, Argeșanu susține că a consultat și „vindecat de farmece” pacienți la Spitalul de Psihiatrie Obregia, din București, unde își făcea stagiatura, în anul 2000. Despre unele cazuri vorbește și la televizor.
Câteva dintre „vindecările” rapide relatate în „Atacul PSI”: (click pentru detalii)
– A preluat energia negativă a unei paciente „afectate de magia cu păpuși și ace”. După 45 de minute, „ea a plecat bine acasă”. Suferea de 18 ani.
– A „tăiat mental cu un cuțit” vraja făcută pe „o broască cu gura cusută”. „A doua zi femeia putea să vorbească din nou.”
– Un student „blestemat”, internat de opt ani, s-a externat într-o săptămână, după ce Argeșanu l-a spovedit, iar mama sa a stropit cu urină o floare care purta blestemul.
„Nu cunoaștem detalii despre activitatea” lui Dragoș Ovidiu Argeșanu, a transmis managerul Spitalului Obregia, Andrian Țîbîrnă, într-un răspuns pentru Snoop. Practicile „fără bază științifică”, precum cele relatate de Argeșanu în cărțile sale, „nu sunt permise din punct de vedere legal în niciun spital”. Un astfel de angajat „ar fi supus unor cercetări disciplinare”, a subliniat el.
Argeșanu confirmă, pentru Snoop, că asemenea practici nu erau permise la Obregia, „dar pe mine m-a interesat mai mult omul decât ce e permis”.
Faptul că a trecut pe la Obregia este împământenit în percepția publică și-i dă greutate.
Pentru că „a terminat psihiatria la Obregia” și e „coerent” în aparițiile TV, chiar dacă „controversat”, psihiatrul Adrian Bumbu l-a invitat pe Argeșanu, în 2024, la congresul „Orientări psihoterapeutice în psihiatria modernă”, susținut de Asociația Urogyn și de alte patru instituții medicale de stat, printre care Colegiul Psihologilor din România și Colegiul Medicilor.
Contactat de Snoop pe marginea prelegerii lui Argeșanu, intitulată „Atacuri psihice – parte a patologiei din psihiatria actuală”, organizatorul evenimentului, Adrian Bumbu, se dezice acum de orice „nu este validat științific”.

Argeșanu a folosit ulterior participarea la conferință în discuțiile cu psiholoaga Carmen Grigoraș Nițescu, pentru a-și consolida credibilitatea.
Același lucru l-a spus și reporterei Snoop, pentru a arăta că teoriile sale despre „atacuri psihice” au fost validate în mediul științific.
Argeșanu scria în cartea sa, „Atacul PSI”, că a ieșit din sistemul medical când colegii nu au reacționat bine la „experiențele sale mistice”. Acum „pot să spun ce vreau, ce cred şi ce ştiu, fără să-mi fie frică de vreun superior”, puncta el.
A continuat să promoveze teorii conspiraționiste și fake news. (click pentru detalii)
– În 2016, spunea la „Adevărul Live” că incendiul din clubul Colectiv „trebuia să se întâmple”, pentru că „acolo a concertat o trupă recunoscută ca fiind satanistă”.
– În 2021, declara la TV că persoanele cu autism „nu au conștiință” și ar trebui „instituționalizate”, fiind „posedate”. CNCD l-a amendat cu 5.000 de lei – afirmația „nu corespunde adevărului” și „instigă la ură”.
– În 2025, promova pe Facebook teoria conspirației conform căreia Ivermectina, tratament antiparaziți pentru oameni și animale, e un medicament minune pentru cancere și boli virale, autoimune.
– În 2025, la un seminar Reiki la care reportera Snoop a asistat, a validat o teorie conform căreia persoanele nevaccinate se pot îmbolnăvi dacă fac sex cu cineva vaccinat. Colegiul Medicilor catalogase afirmațiile ca „erori grave, fără nicio fundamentare științifică”.

„Secta online”


Multe dintre femeile cu care Snoop a discutat îl știau pe Argeșanu de cel puțin un deceniu, de pe internet și de la televizor, unde „e cu totul și cu totul altfel”, spune Otilia*, care a fost la el în 2021.
- „Pare coerent și de bun simț”, explică Carmen Grigoraș, care l-a vizitat în 2013.
- „L-am ascultat foarte mult pe YouTube (…) vibram cu ce spunea (…) vorbea despre karmă, despre Dumnezeu”, spune Andra* despre cum îl percepea înainte să ajungă la el, în 2025.
Există pe internet un volum foarte mare de conținut cu sau realizat de Dragoș Ovidiu Argeșanu: pe canalele sale de social media, pe alte site-uri sau aplicații pentru dezvoltare spirituală, chiar și într-un podcast sponsorizat de o clinică medicală privată.

Moderatorii îl prezintă ca „doctor”, „scriitor”, „călăuză spirituală”, „genial” și „foarte special”. „Face niște lucruri super, super incredibile”, spune unul dintre ei.
Vorbește despre îngeri, demoni, umbre, radiestezie, dragoni, blesteme, karmă, suflet, boală și vindecare. Are zeci de mii de followeri. Există grupuri cu mii de membri, formate în jurul lui.
„Eu îl ador pe acest om minunat! Cu el mă trezeam, pe telefon cu conferințele lui, cu tot ceea ce ne învață și ne ajută”, se arată într-un comentariu pe social media.
Expunerea repetată la un discurs spiritual care amestecă idei din mai multe religii și pseudoștiințe poate slăbi gândirea critică a unei persoane în căutare disperată de ajutor, explică psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță). Discursul „oferă mai multă speranță, liniște sau plăcere, dar poate duce la supunerea necritică față de o figură de autoritate investită cu puteri supranaturale”.
„Este exact ca la secte. Doar că o frecventează prin materialele online”, completează Carmen, psiholog și fostă clientă a lui Argeșanu.
O rețea de colaboratori și parteneri îl promovează constant. Unii sunt parte din Federația practicienilor de Reiki și terapii complementare, fondată și condusă de Argeșanu din 2015. Alții se recomandă ca „psihologi”. Îl ajută la organizarea weekend-urilor maraton de conferințe, lansări de carte și terapii individuale, ținute în toată țara, dar și peste graniță, în Londra și în Dubai, pe iaht.

Etichetele
Femeile ajung la Argeșanu în cabinet ghidate de reputația sa.
De multe ori la recomandarea unei prietene, colege de serviciu, a iubitului, a unui medic sau a mamei. Se duc de curiozitate, interesate de Reiki sau spiritualitate, dar mai ales într-un moment de vulnerabilitate: „disperate”, după o traumă, un accident, un divorț, o problemă financiară, medicală, de familie.
Argeșanu le măsoară cu ansa și le enumeră alte problemele pe care le-ar avea. „Pe mine mă interesează cauza suferinței unui om”, explică Argeșanu pentru Snoop.
Afli „în 20 de minute lucrurile pe care tu le-ai descoperi în 20 de ani”, spune Iulia* că i-a explicat el eficiența instrumentului, la o consultație în 2013, când ea avea 28 de ani.
- În același an, i-a spus Iuliei* că tricoul cu anchior pe care-l purta „arăta că-și caută”. Ca și cum anchiorul era o invitație ca el să depășească anumite limite, a interpretat ea atunci.
- În 2021, Otilia* (40) a aflat că este „frigidă”, aproape de moarte, cu doar „27% suflet”, iar Brândușa (26) că îi place să fie bătută când face sex, pe motiv că așa simte iubirea.
- În 2022, i-a spus Laviniei* (39) că nu-și putea integra sexualitatea cu soțul ei, pentru că n-o satisfăcea. Iar Tatianei* (31) i-a sugerat în 2023 că abuzul sexual suferit la 7 ani se întâmplase pentru că „am făcut eu ceva în altă viață”.
„Când etichetările vin de la o persoană investită cu autoritate, efectul poate fi devastator”, explică psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță). Pot genera vinovăție și rușine intense. Dorința de a corecta duce la o „vulnerabilizare extremă a psihicului, în care persoana poate fi exploatată, manipulată și abuzată cu ușurință”, explică specialista.
Argeșanu nu consideră că face ceva greșit: „La mine vin oameni și cu copii, și cu părinți, și cu bunici. (…) Sunt căutat pentru că și-au rezolvat din probleme.”
| Aceste etichete se regăsesc și în cartea sa, „Jumătatea mea, femeia”, publicată în 2011, pe când avea 42 de ani și după ce prin cabinetul său trecuseră deja „peste zece mii de paciente”, scria el. Femeia „instinctuală” „devorează penisul”, e „visul oricărui bărbat”. Femeia „castratoare”, „frigidă”, nu are orgasm, pentru că „nu vrea”. Femeia trofeu, un înger trimis bărbatului cu multe aventuri să-l schimbe. „Maestrul” a recomandat și reporterei Snoop sub acoperire s-o citească, ca să înțeleagă „puterea femeii”. |
„Ești un dezastru”
Pe 25 noiembrie, m-am prezentat incognito la o consultație cu Dragoș Ovidiu Argeșanu, într-o cameră la parterul unui bloc din centrul Bucureștiului. Am vrut să aflăm cum sunt tratați cei care îi cer ajutorul, în contextul acuzațiilor și mărturiilor culese de Snoop.
Muzică de meditație, icoane, altar cu lumânări, statuete cu îngeri, cristale înalte de-un metru, portretul său în creion și miros de tămâie.
I-am spus timorată că sunt anxioasă, am insomnii și un junghi în spate. El și-a plimbat mâinile în aer, m-a măsurat cu ansa și a concluzionat rapid că sunt un „dezastru” pe toate planurile: bani, iubire, relații, spiritualitate, stimă de sine, sexualitate.
Nu-mi iubesc organele sexuale „deloc, deloc, deloc”.
Sexul „nu e cu stropit așa pe tine (…) când termină domnul, să faci lucrurile cu bucurie”, mi-a explicat Argeșanu.
„Ți-e clar?”, puncta din când în când.
Apoi am rostit împreună „Rugăciunea Iertării”, compusă de el. În timpul ăsta, butona telefonul, la care a răspuns de mai multe ori în timpul ședinței. A și permis altor persoane să intre în cabinet – situații descrise de alte cinci femei cu care Snoop a discutat.
„Nu răspundea la întrebări”, zice Tatiana* despre ședința din 2023. Dar „vorbea foarte repede și îți dădea un volum mare de informații”, își amintește Brândușa de ședința din 2021.
E „ca și cum te-ai duce la vrăjitoare. N-ai cum să verifici nimic”, punctează Andra*.
Dialoguri avute de reportera Snoop cu Argeșanu, într-o ședință incognito. (click pentru detalii)
– Deci, cum îi cheamă pe părinți?
– Maria și Gheorghe. (nume inventate)
– (…) Ai o karmă foarte grea la maică-ta.
– Ce înseamnă asta?
– Că ai foarte mulți strămoși de pe partea aia care nu sunt liniștiți. (…) S-ar putea să fie chiar bunica, care nu e bine. Cum o cheamă pe bunica?
– Au murit amândouă.
– N-are nicio importanță. Cum o cheamă?
– Maria. Și Paraschiva.
– Maria e cu probleme. Paraschiva mai puțin.
Argeșanu a mai dat un pic din mâini și a afirmat că m-a scăpat de junghi.
– Mai simți durere în spate?
– Un pic.
– Ai un 20% (durere), a spus el uitându-se la ansă și a mai fluturat un pic mâinile. Acum ar trebui să dispară.
Întrebat de reportera Snoop cum poate cineva verifica dacă ce spune este adevărat, Argeșanu a explicat: „Eu îi sfătuiesc: duceți-vă la sfinți și puneți întrebări cu da și nu. (…) Și fără să vrei, simți în tine răspunsul adevărat.”
„Ești înger întrupat”

„Ești ceea ce se numește un înger întrupat”, mi-a spus Argeșanu, după cascada de critici, în timp ce aprindea lumânări la altarul din biroul său. „Destule” femei sunt privite prin acest filtru, a adaugat el.
Este o tehnică de manipulare folosită pe femeile care intră în biroul său, arată mărturiile documentate.
„Manipulatorul creează o imagine a răului (greșeală/păcat/eșec) și apoi oferă soluția de acces către bine (salvare/vindecare/succes)”, explică psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță).
Până în 2011, Argeșanu îi făcea pe oameni „să creadă că sunt toți niște ființe superioare”, explică Oana, care a fost la una dintre prezentările lui acum 14 ani, pe când era studentă la Psihologie. Dacă erau „în niște gropi emoționale”, se simțeau validați. „Sentimentul ăsta le crea un fel de adicție de el. Așa îi cucerea”, explică ea.
„Eu eram mândră că vede ceva în mine”, spune Iulia*, care în 2006, la 21 de ani, și-a însoțit mama la consultație, iar Argeșanu a invitat-o și pe ea în cabinet, ca „să învețe”.
„M-a măgulit”, spune Lavinia* cum s-a simțit când a auzit că este „înger întrupat”.
Femeile înger „răspândesc lumină”, explica el la postul Antena Stars. Pe a Tatianei* a văzut-o de cum a intrat în cabinetul său; a Laviniei* era „uriașă”, povestesc ele.
În cartea sa despre femei, Argeșanu scrie că Dumnezeu oferă îngerii „ca trofeu” bărbaților care au avut multe relații. El a fost căsătorit de mai multe ori și are copii cu alte trei femei, potrivit informațiilor din hotărârile judecătorești ale proceselor de paternitate.
„Mamele copiilor mei mi-au fost paciente, cursante”, a spus el într-un schimb de mesaje cu o fostă clientă. „Legea spirituală” nu-i interzice, i-a explicat. De altfel, Argeșanu mărturisește, într-o altă carte pe care a scris-o, că face sex cu clientele sale.

„Dacă în altă viaţă au fost îngeri ai Iubirii, la ele se activează instinctele sexuale în aşa măsură încât sunt considerate nimfomane”, scrie Argeșanu în cartea „Jumătatea mea, femeia”.
Andrei* îi plăcea să facă sex cu demonii, „că între demon și înger iese foc”, povestește că i-a zis Argeșanu. Tatiana* avea însă „sexualitatea blocată”. „Mi-ar pune mâna pe sâni, dar sunt așa înverșunată, încât îi este frică că o să-l bat”, își amintește cuvintele lui.
„Mi-a zis ca altor paciente le face și mai mult de atât”, adaugă.
„Pot să-l întreb pe Dumnezeu dacă pot să te am?”


„Eu am voie să mă culc doar cu îngeri întrupați”, spune psiholoaga Carmen Nițescu că i-a explicat Argeșanu în 2013, după ce încercase să-i bage mâna sub fustă.
„Stai să te verific”, îi spusese, fără să-i explice și ce presupune asta. „M-am ridicat în picioare, el a venit în spatele meu. S-a lipit de mine (…) S-a enervat când l-am întrerupt”, povestește.
Argeșanu crede că „menirea” sa este să ajute femeia să evolueze pentru a ajunge „om”, ca bărbatul, scrie în aceeași carte despre sexul opus, pe care vrea să-l „emancipeze”.
Susține că femeile „sunt programate” să fie inferioare bărbatului și să sufere. Că au boli autoimune pentru că „nu știu să aprecieze viața”. Când fac sex „fără să simtă”, sunt „niște târfe cu certificat de căsătorie”.
Toate astea duc la lipsa stimei de sine, care, în opinia lui, se poate manifesta prin „dorința de a fi dominată (…) înjosită”.
„Discursul sexist, deja prezent în mentalitatea victimelor, poate fi un cârlig pentru femeile în căutare de ajutor sau de validare. Frustrarea generată de situațiile de inegalitate, nedreptate sau abuz din partea bărbaților le poate face mai sensibile la practicile unui grup condus tot de un bărbat – dar de data aceasta unul evoluat, care declară că are ca prioritate emanciparea femeii”, explică psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță).
„Mai multe femei decât credeți îşi doresc să fie luate cu japca, să fie forțate să stea în genunchi și să facă sex oral în timp ce sunt strânse de sfârcuri! :)”, scrie el în aceeași carte.
Teoria luatului „cu japca” apare și în mărturiile fostelor cliente.
Otilia* avea nevoie, în 2021, de „bărbați demonici, care te umilesc, te hărțuiesc, te bat, te scuipă când fac sex cu tine (…) Exact asta îmi spunea”, își amintește șocată și acum.
În 2011, Laurei* i-a șoptit la ureche că „tuturor femeilor de fapt le place să fie violate”, în timp ce-i băgase mâna pe la spate, pe sub tricou și-i palpa sânul, povestește ea.
Șapte femei cu care Snoop a discutat au descris același tipar de comportament.
După ce le enumeră problemele, pe unele le ridică în picioare și le pipăie pe la spate, în special pe sâni. „La femei, energia sexuală este (…) conectată la energia sânilor”, explică Argeșanu într-un webinar despre sexualitate, din 2025.
- Andra* (2025): „M-a ridicat (…) m-a cambrat (…) a început să mă mângâie pe mâini (…) pe sâni (…) s-a dus așa să-și bage mâna sub fustă”. Când l-a întrebat ce face, i-a răspuns: „Am vrut să văd până unde mergi”, spune Andra. I-a cerut să lase capul pe spate și să scoată limba, pe care a „verificat-o” cu degetul. „Nu oricine poate să facă sex cu tine”, a concluzionat el, își amintește tânăra.
- Otilia* (2021): „Îmi spune: «Ridică-te» (…) A venit pe la spatele meu. Nu știam ce vrea să facă, nu mi-a zis (…) Mi-a băgat un deget în gură și unul sub bluză, pe sfârc” și a întrebat-o ce simte, povestește ea. Când s-a smucit, Argeșanu a râs și a numit-o „recalcitrantă”, își amintește.
Se poate întâmpla de la prima ședință, după mai multe sau chiar după doi ani de când femeile încep să-i frecventeze cursurile. S-a întâmplat și când pacienta era prietenă cu soția lui de la acel moment.
- Nicoleta Popa (2020-2022): „A venit pe la spatele meu și m-a prins de sâni”, spune ea. Altădată, după ce îi urmase cursurile timp de doi ani, „mi-a luat mâna stângă și mi-a pus-o pe șliț: «Scoală-mi-o»”, zice ea că i-a spus Argeșanu „cu autoritate”.
- Iulia* (2013): „Pot să-l întreb pe Doamne-Doamne dacă pot să te am?”, își amintește că a întrebat-o Argeșanu, cu ansa în mână. „M-a pus să mă ridic (…) și m-am trezit, pe la spate, cu mâna (…) pe sub sutien”. „Dacă faci sex cu mine, îți crește vârsta ancestrală”, a motivat. Întrebat de Iulia* dacă așa face cu toate „pacientele”, ar fi răspuns: „Doar cu cele sub 70 de ani”.
Comportamentul lui Dragoș Argeșanu ar putea fi încadrat penal ca agresiune sau tentativă de agresiune sexuală, potrivit Codului Penal, este de părere Vladimir Ignat, avocat în cadrul asociației ANAIS.
Pacienții ar trebui să beneficieze de tratament „numai după exprimarea, în scris, a acordului de voinţă”, spune legea care reglementează medicina complementară și alternativă în România. Pacienții „trebuie să primească informaţii scrise, accesibile şi uşor de înţeles, pentru a cunoaşte beneficiile şi riscurile la care se expun”, potrivit legii. Aceasta trebuie respectată, chiar dacă nu are norme metodologice, subliniază Ministerul Sănătății. Argeșanu consideră însă că, din această cauză, este „nulă”, după cum a spus pentru Snoop.
Traumă și idolatrizare
„Pângărită”, „vânată”, „dezgustată”, rușinată, cu „un nod în gât – și de furie, și de revoltă”. Așa descriu foste cliente cum s-au simțit după „terapia” cu Argeșanu.
„Am plecat mai rău decât am venit”, spune Andra*.
Alte femei s-au simțit paralizate.
În fața unui abuz, apare șocul emoțional, însoțit de „rușine, intimidare, dezgust puternic și revoltă”. Ceea ce poate duce la „înghețare”, o reacție specifică fricii de a opune rezistență, explică psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță).
Mai multe femei cu care Snoop a discutat au descris „îngrijorarea” pe care o simțeau urmărindu-și prietenele cum se schimbau, pe măsură ce erau tot mai acaparate de teoriile lui Argeșanu.
- „Am fost îngrijorată (…) întreaga ei viață a început să se bazeze (…) pe niște supoziții”, spune Oana despre cum prietena sa ajunsese să folosească obsesiv ansa și să încerce să afle subiectele la examen „prin puterea Reiki-ului”, pe când erau studente, în 2011.
- „Ajungeau să-l apere”, povestește Codruța despre colegele ei de serviciu, care-l vizitau pe Argeșanu la începutul anilor 2000. Ea le spunea atunci că nu are voie să le atingă. „Nici măcar nu-și dădeau seama” că au fost abuzate, subliniază.
Pe social media, multe femei își declară public iubirea și admirația pentru Argeșanu.
Unele chiar îl informează cine îl critică sau sar în apărarea lui, cum s-a întâmplat vara trecută, când psiholoaga Carmen Grigoraș a strâns mărturii de la femei care spuneau că au fost abuzate de Argeșanu și le-a postat pe Facebook.

Unele n-au crezut: „minciuni”, „manipulare, frustrare”. „Mie nu mi s-a întâmplat”, au motivat.
„Sunt mulți factori care fac și cele mai stridente semnale de alarmă să pară nesemnificative”, spune psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță). Dă exemple: obișnuința cu abuzurile din partea unei persoane în poziție de autoritate, stima de sine scăzută, vulnerabilitatea psihică generată de o boală, o suferință fizică sau o traumă psihologică, misoginia internalizată, lipsa psihoeducației, dorința de asociere cu o figură de putere.
În același timp, au fost și femei care au confirmat.
Unele au sunat-o, altele i-au scris în privat, cu povești detaliate despre abuz sexual sau alte comportamente nepotrivite.
Printre cele 35 de mărturii, primite în privat de Carmen, sunt cazuri în care „femeile sunt mângâiate pe sâni, mai este una căreia i-a băgat un deget în anus, una căreia i-a propus să facă sex oral și una care chiar a ajuns să facă”, spune ea.
O parte din ele au semnat și petiția „Ovidiu Dragoș Argeșanu să recunoască public abuzul față de paciente”, inițiată de Carmen în iunie 2025. A strâns 93 de semnături: 8 femei au mărturisit atingeri sau comportament necorespunzător. Restul au semnat „pentru a stopa abuzurile”.
După postările de pe Facebook, Argeșanu a contactat-o pe Carmen pe Messenger: „Nu am zis nimic până acum. Nu pentru că m-aș simți vinovat, ci pentru că nu am considerat că trebuie să dau socoteală pentru ceea ce fac”.
A asigurat-o că „mereu a cerut permisiunea” și „chiar nu mi-am dat seama dacă le-am făcut rău”.
„Nu mi s-a plâns niciuna”, a punctat el.

În lumea spirituală însă, Argeșanu era „legendă”. Se știa despre el că „manipula femei”, spune Lia*, care a avut două prietene ce i-au călcat pragul „maestrului”.
Și Argeșanu știe că acuzațiile la adresa sa circulă. Într-un webinar din septembrie 2025, susține că o femeie este „înger întrupat”, pentru că sufletul ei este la un nivel înalt, „nu pentru că vrea Argeșanu să ți-o pună, cum se mai zice pe aici, pe alocuri”.
Contactat de Snoop la final de aprilie, Argeșanu a acceptat inițial un interviu video. A doua zi nu a răspuns la telefon. „Dacă e vorba de prostiile de pe FB, nu mă interesează”, a scris într-un SMS. A continuat pe WhatsApp: „Nu-mi place să pierd timpul cu lucruri care mie personal nu-mi sunt de folos”.
L-am sunat, totuși. A răspuns în timp ce era la volan: „N-am nimic de comentat. (…) Deocamdată am o conștiință cât se poate de curată”, ne-a spus. Când am insistat, ne-a închis telefonul.
„Mareșal în armă psihică”

- 38,2% dintre români cred că există persoane cu capacități precum clarviziunea, telepatia sau vindecarea prin atingere.
- 42,6% cred în existența unor energii invizibile – precum aura, chakrele sau bioenergia –, care influențează sănătatea.
„România între Magie și Ezoterie”, Inscop, 6–10 octombrie 2025
În acest context, pentru unele persoane, afirmațiile lui Argeșanu despre propriile puteri sunt convingătoare.
În 2004, când a publicat două cărți despre „atacuri psihice”, scria că a învățat „cum ar putea ucide un om aflat la celălalt colț al lumii”, prin puterea gândului.
În discuția cu Snoop, Argeșeanu neagă și confirmă în aceeași frază: „Eu n-am vorbit niciodată despre treaba asta. (…) Am scris ca oamenii să fie avizați de faptul că se poate face treaba asta.”

Pretindea în carte că „paranormalii” pot distruge sisteme informatice, provoca orice fel de boli și dezastre naturale. Se autointitula, „în glumă”, „mareșal în armă psihică”, deși a refuzat să-și arate „cunoașterea” într-un „cadru militarizat”.
Amenința că cei care îl contestă vor prelua „automat” bolile și „karma” pacienților săi. Atacul se întoarce și „împotriva familiei” celor care i se opun. „Nu-i adevărat, eu nu am zis niciodată așa ceva”, a spus Argeșanu în discuția cu Snoop.
Susținea că accesează subconștientul oamenilor și comunică telepatic.
Fizicianul Cristian Presură explică însă că pentru a influența mintea cuiva ar trebui puși în mișcare electronii din neuronii acelei persoane, iar știința nu a descoperit încă o metodă prin care s-ar putea face asta. „Putem comunica prin unde electromagnetice sau gravitaționale, dar oamenii nu au capacitatea de a le trimite”, spune el. „Omul nu poate fi o antenă”, punctează.

Argeșanu își validează teoriile prin experiențele mistice pe care susține că le are: este în contact direct cu Dumnezeu, primește indicații de la Arhangheli, „genialitatea” sa vine de la un înger cu șase aripi.
„Discursul este construit pe câteva principii de bază, care îl califică drept un cult mesianic: «Eu sunt în contact direct cu divinitatea./ Eu am puteri supranaturale./ Eu pot să te salvez». Astfel de idei produc speranță, fascinație și seducție, dar și intimidare și obediență, atunci când nu sunt contestate de gândirea critică”, explică psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță).
O frică viscerală domnește în lumea ezoterică în privința puterilor pe care Argeșanu susține că le are. Multe femei cred, în limbaj ezoteric, că „ia lumină”, „fură energie”, „face magie neagră”.
„Unii oameni au deja o predispoziție către gândirea magică, ceea ce îi vulnerabilizează. Percepția lor asupra realității e mai ușor de influențat, generând anxietate extremă, atacuri de panică, stări prepsihotice, explică psiholoaga. Imaginea hiperidealizată a „maestrului” îi conferă acestuia putere chiar și după ce este catalogat drept abuzator. Principala lor teamă este cea de pedeapsă sau răzbunare din partea „maestrului”.
Frica se traduce în tăcere.
Femeile nu vorbesc despre experiențele prin care au trecut sau o fac anonim. Una și-a șters contul de social media după ce Snoop a contactat-o. Alta ne-a blocat. Cineva a ales să nu-și dea numele, ca să nu devină „ținta multor atacuri energetice”: „Mi-atacă familia, mi-atacă prietenii”.
În timpul documentării, o femeie ne-a avertizat: „Vă puneți viața în primejdie”.
„Are forțe supranaturale”, a spus alta.
Toată această construcție de putere și intimidare are și o miză financiară. Despre mecanismele prin care Argeșanu își monetizează influența și despre suspiciunile de evaziune fiscală – în partea a doua a investigației.
TEXT
Editor: Iulia Roșu
Fact-checking: Roxana Jipa
Ilustrație: Roma Gavrilă
Grafică: Ion Mateș
Au contribuit: Alexandra Nistoroiu, Mirela Neag
VIDEO
Montaj: Ligia Popescu
Imagine: Andrei Oană, Adela Cioruță
Grafică: Ion Mateș
Sunet: Ștefan Teodorescu
Mulțumim Recorder
Dacă și tu te-ai confruntat cu o situație de abuz sexual în cadrul ședințelor de terapie cu Dragoș Ovidiu Argeșanu, scrie la [email protected]. Poți apela și asistentavictime.ro, platforma Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.