- Argeșanu poate câștiga în jur de 4.000 de euro într-un singur weekend doar din „terapiile” organizate în afara Bucureștiului. Sunt urmate de cursuri cu zeci de participanți, de la 500 de lei de persoană. Anul trecut, au fost 23 de astfel de deplasări.
- „Absolut” că dă bon, spune el, dar „nu are timp” de asta și „oamenii pot să ceară dacă au nevoie”. Chiar și așa, facturile și chitanțele se obțin greu. Contabilitatea este gestionată de o firmă cofondată de el, în prezent controlată de o contabilă condamnată pentru abuz în serviciu.
- Se recomandă medic, în social media, dar nu a terminat rezidențiatul și nu are atestat de liberă practică. În „terapie”, folosește același discurs, adaptat fiecărei cliente, în funcție de povestea relatată și indiciile vizuale, potrivit mărturiilor și documentării Snoop sub acoperire.
- De-a lungul anilor, Argeșanu a preluat societăți cu datorii mari. Într-un caz, a acordat împrumuturi de zeci de mii de euro unei firme, iar ulterior a băgat-o în faliment pentru a-și recupera banii. Apare și într-o tranzacție care duce spre un politician local cu probleme penale.
Poliția s-a autosesizat după primul episod al investigației, „Cultul îngerilor”, în care mai multe femei îl acuză pe Argeșanu de agresiuni sexuale. Autoritățile îndeamnă persoanele care au trecut prin experiențe similare să scrie la adresa [email protected] sau să se ducă la cea mai apropiată secție.
„Doar numerar”, fără bon fiscal
Asistentul lui Argeșanu, Lucian Georgescu, la un seminar Reiki, decembrie 2025
„Doar numerar” și „Să începeți să căutați bancomat” au fost indicațiile primite de jurnalista Snoop de la asistenții lui Argeșanu, când a sunat pentru programări, la final de 2025 și început de 2026.
„Dacă doriți neapărat să plătiți electronic, achiziționați cursul de pe site-ul domnului doctor”, a explicat Lucian Georgescu, mâna dreaptă a lui Argeșanu, când jurnalista a întrebat despre existența POS-ului, la înscrierea pentru un seminar Reiki organizat la București.
La ora 18:00, peste 40 de persoane – majoritatea femei de toate vârstele – stăteau îngrămădite pe scaune lipite unele de altele, în cabinetul lui Argeșanu, de 74 mp, aflat la parterul unui bloc din centrul Bucureștiului.

Georgescu le întâmpina cu o listă pe care le bifa numele, după ce cotiza fiecare 150 de lei. Alte seminarii sunt pe bază de donație – lași cât vrei, conform mărturiilor -, dar există și unele care ajung la 500 de lei, potrivit prețurilor afișate pe site-ul lui Argeșanu. Indiferent de sumă, nimeni nu primește bon la fața locului, potrivit declarațiilor mai multor cliente și documentării Snoop pe teren.
„Eu aveam și o datorie de 350 de lei la domnul Argeșanu”, a spus un tânăr și a dat mai mult.
Georgescu se ocupă de „partea de cabinet, programări, mai multe” pentru Argeșanu, din 2017, a explicat el pentru Snoop. A refuzat să spună ce se întâmplă cu banii încasați cash la seminarii sau dacă-i declară și ne-a trimis să vorbim cu „domnul doctor”.
La seminarul din decembrie, în fața grupului, pe un fotoliu alb din piele, trona „maestrul”. O cameră îl filma. Transmitea și pe internet, pentru cine se înscrisese și achitase online.
De două ori pe lună, în medie, Argeșanu ține cursuri și „terapii” individuale în weekend, în alte orașe decât București. „Începe (cu terapiile) la ora 9:00 și până la 4 jumate nu se oprește. Apoi curs. Și mâine – la fel, o ia de la capăt”, i-a spus jurnalistei Snoop într-o sâmbătă din februarie, la Ploiești, asistenta lui Argeșanu, organizatoarea evenimentului.
„Să-ți fie de bine”, i-a urat Argeșanu, fără să-i dea bon, după ce i-a lăsat banii pe birou la finalul uneia dintre cele două ședințe individuale la care a participat sub acoperire.
Prețul unei ședințe de 20 de minute costa 250 de lei în 2013, dar suma a crescut constant de-a lungul timpului, conform mărturiilor. În 2025, a ajuns la 500 de lei, iar anul acesta – 550 de lei, cât a plătit și reportera Snoop.
Asta înseamnă că Argeșanu poate câștiga în jur de 4.000 de euro pe weekend, doar din ședințele de „terapie”, potrivit programului prezentat de asistenta lui Argeșanu. Contactată de Snoop, aceasta a spus că răspunde la întrebări „doar în prezența unui avocat”.
După așa-zisele terapii, seara, Argeșanu ține cursuri, care costă 500 sau 650 de lei de persoană. La ele asistă, de obicei, zeci de femei. Pentru o cursantă, un weekend maraton poate trece de 300 de euro, conform mărturiei unei cliente, care a participat la evenimentele lui între 2020 și 2022. Timp în care estimează că a cheltuit 3.000 de euro, fără a include transportul și cazarea, care făceau parte din costurile personale necesare pentru a participa la ședințe. Niciodată nu a primit bon.
Legea consideră evaziune fiscală neînregistrarea veniturilor sau a operațiunilor comerciale, fapte pedepsite cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Întrebat de Snoop dacă dă bon fiscal, Argeșanu a răspuns: „Absolut! Absolut! (…) Eu am dat cu subsemnatul și la ANAF”.
Confruntat cu faptul că jurnalista sub acoperire nu a primit, a subliniat că e responsabilitatea clienților să ceară: „Eu sunt atent la om, nu la treaba asta. (…) Nu aș putea să dau bonuri când sunt oamenii acolo. N-am timp (…) Oamenii pot să ceară dacă au nevoie”. Susține că preferă plățile online și că, în cazul celor cash, „se emit bonuri (…) sau facturi la cerere”.
„Dacă aveți o problemă cu treaba asta, sesizați Fiscul”, a punctat Argeșanu.

Argeșanu înregistrează multe dintre aceste evenimente pentru a le revinde pe site, unde oferă și pachete cu mai multe cursuri, care pot ajunge până la aproape 5.500 de lei.
„Începeți astăzi călătoria către iluminare”, îndeamnă el la shopping și prezintă, printre altele, tratamente energetice pentru vindecarea bolilor cronice, „curățări” de vaccin și cum să te aperi de „atacuri psihice”.
Șablonul

Ilustrație de Roma Gavrilă
Deși complex în teorii la cursuri, în ședințele de „terapie” Argeșanu aplică același discurs pe majoritatea femeilor, cu structură și fraze identice, conform mărturiilor clientelor și înregistrărilor Snoop cu camera ascunsă.
„Ai venit să înveți lecția sexualității, ești înger întrupat, (…) nu-ți iubești organele genitale, nu-ți iubești corpul de femeie, ești depresivă la nivel de sine. Deci, placa asta (o spune) la toată lumea”, zice fosta clientă Lavinia* că și-a dat seama anul trecut, când mai multe femei au povestit pe social media despre experiențele lor cu Argeșanu.
Același discurs l-a auzit și jurnalista Snoop, la două ședințe individuale, la aproape trei luni distanță, sub identități diferite. Argeșanu nu a recunoscut-o. Discursul s-a adaptat în funcție de povestea și de indiciile vizuale oferite:
- Ioana Lupu, în rochie gri pe gât și bocanci, s-a prezentat anxioasă, cu dureri de spate. „Călugăr în altă viață”, „Consideri că sexul e păcat și te murdărești”, „Nu ai suflețel”, „Fug banii de tine”, „Ai impresia că ești slabă”, a măsurat-o Argeșanu cu ansa și nu a atins-o.
- Oana Leu, în cămașă roz, fustă și pantofi cu toc, era veselă, primise o moștenire. „Înger păzitor de bărbați în altă viață”, „Nu consideri că sexul e păcat și te murdărești”, „Suflețelul – la locul lui”, cu banii „stai bine”, „Ești ca un cavaler templier în corp de femeie”. A atins-o pe abdomen, ca să-i arate cum trebuie „să simtă”: „Corpul tău știe mai bine decât capul cum e un bărbat”, i-a spus.
În majoritatea cazurilor aplică același tipar: un diagnostic dur – „ești un dezastru”, urmat de-o validare – „ești înger întrupat”.

Argeșanu neagă că ar aplica un șablon, „pentru că nu-mi vin (la terapie) numai îngeri întrupați (…) În general îmi vin, pentru că asta mă interesează, fiii de Dumnezeu și îngerii”, explică el pentru Snoop.
Despre diferențele de diagnostic susține că „spiritele au mai multe personalități” și „omul (…) multiple fațete, depinde pe care o arată”.
Întrebat și de ce consideră necesar contactul fizic în „terapie”, Argeșanu a făcut o pauză de câteva secunde, apoi a spus că trebuie să plece și a închis telefonul.
A doua zi, a scris pe Whatsapp: „Dumneavoastră nu ați fost la mine la consultație niciodată 🙂 Mi-aș fi amintit. Aveți alt câmp… poate odată vă fac măsurători să vedeți ce iese”.
Confruntat cu faptul că aceste consultații au fost filmate, Argeșanu a spus: „Sunt chiar curios să le văd.”
Dai bani, primești „iluminare”
În toate cazurile, „vindecarea” vine din cursurile, seminariile și cărțile sale.
„Îți pune o etichetă și după aia te cheamă la un curs să te rezolvi”, spune Andra*. Alte femei povestesc că au fost direcționate spre „terapii” de grup, „inițieri”, cursuri de mai multe ori pe săptămână, timp de mai multe luni, și cărți semnate de el.
„Trebuie să te înțelepțești. (…) Tot ce am studiat eu, să citești”, i-a recomandat Argeșanu reporterei Snoop.


„Maestrul” a scos 25 de cărți în 24 de ani. Unele volume costă 35 de lei, altele ajung la 150 de lei. De-a lungul timpului, le-a vândut și digital. A făcut și audiobook-uri. Pensionarii au reducere, dacă îi trimit talonul de pensie.
Documentul „conține date excesive – inclusiv CNP și informații financiare – care nu sunt necesare pentru acordarea unei simple reduceri” și încalcă GDPR, spune pentru Snoop Tudor Galoș, expert în prelucrarea datelor personale.
„Disponibilitatea clienților de a plăti e influențată (…) și de imaginea pe care și-a construit-o «maestrul», asociindu-se cu divinitatea și prezentându-se ca un cunoscător al unor metode și tehnici ancestrale de vindecare. E o formă de exploatare a vulnerabilității emoționale, în timp ce se prezintă și este investit cu rol de salvator”, explică pentru Snoop psiholoaga Silvia Ciubotaru (Guță), coordonatoarea proiectului de psihoeducație „In a Relationship”, pentru prevenirea abuzurilor.
„M-am simțit păcălită. Am dat bani, am pierdut timp și mi s-au vândut iluzii”, spune Lavinia*.
„M-a bulversat, mi-a făcut rău și am mai și plătit”, adaugă Iulia*.
„Am stat 20 de minute ca să-i dau 500 de lei și să mă pipăie”, punctează Andra*.
„Am vreo șansă să primesc factură?”
Întrebarea i-a fost adresată lui Argeșanu de jurnalista Snoop, după a doua ședință de „terapie” individuală, plătită cash, la care a participat incognito, la Ploiești, pe 18 februarie 2026.
„De la ce?”, s-a arătat el surprins și a trimis-o către editura sa, Pro Dao. „Acolo se plătesc consultații”, i-a spus. Îndrumată către asistentulul Lucian Georgescu, acesta a subliniat la telefon că nu el face facturile, dar că a cerut una la contabilitate.
Jurnalista a primit factura după trei remindere și 13 zile, dar fără o chitanță care să ateste plata.


După alte trei remindere și două săptămâni, am primit și chitanța, de la firma de contabilitate Shilo Audit Finance SRL.


Shilo Audit Finance SRL a fost înființată în 2007 chiar de Argeșanu, alături de experta contabil și practiciană în insolvență Mariana Stoica. Nu este singura companie de contabilitate pe care au patronat-o împreună – deși, contactată de Snoop, Stoica a negat acest lucru, în ciuda documentelor oficiale. Argeșanu s-a retras din ambele în 2013. Stoica a fost condamnată, în 2022, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Compania Shilo Audit Finance continuă să-i țină contabilitatea lui Argeșanu. Urmează același model de afaceri ca fostul asociat, arată datele din Registrului Național de Publicitate Mobiliară (RNPM). Adică trăiește pe credit.
Stoica a insistat că Argeșanu este „un simplu client”. „Suntem o societate care ținem contabilitatea unei alte societăți, conform legislației. Nu știu de ce nu s-a primit atunci bon și nu ați primit factură imediat. (…) Societățile transmit contabilității documentația, care este procesată conform documentelor primite.”
Sărac pe firmă, bogat pe cash
Ce face Argeșanu cu atâta cash?
Din 2007, trăiește pe datorie, ca un milionar, plătind credite și leasinguri prin companiile sale, pe care le împrumută cu bani.
Un expert financiar a explicat pentru Snoop că sumele de bani cash introduse în firmă sub formă de „împrumuturi” pot fi folosite pentru a acoperi cheltuieli, precum rate de leasing sau credite. Astfel, banii nu mai apar ca venituri ale firmei și nu mai sunt impozitați de stat.
La finalul lui 2023, împrumuturile acordate firmei Pro Dao Psi SRL de către asociați (Argeșanu și mama sa pensionară) ajunseseră la 536.000 de euro, conform datelor de la ONRC.
În discuția cu Snoop, Argeșanu a confirmat că a împrumutat firma cu bani, pentru a-și cumpăra mașini de curse. Susține însă că banii au venit de la mama sa.
Mama lui Argeșanu, atunci în vârstă de 79 de ani, devenise asociat majoritar în 2022, în urma unei investiții de aproape 60.000 de euro. Aportul lui Argeșanu fusese simbolic, sub 1.000 de euro. În 2025, după decesul mamei, „maestrul” a devenit iar asociat unic.
În paralel, Argeșanu își facturează propriile active. În 2023, a închiriat firmei sale, Pro Dao Psi, mansarda casei pe care o deține, pentru 2.500 de lei pe lună. Până în iulie 2025, când a închis sediul secundar din vilă, încasase în jur de 50.000 de lei.
Pe lângă aceste finanțări interne, Argeșanu a făcut trei credite bancare în 14 ani, în numele companiei, conform datelor din RNPM. Pentru unul dintre ele, de aproape 1 milion de lei, firma a garantat în general cu sumele prezente și viitoare din conturi. O firmă ale cărei datorii au crescut aproape constant.
În 2024, erau de 25 de ori mai mari decât profitul.

Dacă nu face credite la bănci, Pro Dao Psi SRL, o companie care administrează o editură de cărți ezoterice, cumpără mașini prin leasing. Deși face asta din 2013, abia în 2020 a introdus în obiectul de activitate al firmei și activități secundare de închiriere și leasing de autoturisme.
Din cele cinci achiziționate în ultimul deceniu, una (pentru care încă achită) este un BMW M4 Competition de 100.000 de euro – de aproape trei ori mai mult decât profitul companiei în 2022, anul precedent achiziției.
Sunt doar mașinile pe care Snoop le-a descoperit în documentele ipotecilor. Dar în mărturiile culese în documentare, mai multe persoane menționează că este „colecționar de mașini de curse” și „că îi plăcea să facă raliuri”. Unii menționează, de-a lungul timpului, și un Mitsubishi, un Hummer, „un Subaru pentru raliu”.


Argeșanu nu-și închide datoriile, doar le înlocuiește.
Chiar și când e vorba de propria casă, pe care o folosește drept garanție. Vila cu etaj și mansardă dintr-un complex rezidențial din Popești-Leordeni, cumpărată la finalul lui 2019 de la dezvoltator, a fost pusă sub ipotecă la doar jumătate de an după achiziție. A garantat cu ea un împrumut de 80.000 de euro, luat de la o persoană fizică.
Rețeaua

Înainte să se lanseze în afaceri, Argeșanu dădea consultații celor cu „probleme de magie” în casa părinților săi, scrie el în una dintre cărțile sale. „Nu o făceam legal, dar cine întreba așa ceva? (…) Încasam bani pe ceea ce făceam și atât. Simțul meu civic era departe de a fi corect”, explică el.
Mai târziu, banii cash lăsați pe birou, fără bon fiscal, și „donațiile” adepților au alimentat un mecanism de firme extins dincolo de editarea cărților ezoterice. În acte, Argeșanu apare ca un antreprenor prolific, dar companiile sale acumulează datorii de milioane de lei.
Primele sale două firme, de editare de carte – Pro Dao Psi SRL și Pro MLV Service SRL -, au fost deschise la începutul anilor 2000, împreună cu prima soție. De atunci, numele său a apărut în actele a nouă companii cu activități diverse.
Majoritatea au avut o existență scurtă, încheiată cu pierderi, datorii și faliment.
Pro Dao Ki SRL (2012) – firmă de editare cărți în care a fost asociat și cu mama sa; profit doar în 2013, apoi pierderi și datorii constante până la dizolvare, în 2019.
Lifespirit International SRL (2015) – firma care a administrat televiziunea online Life Spirit TV, unde Argeșanu își transmitea cursurile; pierdere majoră în 2016, fără activitate ulterior, radiată în 2023.
Prodlux ABC SRL (2015) – firmă de acvacultură preluată, cu datorii de aproximativ 45.000 de euro și venituri minime, de la doi pensionari din Buzău. După preluare, cifra de afaceri a crescut temporar, dar și datoriile s-au dublat, depășind 100.000 de euro în 2025. Nu mai are activitate de cinci ani.
Zoocafe Transilvania SRL (2024) – afacere deschisă în Brașov prin Pro Dao Psi.
Excepția este Pro Dao Psi, firma prin care își vinde cărțile, cursurile și seminariile – atunci când nu încasează cash – și prin care administrează editura cu același nume. Argeșanu a preluat controlul majoritar asupra companiei în 2009, în urma divorțului.
În 2024, Pro Dao Psi a avut o cifră de afaceri de aproximativ 220.000 de euro și un profit net de peste 24.000 de euro.
Tranzacții în jurul unui politician corupt
„Mai vin pe la mine diverși oameni, (…), din lumea politică. De obicei vin la mine când au probleme, când și-o fură”, spunea Argeșanu, anul trecut, într-un live cu Dan Diaconescu.
În documentele consultate de Snoop, numele lui Argeșanu apare și într-o tranzacție care duce spre un fost politician local, condamnat pentru corupție.

Cristinel Bîgiu a fost senator PNL, prefect și președinte al Consiliului Județean Buzău. Legătura dintre cei doi apare într-o tranzacție imobiliară începută în 2012.
În iunie, Argeșanu a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare cu soții Bîgiu, pentru un apartament de 84 mp, într-o zonă bine cotată a Buzăului. Cristinel Bîgiu era pe atunci președintele CJ Buzău.
Doi ani mai târziu, soții au divorțat, iar locuința a fost trecută pe numele femeii, Florentina Veronica Bîgiu. În același an, Bîgiu a fost prins în flagrant de DNA, în timp ce primea mită.
În 2015, la scurt timp după ce Bîgiu a fost trimis în judecată, Argeșanu a cumpărat apartamentul de la fosta soție a politicianului. A plătit 95.000 de euro.
Trei ani mai târziu, Argeșanu a folosit apartamentul ca garanție, pentru un credit de peste 100.000 de euro, luat pentru SC Maralex Shoes SRL, controlată de fosta doamnă Bîgiu.
În 2020, după ce fostul lider PNL a ieșit din închisoare, Argeșanu a revândut apartamentul fostei soții a lui Bîgiu cu 82.700 de euro – un preț mai mic decât cel plătit inițial.
Mai mult, cea mai mare parte a sumei, 64.000 de euro, nu a ajuns la el, ci a fost folosită la stingerea parțială a datoriilor firmei Maralex Shoes SRL, pentru care garantase anterior, conform documentelor oficiale consultate de Snoop.
Din întreaga tranzacție, Argeșanu a rămas pe hârtie doar cu 18.700 de euro, primiți în trei rate, și o pierdere estimată la peste 76.000 de euro.
„Cu soții Bîgiu sunt prieten. Am vrut să mă mut în Buzău, doar că în timp prioritățile mele s-au schimbat, așa că am avut nevoie de bani urgent și am vândut (apartamentul, n.r.)”, a explicat Argeșanu pentru Snoop.
Cristinel Bîgiu și fosta soție nu au răspuns întrebărilor Snoop despre tranzacția imobiliară.
Afaceri în atenția ANAF
Numele lui Argeșanu apare și într-o firmă în care a fost asociat, până în vara lui 2016, Alexandru Ionuț Semcu, fiul lui Adrian Semcu, fost lider PNL Prahova și președinte al Consiliului Județean Prahova.
Este vorba despre Street Construct SRL, o companie de construcții drumuri și autostrăzi. În 2012, firma a obținut un contract de peste 3 milioane de euro din fonduri europene.
Proiectul, cu termen de doi ani, era încă în derulare în 2016, când firma a fost preluată de un tânăr de 23 de ani din Buzău. Momentul a coincis cu o prăbușire a cifrei de afaceri cu 90%, de la 400.000 de euro.
În acest peisaj al declinului, a apărut Dragoș Argeșanu.
Acesta a devenit asociat în 2017, într-o firmă cu datorii de aproape 950.000 de euro. Intrarea sa în companie nu a redresat afacerea: veniturile au continuat să scadă, iar datoriile să crească.
„Nu avea datorii atât de mari”, a precizat Argeșanu pentru Snoop.
Adrian Semcu și fiul său, Alexandru, au spus că nu-l cunosc pe Ovidiu Dragoș Argeșanu. Ultimul a explicat că de vânzarea firmei și de găsirea unui cumpărător s-a ocupat asociatul său de la acea vreme.
În 2021, Argeșanu a cerut insolvența pentru a-și recupera 40.000 de euro, cu care împrumutase firma. Dar de când a intrat în Street Construct, în 2017, și până în 2022, sumele totale cu care împrumutase compania erau de peste 160.000 de euro.
Procedura de insolvență a fost contestată de ANAF Ploiești, care a susținut în instanță că cererea ar fi fost făcută cu rea-credință, pentru a evita plata impozitelor viitoare către stat.
Potrivit instituției, compania a încasat 7,7 milioane de lei din fonduri europene pentru proiectul „Amenajare fermă piscicolă”, a raportat investiții totale de 12,9 milioane de lei și a recuperat peste 2 milioane de lei din TVA, pentru același proiect.
În ciuda acestor sume, activitatea economică s-a prăbușit: cifra de afaceri a ajuns la doar 1.240 de lei în 2020, iar datoriile la stat – la 800.000 de lei.
„Singurul scop «economic» demonstrat a fost de a încasa fondurile nerambursabile”, fără intenția reală de a duce investiția mai departe, se arată în cererea de apel a ANAF. Instituția descrie strategia ca fiind creată „doar pentru a frauda bugetul de impozite viitoare”.
Instanța a respins apelul. Firma este astăzi în faliment, iar bunurile sunt scoase la vânzare pentru recuperarea prejudiciului.
La solicitarea Snoop, ANAF a confirmat că Direcția Generală Antifraudă Fiscală a efectuat un singur control în ultimii 15 ani, în 2023, la una dintre firmele în care Argeșanu a fost asociat, fără a preciza care și fără a aplica sancțiuni.
TEXT
Editor: Iulia Roșu
Fact-checking: Roxana Jipa
Ilustrație: Roma Gavrilă
Grafică: Ion Mateș
Au contribuit: Răzvan Luțac, Ovidiu Stancu
VIDEO
Montaj: Ligia Popescu
Imagine: Andrei Oană, Adi Iacob, Adela Cioruță
Voiceover: Bogdana Maria
Grafică: Ion Mateș
Animații: Liviu Bărbulescu, Răzvan Petre
Sunet: Ștefan Teodorescu
Mulțumim Recorder
Dacă și tu te-ai confruntat cu o situație de abuz sexual în cadrul ședințelor de terapie cu Dragoș Ovidiu Argeșanu, scrie la [email protected]. Poți apela și asistentavictime.ro, platforma Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale sau scrie direct la Poliție, la adresa [email protected].

