- După investigația Snoop, în care mai multe femei îl acuză pe Argeșanu, 57 de ani, de agresiuni sexuale, iar poliția face verificări, am întrebat-o pe Silvia Ciubotaru (Guță), specializată în psihoterapie experiențială, cum funcționează fascinația, frica și dependența în jurul unei figuri care își validează autoritatea prin asocierea cu divinitatea, dar se prezintă și medic, deși nu are drept de liberă practică.
- În jurul lui s-a format o comunitate de adepți care îl percep ca pe o figură salvatoare, investită cu puteri supranaturale, capabilă să vindece, dar și să pedepsească „în astral”. Psiholoaga explică cum vulnerabilitatea emoțională poate fi transformată în instrument de control și profit, iar astfel de discursuri bazate pe frică și gândire magică pot fragiliza întreaga societate.
Cultul mesianic și gândirea magică
Snoop: Argeșanu își validează autoritatea prin asocierea cu divinitatea. De ce funcționează acest tip de discurs?
Silvia Ciubotaru (Guță): Tehnica validării poziției de putere prin asocierea cu figurile divine funcționează de mii de ani, pentru că are la bază un adevăr terifiant: mortalitatea. Oamenii au nevoie de alți oameni și de credințe care să-i lege de ceilalți, să le aline frica de moarte și să-i ajute să găsească un sens în viață.
Iar acest „maestru” exact asta promite.
Se prezintă ca parapsiholog, maestru Reiki, preot „prin har”, dezlegător de farmece.Cum ați caracteriza acest discurs?
Discursul este construit pe câteva principii de bază, care îl plasează în categoria de cult mesianic. „Eu sunt în contact direct cu divinitatea”, „Eu am puteri supranaturale” sau „Eu pot să te salvez” sunt câteva dintre ideile care pot produce fascinație și seducție, dar și intimidare.
Cine este mai vulnerabil la un astfel de discurs?
Expunerea timpurie și/sau prelungită la educație religioasă rigidă, la abuzuri, boli, excludere socială sau marginalizare pot crea predispoziția pentru gândire magică și căutarea inconștientă a unor figuri de autoritate și atașament capabile să protejeze și să ajute.
În momente de vulnerabilitate fizică și/sau psihică, astfel de persoane pot renunța la autonomie și pot prefera să ia decizii în conformitate cu un set de reguli și principii promovate de persoana investită cu rol de salvator, mentor, maestru, guru. Pentru ele, funcționează ca o scurtătură către succes, vindecare sau mântuire.
Cineva comenta online că adoarme și se trezește ascultându-l pe Argeșanu. Ce se întâmplă cu mintea când este supraexpusă unui astfel de conținut?
La nivelul psihicului se creează un fel de dependență, iar percepția asupra realității este profund influențată de elementele prezente în acel tip de discurs.
- Gândirea se rigidizează, logica se fracturează și face din ce în ce mai mult loc explicațiilor magice sau supranaturale.
- Contactul cu realitatea devine tot mai precar, în favoarea unei viziuni care oferă mai multă speranță, liniște sau plăcere.
- Psihicul regresează treptat la mecanisme menite să asigure supunerea necritică față de o figură de autoritate investită cu puteri supranaturale, căreia persoana îi cedează întreaga sa putere.
Mecanismul manipulării: de la „dezastru” la „înger”
„Maestrul” își etichetează clientele negativ: „frigidă”, „porno”, cu „draci”, „un dezastru”. Care sunt riscurile când dai astfel de „diagnostice”?
Când astfel de etichetări vin de la persoane investite cu rol de autoritate, efectul poate fi devastator.
Contestarea „maestrului” poate declanșa vinovăție și frică de separare sau de pedeapsă. Chiar dacă victima respinge etichetele, s-ar putea comporta o perioadă ca și cum le-ar accepta.
Dacă figura de autoritate este crezută, eticheta este înglobată non-critic în identitatea persoanei și poate alimenta rușinea și dorința de a „corecta” cu orice preț răul identificat.
Asta înseamnă o vulnerabilizare extremă, în care persoana poate fi exploatată, manipulată și abuzată cu ușurință.
De ce le spune femeilor că sunt „îngeri întrupați”, după ce le critică?
E o tehnică de manipulare simplă, bazată pe gândirea dihotomică – alb sau negru, bine sau rău. Manipulatorul creează o imagine a răului – greșeală/păcat/eșec – și apoi oferă soluția de acces către bine – salvare/vindecare/succes. Un psihic vulnerabil va tinde să accepte această dihotomie și să ignore fracturile logice din acest tip de discurs.
Argeșanu consideră că femeia „are un program”, să fie „inferioară bărbatului”, iar el vrea să o „emancipeze”. Cum îl ajută acest discurs să mențină controlul asupra adeptelor?
Discursul sexist poate fi un cârlig bun pentru femeile care trăiesc într-o societate ce încă negociază emanciparea femeii. Frustrarea generată de situații de inegalitate, nedreptate sau abuz din partea bărbaților poate sta la baza aderării unor femei la ideologia și practicile unui grup condus sau controlat tot de un bărbat – dar de data asta unul care susține că prioritatea sa e respectarea sau emanciparea femeii.
Cum devine frica un sistem de gândire
Există o frică viscerală în comunitatea ezoterică față de puterile pe care Argeșanu susține că le are. Cum alimentează astfel de narațiuni anxietatea?
Oamenii care au astfel de temeri au sistemul de gândire „virusat” de ideologia „maestrului”. Ei vor tinde să interpreteze realitatea prin prisma acelor seturi de idei, credințe și convingeri, dezvoltând tulburări afective și de comportament, precum anxietate, atacuri de panică, comportamente compulsive.
Odată ce în fluxul de gândire conștient apare un astfel de gând – „Mi s-a întâmplat acest lucru rău pentru că am greșit față de maestru” -, el mobilizează și o reacție emoțională imediată. Poate fi teamă, groază față de puterea atribuită „maestrului” sau poate fi o reacție de respingere, de genul „Ha ha, ce ridicol!”. Aceasta ar fi varianta mai sănătoasă de reacție la propriul gând.
Cum ajung unele persoane să interpreteze diverse incidente din viața lor ca „atacuri energetice” care au legătură cu Argeșanu?
Biasul de confirmare, care este în sine o eroare a sistemului de gândire, generează adesea tulburări afective: probleme de anxietate, coșmaruri, paranoia sau sentimente de urmărire și persecuție.
Aceste reacții se bazează pe imaginea hiperidealizată a „maestrului” și continuă să o alimenteze cu putere, chiar și după ce acesta a fost repudiat sau catalogat ca abuzator în plan conștient.
De ce nu reacționează victimele
Femeile sunt adesea confuze, unele cred că „poate așa e terapia”, altele paralizează și nu au nicio reacție. Ce se întâmplă cu ele în acele momente?
Apare mai întâi șocul emoțional, urmat de rușine, intimidare, dezgust sau revoltă.
Asta nu înseamnă că victima va opune neapărat rezistență. Dacă persoana l-a investit deja pe „maestru” cu autoritate și putere, poate gândi că „el știe mai bine și trebuie să mă supun”.
Alteori, experiența poate reactiva traume anterioare și declanșa reacții de înghețare, disociere sau depersonalizare. În asemenea situații, e puțin probabil ca victima să se opună.
Care sunt emoțiile resimțite pe termen lung de o persoană care a trecut printr-un astfel de abuz?
Experiența emoțională a abuzului este procesată în timp, de regulă cu suport extern – persoane de sprijin, resurse etc..
Când abuzul e conștientizat, sentimentele și emoțiile victimelor includ rușine, vinovăție, dezgust, frică și furie, în diverse proporții și configurații, diagnosticate adesea ca tulburări depresive sau de anxietate. (click pentru detalii)
Vinovăția vizează incapacitatea de a se fi protejat singură, iar rușinea este socială – „Ce vor crede ceilalți despre mine dacă se află?”.
Dezgustul e îndreptat către abuzator, cât și către propria persoană. Victima se poate considera „murdară”, „slabă” sau „proastă”, ceea ce crește riscul unor comportamente de autovătămare sau de autopedepsire.
Frica poate fi de reîntâlnire, de repetiție a abuzului sau de consecințe și răzbunare. Poate viza și relația cu comunitatea de apartenență, sub forma fricii de abandon/respingere, de blamare sau de pedeapsă.
Furia e îndreptată împotriva agresorului, a martorilor care nu au intervenit, dar și împotriva propriei persoane. Poate fi direcționată către alte persoane, somatizată sau se poate transforma în depresie, până la ideație suicidară.
Ce se întâmplă când abuzul nu este conștientizat?
Uneori, mintea interpretează abuzul ca experiență pozitivă, pentru a putea suporta ce s-a întâmplat, iar abuzatorul își păstrează nealterat rolul de figură de autoritate demnă de respect. Pot apărea entuziasm, fascinație și speranța exacerbată că „maestrul” le poate aduce vindecare sau succes.
În astfel de situații, comportamentul victimei poate fi suspect pentru apropiați. Dar cei care opun rezistență la această narațiune tind să fie decredibilizați și îndepărtați, pentru ca victima să poată păstra acea imagine falsă a realității, creată inconștient pentru a masca sau a acoperi abuzul.
Uneori, fascinația se traduce prin decizii financiare iresponsabile, pentru a putea susține costurile tratamentului și continuarea accesului la „maestru”, dar și prin discursuri hiperlaudative la adresa „maestrului”, menite să-i atragă/convingă și pe alții
De ce aleg victimele care conștientizează abuzul să nu se ducă la Poliție?
De regulă, se tem de revictimizare – prin ridiculizare, expunere, blamarea victimei -, de răzbunarea „maestrului” sau alte consecințe negative – cheltuieli, pierderea unor oportunități.
Dar, dincolo de sentimentele de rușine și vinovăție, apărute pe fondul conștientizării că au fost „păcălite” sau „spălate pe creier”, victimele se tem să rămână prinse pentru o perioadă nedeterminată în acea poveste, luptând cu inerția sistemului juridic pentru a-și obține dreptatea. Așa că preferă să încerce să uite și să meargă mai departe.
Mulți oameni nu dispun de cunoștințele și resursele psihice și financiare necesare pentru a parcurge traseul instituțional complicat al unei anchete. Adesea, oameni ai sistemului de justiție le încurajează pe victime să renunțe la plângere și să-și vadă de viață, pentru că șansele să se rezolve ceva sunt foarte mici.
Astfel de experiențe sunt descurajante și deprimante.
13,9% dintre victimele violenței fizice și/sau sexuale au contactat poliția și 20,5% au apelat la servicii medicale sau sociale, însă majoritatea victimelor nu au raportat violența și nu au solicitat sprijin, arată un sondaj UE de anul acesta. Sondajul arată și că principalele bariere în raportarea violenței sunt frica, stigmatizarea, dependența economică și lipsa de încredere în instituții.
De ce victima continuă uneori să se întoarcă la abuzator?
Chiar și după ce victima conștientizează comportamentul abuziv al persoanei investite cu autoritate și atașament, aceasta nu este percepută exclusiv ca abuzatoare. Admirația, afecțiunea, încrederea sau fascinația pot coexista cu repulsia, dezamăgirea și furia.
De regulă, există o perioadă de ambivalență și conflict intern, în care victima își negociază percepția asupra realității și repoziționarea față de acea figură de autoritate.
Uneori, abuzatorii încearcă să convingă victima că a fost o neînțelegere, alteori o amenință sau o pedepsesc. Sub astfel de presiuni, victimele ajung uneori să mai dea o șansă narațiunii hiperidealizate despre relația lor cu acesta. Astfel, „se întorc” de unde au plecat.
Cum ajunge o adeptă să-i ia apărarea și să devină promotoarea lui?
Sunt mulți factori care pot face chiar și cele mai stridente semnale de alarmă să treacă neobservate sau să pară nesemnificative. Printre aceștia: expunerea anterioară la abuzuri, sentimentele de inferioritate și nesiguranță, stima de sine scăzută, misoginia internalizată, lipsa psihoeducației, dorința de asociere cu o figură de putere.
Uneori, calea cea mai scurtă pentru a securiza un sentiment de admirație, obediență și supunere non-critică este seducția romantică. Această dinamică le hrănește victimelor ideea că sunt speciale, „alese” și construiește o narațiune care se bazează pe nevoia oamenilor de apartenență, de statut și de plăcere.
Costul colectiv
Ce efecte mai puțin vizibile poate avea o astfel de figură percepută ca autoritate și un astfel de discurs la nivel de societate?
Cu cât avem printre noi mai mulți oameni blocați în gândire magică și în căutare de soluții de-a gata de la figuri de autoritate, cu atât suntem mai fragili cu toții, ca societate. Discursul acestui tip de prădător menține un grad ridicat de confuzie, neîncredere și deresponsabilizare.
Dacă oamenii sunt suficient de vulnerabili emoțional, se vor mobiliza în direcțiile indicate de acești maeștri care se prezintă ca „trimișii lui Dumnezeu pe pământ”, ghidați fiind de dorința lor profundă – dar neinformată – de a contribui pozitiv la societate.
Cum ajunge o societate să creeze teren fertil pentru astfel de personaje?
Societatea noastră nu a investit suficient de mult în educație, în știință și în cercetare pentru a ne proteja cu adevărat de astfel de prădători.
Când astfel de cazuri ajung la poliție, autoritățile nu sunt mereu capabile să le gestioneze eficient și prompt. Tocmai pentru că ne lipsește educația. Aceasta ar fi dus la existența unor mecanisme de intervenție bazate pe știință și protocoale clare, care să-i ajute pe cei aflați în poziții de responsabilitate să sprijine victimele să-și recapete autonomia, încrederea și demnitatea.
În continuare, societatea noastră acuză victimele și scuză sau protejează abuzatorii.
Decontaminarea
După o expunere îndelungată la astfel de idei, cum își poate recăpăta cineva autonomia mentală?
În primul rând, trebuie oprită expunerea la acest tip de conținut și demontată validitatea ideilor, prin apel la informații dovedite științific. Totuși, importantă este și explorarea modului în care ele au satisfăcut nevoi emoționale precum sensul, validarea, protecția, salvarea.
Acceptarea experienței de victimă și ideea că vinovatul ar putea să nu plătească pentru suferința cauzată sunt foarte dificile. Cei care trec printr-un proces de „dezintoxicare” au nevoie de sprijinul apropiaților, reacția autorităților și ajutor de specialitate – psihoterapie.
Toate acestea necesită timp, efort și răbdare, dar sunt calea sănătoasă de a gestiona astfel de experiențe traumatizante, spre deosebire de soluțiile rapide propuse de „maestru”.
Dacă și tu te-ai confruntat cu o situație de abuz sexual în cadrul ședințelor de terapie cu Dragoș Ovidiu Argeșanu, scrie la [email protected]. Poți apela și asistentavictime.ro, platforma Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale. Și autoritățile îndeamnă persoanele care au trecut prin experiențe similare să scrie la [email protected] sau să se ducă la cea mai apropiată secție.