Atenție! Acest material vă poate afecta emoțional.
- În 2017, jurnaliștii GSP, azi la Snoop, au publicat imagini și mărturii din Centrul pentru Reabilitare Psihiatrică Măciuca, Vâlcea, unde mai mulți tineri erau legați cu chingi de tir pentru ca angajații să lucreze la casa șefului de centru. Unii dintre ei, cu schizofrenie, erau folosiți și ei la muncă.
- Procurorii vâlceni au deschis un dosar, au audiat majoritatea angajaților, apoi l-au închis în 2017. A fost redeschis de Parchetul General, care a criticat clasarea inițială. Însă, după aproape 10 ani, a făcut același lucru.
- Procurorii bucureșteni nu vor să ofere ordonanța de clasare. Transmit doar articolul de lege în baza căruia au închis cazul: „nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”.
- Liviu Ștefănuț, angajat între 2004 și 2017 la Măciuca, povestește, pentru Snoop, cum bolnavii erau triați și unora li se oprea medicația și cum au murit tineri de 24 sau 28 de ani.
- Snoop a publicat, recent, o serie despre moartea în spitalele din România, pornind de la cazurile Sf. Pantelimon și Dumbrava. Mii de pacienți sunt blocați în secții ATI, deși ar trebui să fie transferați la îngrijiri paliative, unde nu există locuri. Doar 1 din 6 pacienți care au nevoie de îngrijiri paliative beneficiază de o internare decontată de stat.
Cruci căzute și putrezite. Mușuroaie despre care îți dai seama că sunt morminte doar pentru că, lângă ele, e cimitirul îngrijit al localnicilor din satul Popești, comuna Măciuca, Vâlcea.
Nu sunt flori pe morminte, doar bălării de peste doi metri și ciulini.
E partea cimitirului unde sunt îngropați beneficiarii centrului de boli psihiatrice din localitate, aflat la câteva sute de metri distanță.
Printre cei decedați sunt toți bolnavii legați cu chingi de tir de paturi în urmă cu un deceniu. Unii angajați îi legau și plecau să lucreze la casa șefului de centru. Alți tineri, cu schizofrenie, munceau și ei în schimbul țigărilor, după cum recunoscuse șeful de centru.

Investigația publicată în GSP de echipa Snoop a fost urmată de o vizită a Centrului pentru Resurse Juridice, iar apoi ajuns dosar. A fost clasat imediat de procurorii vâlceni, iar acum clasat din nou de cei bucureșteni.
Tinerii au ajuns îngropați a treia oară: întâi într-un colț al cimitirului, apoi de buruieni și acum și de justiția din România.
Nu au găsit făptașii
Anul trecut, Snoop scria că moartea a venit înaintea justiției. Toți tinerii legați au murit, ultimul înecat cu o gogoașă, având probleme de înghițire. Snoop a întrebat, atunci, Parchetul General în ce stadiu e dosarul. Era în lucru.
În 2026, procurorii au răspuns diferit. Clasaseră cazul încă din iunie 2025. Articolul din Codul de Procedură Penală invocat: „nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dat mai multe detalii și nu a vrut să ne pună la dispoziție ordonanța de clasare anonimizată.
Același Parchet care a redeschis cazul și a criticat procurorii vâlceni care îl închiseseră inițial:
„Examinând din oficiu ordonanţa din 1 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a constatat că aceasta este nelegală şi netemeinică” – extras din dosarul prin care s-a confirmat redeschiderea urmăririi penale, publicat în Libertatea, 2023
59 de oameni muriseră la centrele de boli psihice Băbeni și Măciuca în 2015-2016, iar Poliția nu investigase morțile lor.
Pus pe lista neagră pentru că a vorbit cu procurorii
Unul dintre angajații centrului care a vorbit în fața procurorilor a acceptat, după 10 ani, să apară în fața camerei. Spune că a fost înlăturat, treptat, din DGASPC, la fel ca restul colegilor care au spus adevărul.
Îl cheamă Liviu Ștefănuț, a lucrat 19 ani în DGASPC și 13 ani la Măciuca (2004-2017). Afirmă că a fost pus pe o listă neagră, alături de alți angajați, după ce a vorbit cu procurorii.
Fochist de meserie, acestuia i-a fost limitat întâi accesul în clădirea principală, unde stăteau angajații, a fost îndepărtat de la Măciuca și, după alți 5 ani, a plecat din DGASPC.
„Am fost atât de ușurat și m-am simțit atât de liniștit (n.r. când a plecat). Am zis – măcar nu mai văd ce este acolo, pentru că nu puteam să mai văd… Mă simțeam atât de complice la situațiile de acolo, știam că am făcut tot posibilul să sesizez ce se întâmplă acolo și nimeni, nimeni, absolut nimeni n-a făcut nimic”, povestește el pentru Snoop.
„Pe ăștia, din momentul ăsta, îi lăsați”
„Nu cred că procurorii nu au avut probe”, a mai spus Ștefănuț, care a fost audiat prima oară în 2017 de oamenii legii din Vâlcea, cei care au clasat imediat cazul.
El spune că pacienții erau legați pentru că angajații lucrau la casa managerului.

Fostul angajat și-a adus aminte și că directorul din acea perioadă ar fi avut obiceiul să „trieze” pacienții și să decidă cine primește tratament în continuare și cine nu.
„Punea așa ochii pe doi-trei bolnavi și spunea «pe ăștia, din momentul ăsta, îi lăsați». Adică, teoretic, ăla nu mai primea tratament, ăla mai trăia doar dacă-l primea Dumnezeu”.
Șeful de centru din acea perioadă, cel acuzat că-și făcea casa cu ajutorul angajaților și chiar al bolnavilor, se numește Sergiu Smărăndoiu. El a fost îndepărtat de la Măciuca imediat după scandal, dar a rămas în DGASPC Vâlcea, șef la alt centru, Cueni.
El n-a mai putut fi contactat după investigația inițială, când a negat situația, deși a recunoscut că pozele sunt făcute la Măciuca. A declarat doar că pacienții erau legați „noaptea” pentru a-i face lui rău.
Directorul DGASPC din 2016-2017, Nicolae Badea, a ieșit, între timp, la pensie.
Șeful de centru ne-a ținut la poartă

Ne-am dus la centrul din Măciuca cu un singur obiectiv: să vedem dacă vom fi primiți fără solicitări în prealabil. Fără pregătirile acuzate de fostul angajat. Am rămas la poartă.
Actualul director, Gabriel Popescu, a ajuns la Măciuca în anii care au urmat scandalului cu bolnavii legați. A declarat că putem intra doar dacă mergem la DGASPC, la Râmnicu Vâlcea (128km dus-întors) după ce a refuzat să ofere numărul de contact al șefului direcției, Marius Mărgărita.
„Nu am nimic de ascuns, dar urmez o procedură”, s-a scuzat el.
Popescu este șeful de centru care a spus, într-un alt material Snoop, că una dintre beneficiare este „mai nimfomană”, aceasta fiind abuzată de un angajat. Popescu a fost îndepărtat temporar de la conducere, dar s-a întors după câteva luni.
Morți în centrele și spitalele de psihiatrie din România
Imediat după cazul Măciuca, datele publicate de Centrul de Resurse Juridice au arătat că în România, între septembrie 2017 și septembrie 2018, au decedat 1447 persoane cu dizabilități, instituționalizate.
Date mai recente, din anul 2025 și primele trei luni din 2026, arată 1299 morți în instituțiile rezidențiale și spitalele de psihiatrie.
Alte date, din ultimii doi ani, strânse de CNSMLA, arată că 904 persoane au murit în spitalele de psihiatrie din România. Statisticile sunt adunate din 119 spitale.
Mai mult, dintr-un document al Departamentului pentru Executarea Hotărârilor CEDO, se arată că în centrele DGASPC Mureș au fost găsiți copii încuiați în dormitoare cu zăvoare exterioare, s-au administrat medicamente expirate și s-a constatat malnutriție și deshidratare severă, confirmate prin biletele de externare din spital.
Același raport subliniază și că judecata în cazurile „azilelor groazei” din Ilfov și Mureș bat pasul pe loc, iar „niciun angajat al DGASPC-urilor nu a fost anchetat”.
Editor: Iulia Roșu
A contribuit: Alexandra Nistoroiu