Vrem să te încurajăm. Să fii informată înseamnă să ai putere.
Vrem să-ți cunoști drepturile, să poți vorbi despre cum ești tratată, ca să poți cere condiții mai sigure și mai umane pentru tine și copilul tău.
Ca să speri. Pentru că există și povești fericite.
Și, dacă ele se pot întâmpla în România, înseamnă că avem șansa să le transformăm din excepție în regulă.
Ești însărcinată, ce veste bună! Probabil că ești foarte entuziasmată, dar poate ți-e și puțin teamă. Lumea în care trăim acum nu e cel mai prietenos loc pentru o viață nouă. O să naști într-o țară în care toată lumea glorifică maternitatea. Politicienii țin discursuri despre încurajarea natalității, iar preoții și enoriașii cred că femeia își îndeplinește destinul abia când devine mamă. Stai liniștită, îți zici, o să fie bine.
Dar România este țara în care copiii au cu cele mai mici șanse din UE să ajungă la prima aniversare, iar mamele mor de două ori mai des din cauze legate de sarcină sau complicații după naștere, față de media europeană.
O să fie bine, îți repeți.
Poate că tu o să fii printre cele patru din zece femei pentru care nașterea a fost o întâmplare fericită.
M-am simțit susținută și încurajată. Am putut să mă concentrez doar la trăirile și la efortul meu. Era nașterea mea, iar personalul medical era acolo să intervină doar în caz de necesitate. Sentimentul de reușită pe care l-am avut la final este de nedescris.
– o mamă care a născut în 2018 într-o clinică privată din București.
Sau poate că o să fii printre cele trei din zece mame care pleacă din spital cu un copil mic în brațe și o suferință mare.
Nu am avut nici un cuvânt de spus în legătură cu corpul meu și copilul meu. Am fost internată fără măcar să mi se spună de ce. Mă grăbeau pentru că aveau alte femei de asistat și-mi spuneau că la mine durează mult și se strâmbau. Am început să-mi cer scuze, să le spun că vreau să plec acasă.
– o mamă care a născut în 2022 într-un spital de stat din Botoșani.
Sau poate o să fii printre cele trei din zece femei care spun că nașterea a fost pentru ele o experiență greu de desenat în alb sau negru: nici traumă până la capăt, nici bucurie fără rest.
„Este ca la ruleta rusească”, spune o mamă care a născut în 2022 într-o clinică privată din București.
Îți scriem această scrisoare ca să știi la ce să te aștepți și, mai ales, cum să te aperi.
În ea sunt reunite vocile femeilor din România care au avut puterea de-a povesti prin ce au trecut. Mărturiile lor au fost adunate de-a lungul a doi ani, parte dintr-o investigație despre violență obstetrică.
Violența obstetrică este un termen folosit de organismele internaționale pentru a descrie felurile în care drepturile, demnitatea și autonomia femeilor pot fi încălcate de personalul medical în timpul travaliului și al nașterii. Investigația noastră a scos la iveală un peisaj îngrijorător al abuzului răspândit în spitalele și clinicile din România, pe fundalul unei culturi instituționale a negării.
Ne-am obișnuit să citim știri despre mame care mor la naștere în condiții care n-ar trebui să existe într-un sistem medical, dar nici una dintre aceste morți nu a deschis o discuție publică despre rădăcinile sistemice ale neglijenței. Când un astfel de caz ajunge în instanță, procesul trenează ani, iar condamnările sunt rare.
Multe femei nici măcar nu depun plângeri, convinse că nu vor fi ascultate. Pe grupurile de Facebook li se răspunde să fie fericite că au supraviețuit.
Între timp, sistemul funcționează aproape neschimbat.
În facultățile de medicină din țară, viitorii ginecologi și obstetricieni învață să facă, în primul rând, cezariene. Iar asistentele medicale din maternități nu au, de cele mai multe ori, o specializare în sănătatea femeii. Asta-i situația, n-avem ce face, se spune. Doar că avem.
Ce metodologie am folosit pentru această investigație.
Mărturiile au fost adunate în urma unui apel publicat pe Snoop și preluat pe grupurile de mame de pe Facebook, dar și de ONG-uri și activiști pentru drepturile omului. Fiecare femeie a răspuns la câteva zeci de întrebări cu detalii precise despre tratamentul primit în timpul travaliului, al nașterii și după.
Ne-au scris aproape 700 de femei. Majoritatea au studii superioare, locuiesc în zona urbană și nu fac parte dintr-o minoritate etnică sau socială. Ceea ce descriu aceste femei reprezintă imaginea mai puțin gravă a crizei. Nu ne-au scris mamele care trăiesc în risc de sărăcie sau în comunități marginalizate. Pentru ele, e infinit mai greu.
Acest demers nu este o cercetare academică și nici un studiu reprezentativ statistic. Este un proiect jurnalistic construit din experiențe directe. Cu toate astea, numărul mare de mărturii și conversațiile purtate cu profesioniști din domeniul medical arată că abuzul este atât de prezent în practica de zi cu zi, încât devine un simptom al unui întreg sistem, nu o manifestare a unor cazuri particulare.
Multe dintre femei și-au descris nașterea ca pe o rană încă deschisă. Nu le divulgăm numele pentru a le proteja intimitatea.
Acest text folosește și date statistice dintr-un studiu realizat în 2024: peste 5.600 de femei au răspuns unui chestionar lansat de Asociația Moașelor Independente din România în colaborare cu cercetătoare de la mai multe universități din București. Statisticile care au drept sursă acest studiu au fost marcate în text cu un asterisc.
Toate citatele din text fac parte din mărturiile primite în urma apelului public. Interpretările acestor date sunt rezultatul a nenumărate discuții purtate cu medici și moașe care asistă nașteri în România și în alte țări din Europa.
Ministerul Sănătății din România și Comisia Națională de Obstetrică și Ginecologie au refuzat să comenteze concluziile investigației noastre. În 2024, Comisia a respins studiul Asociației Moașelor, spunând că mărturiile celor peste 5.000 de femei nu pot fi verificate.
În alte părți ale lumii, guvernele și asociațiile medicale folosesc mărturiile pacientelor pentru a gândi și a pune în practică sisteme mai bune de îngrijire pentru femei și copiii lor.
GRATUITATEA
Am fost luată în evidență la stat de o doctoră căreia i-am oferit până la momentul nașterii șpagă la fiecare consult. Controalele erau scurte, cu explicații minime, durau în medie 3-5 minute.
– o mamă care a născut în 2023 la un spital de stat din Ilfov.
În România, asistența medicală este oficial gratuită. Dar pentru o femeie gravidă, ea rămâne, de multe ori, o promisiune goală. Aproape una din cinci mame ajunge la medic abia când naște. Dacă locuiești într-o zonă rurală sau ești parte dintr-o comunitate vulnerabilă, cu un istoric de discriminare, accesul la medic e și mai complicat. Ori nu ai un cabinet în preajmă, ori nu poți plăti costurile invizibile ale sistemului public – mita este încă răspândită în spitalele din țară. Un sfert dintre femeile care au născut la stat în ultimii zece ani au spus că au dat șpagă, conform mărturiilor din apelul nostru.
Sectorul privat pare că îți oferă o cale de ieșire. Dar și ea costă și nu-ți garantează rezolvarea cazurilor complicate.
- „Eu am născut în spital de stat, însă analizele și ecografiile au fost făcute la privat pentru că nu voiam să stau la cozi pentru o consultație gratuită și să pierd ocazia de a face analizele gratuite în limita fondurilor disponibile, mi se pare aberant.” (o mamă care a născut în 2022 într-un spital de stat din București)
- „Stăteam cu orele pe hol, cinci minute consultația, nicio explicație. Foarte bun profesional, zero servicii. Nu exista să intru în spital de stat și să nu mă certe cineva de ceva.” (o mamă care a născut în 2023 într-o clinică privată din București)
CEZARIANA
Iar dacă reușești să ajungi la un doctor în timpul sarcinii, s-ar putea să fii împinsă să alegi o naștere prin cezariană. În România, rata cezarienelor e printre cele mai ridicate din Europa, de patru ori mai mare decât recomandă Organizația Mondială a Sănătății.
Un renumit doctor mi-a spus la consultație: «De ce vrei sa naști natural, crezi că ești mare eroină?»
– o mamă care a născut în 2021 într-o clinică privată din București.
Nu ești o eroină, doar vrei să știi că faci ce-i mai bine pentru tine și pentru copilul tău.
Unul dintre motivele creșterii numărului cezarienelor e absența moașelor din sistemul de îngrijire. Timp de secole, nașterile au fost asistate de moașe, specialiste în sănătatea femeii care adunaseră cunoaștere și experiența a generații întregi. Deși medicina modernă a făcut nașterile mai sigure în cazurile complicate, mutarea lor în spitale a dus și la medicalizarea excesivă și restrângerea autonomiei tuturor femeilor care nasc.
Astăzi, tot mai multe state occidentale plasează moașele în centrul îngrijirii materne, asigurându-se, astfel, că le oferă femeilor un tratament empatic, bazat pe dovezi. Statistica spune că 70-80% dintre sarcini prezintă riscuri minime și pot fi urmărite doar de moașe. Tot ele pot fi responsabile de educarea viitorilor părinți. În lipsa informațiilor corecte, decizia de a naște într-un fel sau altul e incompletă și lasă loc fricii.
ABUZURILE
Poate o să te gândești să alegi cezariana, ca multe femei, de frică să nu fii bruscată și umilită.
A fost dureros din punct de vedere psihic. Doctorul care îmi spunea că habar nu am să împing, că fetița mea e în stres fetal din cauza mea, că exagerez când spun că mă doare. A fost atât de greu, încât următoarea vizită la ginecolog am făcut-o la aproape trei ani ai copilului meu. Chiar și acum, când scriu aceste rânduri, mă gândesc dacă nu cumva am fost eu prea slabă și incapabilă
– o mamă care a născut în 2021 într-o clinică privată din București.
În România, șase din zece femei care au parte de violență obstetrică nu o recunosc ca atare*.
„Mi se părea că așa trebuie sa fie.” (o mamă care a născut în 2021 într-o clinică privată din București)
Violența obstetrică are multe manifestări, de la limbaj abuziv la neglijență, proceduri forțate sau discriminare. Rădăcinile problemei se întind până în istoria medicinei, care a ignorat, vreme de secole, anatomia feminină. La noi, rădăcinile astea s-au înfipt adânc în perioada comunistă, când corpul femeii era considerat proprietatea statului.
- „Doctora (…) era necăjită că rata întoarcerea soțului din SUA. M-a ținut în pielea goală complet să nasc și mi-era frig. Mi-a spus povești horror cu bebeluși care aproape au murit în timp ce-mi rupea apa. Nu puteam scoate un sunet fără să mă certe. A fost dezumanizant.” (o mamă care a născut în 2015 într-o clinică privată din București)
- „M-a internat și mi-a dat un «cocktail de medicamente care să ajute dilatarea și să naști pe tura mea». Nu am fost lăsată să stau în poziția care îmi venea natural, mi s-a apăsat cu cotul pe burtă și tras de pielea burții până a crăpat, mi s-a spus să «nu mai fac așa» referitor la sunetele pe care le scoteam. Epiziotomie și șpaga cerută de asistentă imediat după naștere. Plus verificări brutale și intruzive ale dilatației de către asistente.” (o mamă care a născut în 2020 într-un spital din Bacău)
SINGURĂTATEA
Soțul a rămas la intrare, gonit de asistente. Mi s-a administrat oxitocină fără acordul meu (…). Au râs de mine că nu mă las tăiată, că-mi vreau soțul, că urlu de durere când mâna doctorului era în mine până la cot. Nu am simțit cum mi-a venit copilul pe lume, a fost doar chin. Am fost singură și umilită, în cea mai tristă și fulgerătoare experiență.
– o mamă care a născut în 2023 într-un spital de stat din Brașov.
Există o probabilitate de 80% să treci prin travaliu fără ca cineva apropiat să fie lângă tine*. Contrar standardelor internaționale privind îngrijirea maternă, spitalele din România nu le permit, de regulă, femeilor aflate în travaliu să fie însoțite de o persoană de sprijin. Nu ai voie cu partener, membru al familiei sau prietenă apropiată. Așa că, dacă au loc abuzuri sau umilințe, nu există martori care să poată confirma ce s-a întâmplat.
Din fericire pentru tine, vei putea cere să ai pe cineva aproape în travaliu și vei avea de-acum încolo și un temei legal să faci asta. Dacă Parlamentul va vota în următoarele luni o modificare adusă Legii pacientului, propusă de senatoarea Ruxandra Cibu-Deaconu (USR), spitalelor le va fi mult mai complicat să-ți refuze dreptul ăsta. Și vor trebui să asigure, în același timp, și dreptul la intimitate pentru toate femeile care vin să nască.
Am fost pusă pe o găleată să urinez, de față cu restul femeilor de acolo, personalul medical și studenții în vizită.
– o mamă care a născut în 2023 într-un spital de stat din Timișoara.
Este traumatizant să fii legată de masa de operații, fără ca nimeni să-ți zică înainte. (…) E traumatizant să intre oameni necunoscuți în timpul operației, pentru a-și discuta și rezolva probleme personale. Nu cred că ar fi fost o diferență foarte mare dacă aș fi fost operată pe hol.
– o mamă care a născut în 2023 într-un spital de stat din București.
PROCEDURILE
Deși Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că majoritatea nașterilor ar trebui să se întâmple fără intervenții majore, în România multe femei trec printr-o cascadă de proceduri medicale făcute în grabă sau fără consimțământ. Ți se pot rupe artificial membranele înainte ca organismul tău să fie pregătit, iar travaliul poate fi accelerat cu perfuzii cu oxitocină.
„Medicul a dorit să mă nască mai repede fiindcă venea wekeendul și, cum era și managerul spitalului, a grăbit procedura prin patru tușee vaginale violente.” (o mamă care a născut în 2021 într-o clinică privată din Constanța)
Poți ajunge să ți se apese cu coatele pe abdomen – o manevră din secolul XIX, pe care OMS nu o recomandă și pe care numeroase ghiduri medicale europene o descurajează sau chiar o interzic – sau să treci printr-o epiziotomie, o tăietură a perineului care ar trebui să accelereze nașterea.
„Mi-au rupt apa, mi-au pus cotul pe burtă, epiziotomie. Toate astea fără să mă întrebe dacă sunt ok sau pregătită. Ca la animale.” (o mamă care a născut în 2024 într-un spital de stat din Brașov)
Poți să simți că nu ai control asupra ta sau a copilului tău.
„Indiferent că a fost la stat sau la privat, nu ți se explică ce urmează să ți se facă și ce implicații au procedurile.” (o mamă care a născut în 2024 într-o clinică privată din București)
Dacă durerea e prea mare, poți primi epidurală sau calmante. În spitalele publice, însă, lipsa anesteziștilor și subfinanțarea fac ca metodele de control al durerii să nu fie mereu disponibile.
Cea mai rea e epiziotomia de rutină – tăietură a perineului pentru a facilita nașterea. Potrivit ghidurilor internaționale, procedura nu ar trebui folosită ca rutină, ci doar în situații limită. În România, însă, există aproximativ o șansă din trei să treci printr-o epiziotomie. Și riscul să simți incizia. Ori pentru că anestezicul local nu și-a făcut efectul, ori pentru că nu ți l-a administrat nimeni.
- „M-am simțit ca la abator. Nici măcar nu au verificat dacă anestezia și-a făcut efectul, drept urmare am simțit tot de la început.” (o mamă care a născut în 2020 într-un spital de stat din Iași)
- „Am fost cusută pentru rupturi perineale pe viu, fără anestezie. Nu am putut să stau în fund trei săptămâni din cauza suturilor, am alăptat din picioare zi și noapte.” (o mamă care a născut în 2024 într-un spital de stat din București)
Dar există șanse să ai, totuși, parte de empatie. În mijlocul furtunii, poți întâlni oameni de care să te agăți.
Am avut o moașă pe care nu o voi uita tot restul vieții. Mă mângâia pe spate în timpul travaliului și mă lua în brațe, mi-a închis ușa la cameră ca să nu fiu deranjată de celalalte mămici care erau în travaliu, m-a lăsat să mă plimb prin salon.
– o mamă care a născut în 2014 într-un spital de stat din Brașov.
Anestezistul a fost omul pe care l-am ținut minte, a intervenit rapid când mi-a scăzut tensiunea, mi-a explicat în detaliu și pe înțelesul meu ce urmează să se întâmple, mi-a adus copilul imediat ce a fost curățat și înfășat, i-a trimis poze soțului și l-a anunțat că suntem bine.
– o mamă care a născut în 2020 într-o clinică privată din București.
SEPARAREA
Împingi cu ultimele tale puteri. Faci un efort aproape supraomenesc pentru a aduce pe lume o viață nouă. Medicii și asistentele te zoresc. Te umilesc. Te apasă pe burtă cu coatele. „Împinge odată!”, țipă la tine. „Durează prea mult!”. Altcineva așteaptă la ușă să nască.
Fiind pe masa de operație, cu opt straturi din corp tăiate, o aud pe doamna doctor zicând «Mi-ai stricat seara, Daniela!».
– o mamă care a născut în 2024 într-un spital de stat din Piatra-Neamț.
Deși studiile arată că mama și nou-născutul ar trebui separați doar în cazuri de urgență, majoritatea bebelușilor născuți în spitalele de stat din România sunt ținuți departe de mame ore sau chiar zile întregi. Asta e procedura.
Dacă îți permiți să naști într-o clinică privată, ai șanse mai mari să îți primești copilul imediat după naștere. Dar, chiar și acolo, în două din cinci cazuri*, mama și nou-născutul vor fi separați o vreme, fără motiv.
Am văzut copilul, perfect sănătos, doar aproximativ 30 de secunde după ce l-au înfășat, apoi abia după 12 ore de la naștere. Încă îmi vine să plâng când îmi amintesc, chiar dacă săptămâna trecută a început școala.
– o mamă care a născut în 2018 într-un spital de stat din Brașov.
Poate îți dorești să îți alăptezi copilul, pentru că ai citit că este cea mai bună metodă de a-l hrăni și de a crea o legătură cu el. Doar că s-ar putea să nu ai parte de sprijin din partea personalului medical.
O singură asistentă era pro alăptare și chiar m-a ajutat cu atașarea. Restul fie erau nepricepute, fie răuvoitoare, certându-mă că rămâneam mereu ultima la alăptat, încercând să petrec mai mult timp cu bebe. Ba chiar, unele m-au apostrofat că îl alăptez și că bebelușului nu îi place laptele meu și din cauza asta plânge, punându-mi biberonul cu lapte praf în mână.
– o mamă care a născut în 2023 într-un spital de stat din Craiova.
TRAUMA
„La finalul operației m-am simțit ca o halcă de carne bună de tăiat, curățat, scos din ea, ceva din mine lipsea, fusese scos. Am avut depresie postpartum aproape doi ani.” (o mamă care a născut în 2021 într-un spital de stat din București)
În timp ce încerci să îți recapeți puterile, ajungi să te lupți cu anxietatea, depresia sau sentimentul că nu ești suficient de bună pentru copilul tău. În jurul tău, e posibil ca ceilalți să nu înțeleagă prin ce treci și asta să-ți afecteze relațiile cu cei apropiați, inclusiv cu tatăl copilului. Ce ți se întâmplă în sala de nașteri nu rămâne acolo. Te urmărește luni, uneori chiar ani.
„Au trecut aproape patru ani, iar eu încă plâng gândindu-mă la această experiență. Știu că nu sunt singura care a trecut prin așa ceva – ăsta e motivul pentru care există această scădere a natalității. Nicio femeie nu vrea să se mutileze pe viață!” (o mamă care a născut în 2020 într-un spital de stat din Ploiești)
Poate că ți-ai dorit mereu mai mulți copii. Dar, după prima naștere, s-ar putea să nu mai vrei să treci vreodată prin asta.
„Am 25 de ani, cu o mare traumă în spate. Îmi doresc mult un al doilea bebeluș, dar teama de a mai naște este mult mai mare decât dorința! De câte ori aud experiențe frumoase, încep să plâng și, fără sa mă pot abține, mă gândesc «eu de ce nu?»”. (o mamă care a născut în 2023 într-un spital de stat din Sibiu)
Ai 40% șanse să pleci din spital crezând că România nu e un loc unde poți naște în siguranță.
Mare parte din ce se întâmplă în România scade încrederea mamei în corpul ei: nu poți naște natural (corpul tău e defect), nu poți alăpta (laptele tău nu e bun). Serios, dacă eram atât de slabe, nu mai existam ca specie. Dacă 60% dintre femei nu puteau naște natural, dispăream de mult.
– o mamă care a născut în 2019 într-un spital de stat din Cluj-Napoca.
| Ionela Baluță, profesoară la Universitatea din București și coordonatoarea unui program de masterat dedicat studiilor de gen, crede că aceste mărturii nu ar trebui să ne surprindă, pentru că ele reflectă, de fapt, felul în care e construit sistemul medical din România: „Ignorarea nevoilor femeilor în momentul nașterii și în îngrijirea copiilor (mai ales în raport cu alăptarea), ignorarea sau chiar negarea durerii, ignorarea sau excluderea emoțiilor femeilor sunt doar câteva dintre consecințele unei cunoașteri și a unor practici medicale patriarhale.” La asta se adaugă personalul insuficient și „refuzul de a pregăti și de a include moașele în acompanierea medicală” a femeilor, dar și „lipsa de educație sexuală, stereotipurile și tabuurile din jurul sexualității”, care ne împiedică să vorbim despre problemele noastre de sănătate, chiar și la medic. |
SPERANȚA
Poate te întrebi dacă e la fel peste tot. Nu e. În Italia, Germania sau chiar Polonia, poți să ai o persoană de sprijin aleasă de tine care să te însoțească în travaliu. Dacă bebelușul tău e sănătos, nu te desparte nimeni de el în spital. În Germania sau Olanda, poți naște într-un centru de nașteri, cu moașe. În felul ăsta, medicii din spitale nu sunt copleșiți de numărul prea mare de cazuri și intervin doar când e cu adevărat nevoie de ei.
„Aici moașele sunt vioara întâi”, povestește Paula*, medic rezident pediatru, acum în stagiu de formare într-un spital din Franța. „Sunt implicate în tot ce înseamnă urmărirea sarcinii, naștere, nou-născut și gravidă.” Fac cursuri de pregătire și te vizitează acasă, după, să vadă cum ești și să te ajute.
Paula e una dintre miile de tineri absolvenți de UMF care pleacă în fiecare an să lucreze în străinătate din cauza condițiilor de muncă de la noi. Preferă să rămână anonimă. Ar vrea să se întoarcă la un moment dat și știe că sistemul românesc penalizează orice formă de critică: „Lecția unanimă pe care am primit-o de la toți a fost «învață să-ți ții gura».”
Paula a născut în 2020 în maternitatea de stat din București cu cea mai bună reputație. Dar a trecut și ea prin proceduri fără consimțământ și fără explicații, manevre inutile și dăunătoare. A plecat din spital cu un diagnostic greșit pentru copilul ei, după ce s-a luptat cu asistentele să nu-i dea lapte praf.
În Franța, spune, „copilul rămâne în brațele tale, îi dai să sugă, stați acolo o oră, în beatitudinea în care ai născut. Nu intervine nimeni din exterior. Mie, ca pediatru, mi s-a spus clar «dacă nu ți se solicită prezența de către moașă, tu nu ai ce să cauți». Te va alerta ea, dacă e ceva.”
Când le-a povestit colegilor cum a născut în România, au exclamat „Wow, ești eroina noastră!. Dar n-am fost eroină pentru că am vrut.” Ci pentru că tratamentul de care ai parte aici îți face viața mai grea
„Avem o fină care a născut cu două luni înainte de mine, iar povestea nașterii ei a fost identică cu povestea nașterii fratelui meu, în 2009. Exact același comportament. Cot în burtă, urlat la tine”, oftează ea.
Dar poate să fie bine și în România. E important să faci un curs înainte de naștere, să știi la ce să te aștepți și să te poți pregăti în cunoștință de cauză. Contează să găsești în timpul sarcinii un medic sau o moașă care au timp să-ți răspundă la întrebări și o echipă care să te încurajeze și să te trateze conform ghidurilor internaționale de îngrijire, nu conform cutumelor învechite din spitalele de la noi.
Moașa a fost extraordinar de amabilă și i-a oferit soțului meu sfaturi despre cum să mă ajute. Membranele au fost rupte doar atunci când am cerut eu; din acel moment totul s-a accelerat. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată și plină de încredere, iar eu m-am simțit în siguranță. Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care m-au înconjurat cu atât de multă grijă și iubire.
– o mamă care a născut în 2023 într-un spital de stat din Miercurea-Ciuc.
SCHIMBAREA
Ce-ar trebui să se schimbe pentru ca toate femeile din România să poată naște în condiții de demnitate și siguranță?
Cercetătoarea Céline Miani (Universitatea Bielefeld / Oxford) crede că violența obstetrică e legată de o lipsă acută de investiții în serviciile de îngrijire maternă, dar și de lacunele din educația medicală, inclusiv în ceea ce privește importanța comunicării și a consimțământului informat. Răspunsul principal, explică Miani, ar trebui să fie integrarea moașelor în sistemele publice de sănătate.
România are cel mai mic număr de moașe din întreaga Uniune Europeană, aproximativ 700. Ar trebui să fie cel puțin 7.000.
Senatoarea care a propus modificarea Legii pacientului pentru a proteja drepturile femeilor la naștere încearcă acum să deblocheze, după ani de vid birocratic, decontarea serviciilor oferite de moașe.
Între timp, Asociația Moașelor din România și Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc au pornit împreună un proiect-pilot de dotare a maternității și de formare a personalului medical, astfel încât femeile și copiii lor să aibă partea de cea mai bună îngrijire. Principiul de bază e colaborarea dintre moașe și medici, esențială pentru a reface structurile de sprijin pentru mamele din România.
„Dacă cineva dorește să nu închidă maternitățile, trebuie să investească foarte mult în ele”, crede dr. Kraft Hunor, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Județean Miercurea-Ciuc. „Nu doar în aparatură și condiții, ci și în personal. Să-l pregătim pentru o comunicare ok, pentru sprijin maxim pentru aceste femei. Studiile arată că prima naștere va decide dacă femeia vrea să mai nască și alți copii. Iar la prima naștere putem să ajungem la traume enorme pentru că nu am comunicat destul de bine sau nu am explicat destul de bine, și n-am fost parteneri și n-am oferit un ajutor real.”
Ce vor femeile?
- „Oamenii ar trebui sa înțeleagă că mamele nu sunt vite la tăiere și nu este nici măcelărie o maternitate.”
- „Un sistem medical de stat unde să poți naște în siguranță. Nu mi se pare normal să plătim taxe și impozite, iar când vine vorba de naștere și sarcină, să dăm bani către clinicile private.”
- „Să se permită accesul unui însoțitor.”
- „Să primesc copilul imediat după naștere.”
- „Fiecare gravidă să aibă alături o moașă pe toată durata sarcinii, a nașterii și după.”
- „Să fie mai empatici cu mamele, că nu suntem animale.”
- „Mai multă blândețe. Mai mult tact.” „Răbdare.”
Dar avem noi, mamele, o superputere de a privi viața, în așa fel încât iubirea să fie mai mare decât durerea.
Această investigație a fost realizată în urma unei documentări de doi ani, cu sprijinul a două granturi, IJ4EU și Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) – Journalistic Excellence Fellowship, și al Fondului Petrichor Lane, prin Fundația Rațiu pentru Democrație.
Varianta în engleză a fost editată de Neil Arun (BIRN) și poate fi citită pe Balkan Insight și Unbias the News.
Un prim episod al investigației a fost publicat în ianuarie 2026, în Snoop.ro, după o colaborare cu jurnalistele Barbara Matejčić (Croația) și Anna Pamuła (Polonia)
Editoare: Iulia Roșu