Blocați la ATI. Mii de pacienți pe care spitalul nu-i mai poate trata, dar nu are unde să-i trimită: „Vor rămâne acolo o lună, două, până când vrea Dumnezeu”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

• În 2023, ministerul condus de Alexandru Rafila anunța victorios că a deschis opt centre pilot pentru îngrijiri paliative la domiciliu, ca rezultat al unui proiect cu finanțare europeană. În realitate, niciunul din cele opt centre nu a funcționat vreodată. 
• Șapte județe din România nu au nicio formă de serviciu de îngrijiri paliative, arată rapoartele Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative (ANIP). 
• 192.000 de români au nevoie anual de îngrijiri paliative, dar la nivel național sunt doar 3.700 de paturi. Și acestea distribuite inegal. 
• „Nevoia reală este acoperită în proporție de puțin peste 20%”, spune Vladimir Poroch, președintele ANIP. 

În ultimii ani, două cazuri foarte vizibile au provocat dezbateri despre felul în care statul român își tratează cei mai vulnerabili cetățeni. Dosarul de la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”, în care procurorii au anchetat modul în care au fost îngrijiți pacienți aflați în stare critică, a ridicat întrebări despre deciziile luate în cazul pacienților aflați în stare critică și despre limitele intervenției medicale în ultima fază a vieții pacienților. Iar, în 2026, cazul lui Viorel Pașca a scos în evidență un alt eșec al statului: lipsa unor soluții reale de îngrijire pentru ceea ce sistemul numește „cazuri sociale”. 

În aparență foarte diferite, cele două cazuri au o rădăcină comună: România nu asigură nici astăzi un sistem coerent de îngrijiri paliative. 

Pentru zeci de mii de pacienți cu boli incurabile și pentru familiile lor, controlul durerii, sprijinul psihologic și îngrijirea la sfârșitul vieții au ajuns să fie mai degrabă o loterie decât un drept. Această lipsă nu doar afectează calitatea vieții pacienților, ci pune o presiune uriașă pe spitale, medici și aparținători. 

Riscurile de la ATI 

Medicii din secțiile de Terapie Intensivă tratează frecvent pacienți cu diagnostice care ar necesita servicii de îngrijiri paliative. În lipsa unei legislații clare, medicii continuă să aplice tratamente și intervenții menite să-i țină în viață „fără ca pacientul să aibă vreun beneficiu”, a explicat, pentru Snoop, conf.dr. Elena Copaciu, medic ATI la Spitalul Universitar București.  

Acestea pot include, de exemplu, ventilația mecanică invazivă cu intubația traheei sau înlocuirea temporară a funcției rinichilor cu ajutorul unor aparate. „Au sens atunci când estimăm că speranța de viață și calitatea vieții post episod critic se îmbunătățesc”, arată Copaciu (foto). „Dacă un pacient este imobilizat la pat și nu comunică cu cei din jurul său, nu ne putem aștepta să fie mai bine după externarea din terapie intensivă. Fiecare episod de boală critică scade rezerva funcțională, mai ales la cei cu boli cronice în stadii avansate.” 

Odată internați într-o secție de ATI, pacienții au șanse mai mari să fie supuși unor intervenții medicale agresive la sfârșitul vieții, inclusiv resuscitare, ca parte a protocoalelor standard, explică și conf. Vladimir Poroch, șeful secției de paliative de la Institutul Regional de Oncologie Iași: 

„Se ajunge la ceea ce numim încrâncenare terapeutică , când pacienților li se administrează intervenții care nu le mai aduc beneficii reale. Nu le asigură supraviețuire semnificativ mai mare, poate doar de ordinul orelor sau zilelor, iar calitatea vieții poate să aibă mult de suferit în urma acestui tip de abordare”. 

Dr. Copaciu spune că, în permanență, sunt 4-5 astfel de pacienți care rămân pe secția de terapie intensivă de la Spitalul Universitar București între câteva săptămâni până la jumătate de an. Raportat la numărul total de locuri, înseamnă aproximativ 10% din paturi. 

„Paturi în hospice sunt foarte puține, iar internarea în hospice este limitată la aproximativ trei săptămâni. Familiile, în mare parte, nu își pot asuma aceste îngrijiri la domiciliu”, explică specialista. 

Și Radu Țincu, șeful secției ATI 2 la Floreasca, întâlnește frecvent aceleași situații.  „Sunt foarte mulți pacienți care nu pot pleca din spital, pentru că au nevoie de centru de paliație. Rămân internați perioade mai lungi de timp, pentru că nu se găsește un astfel de loc. Iar acest lucru creează prejudicii tuturor”, spune Țincu. Pe de-o parte, pacientul nu primește tipul specific de îngrijiri de care are nevoie, dar crește și riscul dezvoltării unor complicații „prin faptul că rămâne alături de alți pacienți care au anumite patologii infecțioase și pot să dezvolte infecții asociate actului medical”. 

Din perspectiva spitalului, un astfel de caz generează costuri suplimentare. Paturile de ATI sunt cele mai scumpe din întreg sistemul medical. Costă undeva între 1.200 și 1.800 lei, comparativ cu 273 lei – cât decontează Casa un pat de îngrijiri paliative.

Nu în ultimul rând, „blochează un pat pentru un pacient care ar avea nevoie să fie tratat în mod acut de o anumită patologie”. 

„Nevoia reală este acoperită în proporție de puțin peste 20%”

Cele mai recente date oficiale privind acoperirea reală sunt din 2019, când grupul tehnic de lucru și comisia de paliație a Ministerului Sănătății (MS) au calculat că 18,71% din cei 175.000 de pacienți care aveau nevoie de îngrijiri paliative le-au putut accesa. Chiar și această cifră este oarecum înșelătoare, explică Mirela Nemțanu, CEO Hospice Casa Speranței, ai cărei colegi au fost parte din grupul tehnic de lucru, pentru că au fost numărate toate serviciile punctuale. „Dacă pacientul a fost internat o dată, dar apoi el a mai trăit șase luni fără paliație, noi am considerat că a primit paliație”. 

Aplicând aceeași formulă de calcul pe date demografice și de mortalitate, MS a estimat nevoia de îngrijiri paliative la 192.000 de persoane în 2021. Iar numărul pacienților este de așteptat să crească, dată fiind îmbătrânirea populației. 

Potrivit lui Vladimir Poroch, președintele ANIP, astăzi „nevoia reală este acoperită în proporție de puțin peste 20%”.

Cum se vede lipsa paturilor de îngrijiri paliative din interiorul spitalelor județene din România

„Datorită (n.a. din cauza) capacității insuficiente de furnizare de servicii de îngrijiri paliative în România, adesea, pacienții eligibili pentru a beneficia de astfel de servicii sunt internați în spitalizare continuă pe alte secții decât cele de îngrijiri paliative și sunt tratați de personal medical care nu are competență în îngrijiri paliative.” O spune chiar Ministerul Sănătății, într-un document din 2023. 

În august 2024, într-una din dezbaterile prilejuite de cazul Pantelimon, Rafila prezenta ca soluție, în studioul Digi24, dezvoltarea unor compartimente de îngrijiri paliative în toate spitalele de urgență din țară, care să „decongestioneze și secțiile de terapie intensivă”. 

La doi ani de la declarațiile lui Rafila, numai 15 din cele 41 de spitale județene din România au compartimente sau secții de îngrijiri paliative – potrivit datelor obținute de Snoop de la CNAS. 

La Arad exista, până în 2023, o secție cu 30 de paturi, dar clădirea în care se afla a fost grav afectată de un cutremur. Proiectul pentru a redeschide secția în altă clădire ar urma să fie încheiat la sfârșitul lui 2026. 

Potrivit răspunsurilor colectate de Snoop de la spitale, mai sunt în curs de amenajare secții de paliative la spitalele județene din Baia Mare (30 paturi), Galați (încă 30), Tulcea (26) și Bistrița (încă 30).

Am vrut să aflăm cât de des sunt forțate spitalele să interneze pacienții pe alte secții, așa că am trimis solicitări la toate cele 41 de spitale județene. Am primit răspunsuri de la jumătate dintre ele. 

Majoritatea spitalelor nu centralizează informațiile legate de bolnavii care rămân pe paturi de ATI, oncologie, neurologie sau chiar chirurgie, fiindcă nu găsesc loc la paliative. O excepție a fost Spitalul Județean de Urgență Sibiu. Potrivit acestora, de la începutul lui 2025 și până la jumătatea acestui an, mai mult de o mie de pacienți au rămas internați pe secțiile de neurologie și oncologie pentru că nu s-a putut face un transfer la paliative. Astfel:

• „În anul 2025, 437 de pacienți din secția Neurologie şi 241 de pacienți din secția Oncologie au rămas internați din cauza lipsei unui loc disponibil în serviciul de îngrijiri paliative, însumând 678 de pacienți.
  
• În anul 2026, numărul acestora a fost de 223 de pacienți în Neurologie şi 120 de pacienți în Oncologie, reprezentând un total de 343 de pacienți.” 

Anul trecut, aceste cazuri au generat un total de 4.500 de zile suplimentare de spitalizare. Este vorba doar de zile în plus peste durata medie de spitalizare din secțiile respective. În primele șase luni din 2026, numărul total al zilelor suplimentare de spitalizare generate a fost de 2.500. Pe lângă aceștia, reprezentanții spitalului estimează gradul de ocupare a paturilor ATI de către pacienți care necesită servicii de îngrijiri paliative la 20-25%. 

La Spitalul Județean Galați, compartimentul de îngrijiri paliative funcționează în cadrul secției de oncologie. O situație întâlnită frecvent și în alte spitale, deși, în general, două treimi din pacienții care au nevoie de îngrijiri paliative nu sunt pacienți oncologici. 

În 2025-2026, cele zece paturi de la Galați au fost ocupate în proporție de 100% (situație raportată de spitale din toată țara, precum Alba și Bacău). De asemenea, „în secțiile oncologie medicală, medicină internă, ATI, neurologie etc. sunt preluați și pacienți care ar necesita servicii de îngrijire paliativă”, a confirmat Valentina Dobrea, managerul spitalului, în răspunsul scris pentru Snoop.

Tot 100% este „gradul permanent de ocupare” a celor 15 paturi destinate îngrijirii paliative din cadrul Spitalului Județean Miercurea Ciuc, ne-a răspuns managerul instituției, dr. Judith Konrad. 

„Spitalizarea pacienților paliativi și plasarea cazurilor sociale reprezintă o provocare serioasă atât pentru spitalul nostru, cât și pentru instituțiile de asistență socială din județul Harghita,din cauza deficitului cronic de locuri din sistemul de asistență socială și a incapacității familiilor de a asigura îngrijirea necesară la domiciliu”, a mai precizat dr. Konrad. 

În Spitalul Județean din Târgoviște funcționează o secție de îngrijri paliative cu 15 paturi, singura din județ. „Sunt ocupate în totalitate, iar listele de așteptare reprezintă minimum de trei ori numărul paturilor existente”, explică Diana Popescu, medic specialist ATI, într-un dialog cu Snoop. Secția de paliative primește atât pacienți din celelalte secții ale unități medicale, cât și din exterior. 

Din cele 30 paturi de terapie intensivă ale spitalului, spune dr. Popescu, aproximativ 10% „sunt reprezentate de bolnavi oncologici care ar avea nevoie de spitalizare la paliative”. 

„Avem pacienți la terapie intensivă pe care nu avem unde să-i transferăm. Și atunci acești pacienți vor rămâne o lună, două, până când vrea bunul Dumnezeu acolo”, a spus, într-un dialog cu Snoop, și Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalului Județean din Târgu Mureș. „Următoarele urgențe încercăm să le rezolvăm în alte terapii intensive din apropiere sau ne ajutăm spitalele între noi, până găsim un pat.”

În răspunsul scris pentru Snoop, și Paul Szekely, managerul Spitalului Județean de Urgență din Bistrița admite că pacienți care nu mai necesită îngrijiri în secțiile de acuți rămân internați acolo perioade lungi de timp, deoarece familiile nu-i pot îngriji la domiciliu, dar și pentru că:

„numărul centrelor publice de îngrijiri paliative este insuficient, iar serviciile oferite în sistem privat depăşesc, de cele mai multe ori, posibilitățile financiare ale pacienților și familiilor acestora”.

Secția ATI este afectată în mod particular. Aici sunt pacienți „fără indicație terapeutică curativă, dar care, din cauza gravității stării clinice, nu pot fi transferați în alte servicii medicale”, explică Szekely. „Menținerea acestor pacienți în terapie intensivă determină indisponibilizarea unor paturi ATI şi generează o presiune constantă asupra capacității de răspuns a unui spital județean de urgență”.

Oferta serviciilor de îngrijiri paliative din România: 7 județe nu au deloc

În topul județelor, Iași conduce detașat, cu aproximativ 811 de paturi de îngrijiri paliative (din care 780 decontate de CAS). Adică aproape o cincime din numărul de locuri din toată țara, deși județul are aproximativ 4% din populația României. 

Potrivit Casei, în România sunt astăzi 130 unități cu paturi de paliație în contract cu casele de asigurări. Mai mult de jumătate (70) sunt în spitale publice, 14 sunt ONG-uri, iar restul sunt SRL. 

De asemenea, există 12 servicii de îngrijiri paliative la domiciliu (rambursate de Casă), din care 5 sunt oferite de ONG-uri, iar celelalte de companii private. Toate sunt concentrate în 7 județe din Ardeal și Moldova. În  București și alte 34 de județe nu există niciun serviciu (decontat) de îngrijiri paliative la domiciliu. 

Acestora li se adaugă, conform analizei ANIP din 2025: 

• 4 ambulatorii de îngrijiri paliative – toate ONG;
• 3 centre de zi de îngrijiri paliative – toate ONG;
• 1 serviciu de consultanță telefonică – oferit de un ONG. 

În teorie, România are suficiente paturi de paliație raportat la recomandarea internațională de 25 la suta de mii de locuitori. Dar numărul este mai potrivit pentru țările din Europa de Vest, „care au sisteme de sănătate mai bine articulate”, explică Vladimir Poroch, președintele ANIP. În practică, nevoia este mai mare, pentru că lipsesc alternativele: „dacă nu ai servicii la domiciliu sau ambulatoriu, oamenii or să se ducă tot la spital”.

Lipsa paturilor de paliative e o problemă inclusiv la cel mai mare spital de oncologie din România. La Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” (IOB) din București, cele 5 paturi pentru adulți nu au dotările necesare, spune chirurgul oncolog Laurențiu Simion. „La îngrijirile paliative, standardele presupun o dotare specifică: saloane mai mari, echipamente specifice, acces facil cu targă, cărucior, băi speciale pentru pacienții cu mobilitate redusă”, explică el. 

Potrivit lui Simion, și la IOB rămân pacienți internați săptămâni întregi pe celelalte secții, „pentru că nu ai unde să-i trimiți”. 

„Există unități cu plată, dar costurile sunt foarte mari. O pensie medie nu acoperă îngrijirea unui pacient pentru o lună”, subliniază medicul.

Costurile îngrijirii paliative

Elena Tudor știe ce înseamnă să aștepți un loc și să te lupți cu costurile pentru îngrijirea unui pacient oncologic. De două săptămâni, își vizitează zilnic soțul, pe Dumitru, internat la spitalul Hospice din București.

În urmă cu patru ani, și-au vândut casa din Tulcea și s-au mutat la Breaza, ca să fie mai aproape de copii. Un an mai târziu, el a fost diagnosticat cu un cancer agresiv de colon, apoi au apărut metastazele la ficat și oase. La consultații, când medicul îl punea să-și evalueze durerea pe o scară de la unu la zece, răspunsul era mereu același: „11”.

În octombrie, cei doi ar trebui să sărbătorească nunta de aur, 50 ani de căsnicie. Dar octombrie e departe și ea mărturisește, cu vocea șoptită, că „nu pot să mă gândesc la ziua de mâine”. Acum îl ajută să mănânce o brioșă simplă primită ca desert.

Până să ajungă la Hospice, Elena și-a îngrijit soțul singură acasă. S-a descurcat cât timp el era cooperant atunci când ea încerca să-l ridice din pat. Apoi el a avut ceea ce ea numește „o cădere”, după ce medicii i-au explicat că trebuie să renunțe la chimioterapie, deoarece nu mai funcționează. 

Familia a așteptat aproape două săptămâni până s-a eliberat un loc la Hospice Casa Speranței, un ONG care oferă gratuit servicii de îngrijiri paliative pentru pacienții oncologici în stadiu avansat. Internările de câte două săptămâni sunt decontate parțial de casa de asigurări, restul costurilor fiind acoperite de fundație.

Elena își amintește că medicul care l-a preluat a citit, una câte una, toate foile medicale, înainte de a face un plan de îngrijire. Apoi, timp de aproape o săptămână, i-a răspuns la fiecare întrebare despre ce se întâmpla cu soțul ei. „Nu am cultură medicală. Aveam nevoie să-mi spună exact ce urmează.”

Acum spune că durerile îngrozitoare ale lui Dumitru aproape au dispărut și, treptat, a început să se mai ridice un pic la capul patului. Cu ajutorul oamenilor de la Hospice, ea a început demersurile pentru a primi ajutor social. Din pensiile lor, nu își permite să plătească pe cineva să o ajute la îngrijirea bărbatului.

Dacă ar merge cu Dumitru la un spital privat, ar trebui să plătească între 550 lei și 770 lei pe zi spitalizarea, la care s-ar adăuga medicația, materialele sanitare și analizele de laborator. Iar dacă familia ar plăti pentru îngrijirile paliative la domiciliu, doar un consult medical poate costa și 500 lei, o perfuzie de hidratare costă între 250 și 450 de lei, administrarea medicamentelor prin perfuzie – alți 200 lei.

Programul mereu amânat și centrele făcute doar pe hârtie

Statul recunoaște, de ani buni, lipsurile în îngrijirea paliativă și în documentele sale oficiale. Strategia Națională 2023-2030 consideră că dezvoltarea palierelor de asistență medicală comunitară, îngrijiri de lungă durată, îngrijiri paliative este suboptimală. Problemele de fond sunt lipsa resurselor umane calificate și infrastructura precară. 

Strategia stabilea ca ținte pentru îngrijirea paliativă: 

• servicii de paliație instituționalizate disponibile în fiecare oraș reședință din România;
• servicii de paliație ambulatorie/domiciliu disponibile în minim 10% din localitățile fiecărui județ din România. 

La jumătatea perioadei de implementare a strategiei, există încă județe fără niciun pat de îngrijiri paliative, iar serviciul la domiciliu există în doar șapte județe. 

În aprilie 2026, când Ministerul Sănătății anunța Planul Național de Paturi, o „reformă” care viza reducerea cu 14.000 a numărului total de paturi din sistemul medical, a fost prevăzută exceptarea locurilor de îngrijiri paliative de la acest plafon. Este una din cele mai importante măsuri luate pentru a proteja acest domeniu, deoarece înseamnă că, în teorie, pot fi amenajate oricâte paturi noi de paliative în sistemul medical. 

Paturi de paliație s-au promis și în 2022, când România a adoptat Planul Național pentru Prevenirea și Combaterea Cancerului, prin legea 293/2022. Atunci statul și-a stabilit ca țintă, până la finalul anului 2024:

• crearea a 2.000 de paturi de îngrijiri paliative în sistemul public de sănătate;
• decontarea prin CNAS a 4.000 paturi. 

La doi ani distanță de termenul-limită, România are doar 1.312 paturi de paliație în spitalele de stat (conform datelor obținute de Snoop de la CNAS). Iar numărul total al paturilor contractate cu casa de asigurări este cu 25% mai mic decât ținta stabilită. 

Un alt proiect care urmărea dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative – inclusiv la domiciliu – a fost PAL-PLAN, coordonat de Ministerul Sănătății și derulat în perioada 2020-2023. A fost finanțat cu 5 milioane de euro din Fondul Social European și a avut ca parteneri CNAS, Fundația Hospice Casa Speranței, Ministerul Muncii și ANMCS.

Printre rezultatele anunțate de ministerul condus de Rafila în noiembrie 2023 se află:

• elaborarea primului Program Național de dezvoltare graduală a serviciilor de îngrijiri paliative în spitale, ambulatoriu și la domiciliu; 
• înființarea a opt centre pilot pentru îngrijiri la domiciliu. 

Programul național de îngrijiri paliative nu funcționează nici astăzi. În septembrie 2024, guvernul își asumase prin ordonanță de urgență unele măsuri legislative necesare pentru a-l lansa în ultimul trimestru din acel an. Însă în ianuarie 2026, guvernul a admis oficial că nu era încă operațional și a prelungit cu 12 luni decontarea prin sistemul existent. 

Niciunul din cele opt centre pilot de IP la domiciliu nu funcționează și nu a funcționat, au spus pentru Snoop mai multe surse care cunosc direct proiectul. 

Centrele au fost dotate, potrivit ministerului, cu câte un autovehicul, mobilier de birou, mobilier medical, kituri dispozitive medicale, echipament de lucru, echipament IT, și medicamente specifice. „Au venit dotările și acolo s-a oprit totul”, spune Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalului Județean din Târgu Mureș, „problemele au fost relația cu casa, decontul și salarizarea”. Managerul spune că nu au existat clarificări din partea casei și a ministerului despre cum vor fi finanțate aceste servicii. 

În plus, personalul care ar fi fost mutat dintr-o secție de spital într-o echipă de îngrijiri la domiciliu ar fi pierdut din sporurile de pe secție. „Ideea este bună, să mergem la domiciliul bolnavului și să nu-l scoatem din confortul lui familial, dar asta înseamnă bani mult mai mulți”, consideră Gîrbovan.

Eșecul proiectului înseamnă că, în continuare, statul nu oferă niciun serviciu de paliație la domiciliu. Iar anul trecut, conform datelor CNAS, doar 2.059 de oameni au beneficiat de acest serviciu. Adică puțin peste 1% din cei care aveau nevoie.

Problema resurselor umane calificate și a posturilor blocate

În România, nu lipsesc doar serviciile, ci și medicii cu atestate de îngrijiri paliative: sunt 885 în toate județele, potrivit datelor Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative.

Și distribuția lor, la fel ca a serviciilor, este foarte inegală. Astfel, sunt județe ca Iași, cu 93 de medici cu atestat în îngrijiri paliative sau Cluj – 68, dar și județe ca Olt sau Vâlcea cu un singur medic cu atestat în îngrijiri paliative.

În plus, numai 11 medici cu supraspecializare/atestat în îngrijiri paliative erau în contract cu casele de asigurări în 2025 (pentru cabinetele sau ambulatoriile de paliație). O creștere față de 2023, când erau doar 8, potrivit informațiilor oferite de CNAS.

Mai grav este că nu toți medicii calificați lucrează în paliație, explică Mirela Nemțanu, ci „doar un sfert din ei” , arăta și Asociația Națională de Îngrijiri Paliative într-un document de poziție emis în 2024 în contextul cazului Pantelimon.

Potrivit estimărilor Fundației Hospice, în întreg sistemul ar fi nevoie de 3.000 de medici, deci nu avem nici măcar o treime din necesar. Asta înseamnă și că bună parte din centrele de îngrijri paliative existente pe hârtie funcționează subnormat, deci, spune Nemțanu, nu respectă standardele. „Am vorbit cu oameni din sistemul public care spuneau că au un medic la 54 de paturi”, spune directorul executiv Hospice. Standardul care ar trebui respectat este de un medic la 10-12 paturi de paliație.

La Spitalul de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov a fost deschisă o secție de paliație pentru 29 paturi, dar personal există doar pentru 9. Din cauza blocării posturilor în sistemul sanitar lipsesc 3 medici și 12 asistenți, spune șefa secției, dr. Roxana Chiriș, într-un interviu acordat luna trecută Radio România Brașov FM.

Un alt exemplu este compartimentul de paliație copii de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde sunt 17 paturi. Aici lucrează un singur medic, Antonela Ciobanu, care a explicat pentru Snoop că „sunt angajați doar 7 din 10 asistenți medicali, 5 din 10 infirmiere și 1 din 3 îngrijitoare”. Problema o reprezintă tot blocarea posturilor în sistemul sanitar. 

Pe 27 iulie, Ministerul Sănătății a propus spre deblocare 7.800 de posturi, însă memorandumul se află pe circuitul de avizare și va trebui să primească inclusiv aviz de la Ministerul Finanțare. Acest aviz a fost negat într-o primă variantă a memorandumului. 

În episodul doi al seriei jurnalistice, arătăm ce înseamnă pentru pacienți și familiile lor lipsa paturilor de paliație, cât costă îngrijirea paliativă, dar și cum funcționează îngrijirile paliative acolo unde funcționează.

Editor: Iulia Roșu

Grafice: Adriana Diaconu

Fotografie principală: Ion Mateș