„Unii oameni fac bani pe slăbiciunea altora”. Jucători dependenți, familii și prieteni reacționează după investigația Snoop

• Am primit mai multe mesaje de la persoane afectate direct de dependența de jocuri de noroc și de la apropiați ai acestora, după investigația Snoop, care arată cum companiile și Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc încalcă legislația care le permite jucătorilor să se autoexcludă din sălile de joc.
  
• Am cules o parte din mărturiile lor, pentru a arăta cum atât adicția, cât și reglementarea defectuoasă a industriei îi lovesc nu doar pe cei bolnavi, ci și întregi rețele de oameni dragi și societatea în ansamblul ei. Pentru a proteja identitatea celor cu care am stat de vorbă, am folosit pseudonime. 
  
• O parte din cei care ne-au scris spun că, în mai puțin de două săptămâni de la publicarea investigației, companiile au început să identifice jucătorii la intrarea în sălile de joc. Un tânăr care s-a autoexclus în februarie 2024 a fost pentru prima dată oprit să joace la începutul acestei săptămâni. 

1. Jucătorul. Trei decenii de adicție 

„Sunt un prost de 30 de ani”, a scris Lucian* (52 de ani) într-un email către Snoop. Mai târziu a găsit cu greu timp să-și spună povestea. Căuta un interval în care să nu fie auzit vorbind la telefon nici de colegii de muncă, nici de familie. Are un secret. „Joc de când mă știu, în special păcănele. Când eram copil, mă duceam cu ai mei pe litoral și trăgeam de manetă”. Anii au trecut și bucuria inocentă s-a transformat în dependență. 

În ultimii 30 de ani, a calculat că a pierdut peste 2 milioane de euro. „Când existau cazinouri unde jucai cu crupierul”, dar și în pandemie, când juca la ruletă online. Bună parte din sumele pierdute au fost bani împrumutați de la cămătari, pe care apoi, ca să-l salveze, părinții și frații lui i-au returnat cu mare greutate.„Din banii lor și din moșteniri.”

„Pe mine m-a ajutat familia. Și calculez așa: cât mi-a plătit anul trecut? 200.000 lei. Acum doi ani cât mi-a plătit? 300.000 de lei. Acum puțin timp am calculat totalul: 2.075.000 de euro. Dar eu sunt copil, pe lângă alții, sunt care pierd sumele astea și în câteva luni”, explică bărbatul. 

Cât de mulți oameni suferă de dependența de jocuri de noroc în România?

În România, instituțiile nu au realizat niciun studiu legat de numărul dependenților sau persoanelor afectate de consumul problematic de jocuri de noroc. Cel mai recent studiu, comandat de industrie în 2016, avansa numărul de 98.000, dar între timp, industria jocurilor de noroc a avut o creștere explozivă. Astfel că este de așteptat să fi crescut proporțional și numărul jucătorilor cu consum problematic și patologic.

Potrivit unei metanalize, realizate în septembrie 2023 pe 23 studii din perioada 2016-2022, prevalența dependenței de jocuri de noroc într-o populație este, în medie, de 1,3% în populația adultă (la care se mai adaugă 2,43% jucători la risc). 

Calculând pentru România, asta ar însemna peste 200.000 de români afectați de dependență și încă aproximativ 400.000 cu consum problematic/la risc. 

„Jocurile duc la minciuni pe care la un moment dat le crezi și tu”

Lucian are un loc de muncă stabil și un salariu peste medie: 12.000 lei. Însă pierde lunar la jocuri cea mai mare parte din acest venit. „Dacă reușesc să duc acasă 4.000 pe lună, să-i gestioneze nevastă-mea, e bine”. Restul sunt consumați de dependență, la pachet cu multe minciuni. „Soția știe că am jucat și speră că nu mai joc. Mă feresc și găsesc motive și mint. Jocurile duc la minciuni pe care la un moment dat le crezi și tu. Îți faci în minte un plan: cum să acoperi unde ai pierdut timpul, de ce nu sunt bani. Dar, până la urmă, o să se afle a nu știu câta oară că joc”, mărturisește Lucian.

Felul în care el se ascunde de soție și de rude e mai degrabă tipic decât neobișnuit la o persoană care suferă de dependență.

„Minciuna în adicția de gambling (jocurile de noroc) e ca tusea în gripă”, spune psihologul clinician Viorel Roman. „Sunt oameni buni, sensibili, raționali, care își iubesc familiile, dar dependența are niște simptome care îndepărtează pe toată lumea, cum e minciuna. De multe ori, vine automat. Ai jucat? Nu. Ai făcut datorii? Nu. Nici nu o mai trec prin cortexul prefrontal.” 

„S-a întâmplat de vreo 15 ori ca frații și mama să mă ajute și să-mi plătească datoriile, ca să nu iasă scandal mare. Au fost sume importante: de la 700-800 milioane (n.r. lei vechi) în sus. Tot timpul după ce mi s-au plătit datoriile, am promis că nu mai fac, dar nu m-am ținut de promisiuni”, mai spune Lucian. 

„Ei mă știu acasă, dar eu în realitate sunt în sala de joc. Atât de bine acopăr, atât de multe minciuni spun, că ei speră că nu sunt acolo. Dar eu sunt la Million, Stanley, Superbet.” 

Vinovăția pe care o simte un jucător de păcănele 

Lucian, care este și tată, e conștient de răul făcut celor din jur: „pe lângă prieteni, îți distrugi familia”. Dar și sieși: „acumulezi ură, ești numai încruntat, numai supărat, nu poți să te gândești decât cum plătești datoriile și cum să ieși din nebunia asta. Dar nu prea se iese”. A încercat să meargă la psihoterapie, dar a parcurs doar câteva ședințe. I se părea că „îmi pierdeam timpul”. A ajuns și la psihiatru, unde i-a fost prescris un tratament medicamentos. După câteva luni de pastile, a renunțat. Nu simțea că îl linișteau în vreun fel. Așa că și-a continuat viața dublă, lucid față de consecințele extreme pe care le are dependența netratată. 

Acum nu mai merge zilnic să joace și a reușit să-și reducă parțial consumul. Încă vizitează suficient de des sălile, ca să observe ce se întâmplă nu doar cu el, ci și cu ceilalți jucători „de-ai casei”.

Așa arată radiografia, pătată de vină, pe care o face comunității din care aparține pe ascuns:

„În momentul în care ești așezat la un aparat de joc, nu mai gândești. Poate să te lovească cu leuca în cap, că nu mai simți. Nu mai auzi ce se întâmplă în jurul tău, că tu ești conectat cu aparatul. Bagi banii, nu mai ții cont, milion cu milion în aparat. Când ieși afară, te gândești pe unde ți-ai lăsat mașina, că uiți. Te iau amețeala, transpirațiile. Care are noroc face infarct. E un noroc ăla: că nu mai face rău celor din jurul lui. Care nu, se duce acasă sau rămâne pe străzi. Știu care au murit, dar și mulți oameni care au rămas pe străzi.” 

În urmă cu câțiva ani (înainte de legislația din 2022 și 2023 privind autoexcluderea, când practica excluderii voluntare ținea exclusiv de cutuma companiei), a cerut excluderea voluntară la o sală în care juca des. Pentru câteva luni, nu l-au mai lăsat să joace, dar îi permiteau să intre în continuare în sală și să stea la un suc sau o cafea. Apoi, într-o zi, unul din managerii sălii i-a dat bani să joace pe împrumut și ciclul datoriilor și al rușinii a repornit. Ca să scape de asta, unii jucători recurg la soluții extreme. 

Lucian spune că a fost martor și la scene în care alți jucători au făcut scandal intenționat: „Cineva a aruncat cu scrumiera și a spart un geam ca să nu mai fie lăsat să intre. Altul a pus mâna pe scaun și a dat în aparate, ca să primească interdicție”. 

Lanțurile invizibile ale adicției. Companiile de jocuri de noroc și ONJN încalcă legislația care permite dependenților să se autoexcludă

Boala combate informația 

Lucian spune că azi, și dacă s-ar respecta legislația care vizează excluderea voluntară, „nu mi-aș da autoexcludere”.

– De ce?  îl întreb.

– Pentru că, de obicei, ai câte o datorie. Și datoria aia nu prea mai ai cum să o acoperi.  Te-agăți și de ultima speranță, și de ultimul milion, zici că poate îți dă aparatul și mai reușești să mai plătești din ele. 

– Dar nu funcționează așa…

– Nu funcționează aproape deloc așa. Știind treaba asta, e atât de gravă boala, încât combate informația. 

„Asta e dependența. Deși rațional, știi tot ce e nevoie să știi, știi că nu-ți face bine, că îți îndepărtează familia și-ți pierzi oamenii, e greu să reziști impulsului emoțional de a juca în continuare. Jocul atrage consecințe și emoții negative, dar apoi ei încearcă să scape de ele tot jucând. E un cerc vicios din care e foarte greu să scape, ca la orice adicție. Dacă am vorbi despre cineva cu dependență de droguri, ar fi la fel”, explică psihologul Viorel Roman, Directorul Executiv al Asociației Aliat pentru Sănătate Mintală. 

Tocmai de-aceea, crede specialistul, e nevoie de reglementare și politici care să vină în ajutorul dependenților (ca autoexcluderea, psihoterapia familiei) și să facă jocurile de noroc mult mai puțin accesibile. 

În cazuri precum cel descris mai sus, Roman recomandă familiei să nu mai achite datoriile jucătorului. „Dacă un jucător știe că se bazează pe familie și că acele datorii se plătesc, el va continua să joace. Dacă va ști că a ajuns la fundul sacului și se bazează doar pe el însuși, acela poate fi un moment important”. În același timp, Roman avertizează că dependența de jocurile de noroc este una dintre cele mai grele de depășit și, în clinică, o vede frecvent asociată cu depresia și cu tentative de suicid. 

2. Prietenul. „De când a început să joace la aparate, și-a revărsat toată suferința în asta”

Andrei* (28 de ani) este prieten cu un tânăr care suferă de dependența de jocurile de noroc. Povestește pentru Snoop cum și-a văzut prietenul cel mai bun din copilărie transformat complet. 

În urmă cu doi ani, Radu* „a mers din plictiseală cu un amic într-o sală de jocuri și din acea seară și-a distrus viața”. 

Radu nu a avut o copilărie fericită. A crescut într-un apartament dezafectat dintr-unul din cele mai sărace cartiere din București, alături de un tată alcoolic și abuziv și o mamă cu probleme de sănătate mintală. Însă „mereu a fost un om carismatic, respectuos și plin de viață”, îl descrie prietenul său. O bună parte din timp a muncit și câte 16 ore pe zi ca să întrețină întreaga familie. „Tot chinul ăsta a început să-și pună vizibil amprenta pe el: prin episoade depresive, excese de alcool, episoade isterice. Însă era un om bun”, spune Andrei. Apoi, de când a început să joace la aparate, „și-a revărsat toată suferința în asta și absolut nimic altceva nu îi mai aducea nicio plăcere, nici liniște, după cum mi-a spus chiar el într-un moment de luciditate”.

Din punct de vedere medical, dependența de jocuri de noroc este deseori asociată cu alte probleme de sănătate mintală, precum alcoolismul, consumul abuziv de substanțe, depresia, anxietatea sau boli psihice ca tulburarea bipolară, ADHD sau tulburarea obsesiv-compulsivă.

„E foarte multă eliberare de neurotransmițători. În momentul în care joacă, orice altceva se oprește, nu mai există probleme, nu mai există durere, nu mai există suferință, se golește mintea, e doar pură emoție și prezentul acolo e plin de adrenalină, de dopamină și de cortizol. E o căutare de emoție până la urmă.”

explică Viorel Roman, care are o experiență de peste 20 de ani în tratamentul adicțiilor.

Potrivit lui Andrei, prietenul său Radu a început să joace fiecare leu pe care îl câștiga muncind, dar și să fure: din restaurantul în care lucra, de la surorile sale sau de la prieteni. „De fiecare dată când cei din jurul lui l-am ajutat cu bani să-l scoatem dintr-o situație, i-a jucat la aparate. Și pe mine m-a furat, trădat și mințit până nu am mai putut să mai îndur”, explică Andrei. 

Tânărul a încercat să-și ajute prietenul pe care-l cunoștea de când aveau 5 ani. L-a dus la terapie specializată și încearcă să-l scoată în oraș sau la fotbal, să-l atragă cu activități mai sănătoase, însă Radu refuză. 

„Tot ce face e să oscileze între depresie cruntă din cauza vinovăției și jucatul la aparate, practic un ciclu fără oprire”, spune Andrei.

Prietenii și familia, victime colaterale ale dependenței 

Dependența are o amprentă psihologică severă și asupra celor mai apropiați de cel bolnav (familie, prieteni buni), explică psihoterapeutul Viorel Roman: „Se simt foarte neputincioși, nu înțeleg ce se întâmplă. E foarte dramatic să asiști neputincios la felul în care cineva drag ție se autodistruge. În realitate, încercarea lor nu e de a se autodistruge, ci este de a se simți mai bine. Ei caută salvare acolo, nu caută să se autodistrugă”. Așa cum jucătorii cu consum patologic (dependență) au nevoie de psihoterapie pe termen lung, și familiile au nevoie de consiliere psihologică. În sistemul medical din România, nu există programe specializate nici pentru unii, nici pentru ceilalți. 

Cu ajutorul prietenilor, Radu încearcă însă să scape de adicție. Și-a închis toate conturile online. „După lupte grele de convingere cu angajații fiecărui cazino online, care încercau cu orice preț să-l facă să se răzgândească”, povestește Andrei. L-a convins să meargă și să se autoexcludă. 

Au fost întâi împreună la una din cele mai mari companii de jocuri de noroc, unde li s-a spus că pot depune cereri de autoexcludere numai la sediul central, nu la orice filială. Radu a mers acolo și a completat o cerere. 

Apoi, în urmă cu jumătate de an, Andrei l-a însoțit și la sediul ONJN de pe Calea Victoriei. „Ne-au întâmpinat două secretare cu o atitudine scârbită, care ne-au spus să completăm o cerere pe o foaie A4. Nu li s-a oferit un formular standard și când au întrebat de ce, li s-a răspuns: „Da’ ce faci, domne, ne tragi tu pe noi la răspundere?”. Au improvizat cererea așa cum s-au priceput: lăsând toate datele de identificare și cerând explicit autoexcluderea din toate cazinourile fizice și online din țară. I s-a spus că va primi un răspuns pe email în cel mult 30 de zile. 

De atunci au trecut 6 luni și Radu nu a primit niciun răspuns de la ONJN. Pariază în continuare la compania de la care s-a autoexclus și joacă în cazinouri toți banii pe care-i muncește. A pierdut peste 30.000 de euro de când a devenit dependent. 

• Experiența lui Radu cu instituțiile și companiile e similară cu experiența lui Cosmin, tânărul din primul episod al investigației Snoop, care a făcut zeci de încercări de autoexcludere în ultimii doi ani, fără ca ONJN și companiile să dea curs cererilor sale. Bună parte din cererile lui către Oficiul Național pentru Jocuri de noroc au rămas fără răspuns. 

ONJN ar fi trebuit să construiască o bază de date cu toți jucătorii autoexcluși până la data de 31 martie, iar în baza acestui registru, acestora nu li s-ar mai fi permis accesul în sălile de joc. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent, iar instituția nu a dat un termen nou pentru operaționalizarea registrului, ci doar a spus că „e în curs de operaționalizare”.

3. Mama. „Dacă adun tot ce-a jucat în ani de zile, se face de-o casă”

Cristina* este mama unui tânăr afectat de dependența de jocuri de noroc. Fiul ei Dan* și-a dezvoltat adicția încă din adolescență. Companiile i-au permis să joace, deși era minor, povestește mama lui. Acum, la 30 de ani, bărbatul merge încă zilnic în săli. 

Cheltuiește în jur de 200 de lei într-o zi, dar, într-o lună, asta înseamnă în medie 6.000 lei. „Dacă adun tot ce-a jucat, în ani de zile, se face de un apartament, o casă”, spune Cristina. Însă pierderile financiare spun doar o parte din poveste. Transformările celor care joacă zi de zi nu se opresc acolo: „Nu-i mai stă gândul la altceva. Nu se poate concentra pe ce face, la muncă, de pildă. Iar dacă azi câștigă niște bani, mâine pierde dublu”. 

În februarie 2024, motivat de o nouă relație, Dan a depus cerere la sediul ONJN pentru autoexcludere din sălile fizice și online. A primit un număr de înregistrare, contactul unui psiholog și i s-a menționat că va fi contactat. Preț de câteva luni, nu a primit niciun răspuns. Putea juca la fel ca înainte, după cum ne-a spus și el într-un mesaj separat pe adresa redacției: 

„În urmă cu câteva săptămâni am pierdut o sumă mare de bani. Trecuseră două luni de când am depus acea cerere la ONJN. Am fost foarte dezamăgit de societate, de statul român și, nu în ultimul rând, de mine. Frustrarea resimțită era atât de copleșitoare. Poate dacă și-ar fi făcut datoria, nu aș fi ajuns în acel moment de slăbiciune”, ne-a scris Dan.

„El este conștient că nu e bine ce face, dar nu poate… Sunt și la tot pasul, pe unde te uiți, Și păcănele, și pariuri – când intră acolo, nu se poate opri. Este adrenalina aceea pe care ți-o dă câștigul. Sau poate chiar pierderea”, povestește mama. 

„Unii fac bani pe slăbiciunea altora”

Dan se aștepta ca, după solicitarea autoexcluderii, să fie legitimat la intrarea în săli și să nu fie lăsat să intre: „Tot aștepta momentul ăla. Am văzut că în Bulgaria funcționează. La noi de ce nu?”. 

Mama lui ia în calcul să acționeze în instanță ONJN pentru implementarea legislației. Speră să adune mai mulți oameni în situații similare și împreună să oblige statul să respecte legea care i-ar proteja pe cei cu probleme de dependență. 

Ca mamă, și-a susținut fiul cu tot ce putea. Dan, la rândul lui, a avut multiple încercări de a renunța la jocuri. A mers la terapie, ține încă legătura cu un psiholog și se află sub tratament psihiatric medicamentos. Însă nu e suficient. 

„E clar că dependența asta e mai puternică decât drogul, alcoolul. E simplu să zici: nu mai intra. Dar dacă tu le vezi la tot pasul și încerci să faci ceva, și nu reușești. De ce? Pentru că unii oameni fac bani pe slăbiciunea altora.” 

Totuși, chiar cu o zi înainte de publicarea textului, Cristina a revenit cu un mesaj către Snoop. Pentru prima dată, fiul ei a fost oprit la intrarea într-o sală de jocuri (Stanleybet), legitimat și, pentru că era pe lista de autoexcluși a operatorului, i-a fost interzis accesul. 

4.  Jucătorul cu dependență funcțională: „Mi s-a cerut buletinul pentru prima dată în 18 ani de jocuri”

Georgian (31 de ani) spune că joacă de peste 18 ani. Din adolescență. Își definește dependența ca funcțională, pentru că a reușit să rămână „pe linia de plutire” financiar și să-și păstreze locul de muncă, în ciuda costurilor mari de energie, timp și bani ale adicției. Consecințele emoționale nu au fost mici. 

În urmă cu an, s-a despărțit de iubita lui, după o relație de peste nouă ani, „care a ajuns să fie lipsită de fericire din cauza faptului că eu m-am dus din ce în ce mai mult înspre gambling, în loc să merg spre casă, spre persoana care mă iubea”. S-a întâmplat treptat. „Am fost unul din oamenii suficient de naivi care a găsit în gambling o metodă dezastruoasă de a-și balansa sentimentele sau stările. Nu cred că am făcut-o vreodată pentru bani, cât pentru a încheia ziua pe un ton mai bun decât se derulase. Inevitabil pierzând, ziua următoare avea să se deruleze și mai crunt decât cea anterioară”.

A fost o rutină constantă care s-a zguduit un pic în urmă cu 10 zile, când, pentru prima dată, i s-a cerut buletinul la intrarea într-o sală de joc (un Maxbet din cartierul Aurel Vlaicu) și a fost verificat într-o bază de date.

„Nu mi s-a cerut în viața mea buletinul când am intrat într-un cazino. Poate doar când aveam 14 ani, dar și atunci m-au lăsat”, povestește Georgian. 

A pățit același lucru câteva zile mai târziu și într-un Superbet. În ambele cazuri, a jucat și a pierdut. A doua zi, pe 29 iunie, a dat din întâmplare de investigația recent publicată de Snoop privind autoexcluderea. „M-a ajutat, zic eu într-un punct culminant a peste 18 ani de experiențe, să-mi pun ceva claritate printre gânduri și priorități și să acționez în consecință”, a scris Georgian într-un email. 

După ce a citit textul și încurajat de faptul că i se ceruse buletinul în două săli diferite, ceva neobișnuit din perspectiva lui, a decis să facă din nou demersurile necesare pentru a se autoexclude. Încercase și anterior, fără efect.

Pe 29 iunie s-a dus să se excludă voluntar de la trei săli din zona Lacul Tei: „Zonă pe care deseori o tranzitam dinspre fostul meu loc de muncă spre locul de muncă al fostei iubite pentru a merge împreună acasă, doar că, din evidente motive, ea ajungea cu autobuzul acasă, iar eu uneori poate și cu 4 ore întârziere din cauza ședințelor prelungite la muncă”.

La Maxbet, l-au rugat să revină în timpul săptămânii, deoarece lipsea managerul, povestește bărbatul.  La Superbet, a completat o cerere de mână (nu aveau un formular standard) și i-au explicat că sunt centralizate și va fi exclus de la toate agențiile. Iar la Fortuna i-au înmânat un formular de autoexcludere și i-au confirmat că va fi verificat cu CNP-ul în sistem. 

În cererea standard către Fortuna, jucătorul semnează practic că responsabilitatea pentru încercările de încălcare sau încălcarea efectivă a autoexcluderii îi aparține. 

În aceeași zi, tânărul a depus cerere și la ONJN, să fie exclus de la toți operatorii de jocuri de noroc, și către suportul Superbet online. Aceștia i-au răspuns luni, 1 iulie, că este necesar să trimită cererea scrisă de mână prin scrisoare recomandată către sediul central.

Georgian crede că vor apărea sigur portițe prin care va mai putea juca, dar, „spre deosebire de acum un an, doi, mă aflu într-o poziție mai de încredere în anevoioasa luptă cu propria dependență”.

Un studiu realizat în Missouri, SUA, pe o perioadă de 10 ani, a arătat că autoexcluderea are efecte benefice chiar și când nu e implementată cu eficiență maximă. Cercetătorii au sugerat posibilitatea ca beneficiile autoexcluderii să se datoreze mai mult deciziei în sine a utilizatorului decât implementării efective a politicii.

Spre deosebire de prenumele de mai sus, Georgian nu este un pseudonim. El a ales să apară cu numele, pentru că: 

Dacă ei normalizează cu atât de mare lejeritate jocurile de noroc, și noi ar trebui să avem puterea să normalizăm dependența de jocuri de noroc prin a deveni publici și a arăta altora la rândul lor că este în regulă să nu fii ok. 

Dacă ai nevoie de ajutor pentru a lupta cu dependența de jocuri de noroc poți apela la grupurile „Jucătorii Anonimi”sau la programele de informare și consiliere psihologică derulate de Asociația Joc Responsabil.

***

Editor: Iulia Roșu