Replica lui Weber: mașina e în leasing. Snoop scrisese asta (click pentru detalii)
La câteva ore după apariția articolului, deputatul Mihai Weber a trimis un drept la replică în care repetă ce a scris Snoop: că e vorba de o mașină luată în leasing de o firmă la care are 95% din capitalul social. Snoop a încercat să discute cu Weber de trei ori în Parlament, însă acesta a refuzat dialogul. Iată mesajul acestuia:
„Cu privire la articolul publicat de snoop.ro în data de 11.09.2025, în care faceți referire la un autoturism pe care l-am condus la finalul lunii august, pentru corecta informare a opiniei publice, doresc să fac următoarele precizări:
- Autoturismul nu este proprietatea firmei, ci este supus unui contract de leasing. Societate comercială de tip SRL, în care sunt asociat și dețin 95% din capitalul social, este doar utilizator al bunului;
- În spiritul transparenței, informațiile legate de această societate comercială sunt specificate în declarația de interese;
- Societatea comercială care a încheiat contractul de leasing are toate obligațiile fiscale plătite la zi și nu înregistrează datorii fiscale;
- Deciziile cu privire la activitatea societății comerciale aparțin în totalitate asociațiilor și nu reprezintă informații de interes public.
Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să publicați informația exactă, în forma transmisă, în toate comunicările ulterioare pe care doriți a le mai face pe acest subiect, înțelegând aici publicații print, online și social media ale dumneavoastră sau ale publicației. Totodată, vă rog respectuos să folosiți răspunsurile transmise și în cadrul articolului inițial, publicat în data de 11.09.2025. Consider că în lipsa acestora, orice altă comunicare în care nu este folosit răspunsul meu exact este de natură a crea o imagine denaturată și defăimătoare la adresa mea”
Mihai Weber, 61 de ani, este deputat PSD și se află la al patrulea mandat în Parlament. În actuala legislatură este președintele Comisiei de Apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților.
Reprezintă în Parlament județul Gorj, un județ aflat în coada clasamentului când vine vorba de servicii publice. În mandatul trecut, 2020-2024, Mihai Weber a fost președintele Comisiei de control a activității Serviciului Român de Informații Externe (SIE).
Luni, 25 august, la sediul central al PSD, conducerea partidului a discutat despre pachetul 2 de austeritate pe care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. Printre invitații la ședință s-a numărat și Mihai Weber. El este secretar general adjunct al PSD, dar și președinte PSD Gorj.
La plecare, deputatul a fost filmat de site-ul de investigații Snoop.ro în timp ce s-a urcat într-un Mercedes AMG GLE 53, versiunea hibridă, model de ultimă generație, care are valoare pe site-urile de specialitate de peste 140.000 de euro. Mașina nu este trecută în declarația de avere depusă în iunie 2025.


În documentul depus la Parlament regăsim însă un Ford Ranger, cumpărat în 2024, o mașină care se poate achiziționa cu aproximativ 70.000 de euro.
Weber a fugit de întrebări. „Sunt acționar la firmă, documentați-vă, vedeți cât costă mașina”
„M-ați văzut cu mașina?”, a fost prima reacție oferită la Parlament de Mihai Weber, pe 1 septembrie, când a fost întrebat despre Mercedesul cu care a plecat de la partid la finalul lunii august. Deputatul nu s-a oprit să dea mai multe explicații și a încercat să evite orice întrebare despre acest subiect.
Întrebat pentru a doua oară cui aparține mașina, Mihai Weber nu a oferit nici de această dată o explicație concretă.
„Sunteți atât de curios?”, a fost a doua replică primită de la social-democrat la întrebarea „cui aparține mașina cu care ați venit la partid”.
A recunoscut însă că autoturismul Mercedes AMG GLE 53 nu apare în declarația de avere. „Este mașina unei firme”. Nu a precizat dacă firma îi aparține sau nu.
S-a întors cu spatele și s-a urcat în lift alături de mai mulți colegi deputați.
„Vă foarte mulțumesc”
A refuzat să răspundă și la întrebarea cât costă o astfel de mașină de lux.
„Documentați-vă, vedeți!”, au fost singurele cuvinte primite de la Mihai Weber, fără să ofere vreo informație concretă despre cine deține mașina, cum a fost obținută și de ce o conduce.
La câteva ore după acest dialog, Mihai Weber a revenit în plenul Parlamentului, chiar în momentul când premierul Bolojan își angaja răspunderea pentru pachetul 2 privind reducerea deficitului bugetar.
A repetat că mașina aparține unei firme, apoi a grăbit pasul.
„Nu contează domeniul de activitate al firmei, este mașina unei firme unde sunt acționar, aveți destule date și v-ați lămurit”, a spus Mihai Weber în timp ce cobora scările către sala de plen a Camerei Deputaților.
În tot acest interval, președintele Comisiei de Apărare nu s-a oprit să ofere o declarație completă despre Mercedesul cu care a venit la sediul PSD.
Conform legii, demnitarii au dreptul să cumpere mașini pe firmă și nu au obligația să le treacă în declarația de avere. Prin acest mecanism, politicienii își ascund o parte din averea reală, iar cetățenii nu pot să știe ce bunuri deține parlamentarul. Procesul de transparență e și mai anevoios, după ce Curtea Constituțională a decis recent că declarațiile de avere să fie depuse la ANI, fără să fie publicate și pe site-ul instituțiilor.
Snoop.ro l-a întrebat pe Mihai Weber de ce a cumpărat mașina pe o firmă și nu pe numele său. Deputatul PSD a precizat că aceasta a fost „strategia firmei” și că are o mașină și pe numele său.
„V-am răspuns cât se poate de politicos la toate întrebările pe care mi le-ați spus, eu vă foarte mulțumesc”, a fost poziția lui Mihai Weber, care a închis ușa sălii de plen fără să explice strategia firmei.
Secretul firmei din Buduhala, județul Gorj
Satul Buduhala este parte a comunei Telești, județul Gorj, o comună care nu adună mai mult de 3.000 de persoane și este alcătuită din trei sate. Localitățile sunt lângă municipiul Târgu Jiu, la cel mult 15 km distanță.
În satul Buduhala, unde trăiesc vreo 900 oameni, are unicul punct de lucru firma care a achiziționat în leasing Mercedes-ul AMG GLE 53, pe care îl conduce Mihai Weber.

Snoop.ro a descoperit că punctul de lucru este, în fapt, un magazin sătesc de mici dimensiuni aflat pe strada Trandafirilor, ulița principală a satului.
Câteva bănci așezate în fața intrării, unde lumea se oprește pentru o bere sau un suc. În magazin, vânzătoarea s-a scuzat că nu funcționează POS-ul „din cauza internetului”.
În spatele clădirii se află o toaletă insalubră (foto jos, magazinul fotografiat din toate părțile).



Firma care deține magazinul se numește Blenbondy 81 SRL. Are doi acționari: Mihai Weber cu 95% acțiuni și Daniela Blendea cu 5%. Sediul social al firmei se află în Telești.
Cum Mihai Weber nu are dreptul să fie administrator al firmei, din cauza statutului de deputat, magazinul sătesc are doi administratori: Daniela Blendea și Laurențiu Briceag.
Blendea este cea care deține terenul. Conform extrasului de carte funciară, pe terenul de 500 de metri pătrați nu apare vreo construcție, ci doar că este împrejmuit.

Briceag, administratorul firmei și mâna dreaptă: instructor auto, apoi consilier parlamentar și „vice” PSD Gorj

Laurențiu Briceag este mâna dreaptă a lui Weber pe linie de partid, dar și de afaceri. La nivel local, Briceag este vicepreședinte PSD Gorj și consilier în comuna Bălănești. Bărbatul este cel care, potrivit lui Weber, a decis strategia firmei pentru a-i cumpăra un Mercedes AMG GLE 53.
Conform declarațiilor mai vechi de avere, Briceag avea o firmă de taxi și apoi a lucrat ca instructor auto. Din această postură a ajuns consilier parlamentar la cabinetul lui Weber.
În ultima declarație de avere depusă de Laurențiu Briceag, vicepreședintele PSD Gorj a trecut că a încasat venituri din mai multe surse:
- indemnizație consilier local – 9.264 de lei
- Camera Deputaților – 7.803 de lei
- Consiliul Județean Gorj – 82.410 de lei
- SC Atomic SRL – 1.053 de lei
Sunat de Snoop luni, 8 septembrie, administratorul firmei Blenbondy 81 SRL a recunoscut că a cumpărat autoturismul Mercedes, după care a închis telefonul când a fost întrebat de ce era nevoie de achiziția unei mașini de lux pentru un magazin sătesc din județul Gorj.
Profit mic, mașină de lux pe firmă
Conform informațiilor obținute de Snoop.ro, autoturismul Mercedes a fost cumpărat în leasing pe firma Blenbondy 81 SRL în luna iulie 2025.
Conform termene.ro, istoricul firmei lui Mihai Weber arată că an de an raportează un profit de câteva mii de euro la o cifră de afaceri situată între 100.000 și 150.000 de euro.
Profitul pe ultimii zeci ani nu acoperă nici o treime din valoarea mașinii de lux pe care și-a cumpărat-o Mihai Weber.
A câștigat 1,5 milioane de lei rapid
Mihai Weber deține, potrivit declarației de interese, patru firme. Mașinile sau imobilele achiziționate pe aceste firme nu apar în declarațiile de avere ale deputatului.
- SC Pro Auto Logistics
- SC Blenblondy 81 SRL
- SC 2M Energy Storage
- Pro Inovation SRL
Potrivit ultimei declarații de avere, din iunie 2025, Mihai Weber a încasat dividende de la Pro Auto Logistics în valoare de 3.670 de lei.

Mihai Weber a vândut anul trecut firma SC 13 BEX SRL, cu 1,5 milioane de lei. Ea nu mai apare în prezent în declarația sa de interese. Deputatul se afla în firmă de doar un an, societatea comercială fiind înstrăinată către Kahraman Energy.
Firma este, de fapt, un teren agricol pentru care s-a obținut un acord tehnic de racordare pentru un parc fotovoltaic cu o putere de 2,5 megawați. Cifra de afaceri a firmei este sub 200.000 de lei anual, iar profitul este de ordinul miilor de lei.
Conform informațiilor Snoop din domeniu, întreaga afacere o constituie însă obținerea aprobării pentru proiectul tehnic privind construirea parcului fotovoltaic.
Weber fuge a treia oară: „Trebuie să vă dau socoteală?”
Duminică, 7 septembrie, parlamentarii au dezbătut și votat moțiunile de cenzură depuse de Opoziție, după ce Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea pe patru pachete privind reducerea deficitului bugetar.
Președintele Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a venit la Parlament cu mașina Mercedes AMG GLE 53 cumpărată de firma Blenbondy SRL din județul Gorj. În parcare, în parbriz se putea observa legitimația de parlamentar pe numele lui Mihai Weber.
Deputatul PSD a fugit pentru a treia oară de întrebările legate de mașină și firma din Gorj.
„Văd că sunteți foarte curios. Este pur și simplu mașina unei firme, trebuie să vă dau socoteală pentru tot ceea ce face firma”, a declarat Weber, în timp ce cobora treptele Parlamentului pentru a căuta un lift.

Fost ministru de Finanțe: „ANAF trebuie să verifice, am descoperit mașini, tablouri, servicii de modelare corporală plătite pe firme”
Marcel Boloș, fost ministru de Finanțe între iunie 2023 și decembrie 2024, a declarat pentru Snoop.ro că putem vorbi de un „fenomen la nivel național”, prin care patronii firmelor își cumpără produse de lux pe care le folosesc în interes personal. Potrivit acestuia, fenomenul este „arhicunoscut” la nivelul ANAF.
„Nu este un fenomen de mică amploare, ci unul care aduce care aduce multe prejudicii bugetului de stat… A fost motivul pentru care am încercat să introducem E-factura, o măsură primită cu rezerve. Ea era necesară pentru a identifica aceste situații în care anumite cheltuieli care nu sunt legate de activitatea firmei, cum e cea de achiziționare a mașinilor de lux, a apartamentelor, a unor tablouri, am descoperit și servicii de modelare corporală”, a susținut Boloș.
El a spus că nu înțelege de ce un magazin sătesc, care declară un profit de câteva mii de euro pe an, are nevoie de achiziția unei mașini de lux.
„Nu prea văd legătura de ce ar fi necesară cheltuiala, mai ales că este o mașină de lux, poate aș înțelege un mijloc de transport necesar pentru transportul mărfurilor pentru aprovizionarea magazinului sătesc, dar sub nicio formă nu văd o legătură între activitatea de vânzare-cumpărare și o mașină de lux cu care nu poți să transporți mărfurile”, a subliniat fostul ministru de Finanțe.
Potrivit acestuia, ANAF trebuie să verifice individual fiecare caz pentru a descoperi unde cheltuielile efectuate nu sunt în interesul firmei, ci al patronilor.
Editor: Dan Duca
Colaj foto: Ion Mateș
Video: Adela Cioruță