Un fost președinte, trei Românii. Judecata istoriei la catafalcul lui Ion Iliescu

Miercuri, 6 august 2025. Palatul Cotroceni, ora 9 dimineața. 

Dricul cu sicriul lui Ion Iliescu intră în curtea palatului de unde fostul președinte a condus țara prin tranziția către democrație, timp de trei mandate. 

A murit marți, 5 august, după o spitalizare de aproape două luni. 

Militarii din Brigada 30 Gardă – „Mihai Viteazul” îi cântă onorul și îi depun sicriul îmbrăcat în tricolor, pe catafalcul din Sala Unirii. După o viață în care trandafirii roșii ai FSN, PDSR și PSD i-au fost emblemă, la final sunt albi.

Zâmbește familiar, dintr-un portret alăturat, cu acea expresie pe care, de-a lungul anilor, unii au citit-o ca bonomă, alții ca cinică. Ion Iliescu a purtat țara prin aderarea la NATO și a negocierilor pentru Uniunea Europeană, dar și prin psihozele terorismului de la Revoluție și prin Mineriade. 

A murit nejudecat și a lăsat în urmă mii de victime cărora nu li s-a făcut dreptate. 

Acum, cinci preoți îi cântă zece minute prohodul, în miros de tămâie: „Dumnezeu să-l ierte”. 

Urmează două ore de omagii oficiale. Se aprind lumânări la biserica din curte, se înclină capul câteva secunde la catafalc. Numai pașii și zgomotul aparatelor foto tulbură liniștea. 

„Ne-a dat democrație”

Ion Iliescu a fost ales președinte în decembrie 1990, de 12 milioane de români. Miercuri, când se permite accesul publicului la ora 13, în fața Administrației Prezidențiale sunt în jur de 50 de oameni. Timp de patru ore, își vor lua la revedere peste o mie.

Majoritatea sunt pensionari între 65 și 85 de ani, blindați cu pălării, flori și lumânări, pe care le depun în spațiul amenajat special la intrarea în Palatul Cotroceni. Unii își sărută degetele și apoi își lasă amprenta pe portretul fostului președinte. 

Când îi întrebi de ce-au venit, toți repetă ca o mantră: „a fost om bun”. El ne-a scăpat de comunism, ne-a dat „libertate de exprimare, democrație”. „A făcut oamenii proprietari”. „N-a făcut greșeli”, „n-a jignit, n-a vorbit urât, era calculat”, „n-a făcut facultatea la fără frecvență”. Pe vremea lui, „era disciplină”. 

„S-a furat, dar a dat și la popor”, spune o doamnă de 64 de ani. 

Nu ca astăzi, punctează pensionarii cu care am discutat și își enumeră problemele: „am votat prin referendum să fie 300 de parlamentari, dar sunt 600”. „Pensiile speciale”, „ne-a mărit prețul, cu ce să trăim?”, „ne cumpără străinii”, „corupție endemică”. 

Când îi întrebi dacă trăim aceste vremuri și din cauza moștenirii politice lăsate de Ion Iliescu, pun totul pe seama polarizării și sfârșesc emoțional: „Am devenit dușmani în țara noastră”, „Nu mai suntem umanitari”, „Dominic Fritz nu are cetățenie română”, „Să-i ia dracu de USR-iști”. 

O doamnă plânge: „Sufăr când văd persoane care dau cu noroi”.

„Toată lumea greșește”

„Toată lumea greșește.” „Îl judecă Dumnezeu, nu e treaba noastră”, spun oamenii, întrebați despre trecutul primului președinte ales după ‘89.

„Numai cei care au fost la Revoluție știu ce-a fost acolo.” Transmit asta mai multe persoane, deși unele au povești despre cunoscuți împușcați la întâmplare în decembrie ’89, pe care le relatează cu lacrimi în ochi, după ce s-au închinat și au plâns la catafalc. 

„Suntem revoluționarii lui Ion Iliescu”, mărturisește cu glasul sugrumat de emoție, Ionel Bria, 68 de ani. 

O ediție de colecție a ziarului „Jurnalul Național”, din decembrie 2004, aduna laolaltă eroii martiri de la Revoluție și arăta că cei mai mulți dintre ei au murit împușcați din greșeală. După ce Ion Iliescu a indus la TV o psihoză a teroriștilor care trag în populație, scrie azi în rechizitoriul Parchetului Militar. 

„«România din Ceruri» nu e doar o simplă înşiruire de nume şi de date. Citită printre rânduri, e povestea Revoluţiei din decembrie ’89, întreagă, până la ultima lacrimă”, scria jurnalista Adriana Oprea Popescu în paginile ziarului.

Cel mai tânăr erou martir avea doar o lună. A fost împușcat în cap, în casă, la București. A murit după o oră de agonie.  

Negarea realității și loialitatea față de fostul președinte se observă și când pensionarii de azi discută despre Mineriadă: 

„De unde știm noi că a chemat el minerii? Așa vorbe și eu pot să spun.” „Nu cred că i-a chemat ca să facă rău”. „A fost o diversiune”. „A făcut Miron Cozma exces de zel.”

„Dacă era vinovat, până acum îl arestau” este argumentul dat de mulți dintre ei.

Opiniile le sunt întărite indirect de președintele interimar PSD, Sorin Grindeanu. „Nu vom accepta mistificarea istoriei”, scrisese el pe social media în dimineața zilei de funeralii, deși istoria e la un click distanță:

„Lucrurile nu sunt cum par la televizor” este convingerea uneia dintre persoanele în vârstă prezente. „Ion Iliescu e cel mai bun președinte pe care l-a avut România după 89”, tranșează alta. 

„Sper să fie sicriul deschis”

Dar la funeraliile de la Palatul Cotroceni nu sunt doar vârstnici și oficiali ai statului. Între ei s-au amestecat și câțiva tineri, unii – curioși, alții – aduși de bunici, iar alții convinși că Iliescu a fost „un om important”. 

Cei cu care discutăm văd în apropierea față de Europa și America una dintre moștenirile lăsate de Iliescu. „A îndreptat țara, pe cât posibil la vremea aceea, cum știa el mai bine”, spune un student la Drept, de 23 de ani, însoțit de părinți. 

Alți doi studenți la Istorie se află aici pentru formarea lor profesională, spun ei. Un tânăr de 18 ani a venit „din curiozitate” – speră „să fie sicriul deschis”. Ce știe despre Ion iliescu este că:

Ne-a mințit: sub un fel de haină a democrației, a continuat ce era în trecut. 

„Mortul zilei”

Joi, 7 august 2025. Cimitirul Ghencea, ora 12. 

Cortegiul funerar stârnește praful încins din fața cimitirului, unde magazinele de pompe funebre vând îngeri din ipsos la 280 de lei. 

Jandarmi, presă, gură cască și susținători loiali – nu-s mai mult de-o sută de oameni – așteaptă apatic dricul de cel puțin o oră, ca să-l vadă un minut, cum trece prin fața lor. 

Cu excepția câtorva oficialități, printre care și fostul președinte al AEP, Toni Greblă, abordat fără succes de fani pentru o poză „ca amintire de la eveniment”, trei microbuze din cortegiu transportă alte foste și actuale funcții, majoritatea din PSD. 

21 de salve de tun determină câțiva oamenii să filmeze peste gardurile cimitirului, deși se văd doar cruci. 

E mult mai puțină lume ca la Cotroceni cu o zi înainte, dar motivele pentru care se află aici sunt unice: „Iliescu a dat mâna cu mine la Iași, în anii 70”, „e născut în același an cu tata”, „pe timpul lui nu s-au anulat alegerile”, „am fost și la înmormântarea lui Gheorghiu-Dej”, „am fost coleg cu Pacepa”. 

Unii sunt vigilenți: „Sunteți de la presă? Tribunalul militar nu avea de dimineață  drapelurile arborate în bernă”. „Sunt fiul generalului Mircia Chelaru, vreau să vă trimit un comunicat”. 

Emilia, 80 de ani, e supărată că Iliescu l-a împușcat pe Ceaușescu. 

Alții sunt nervoși că nu pot intra în cimitir, să-și viziteze morții: „Ce-i asta, mortul zilei?”, strigă cineva la jandarmi. „Mă duc la socru-miu, care chiar a apărat țara, nu ca ăsta care ne-a furat”, spune un bărbat sosit la București, după o călătorie de patru ore cu copilul, soția și două ghivece cu flori.

Chiar și susținătorii lui Ion Iliescu cred că nu au voie să intre în cimitir, „pentru că suntem săraci”, „suntem buni doar de tăieri”.  

„O țară care își glorifică criminalii”

Piața Universității, ora 7 seara. 

„Frustrați” și „ofensați” că suntem „o țară care își glorifică criminalii”, în jur de o sută de oameni se adună la fântână – loc emblematic pentru Revoluția din 89 și Mineriade -, să comemoreze „adevăratele victime”. 

Au boxă, stație de amplificare, portavoce, drapel cu gaură-n mijloc, caricatură în mărime naturală cu Ion Iliescu încătușat, șampanie și o chitară. 

Se cântă „Imnul Golanilor”, simbol al protestelor anticomuniste din 1990, numite „Golaniada”, după apelativul folosit de Ion Iliescu pentru protestatari. Zeci de mii de oameni au ieșit atunci în stradă timp de aproape două luni, până minerii „au restabilit ordinea”. Iliescu le-a mulțumit ortacilor. 

Când se aude acum în boxă discursul de atunci, lumea huiduie. Scandează: „Iliescu vinovat pentru sângele vărsat” și „Cine a tras în noi, după 22?” – strigăte de revoltă colectivă de acum 35 de ani.

Unele dintre persoanele prezente la fântână au fost bătute la Mineriadă, au asistat la atrocități sau doar au suportat indirect consecințele. „Am văzut oameni striviți cu tab-urile”, „am văzut sânge până la gleznă”, „au scos-o de păr din (hotelul) Intercontinental”, „mi-am pierdut copiii, care au emigrat în America” sunt câteva din crâmpeiele de amintiri culese de Snoop. 

Sunt însă puțini oameni prezenți. „Speram să fie câteva mii”, spune un tânăr de 25 de ani. „Sunt pasionat de istorie, voiam să vorbesc cu oameni din generația Golanilor”, mărturisește Rareș, un elev de clasa a XI-a, venit împreună cu prietena sa. 

Marian Mierlă, profesor și participant la Revoluție și la Mineriadă, explică de ce au venit doar câteva zeci de oameni: „O parte dintre ei a murit, o mare parte din ei a plecat (din țară), o parte s-a înmuiat și o altă parte a fost cumpărată”. 

Sau „au obosit, nu mai au nicio speranță”, e de părere o doamnă care avea 23 de ani în 90.

Vizavi, la Teatrul Național, un bărbat cu 16 pancarte aliniate, boxă și trei microfoane protestează singur, câteodată în engleză, împotriva a tot: big pharma, genocidul din Gaza, războiul din Ucraina, anularea alegerilor, pensiile speciale, „prigoana împotriva creștinismului” și vaccinarea obligatorie.

Comemorarea victimelor Revoluției și Mineriadei nu răzbate nici măcar până aici.

Editori: Iulia Roșu, Răzvan Luțac

Colaj foto principal: Alexandru Nechez / Inquam Photos, Tudor Pană / Inquam Photos

Video: Adela Cioruță, Răzvan Luțac