Tinerii, între singurătate și nevoia de-a aparține. Cum ajunge Andrew Tate „prietenul tău”

• Acesta este al patrulea episod din seria „Snoop Educativ”, un proiect de educație media digitală creat pentru tineri, care abordează teme majore din viața lor: de la inteligența artificială la criza climatică, singurătate, adicție sau amenințarea la adresa democrației. 
• Fiecare episod este însoțit de o animație și de un kit pentru profesorii din programul de Educație media, realizat împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent.

Izolarea din pandemie, plecarea surorii ei la studii în străinătate și tranziția de la generală la liceu i-au adus Cristianei o stare de singurătate necunoscută până atunci. Când colegii râdeau de ea că era scundă și introvertită, fugea la sora ei cu patru ani mai mare, își amintește tânăra de 19 ani din Iași.

„Aveam o siguranță că e ea lângă mine. În copilărie nu pot să zic că am simțit singurătatea, având-o și pe sora mea. Am petrecut mult timp împreună, împărțeam aceeași cameră și am mers și la aceeași școală”, spune ea. 

Aproape un sfert dintre adolescenții din lume și 17% dintre tinerii sub 29 de ani se simt singuri, arată un raport din 2025 al Organizației Mondiale a Sănătății. Organizația a declarat singurătatea drept o problemă mondială în 2023. 

Atunci, mass-media a început să vorbească despre o „epidemie de singurătate”.

„Voiam să am un grup mare de prieteni”

În liceu, Cristiana și-a continuat prietenia cu o fată de care era apropiată în gimnaziu. A legat și alte prietenii, dar nu „atât de strânse”. Pentru că în pandemie a făcut școala online, și-a cunoscut fizic colegii abia în clasa a X-a. 

A încercat mereu să găsească un echilibru între nevoia de-a petrece timp cu ea însăși, fiind introvertită, și nevoia de-a sta cu prietenii. Părinții, își amintește ea, o întrebau de ce nu iese mai des din casă: „Deveneau singurele subiecte de discuție. Începuse să fie stresant”, spune ea. 

Pe deoparte, rețelele sociale o ajutau să păstreze legătura cu sora ei aflată peste graniță și cu cei câțiva prieteni. Pe de altă parte, amplificau singurătatea. Mai ales când își vedea colegii în fotografii cu mulți oameni. 

„Cumva voiam să am și eu experiența asta și să fiu acel gen de persoană care are un grup mare de prieteni și pleacă peste tot și se înțelege cu toată lumea”, povestește Cristiana. 

Pentru ea, soluțiile pe termen scurt împotriva singurătății au fost să citească, să se uite la filme și să se joace online. 

La începutul facultății îi era teamă că nu va avea prieteni, dar n-a fost așa. A cunoscut oameni noi și a petrecut mai mult timp afară. „Am ajuns să am parte de experiențele la care mă uitam la începutul liceului”, explică ea. 

Cojo: „Am văzut ce înseamnă să nu știi cum să gestionezi atenția, pentru că nu știi cum să fii singur”

„Dacă știam câte pot să se ascundă sub un zâmbet 
Aș fi înțeles demult cât de complex e orice om 
Cum gândește și cum simte el
De ce nu m-am gândit că, dacă n-am avea cuvinte, am putea să simțim la fel?”

Sunt versuri din piesa „Dacă știam”, a rapperului Andrei Cojocaru, cunoscut drept Cojo. 

Este apreciat de fani și critici drept o voce diferită de trendurile comerciale. Cu un public preponderent tânăr, mesajele lui sunt pe teme actuale, precum consumul de droguri, violența fizică și mersul la terapie.

Pentru că la 26 de ani, Cojo scrie și cântă despre relațiile complicate, de la familie la partenere, despre frici și anxietăți, l-am întrebat când a resimțit la rândul lui singurătatea. 

Față de copilărie și adolescență, Cojo apreciază acum momentele în care nu e înconjurat de oameni, spune el pentru Snoop. Când nu merge la terapie, se bazează pe jurnal. Acolo își scrie gândurile „cât de sincer poate”. 

Cu timpul, a înțeles că în copilărie a avut nevoie mare de atenție atât din partea familiei, cât și din partea necunoscuților. 

Avea 18 ani, în 2017, când a câștigat emisiunea iUmor. „M-a lovit experiența cu televizorul. Am văzut ce înseamnă să nu știi cum să gestionezi atenția, pentru că nu știi cum să fii singur”, spune el. Când era invitat la vreo emisiune, nu se gândea că îl chemau pentru că era popular la acel moment, ci credea că exista un interes pentru persoana lui. 

Din perioada în care era student la UNATC, își amintește că petrecea mult timp la facultate. La un moment dat, se făcuse ora zece noaptea și nu mai era nimeni în curtea instituției. „Am conștientizat că așteptam să mai iasă cineva, să am o conversație. Nu suportam gândul să mă duc acasă”, povestește el. 

„De cine aparțin?”

Cojo crede că e foarte greu să nu aparții astăzi de ceva, mai ales că informații din toate direcțiile încearcă să te convingă de asta. 

„Dacă nu știi de ce aparții, s-ar putea ca ăla care vine cu cea mai mare ofertă să-ți capteze atenția și să simți că aparții de el. Andrew Tate! Și devine prietenul tău și asculți orice zice”, explică artistul. Andrew Tate, 38 de ani, fost kickboxer devenit influencer online, a ajuns cunoscut pentru discursuri misogine și conspiraționiste. Este acuzat de trafic de persoane și viol.

Sute de mii de bărbați, în căutarea unei „rețete a masculinității” s-au înscris la așa-zisa universitate a lui Tate, Hustler’s University, sau în grupuri în care era promovată dezvoltarea mentală, fizică și emoțională a bărbatului.

Un jurnalist a scris pentru publicația The Independent despre participarea lui, pentru documentare, la un curs al lui Tate. După înscriere, a primit numeroase mesaje motivaționale: „Cursul promite să rezolve problemele financiare și în același timp să umple golurile lăsate de izolare și singurătate”, a explicat el. 

Validarea online: grupurile radicale și influența lui Tate 

Despre nevoia de apartenență vorbește, pentru Snoop, și psihologa Silvia Ciubotaru. Aceasta a cunoscut un adolescent care intrase într-un grup extremist. Acolo și-a făcut un program strict de: sport, mese, somn. Totul ca să treacă mai ușor peste probleme din familie și de la școală. 

„În perioada în care gestiona abandonul, separarea părinților, foarte multă furie, foarte mult bullying și respingere la școală, l-au ajutat cumva oamenii din comunitatea respectivă să se disciplineze, în același timp în care, din multe alte unghiuri, el se radicaliza”, explică specialista. 

În 2025, s-a lansat serialul „Adolescence”, despre cum a ajuns un băiat de 13 ani să o omoare pe una dintre colegele lui. Din serial reiese că l-au adus în acel punct comunitățile online unde e promovat misoginismul, dar și relația cu tatăl lui, care nu știe să-și gestioneze emoțiile. 

Keir Starmer, premierul Marii Britanii, a recomandat public serialul, pe care l-a vizionat cu cei doi copii ai săi adolescenți. „Este esențial să vorbim deschis despre cum comunică (tinerii, n.r.) și despre conținutul pe care îl urmăresc”, a precizat prim-ministrul. 

Tot mai mulți băieți urmăresc influenceri care susțin masculinitatea toxică. Doi dintre ei sunt frații Andrew și Tristan Tate. Pe scurt, îi învață pe băieți cum să facă bani și cum să atragă fetele. 

„Când îndrumi niște oameni atât de vulnerabili cu promisiuni false că, dacă faci asta, problemele se vor rezolva e foarte periculos”, spune, pentru Snoop, Eduard, 20 ani. 

Impactul lui Tate asupra tinerilor a devenit subiect de cercetare. Centrul DCU anti-bullying, din Dublin, de exemplu, a publicat în 2024 un raport despre „fenomenul Tate” în rândul băieților. Raportul amintește un studiu conform căruia 60% dintre băieții între 6 și 15 ani auziseră de Tate, iar 12% erau de acord cu opiniile lui despre fete și femei. 

Raportul amintește și de mesajele contradictorii din publicații precum The Guardian. „Nu le vorbiți elevilor despre misoginul Andrew Tate” și „Părinți, vorbiți cu băieții voștri despre Andrew Tate”. 

O altă cercetare de anul trecut, de pe Sage Journals, platformă de articole științifice, subliniază că e important să-i învățăm pe tineri cum lucrează Tate. Că folosește rețelele sociale ca să obțină profit și că modelul lui de business se bazează pe „răspândirea urii”.

„Mi se părea că nu arăt cum ar trebui” 

Nu doar băieții, ci și fetele caută validare în comunitățile online. Iar trendurile de machiaj și de frumusețe le ajută pe unele să se exprime artistic și să simtă că aparțin. În timp ce altele ajung să se compare cu influenceri și să se izoleze. 

În ultimul an, publicații precum Science daily, The Guardian și Psychology Today au scris despre aceste trenduri. În anumite cazuri, fetele folosesc între șase și zece produse pe zi ca să aibă „o piele perfectă”. Ceea ce poate duce la iritații, alergii, dar și la o stimă de sine scăzută. 

Daniela, 18 ani, își amintește că a trecut printr-o perioadă în care a avut probleme cu felul în care își percepea corpul, influențată de standardele promovate pe internet.

„Fiind o persoană mai slăbuță, mi se părea că nu arăt cum ar trebui să arăt. Mi se părea că nu mă potrivesc. Și alte persoane au probleme cu asta. Am mai vorbit cu alte fete și am învățat să-mi accept corpul”, povestește ea. 

Ca să iasă din izolare și să își schimbe starea vorbește cu ceilalți. Colegi, prieteni, apropiați. 

Maria Nistor, psihologă, îi întreabă pe tinerii care se compară des cu cei din jur: 

Cât de mult vrei ca lucrul ăsta – care înseamnă să arăt într-un un anumit fel – să ocupe din viața ta? Și ce vrei să pui în jur, pe lângă toate lucrurile astea? 

Pentru mulți contează, între altele, prietenii și hobby-urile, precizează ea. 

Când socializarea depinde de veniturile părinților 

Silvia este co-directoarea Festivalului Ideo Ideis din orașul Alexandria. Face parte din echipă de la început, de 20 de ani, și a lucrat cu adolescenți la diverse ateliere. 

Înțelege prin ce trec aceștia. „Singurătatea se resimte groaznic în adolescență, mai ales când ești blocat în același spațiu cu oameni care îți spun că te iubesc, dar se comportă fix pe dos decât te-ai simți tu iubit”, spune ea.

Specialista consideră, ca și alții care au vorbit cu Snoop, de la tineri la psihologi, că e importantă comunitatea pentru a avea conexiuni reale. 

Lipsesc spațiile în care adolescenții ar putea petrece timp împreună fără ca asta să depindă de veniturile părinților – să ieși la un suc, la film – precizează ea. 

Chiar dacă familia ar avea buget pentru asta, mulți tineri din urbanul mic și din comune nu ar avea unde să iasă. Un studiu făcut de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) arată că, în 2024, funcționau 108 cinematografe în toată țara. Conform unei alte cercetări, 30% dintre cinematografe se aflau în București, Cluj, Constanța, Timișoara și Iași, iar restul în mare parte în orașe cu peste 100.000 de locuitori. 

Prieteniile superficiale 

„O cauză poate fi că ne înconjurăm de niște persoane cu care avem legături superficiale sau slabe”, spune, despre singurătate, Alexia, 18 ani.

 „Singurul lucru care ne leagă e că suntem în aceeași clasă la liceu. Când ieșim pe poartă, nu ne mai regăsim una pe alta. Dacă nu vorbim despre nu știu care profesoară, nu mai avem subiect de discuție”, adaugă adolescenta din Galați. 

Marius (pseudonim), în clasa a XII-a în Bacău, alege să le ceară sprijinul părinților în orice situație, pentru că încă n-a găsit prietenul care să fie „stâlp pentru el”. Uneori, părinții îl ascultă, alteori nu. Crede că adulții în general nu iau mereu în serios problemele adolescenților. „Se gândesc: «Ce probleme poți să ai la 15 ani?»”. 

În cazul lui, singurătatea s-a accentuat după 17 ani, când a început să se maturizeze. 

„Am persoane apropiate, dar mi s-a întâmplat ca într-o prietenie să nu primesc același interes pe care îl acordam, de la ieșit în oraș la vorbit prin mesaje”, încheie Marius. 

„Orice lucru care mă scotea din casă era o oportunitate superbă”

Pe Eduard, 20 ani, l-au dezamăgit în adolescență prietenii care nu i-au luat apărarea când a fost victimă a bullyingului în școală. Părinților nu le-a zis, convins că nu aveau să înțeleagă situația. S-a izolat o perioadă și a schimbat câteva grupuri de prieteni până a ajuns la cei cu care se vede și în prezent. 

Pentru el a fost important să iasă de pe social media, unde erau postări de la petreceri și de la alte activități la care nu fusese invitat. 

„Orice lucru care mă scotea din casă era o oportunitate superbă. În liceu am făcut voluntariat. Să văd cum funcționează oamenii, să-i înțeleg, să-mi fac prieteni”, spune el. 

Fiecare poate căuta soluții pentru a-și petrece timpul cu ceilalți. Voluntariatul, cluburile de carte și de film sunt câteva dintre opțiunile tinerilor din urban. Treptat, unii profesori din rural încearcă să aducă aceste experiențe în școlile lor. Sportul și plimbările sunt două dintre activitățile valabile oriunde și care pot domoli singurătatea. 

Când apare senzația că nu mai e nimeni acolo, discuțiile cu o persoană de încredere pot schimba asta, fie că este: prieten, părinte, profesor, psiholog sau consilier școlar.