Sari la conținut
Jurnalism fără lesă.

Caută o pagină sau un articol..

  • Reporting
  • Sindicaliști discută o alianță cu casa de avocatură a europarlamentarului AUR Gheorghe Piperea împotriva tăierilor Guvernului Bolojan

    Sindicaliști discută o alianță cu casa de avocatură a europarlamentarului AUR Gheorghe Piperea împotriva tăierilor Guvernului Bolojan
    Casa de avocatură Piperea și Asociații s-a întâlnit cu cei din sindicatul angajaților din Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și i-ar putea reprezenta în încercarea de a bloca disponibilizările și tăierile salariale propuse de Guvernul Bolojan, potrivit surselor Snoop. 

    UPDATE 7 septembrie 2025 / Sindicaliștii au votat să fie reprezentați de Piperea&Asociații, AUR critică dur ANCOM în moțiunea de cenzură

    „Instituție coruptă, captivă clientelei politice”. AUR critică dur ANCOM în moțiunea de azi, sindicaliștii au votat să fie apărați de avocații eurodeputatului AUR Gheorghe Piperea

    Sindicatul angajaților din ANCOM a hotărât, prin vot intern, să angajeze casa de avocatură a europarlamentarului AUR Gheorghe Piperea, așa cum Snoop a anunțat încă de joi. 

    Votul a avut loc vineri, când peste 80% dintre sindicaliști au ales casa de avocatură Piperea și Asociații pentru a-i ajuta să blocheze disponibilizările și reducerile salariale, potrivit surselor Snoop din instituție. Din sindicat fac parte aproximativ 450 de angajați din totalul de 659 al instituției. 

    Ultimele voturi urmau să fie trimise pe mail – pentru persoanele care nu își exercitaseră dreptul online – însă situația nu mai putea fi întoarsă, fiindcă mai mult de jumătate dintre votanți (aproape 240) aleseseră Piperea și Asociații.

    În timp ce avocații politicianului AUR apără interesele angajaților ANCOM, instituția este criticată dur într-o moțiune de cenzură inițiată tot de AUR. 

    „Guvernul mimează reforma. ASF, ANRE și ANCOM continua să fie instituții corupte, incompetente și răuvoitoare, captive clientelei politice și lipsite de guvernanță profesionistă” este titlul uneia dintre cele patru moțiuni de cenzură 

    ale AUR împotriva Guvernului Bolojan. 

    Textele vor fi dezbătute și votate astăzi în Parlament, începând cu ora 13.00. 

    În  moțiunea AUR, ANCOM este descrisă drept o instituție care funcționează cu personal supradimensionat, cu salarii medii nete de peste două ori mai mari decât cel mediu pe economie. 

    „Pe de o parte, s-a întărit percepția de «sat de vacanță» pentru pile, cunoștințe și relații. Pe de altă parte, instituția a fost implicată în mai toate momentele derivei autoritare ale actualei Puteri. Este transformată într-un braț armat al cenzurii și al limitării libertății de exprimare”, scrie în textul moțiunii. 

    Citește articolul Snoop în comentarii. 

    UPDATE / Reacția lui Gheorghe Piperea

    Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea acuză „statul paralel” și „securiștii din presă” ca răspuns la dezvăluirile făcute azi de Snoop, potrivit cărora asociația de avocați pe care o conduce poartă negocieri pentru a reprezenta sindicatul angajaților ANCOM în lupta cu reformele propuse de Guvernul Bolojan.

    Într-un mesaj publicat pe contul personal de Facebook, politicianul afirmă că nu a făcut un secret din procesele colective contra „măsurilor iraționale” și consideră că articolul publicat de Snoop reprezintă „știre de senzație” și „conspiraționism”.

    „Refuzul dreptului unor cetățeni de a apela la avocați, mai ales când e vorba de cei mai buni, experimentați și bătrâni în domeniu, este nimic altceva decât extremism”, scrie europarlamentarul AUR, care îndeamnă „victimele austerității bolojaniene” să se alieze în procese colective.

    • Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a criticat în repetate rânduri măsurile fiscale propuse de premierul liberal Ilie Bolojan, iar societatea sa de avocatură este una dintre cele cu care s-a negociat pentru a reprezenta sindicatul din  ANCOM, una dintre instituțiile vizate de reformă. Vocile din instituție spun că avocații au venit pregătiți și au lăsat „cea mai bună impresie”.
    • Proiectul de reformă presupune, între altele, reducerea cu 10% a posturilor de specialitate şi cu 30% a posturilor din structurile de suport administrativ și logistic, scăderi salariale de până la 30% și eliminarea primelor și bonusurilor pentru șefi până la finalul lui 2028.
    • „E adevărat că cei de la Piperea & Asociații au fost mult mai bine pregătiți. Vrem să alegem cei mai buni avocați să ne reprezinte”, declară pentru Snoop șeful sindicaliștilor.
    • Angajații ANCOM au fost reprezentați la discuțiile cu avocații de o angajată a instituției care este și membră PNL Sector 6. 
    • ANCOM, care este condusă din 2023 de Valeriu Zgonea, are 659 de angajați și un salariul mediu net de 12.934 de lei, potrivit Spotmedia. Este o companie de stat autonomă, adică aparține statului, dar se autofinanțează. 

    Președintele sindicatului din ANCOM, Radu Dinu, i-a anunțat pe angajații instituției, printr-un e-mail intern văzut și de jurnaliștii Snoop, că a început consultările cu cinci case de avocatură, „selectate pentru experiența lor în litigii de muncă și notorietatea profesională”. 

    Este vorba despre Piperea & Asociații, Stoica și Asociații, Bulboacă și Asociații, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) și Isabela Popa (cabinet individual). 

    Dinu spune în mesaj că alegerea casei de avocatură care va reprezenta angajații ANCOM va fi făcută prin vot comun, până la finalul acestei săptămâni. Sursele Snoop susțin că favorită este, în acest moment, societatea unde partener fondator este europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea. 

    Avocații lui Piperea, „mult mai bine pregătiți”

    După prima rundă de consultări cu avocații, Dinu i-a anunțat pe sindicaliști că nu dorește să continue discuțiile cu una dintre celelalte case de avocatură, argumentând că au venit la întâlnire „nepregătiți, deși au solicitat documente înainte”.

    În același mesaj, șeful sindicatului din ANCOM a lăudat casa lui Piperea pentru că reprezentanții „au răspuns punctual la toate întrebările noastre; au prezentat o strategie și un plan de acțiune concret”. 

    „S-au arătat dispuși să vină în fața tuturor colegilor interesați pentru o prezentare detaliată și o sesiune de întrebări și răspunsuri”, a mai transmis Dinu. 

    Contactat de Snoop, șeful sindicaliștilor din ANCOM a negat că a afirmat că „ar fi o pierdere de timp” să continue discuțiile cu una dintre celelalte firme și că Piperea și Asociații ar fi favorită să-i reprezinte în instanță. 

    „Nu am spus așa ceva, am zis că analizăm toate ofertele. Avem patru-cinci posibile variante, este și Piperea printre ele, dar nu aș putea spune că este favorită, încă mai așteptăm două oferte. Decizia se supune votului membrilor de sindicat, vreo 450, nu o ia o persoană sau două”, a declarat Radu Dinu (foto)

    Întrebat dacă și-a pus problema unui posibil conflict de interese, având în vedere că e o casă de avocatură fondată și coordonată de un politician AUR, Dinu a subliniat că a luat în calcul și acest aspect, însă mai important este să aibă avocați buni. 

    „Ideea noastră principală e să lucrăm cu o casă de avocatură care să ne crească șansele de a câștiga procesul și de a invoca excepția de neconstituționalitate a legii”, a declarat pentru Snoop. 

    „E adevărat că cei de la Piperea & Asociații au fost mult mai bine pregătiți, mult mai la obiect. Vă dați seama că punem în balanță multe aspecte pentru a alege cei mai buni avocați să ne reprezinte”, Radu Dinu, șef sindicat ANCOM

    Europarlamentarul AUR a criticat măsurile fiscale

    Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea este un critic acerb al pachetelor de măsuri fiscale gândite de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Piperea susține că Executivul „ocolește democrația și sfidează cetățenii” și a anunțat că Opoziția va depune șase moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, câte una pentru fiecare pachet fiscal, și va sesiza Comisia de la Veneția și CEDO. 

    Gheorghe Piperea. Foto: Alianța pentru Unirea Românilor / Facebook

    Dinu a explicat că disponibilizarea a aproximativ 200 de angajați ar duce la descentralizarea și destabilizarea unei instituții recunoscută la nivel european pentru performanțele ei. 

    „Iar scăderea salariilor cu 30% le-ar reduce sub nivelul pieței de telecomunicații, adică al operatorilor pe care noi îi reglementăm și unde avem rezultate foarte bune în ceea ce privește calitatea serviciilor de internet în România, unde suntem în top la nivel european.” 

    „Pe lângă procentele de disponibilizare de 10% și 30% din textul legii, mai apare și că partea de suport nu poate avea mai mult de 20% din totalul angajaților și de aici rezultă un număr foarte mare de disponibilizări, e vorba de angajați care nu vor primi salarii compensatorii, care vor intra direct în șomaj după 20-30 de ani de muncă în ANCOM”, a spus șeful sindicaliștilor. 

    „ANCOM nu e o autoritate care mănâncă bani publici, nu luăm niciun leu de la buget, din contră, contribuim la buget. Plus că de doi ani plătim și o taxă de 33% din venitul autorității către stat” – Radu Dinu, șeful sindicatului ANCOM

    Potrivit declarației de avere din mai 2025, Radu Dinu încasează lunar 16.697 de lei ca expert în cadrul direcției Coordonare Tehnică a ANCOM. 

    Dinu a subliniat că au existat discuții și cu conducerea instituției, dar că li s-a transmis că, deși nu-și doresc, nu au încotro decât să aplice legea. 

    O membră PNL contestă măsurile premierului PNL

    Valeriu Zgonea, care a fost numit la conducerea ANCOM în 2023, la propunerea PSD votată de Parlament, nu a dorit să comenteze situația. Conform ultimei declarații de avere, publicată în iunie 2024, Zgonea încasa anual de la instituție un salariu de 415.697 de lei, adică 34.641 de lei lunar. 

    Și soția sa, Carmen Laura Zgonea, este angajată ANCOM pe post de consilier de specialitate pe probleme de dezvoltare instituțională, funcție pentru care era remunerată cu 278.015 de lei anual (23.167 de lei lunar), după cum apare în declarația de avere a soțului din 2024, pentru că în propria declarație de avere, din 2023, Carmen Zgonea și-a anonimizat salariul. 

    La discuțiile cu firmele de avocatură, sindicatul ANCOM a fost reprezentat de Anca Ioniță, membră a PNL Sector 6. În ANCOM, Ioniță a ocupat la început funcția de asistent manager, apoi a fost detașată pe o funcție de conducere, iar de doi ani ocupă funcția de expert la Direcția de Dezvoltare Instituțională. 

    Contactată de Snoop, Anca Ioniță a refuzat, inițial, să răspundă întrebărilor: „Cred că sunt suficiente informațiile pe care le-ați primit de la domnul Dinu”. 

    Ioniță a spus că nu vede nicio problemă în faptul că este membră PNL și contestă măsurile propuse de premierul care conduce și partidul din care face parte.  

    Anca Ioniță are, la poza de copertă, o fotografie de la aniversarea de 150 de ani de liberalism, în care apar Ion C., Dumitru, Ion I.C., Constantin I.C. și Vintilă Brătianu, dar și Dimitrie A. Sturdza și Ion Gheorghe Duca. Foto: Facebook

    „Nu are nicio legătură calitatea mea de membru de partid cu calitatea de angajată ANCOM, nu se suprapun cele două. Vi s-a spus și că sunt angajată pe bază de concurs de 21 de ani? Chestie care nu are nicio legătură cu partidul. Dacă există un document care să-mi arate că sunt într-o incompatibilitate în acest sens, atunci mă voi retrage”, a spus Anca Ioniță. 

    Această a mai declarat că va contesta „din calitate de angajat de 21 de ani al ANCOM niște lucruri care mă afectează în mod direct, independent de activitatea mea de partid”.

    Conform ultimei declarații de avere, publicate anul trecut, Anca Ioniță încasa anual de la ANCOM 193.868 de lei, adică 16.155 de lei lunar.

    A fost sesizată și Comisia Europeană

    Sindicatul angajaților ANCOM ar vrea să sesizeze și Avocatul Poporului, conform unei adrese consultate de Snoop. „Măsurile preconizate – în special reducerile semnificative de personal și de venituri ale salariaților – afectează în mod grav funcționalitatea instituției și principiul independenței ei”, se arată în document. 

    Printre aspectele semnalate drept neconstituționale în sesizarea către Avocatul Poporului distribuită printre angajații ANCOM se numără: 

    • Măsurile de reducere a posturilor și salariilor sunt arbitrare, fără analize, studii de impact sau justificări clare privind necesitatea și proporționalitatea lor.
    • Afectează dreptul la muncă, dreptul la salariu și dreptul la negocieri colective. „Nu este demonstrată existența unei situații extraordinare obiective care să impună asemenea măsuri drastice: nu suntem în prezența unei calamități naturale, a unui dezastru sau a altei situații excepționale de gravitate comparabilă (așa cum au fost, de pildă, contextul crizei economice din 2009-2010 sau starea de urgență din pandemie)”, se arată în document. 
    • Caracterul discriminatoriu și selectiv al măsurilor. „Măsurile vizează în mod discreționar doar trei autorități administrativ-autonome (…). Inechitatea este accentuată și de faptul că autoritățile vizate de Proiect sunt exclusiv cele cu autofinanțare, care nu împovărează bugetul de stat, în timp ce instituțiile bugetare nu suportă măsuri similare.”
    • Încălcarea autonomiei organizatorice a autorităților administrative autonome garantată prin Constituție. 

    Radu Dinu a precizat pentru Snoop că sesizarea a fost redactată de juriștii interni ai ANCOM și că încă nu s-a luat o decizie dacă va fi trimisă sau nu către Avocatul Poporului. 

    „Evaluăm ce șanse avem și dacă are vreun rost să apelăm și la Avocatul Poporului. Am trimis deja sesizări la Guvern, la Parlament, la reprezentanța în România a Comisiei Europene și chiar la Comisia Europeană.”

    Snoop l-a contactat și pe Alexandru Șerban Rățoi, avocatul care a reprezentat Piperea și Asociații la întâlnirea cu sindicaliștii ANCOM, însă acesta nu a răspuns solicitărilor publicației.

    Foto: George Călin / Inquam Photos

    Despre autori
    Ada Constanda lucrează în presă din 2013. Șapte ani și i-a petrecut în redacția Adevărul, unde a fost, pe rând, redactor în departamentul Cultură, coordonatoarea secțiilor Media și Life&Style și editor coordonator al ziarului "Weekend Adevărul". Între 2021 și 2023 a lucrat la Libertatea, iar din mai 2025 este la Snoop.

    Răzvan Luțac e în presă din 2009. Pe-atunci fugea, după orele de la liceu, să scrie despre fotbalul mic. La început ca ajutor, a fost înglobat în echipa de investigații a ziarului care s-a ocupat de cazuri precum Gala Bute, Hexi Pharma, Colectiv, investigațiile post-Colectiv. A scris și la Libertatea între 2018 și 2024, când a plecat și de la GSP. Din 2024 colaborează cu HotNews și este co-fondator SNOOP.ro.