Selfie cu ursul brun. Statul promite amenzi pentru hrănirea urșilor, dar a dat doar 18 în ultimii 10 ani

Un urs stă în patru labe, cu botul sprijinit de parapetul de metal care separă șoseaua de pădure. Îl vedem din mașină, la intrarea pe Transfăgărășan, dinspre județul Argeș, puțin după ultima zonă cu case. Pe animalul simbol pentru România nu îl deranjează nici zgomotul traficului, nici motorul turat al motocicletei care încetinește pentru câteva secunde, pentru o poză cu telefonul mobil.

Doar o curbă mai în față, o ursoaică face coloană de mașini pe sensul de șosea care duce către Lacul Bâlea. Flancată de doi pui, se linge nepăsătoare pe bot în timp ce, la doar câțiva pași distanță, doi părinți le arată copiilor lor animalul mare și blănos.

Zece minute mai târziu și câțiva kilometri mai în față, un alt urs iese dintre copaci și sare balustrada, când o mașină oprește pe margine. Animalul știe deja ce înseamnă asta. De pe geam, o mână îi aruncă o bucată dintr-un sandviș. Ursul înfulecă imediat. Apoi așteaptă și felul doi. Vine din următoarea mașină care trage pe dreapta. 

Oprirea și staționarea pe drumul național sunt interzise. 

În total, pe vreo 20-30 de kilometri din Transfăgărășan, am numărat, dus-întors, 12 urși. Patru dintre ei erau pui. Fără excepție, la fiecare urs, toți șoferii de pe drum, pe ambele benzi, au oprit mașinile și au pornit avariile. 

Sute de turiști traversează zilnic, pe timpul verii, cei 150 de kilometri de Transfăgărășan, un drum ce șerpuiește printre munți, deasupra văilor, între județele Argeș și Sibiu.

Aici, întâlnirea cu urșii a fost transformată în principala activitate turistică.

Toți acești urși vor fi prinși și relocați, a anunțat recent ministrul Mediului, Mircea Fechet. Ar fi vorba, conform ministrului, de 26 de animale care își fac veacul pe marginea Transfăgărășanului. Primii care vor pleca de-acolo vor fi o ursoaică și cei doi pui ai ei, care vor ajunge la sanctuarul Libearty din Zărnești, județul Brașov, potrivit Prefecturii Argeș. Săptămâna trecută, autoritățile au montat o capcană pe marginea drumului pentru a ademeni animalele și au promis că vor folosi tranchilizarea doar dacă va fi necesar.

Din iulie, Legea vânătorii a fost modificată astfel încât ursul nu mai este împușcat doar în situații punctuale de urgență, ci la liber, preventiv. S-a revenit la vânătoarea dinainte de 2016 și au fost introduse, deci, cota de prevenție de 426 de urși și cea de intervenție de 55 de urși. Modificarea legislativă a venit după ce o tânără de 19 ani a murit pe Jepii Mici, acolo unde ea și prietenul ei au fost atacați de un urs. 

• Schimbarea legislativă și studiul plin de lacune ce a stat la baza ei au fost analizate pe larg de Snoop în prima parte a seriei despre relația oamenilor cu urșii bruni.

Urșii habituați – protagoniștii conflictelor cu omul 

Între anii 2000 și 2015, aproape jumătate dintre atacurile urșilor asupra omului din toată Europa au avut loc în România. Dar câte dintre aceste 131 de atacuri din țara noastră s-au petrecut pentru că omul a ajuns prea aproape de urs sau de bârlogul lui? Este întrebarea asupra căreia se apleacă oamenii de știință într-un studiu publicat în 2019 în revista Nature, care s-a uitat la contextul în care apar aceste atacuri. Studiul a luat în calcul densitatea populației de urși raportată la densitatea populației de om, anii în care au avut loc atacurile urșilor și scenariile în care au avut loc atacurile. Cercetătorii nu s-au uitat în detaliu la măsurile luate de fiecare țară analizată (de protecție, de educație etc.), ci doar dacă vânătoarea este permisă prin lege sau nu. Ei au descoperit că nu au existat diferențe semnificative în ceea ce privește numărul de conflicte om-urs între țările cu practici de vânătoare diferite.

Analiza arată că în jumătate dintre conflictele din țările europene studiate, oamenii atacați făceau activități de recreere, de exemplu drumeții, erau la pescuit sau cu cortul, iar în principal, întâlnirea a fost cu o ursoaică cu pui. În 28% dintre cazuri, cei atacați erau la muncă legată de agricultură, de pildă, se aflau cu animalele la păscut.

Statistica e ușor diferită pentru România din punctul acesta de vedere, dar contextul e oarecum similar. 50% dintre atacurile analizate în studiul din Nature au implicat fermieri și ciobani. În cel puțin opt dintre aceste cazuri, scriu cercetătorii, persoana a fost rănită în timp ce încerca să omoare ursul, fugărindu-l sau atacându-l, după ce acesta i-a atacat gospodăria sau animalele.

Până la omorârarea preventivă a urșilor, cercetătorii specializați în conservarea speciei atrag atenția că măcar o parte dintre atacurile animalelor asupra oamenilor, folosite ca argumente în retorica vânătorilor și a ministerului Mediului, ar putea fi evitate – dacă oamenii ar fi mai bine informați și educați: să nu încerce să-și recupereze vitele furate de urs, de pildă. 

Asta, și dacă ar exista sancțiuni clare pentru cei care au transformat întâlnirea cu animalul sălbatic pe Transfăgărășan într-o activitate turistică.

Creșterea interacțiunilor dintre om și urs pornește de la mai mulți factori. Ursul se apropie de așezările umane pentru că habitatul lui se restrânge, iar activitățile umane vin peste el. Resursele lui de hrană, precum fructele și ciupercile, se tot împuținează, iar asta i-a determinat pe urși să-și caute hrana în zonele locuite de oameni, arată un studiu realizat în cadrul Greater Yellowstone Ecosystem.

Defrișările, utilizarea ATV-urilor și alte activități perturbatoare îi afectează în mod direct. Tomberoanele neacoperite, livezile abandonate, resturile de la restaurante și abatoare, lăsate nesupravegheate în vecinătatea localităților, devin surse de hrană pentru urși. Unii dintre ei s-au obișnuit sau au crescut cu prezența umană și își caută hrana la marginea drumului. 

Turiștii care îi hrănesc contribuie la habituarea urșilor.

Ministrul Mediului: „Turiștii nu știau că nu trebuie să hrănească urșii”

Autoritățile vor monta 10 panouri pe o porțiune din Transfăgărășan cu avertismentul că hrănirea urșilor este ilegală, a anunțat ministrul Mediului Mircea Fechet la B1TV. El a promis și amenzi de 5.000 de lei pentru cei care dau mâncare urșilor.

Contactat de Snoop, ministrul Fechet a spus că nu știe încă valoarea amenzii, „că va fi 4.000, 5.000 sau 6.000 de lei, trebuie să mă mai consult cu specialiști”, dar este convins că trebuie să fie suficient de mare să descurajeze comportamentul, dar nici foarte mare, ca să poată fi plătită. 

Fechet a declarat că va propune modificarea într-o inițiativă legislativă, „în calitate de deputat”. Pentru asta trebuie să primească un nou mandat în Parlament la alegerile din decembrie.

Cât privește panourile, acestea vor fi montate începând de astăzi, a spus Fechet. Indiferent de valoarea amenzii, oamenii trebuie să știe întâi că hrănirea animalelor sălbatice este ilegală.

Pentru că „turiștii nu știau” asta, a mai afirmat ministrul.

„Am constatat că mulți dintre turiști nu știau că hrănirea urșilor este ilegală. Mulți dintre ei nu știau că hrănirea urșilor îi condamnă pentru că acel urs va ajunge cel mai probabil într-o zi să atace o gospodărie sau să fie pus într-o situație în care să sfârșească prin a fi împușcat sau mutat cine știe unde”, a declarat Mircea Fechet.

Avem sancțiuni, dar nu se aplică

Legislația actuală prevede deja sancțiuni pentru hrănirea animalelor sălbatice, prin Legea vânătorii. „Hrănirea complementară a vânatului” atrage amendă între 500 și 1.500 de lei.

O prevedere asemănătoare, tot pentru hrănire, e cuprinsă și în Legea picnicului, iar amenda este între 200 și 400 de lei. 

Datele colectate de Snoop de la inspectoratele de poliție și de jandarmerie județene, instituțiile responsabile, conform legii, de constatarea și sancționarea faptelor, arată că nu prea se dau amenzi. 

Graficul de mai jos se referă la cele 21 de județe în care Parlamentul a alocat cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Datele se referă la hrănirea animalelor sălbatice, în general, nu doar a ursului brun. Snoop a cerut punctual, printr-o întrebare separată, de la toate cele 21 de județe, numărul de amenzi date de autorități în cazul urșilor. Nu toate inspectoratele au făcut această precizare.

„Hrănirea complementară a vânatului”, menționată în Legea vânătorii, este activitate interpretată de unele jandarmerii drept vânătorească, potrivit explicațiilor oferite de acestea pentru Snoop. Și este diferită de „hrănirea animalelor sălbatice” pe care o fac turiștii, așa cum este formulat articolul în Legea picnicului.

În ultimii 10 ani pentru care am cerut informații, dintre cele 21 de inspectorate de jandarmerie doar patru au dat amenzi, pe ambele legi, după cum urmează:

• Jandarmeria Argeș a dat, pe Legea vânătorii, o amendă de 500 de lei în 2019 și un avertisment scris în 2020.
  
• Pe aceeași lege, jandarmii din Prahova au dat, în 2019, patru amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, toate pentru hrănirea urșilor, iar în 2022, un avertisment scris – pentru hrănirea unei vulpi.
  
• Jandarmeria Sibiu a dat patru amenzi pe Legea picnicului, în 2020, 2023 și 2024 (două), de câte 300 de lei, iar pe Legea vânătorii, o amendă de 500 de lei în 2023 și trei avertismente scrise. Jandarmeria spune că nu deține date mai vechi de cinci ani și nu a transmis, deci, și amenzile, dacă există, dinainte de 2019.
  
• Jandarmii din Vrancea au aplicat o singură amendă pe Legea picnicului, de 200 de lei, în timp ce, pe Legea vânătorii, au dat două amenzi (2.000 de lei) și un avertisment în 2023 și șapte avertismente anul acesta.

În Covasna s-au dat două amenzi de 600 de lei în 2021 și două avertismente în 2019 și în 2022, pe Legea picnicului. Jandarmii de aici au dat amenzi pentru hrănirea animalelor sălbatice doar pe Legea picnicului.

În total, s-au dat 18 amenzi în valoare totală de 6.900 de lei în 10 ani. Autoritățile au ales aproape de fiecare dată valoarea cea mai mică.

Inspectoratele de poliție au transmis fie că nu au acordat deloc sancțiuni, fie că nu dețin o centralizare exactă pe cele două legi. Celelalte inspectorate de jandarmerie au transmis răspunsuri similare, au spus că nu au acordat deloc amenzi sau că nu au identificat astfel de sancțiuni în baza lor de date.

Nici comisarii Gărzii de Mediu, care pot aplica sancțiuni turiștilor în baza Legii picnicului, nu au făcut asta. Într-un răspuns oferit la solicitarea Snoop, instituția spune că „desfășoară acțiuni de inspecție și control punctuale, la obiective cu impact asupra mediului” și că polițiștii și jandarmii sunt cei care pot, mai degrabă, să-i amendeze pe cei care încalcă legea pentru că patrulează pe teren și îi pot legitima pe oameni.

„Trebuie să-l prindem pe om în fapt”

Agenții și jandarmii ar da mai multe amenzi, dar e dificil când nu ai legislație care să-ți permită asta. Trebuie să constate ilegalitatea în timp real. „Nu putem da amenzi în baza unei fotografii sau a unui filmuleț postat pe rețelele sociale sau pe care ni-l trimite cineva. Nu avem act normativ. Trebuie să-l prindem pe om în fapt, când îi aruncă ursului mâncare”, explică reprezentantul unui inspectorat de jandarmerie.

„E ca la condus, așa cum amendează (poliția, n.r.) pe unul pe care nu l-a prins că i-a tăiat intenționat fața altuia. Cu camerele video se permite, faci reclamație și poate da amendă. Dacă s-ar face la fel și aici, că ai văzut pe Facebook numărul de mașină, cu cineva care a hrănit ursul, și i-ai trimis amenda acasă, poate se mai lecuiește lumea”, comentează cercetătorul Mihai Pop, doctor în conservarea urșilor bruni și reprezentant al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice.

Ministrul Fechet a spus că va da un ordin pentru ca aceste sancțiuni să poată fi aplicate de autorități și în baza imaginilor înregistrate pe camerele de supraveghere. Și a promis că va monta un sistem de supraveghere pe Transfăgărășan, „de o complexitate mare”, pentru că este necesară conexiune la curent electric și internet pentru ca numerele de înmatriculare ale mașinilor să poată fi citite ca la rovinietă, a explicat el în discuția cu Snoop.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a cerut ajutor Jandarmeriei și Direcției Rutiere să se implice mai mult în incidentele cu urșii de pe Transfăgărășan. Astfel că împreună vor da două amenzi simultan: una pentru hrănirea urșilor și una pentru staționarea pe drumul național. 

Calculat după valorile maxime, un turist poate fi amendat cu 2.225 de lei.

În căutarea senzaționalului

În iulie, doi bărbați au oprit pe marginea drumului, pe Transfăgărășan, și au hrănit un urs, l-au mângâiat pe cap și și-au făcut poze cu el. Apoi, ursul l-a atacat pe unul dintre ei și l-a pus la pământ. I-au salvat claxoanele mașinilor. Filmulețul cu toată această scenă a început să circule pe rețelele sociale la o zi după accidentul de pe Jepii Mici.

„Hrănirea urșilor este un gest inconștient. Pentru o poză sau o filmare făcută de aproape cu ursul, pe care să o distribuim pe rețelele sociale – în căutarea senzaționalului sau pentru a ne lăuda că avem și noi o poză cu regele pădurii -, ne expunem unor mari pericole”, spune cercetătorul Cristian Papp.

Este coordonator al programelor de monitorizare și conservare a speciilor sălbatice la organizația World Wildlife Fund (WWF) și lector la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, unde predă managementul ariilor protejate.

„Am văzut pe cineva care și-a făcut selfie cu ursul la Tușnad. Îi ținea un kurtos într-o mână și în cealaltă telefonul. Ia încearcă să faci asta cu pisica ta, ține un cârnat în mână. Să vedem, așteaptă pisica ta, care te cunoaște, să îți faci un selfie cu ea sau sare la cârnat?”, spune Cristina Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni care deține Sanctuarul Libearty pentru urși de la Zărnești.

Autoritățile de mediu s-au preocupat prea puțin de informarea populației în ceea ce privește contactul cu ursul, este de părere Cristian Papp. Educația montană – cum să te comporți sau să te pregătești în cazul unei întâlniri cu ursul – este cea mai importantă măsură.

„Urșii sunt animale imprevizibile și acționează instinctiv”, afirmă Papp. Ursul nu atacă fără motiv, ci dacă se simte amenințat, dacă este luat prin surprindere, dacă este deranjat în timp ce se hrănește sau dacă e vorba de o femelă al cărei instinct este de a-și proteja puii, explică el. Un alt scenariu ar fi dacă ursul are rabie sau vreo altă afecțiune. „Însă, în mod normal, ursul ne evită și pleacă, nici nu știm de multe ori că a fost urs în zonă”, adaugă biologul.

Cercetătorii cu care am discutat admit că există situații punctuale în care un urs trebuie împușcat, în urma unui atac asupra oamenilor sau când intră repetat în gospodăriile lor. De altfel, ei nici nu resping total vânătoarea la urs, atât timp cât ea se face responsabil, controlat și după nevoi. În fond, e necesară inclusiv pentru conservarea speciei, spun ei.

Dar în unele dintre aceste atacuri, spun ei, este vorba doar de inconștiență și de lipsa de educație a celor care interacționează cu animalul sălbatic – altfel spus, ar trebui să știe să nu se apropie de el. „E nevoie de repetiție pentru că se pare că nu ajunge mesajul la toată lumea”, spune și Mihai Pop.

„Un egoism uriaș”

„Poate bravadă și act de curaj pentru unii, poate alții cred că îi fac un bine ursului flămând”, încearcă cercetătorul o explicație pentru comportamentul turiștilor care țin să interacționeze cu urșii.

Oamenii cred că e drăguț „să te joci” cu ursul, să-i dai mâncare din mână, să-l atingi pe cap și pe bot, să îți faci poze cu el. Dar când se întorc acasă, nu mai știu nimic despre soarta acelui animal, spune Cristina Lapis. Simbolul sălbăticiei rămâne să cerșească firmituri pe marginea drumului.

„Oamenii cred că este cool. Însă, pe lângă pericolul la care ne expunem, mai trebuie să știm că un urs hrănit este un urs condamnat la moarte”, spune și Cristian Papp. 

Asta pentru că ursul este un animal oportunist, explică el. Vede omul coborând din mașină, știe că va primi mâncare. Urșii hrăniți o dată, apoi a doua oară, apoi a treia oară vor învăța, prin acest comportament repetitiv, să facă legătura între oameni și mâncare, iar mai târziu nu se vor sfii să intre în comunități să-și caute hrana. De aici și până la împușcarea lor, pentru că devin periculoși, mai este doar un pas. 

„E un egoism uriaș din partea oamenilor”, afirma și Laszlo Gal, activist și expert în urși, în documentarul „Bears Uncovered”, despre urși și relația noastră cu ei, realizat de o echipă internațională de jurnaliști. Pentru că fiecare filmare și fiecare bucățică de mâncare pe care omul i-o aruncă ursului aduc animalul cu un pas mai aproape de moarte, fie prin împușcare, fie călcat de mașină sau de tren.

În plus, obișnuit că primește hrana de-a gata, nu va mai ști să vâneze și nu se va mai descurca singur în pădure, explică experții. Mai ales dacă este pui și crește în felul ăsta. Își pierde teama naturală de oameni și poate deveni mai îndrăzneț în încercarea de a obține hrană.

De altfel, un studiu realizat de Universitatea de Stat din Carolina de Nord și Universitatea din Michigan arată că alimentele procesate – mâncarea de la oameni – afectează sănătatea urșilor. Prin hrănirea din mână a ursului îi facem rău și îi schimbăm comportamentul.

Așa că, pentru om și pentru urs, o comună din România și-a făcut propriile reguli.

Comuna care s-a săturat de turismul la urs

Ca să ajungi în comuna Arefu din județul Argeș venind din București, o ții drept până în Pitești și puțin mai sus de Curtea de Argeș. Apoi, faci stanga de pe Transfăgărășan chiar unde se desparte râul Arefu de Argeș. E înconjurată de pădure și suficient de mică să o străbați de la un capăt la altul pe jos în mai puțin de o oră.

În 2020, consiliul local al comunei Arefu a votat o hotărâre care stabilește amenzi între 500 de lei și 1.000 de lei pentru hrănirea animalelor sălbatice pe raza comunei. Spre deosebire de legile naționale, prin această HCL sunt sancționate și fotografierea, filmarea animalelor sălbatice și apropierea de ele la mai puțin de 20 de metri.

Pot da amenzi jandarmii, polițiștii locali din Arefu și alți angajați din primărie împuterniciți prin semnătura primarului.

„Am zis să mai limităm fenomenul ăsta. Păi, te duci pe Transfăgărășan și ridici pâini, pepeni și mâncare. La un azil de oameni bătrâni sau la copii necăjiți n-ar duce, aruncă la urs. Transfăgărășanul pute de pâine și de mâncare”, se plânge Gheorghe Stoican (PSD), de 20 de ani în scaunul de edil. Hotărârea a venit la propunerea lui.

În primul an de la intrarea în vigoare a hotărârii, jandarmii au dat, în baza ei, șase amenzi pentru hrănirea urșilor.

În 2021 au dat 25, iar în anii următori ani, au dat cinci, respectiv trei în 2023 și 2024. Pentru fotografiere, filmare sau pentru apropiere, menționate într-un articol de hotărâre separat, jandarmii argeșeni au dat 21 de amenzi. Adică amenzi totale de 32.000 de lei. De cinci ori mai multe decât au dat toate inspectoratele de jandarmerie pe cele două legi naționale în 10 ani, conform cifrelor pe care acestea l-au transmis către Snoop.

După patru ani, problema n-a dispărut complet, iar turiștii tot se adună în jurul ursului să-l hrănească, să-l pozeze, „ca la circ”. Primarul crede că asta vine din neaplicarea legii – nici cea națională, nici HCL-ul pe care l-a dat comuna lui.

Îi înțelege și pe jandarmi și pe polițiști: nu pot da amenzi după o filmare, iar turistul, dacă vede mașina autorităților, pleacă repede. Apoi, mai sunt cei care devin recalcitranți când li se spune că nu au voie să hrănească sau să fotografieze urșii.

„Am fost și eu, i-am văzut. Te iau cu: «cine ești tu să-mi dai mie amendă?»”, spune primarul. Zilele trecute, un bărbat a oprit mașina pe Transfăgărășan, pe raza județului Argeș, ca să se fotografieze cu un urs ce urma să fie prins în capcană pentru a fi relocat. S-a apropiat de animal în șlapi și cu copilul în brațe. Bărbatul s-a luat la ceartă cu inspectorii silvici care se ocupau de prinderea ursului și a refuzat să asculte de ei când îi spuneau să se îndepărteze de animal. A fost amendat de jandarmi, iar polițiștii i-au deschis dosar penal pentru ultraj asupra personalului silvic, potrivit ziare.com.

Localnicii, în schimb, știu că nu trebuie să hrănească ursul, ci să se ferească de el. Au înțeles că, dacă-i aruncă o dată o bucată de pâine, îl vor atrage spre comunitatea lor. Mai ales că acum, urșii din zona lor nici nu mai fug de zgomot, au remarcat ei. Cu toate goarnele pe care le au și oricât ar bate cu lingurile în cratițe ca să-l sperie, ursului nu-i mai pasă, spun arefenii. „Vin unde e zgomot și lumină, că acolo știu că găsesc mâncare”, povestește o localnică. Un urs a vizitat-o chiar cu două zile înainte de scurta noastră discuție de pe uliță, din august. Și cu alte câteva zile înainte de aceea. Nu a mai apucat să-i ia porcii din grajd pentru că l-au speriat câinii pe care-i ține în curte paznici, însă doar anul ăsta a pierdut deja două oi și un vițel.

Anul trecut, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a acordat despăgubiri de peste 11 milioane de lei pentru pagubele produse de urs la animalele domestice și în culturile agricole, potrivit Adevărul.

„Vine ursul, cum să nu vină. Mie nu mi-a atacat până acum animalele, dar l-am văzut și ziua pe drum”, povestește un alt localnic.

„România, o grădină zoologică”

„Nu vă dați seama, unde mai există grădini zoologice în Europa decât în România? Există prin țări străine? Nu, că alții n-au permis. România este grădină zoologică”, spune supărat primarul Stoican.

Bucureștiul n-a văzut urși pe stradă, îmi reproșează toți oamenii din primărie când îi întreb cum se raportează ei la legalizarea vânătorii prin cotele de recoltare introduse anul acesta. Nu am habar, îmi spun ei, cum e să te trezești în mijlocul nopții și să vezi pe geam cum se plimbă un animal de 180 de kilograme prin curte, trăgând o oaie după el.

În Arefu, urșii vin neinvitați la nunți și botezuri și dau nas în nas cu copiii când merg la școală.

Comuna Arefu numără vreo 2.000 de locuitori. Anul ăsta, până în august, autoritățile locale din Arefu au făcut șapte rapoarte de intervenție. Urșii au plecat din gospodăriile oamenilor cu 20 de animale, oi, vaci, viței. Sunt cu siguranță mai multe, spune șeful departamentului pentru situații de urgență din primărie, dar unele animale nu sunt crotaliate și atunci oamenii nu mai vin să declare incidentele cu urs.

Contabilul primăriei se adaugă discuției: „E vina ONG-urilor care-i apară pe urși”. E convins că organizațiile neguvernamentale vor să mărească „grădina zoologică România”, de-asta se împotrivesc vânătorii.

Oamenii din Arefu sunt supărați pe turiști, că îi atrag pe urși spre comunitățile lor, și pe stat, că abia acum a restaurat vânătoarea, deși ei se plâng de ani buni că rămân fără animale și culturi. Când îi întrebi de urs, te invită să te găzduiască o noapte, „să vedeți și dumneavoastră cum e să stai cu frica de urs”.

Și primarul Stoican spune același lucru: „Să vină cei care se împotrivesc vânătorii să adopte un urs și să-l ducă acasă la ei”.

În contrapondere, Cristina Lapis, de la sanctuarul Libearty, este convinsă că asociațiile de vânătoare cer tot mai mult dreptul să vâneze, iar ca să justifice, scot în față accidentele, conflictele cu omul și ideea că s-au înmulțit urșii.

• România ar avea cel mai mare număr de urși bruni din Europa, dar nimeni nu poate spune câți sunt exact, pentru că nu au fost niciodată numărați conform normelor internaționale, după ADN. Snoop a arătat în primul episod al seriei că numărul real al urșilor din România nu este cunoscut.

Ar trebui sau nu hrăniți urșii în pădure?

O soluție oferită tot de om este hrana în observatoare, niște puncte de hrănire suplimentară pentru animalele sălbatice pe care turiștii le pot observa din umbra unui adăpost. Unele sunt mai mari, altele, mai mici, construite de asociații de vânători sau chiar localnici. Poate fi gândită ca o soluție de a ține animalele departe de comunități. Nici nu este o practică nouă, datează dinainte de Ceaușescu.

Discuția se poartă însă și despre etica hrănitului. Obișnuiești ursul că are tot timpul mâncarea asigurată, iar rezultatul este pierderea instinctelor de supraviețuire și domesticirea lui.

„Asta e una dintre sursele problemelor pe care le avem. În România, hrănim urșii cam din anii ’70 într-un mod destul de structurat. Se practică atunci când constați că animalele au nevoie de hrană suplimentară din cauza climei, condițiilor meteo, le duci apă și mâncare pentru că nu au suficiente resurse. De aici, de la ajutorul ăsta, în unele sisteme s-a dus la hrănirea lui pentru că vrem să-l îngrășăm. Dacă sunt mai mari, trofeele sunt mai valoroase”, explică Mihai Pop. Sistemul acesta a dus la creșterea artificială a populației pentru că în unele zone s-a hrănit mai mult decât era nevoie. „Am făcut un fel de semizootehnie. Segmente de populație au fost hrănite masiv în scopuri de vânătoare”, adaugă el.

Cercetătorul crede că, pe de altă parte, stoparea bruscă a hranei în aceste puncte este periculoasă pentru că pot atrage și mai mult urșii în zonă, obișnuiți să aibă mâncare tot timpul. „Cum îi dezvățăm? Să reducem hrănitul ca să nu altereze comportamentul. Poate reducem cantitatea de mâncare”.

Exemplul Parcului Natural Yellowstone, SUA

Sancțiunile drastice funcționează – o arată experiența Parcului Național Yellowstone din SUA.

În primele decenii de la înființare, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, vizitatorii obișnuiau să hrănească urșii ca să-i atragă în fața aparatelor foto. Văzând că asta produce profit, gestionarii parcului au început și ei să încurajeze hrănirea urșilor ca un mod de a atrage și mai mulți turiști. Au montat stații speciale prin parc, precum observatoarele, iar rangerii chiar puneau mâncare în anumite zone pentru a asigura prezența urșilor. Animalele s-au habituat, au devenit dependente de oameni, iar comportamentul lor s-a schimbat, devenind agresivi.

După 1960, autoritățile americane au început, treptat, să reducă din punctele de hrănire din parc, pentru ca din 1970 să interzică complet această practică. Au fost montate tomberoane anti-urs, bine izolate, și spații speciale pentru turiști ca să-i poată vedea pe urși de la distanță în habitatul lor natural. Rangerii fac instructaje cu vizitatorii despre cum să se comporte când se întâlnesc cu urșii și îi încurajează să aibă cu ei spray anti-urs. Riști amendă sau chiar închisoare dacă hrănești animalele sălbatice în Yellowstone. Odată cu restricțiile, conflictele anuale dintre urși și vizitatori au scăzut de la 48 la 1. 

Cristian Papp vede incert viitorul urșilor în România. Pe de-o parte, presiunea vânătorii de trofeu este mare. Pe de alta, nici nu se iau măsuri suficiente pentru reducerea fenomenului de habituare a urșilor, care generează majoritatea conflictelor.

„Atât timp cât în continuare domesticim urși, argumentele pro vânătoare vor exista”, spune biologul.

Grafice și video: Răzvan Luțac
Editor: Iulia Roșu