Rețele locale escrochează muncitori asiatici în România și îi lasă în ilegalitate

• La sfârșitul lunii mai 2025, numărul străinilor cu drept de ședere temporară în scop de muncă era de aproape 120.000. Totuși, numai în cei trei ani anteriori (2021 – 2024), 250.000 de cetățeni non-europeni au primit viză de muncă pentru România. Diferența, de peste o sută de mii de oameni, sunt străini care ajung în România, dar nu sunt înregistrați cu ședere legală.
• Snoop a descoperit că Laura Feldrihan și Aurelia Pasăre, reprezentantele unei companii de recrutare, le cer bani străinilor pentru a-i ajuta cu formele legale, apoi îi amenință și dispar, arată conversații puse la dispoziție de lucrători. 
• Am vorbit cu circa 20 de asiatici care susțin, cu dovezi, că au fost direct escrocați de cele două femei și care au povestit, la rândul lor, despre alte zeci de cazuri. 
• Unii dintre lucrători au mers să-și ceară banii de la cele două femei. Într-o filmare, Aurelia Pasăre spune că a bătut un muncitor. Sunată de Snoop, ea susține că doar „l-a împins”.
• Cele două au evitat o discuție filmată, iar avocatul lor spune că le returnează banii clienților nemulțumiți.  

De luni de zile, Lasindu*, 39 de ani, abia doarme. Dar nu este omul care să renunțe la luptă cu una, cu două. Își găsește cu greu cuvintele în engleză, iar româna pare a-i fi mai la îndemână. 

Lasindu a sosit în România din Sri Lanka în 2021. A ajuns în Tulcea, ca operator utilaj de încărcare în agricultură. A lucrat acolo un an, pentru a se angaja apoi în Ilfov, Măgurele ca manipulant mărfuri într-un depozit – loc în care a rămas doi ani și jumătate. 

A treia încercare n-a mai fost atât de norocoasă. Era octombrie 2024 când a plătit suma de 3.400 de lei, pentru el și soția lui, reprezentantei unei agenții de recrutare. I-a înmânat toate documentele pentru solicitarea unor noi avize de muncă, care să le permită celor doi soți să lucreze pentru aceeași companie.

De ce are nevoie un lucrător străin pentru a ajunge în România (click pentru detalii)

Pentru a veni în România cu o viză de muncă, în primul rând, ai nevoie să identifici un angajator român. În general, este treaba agențiilor din țările terțe care colaborează cu agenții românești. 

După obținerea unui aviz de muncă, solicitarea vizei trebuie însoțită de dovada viitorului spațiu de locuit în România, adeverință medicală, cazier judiciar, pașaport, oferta fermă de angajare. 

Totuși, nici acest prim aviz de muncă eliberat pentru solicitarea vizei și nici contractul de muncă nu mai au însemnătate după obținerea vizei. 

La intrarea în țară, angajatorul trebuie să semneze un nou contract pe care îl va înregistra în Revisal. Dacă angajatorul nu face acest pas, în 15 zile, străinul intră în ședere ilegală și va primi decizie de returnare.

Ishara*, soția lui Lasindu, a ajuns în România în 2022 și a lucrat, până în iulie 2024, la o fabrică de textile din Vâlcea. 

Cei doi soți au fost apoi îndemnați de către reprezentanta agenției de recrutare să lucreze la casa de bătrâni Sfânta Ecaterina din Afumați, în așteptarea actelor. Trebuiau să sosească în ianuarie 2025, dar n-au mai venit. Azilul nu ar fi plătit taxele la timp, le-a spus reprezentanta agenției. Dar să nu-și facă probleme, că totul se rezolvă. 

„ «No problem, Lasindu. Tot pregătit, tot pregătit. Sigur!» așa vorbit”, relatează Lasindu, care asigură că a trimis mesaje agenției în fiecare zi, preț de câteva luni.

Pe 24 aprilie află că avizele le-au fost respinse. 

Ishara susține că, spre sfârșitul lunilor de așteptare, a fost personal la Biroul de Imigrări din București pentru a întreba despre situația dosarului ei, al lui Lasindu și al altei srilankeze aflate în aceeași situație. Așa a aflat că numele niciunuia nu apărea în sistemul de solicitări pentru noi avize de muncă. Sugestia celor de la IGI a fost să se întoarcă în Sri Lanka.

Contactați de Snoop, reprezentanții IGI au declarat că datele solicitate nu se află în categoria informațiilor de interes public și că intră sub incidența protecției prelucrării datelor cu caracter personal.

AZILUL

Lasindu și Ishara au lucrat timp de aproape opt luni la azilul de bătrâni din Afumați, iar relația dintre ei și managera Mariana Ilie părea bună. 

Snoop a citit conversațiile pe WhatsApp în care srilankezii erau lăudați pentru munca pe care o făceau, a văzut video-uri în care cei doi desfășurau activități de muncă, se sărbătoreau zile de naștere ale srilankezilor, în care români și asiatici conviețuiau în incita azilului Sfânta Ecaterina. 

Asta până când Lasindu și Ishara cereau lămuriri despre situația în care se află sau banii de care fuseseră escrocați.

Atunci se loveau, fie de tăcere, fie de un mesaj comunicat clar de șefa azilului: „Lasindu* te rog frumos sa nu mă pui an probleme eu nu am nici o treabă și nu știu nimic”.

În spatele tăcerii și al amânărilor se află o firmă de recrutare coordonată de două persoane: Laura Feldrihan și Aurelia Pasăre.

Cele două femei, la care străinii ajung prin recomandări, depun dosarele pentru noile avize de muncă sau, cel puțin, așa pretind. Străinii așteaptă răspunsul în funcție de data programării generate automat de sistem. 

Pentru că fiecare dosar se verifică individual și manual, rezultatul vine, de obicei, după câteva luni, timp în care străinii intră în ședere ilegală. În acest timp, mulți dintre ei muncesc deja în locurile în care sunt plasați de cele două femei și, odată intrați în ilegalitate, nu mai au opțiunea de a-și găsi un alt angajator și a reintra în legalitate. Astfel, riscă să fie trimiși înapoi în țara de origine. 

Numai în 2023 și 2024 au fost emise 6.870 de decizii de returnare, dintre care 2.312 s-au soldat cu returnarea străinilor aflați în ședere ilegală.

SCHEMA  

Cum ajung zeci de lucrători străini să fie escrocați de cele două românce: 

Pasul 1. Pentru a-și găsi un nou angajator, străinii apelează la Laura Florentina Feldrihan sau la asociata sa, Aurelia Pasăre. Uneori, ele se prezintă ca reprezentante ale agenției International Consultancy Center (ICC), alteori ca avocate. Alteori nu se prezintă deloc.

Asemenea multor altor agenții controversate care se ocupă cu plasarea de personal asiatic, ICC are codul CAEN 7020, pentru activități de consultanță în afaceri și management, iar codul care le permite să presteze aceste servicii este secundar.

Femeile percep o taxă pentru serviciul prestat, care variază între 250 și 500 de euro. Uneori banii sunt încasați în numele agenției, alteori – în conturile personale, dar cei mai mulți sunt plătiți în numerar la varii adrese; una dintre ele este domiciliul personal al Aureliei Pasăre. 

Snoop a citit conversații pe WhatsApp și a discutat cu lucrători din Asia care confirmă că au înmânat bani în numerar celor două femei fără a primi vreo chitanță.

După ce plătesc, lucrătorii fie sunt cazați temporar în diferite spații, precum hostelul A.G. Romana, înainte de a începe munca, fie încep munca imediat. 

Pasul 2. Cele două femei le cer documentele necesare pentru depunerea dosarului prin care solicită un nou aviz de muncă la IGI și le spun să aștepte până la data programării chemării în audiere.

Timpul de așteptare între data depunerii online și rezultatul analizei dosarului poate dura și luni, depășind adesea cele 90 de zile pe care străinii le au la dispoziție pentru obținerea unui nou aviz de muncă.

Pasul 3. Străinii cu care am vorbit nu au primit niciodată avizul de muncă. Dosarele depuse de cele două femei în numele lor au fost respinse. 

Deși legea permite refacerea și redepunerea documentelor pentru o nouă programare, termenul legal de 90 de zile prevalează asupra procedurii administrative. Astfel, dacă perioada dintre încărcarea actelor pe portalul IGI și programarea efectivă la ghișeu depășește cele 90 de zile (în unele cazuri se ajunge chiar la cinci luni), străinii ajung deja „în ilegalitate” la momentul verificării noului dosar, care va fi cel mai probabil respins.

Termenul de 90 de zile este prea scurt, crede Daniela Zaharia-Mănescu, avocată specializat în reprezentarea victimelor traficului de persoane. Iar găsirea unui nou angajator nu este întotdeauna la îndemână.

Pasul 4. În unele situații, la cea de-a doua respingere, femeile le propun lucrătorilor să deschidă un caz în instanță împotriva IGI, pentru care, asiaticii spun că li se percep alte sume de bani: 250 de euro până la prima audiere și 250 euro după.

Snoop a analizat mai multe dosare despre care srilankezii afirmă că au fost depuse în instanță de Laura și pentru care au achitat sume de bani. Cele mai multe au fost respinse ca neîntemeiate sau anulate în temeiul articolului 200 din Codul de procedură civilă, întrucât nu respectau cerințele legale. De exemplu, nu fusese achitată taxa de timbru, cererea nu era semnată, lipseau documente obligatorii sau nu au fost îndeplinite la timp solicitările instanței. Cel mai probabil, potrivit unui jurist consultat de Snoop, femeile au trimis dosarele către instanță, au obținut numărul de dosar necesar și l-au folosit ca dovadă a faptului că demarează proceduri, pentru a încasa banii.

Pasul 5. În tot acest timp, străinii lucrează ilegal la firmele unde sunt trimiși sub promisiunea unui contract de muncă. Unii continuă și după ce înțeleg că au fost trași pe sfoară, pentru că nu au de ales. Alții pleacă de teama că cele două femei vor anunța imigrările și vor fi returnați forțat.

Pasul 6. Dacă sunt deranjate de prea multe mesaje de către străinii intrați acum în ilegalitate, femeile recurg la amenințări. 

AMENINȚĂRILE 

În conversațiile pe WhatsApp dintre cele două femei și srilankezi citite de Snoop, adesea, ca răspuns la insistențele lucrătorilor de a le furniza avizele promise sau de a le returna banii, Laura și Aurelia răspund: 

• „Vezi că te joci cu mine. O să te sune altcineva de azi înainte. Păi, îți spun de un milion de ori că ai aplicație și nu vrei să înțelegi. Vezi că pe prostituata aia care a dat interviu am reclamat-o pe poliție în Sri Lanka. Nu mă face să te reclam și pe tine.” (mesaj de la Laura Feldrihan către Lasindu)
  
• „Nu știi decât să te plângi. Mai fă asta o dată și o să depun plângere împotriva ta la poliția din Sri Lanka. Doar stai să vezi. Nu începe cu mine, te avertizez. Mai bine stai liniștit.” (Laura Feldrihan)
  
• „Ai uitat cum ai reacționat când te-a prins poliția? Nu sunt nervoasă că n-am pe cine. Hai, du-te să mă reclami”, îi spune Aurelia Pasăre. 

În alte cazuri, amenințările sunt indirecte, prin persoanele de legătură care și-au îndrumat cunoscuții către cele două femei:

„Ne trimiți numai oameni proști. Cum îndrăznești să mă întrebi dacă documentele sunt false? (…) O să iau fiecare băiat la rând trimis de tine și o să fac plângere împotriva lor. Și o să le cer și banii pe care i-am plătit pe cazare ca să-i ajut. O să anulez tot. Unde am avut să dăm bani înapoi, am returnat. Niciunul nu meritați niciun ajutor, de la nimeni. Cum îndrăzniți să-l întrebați pe unul dintre clienții mei dacă ce am trimis este fals. Toți oamenii tăi mă pun într-o lumină proastă în fața clienților mei.”

În altele, îi amenință inclusiv pe oamenii din Sri Lanka cărora le-au luat banii în schimbul unor avize de muncă care nu au mai sosit:

„Poliția din Sri Lanka vă va contacta pe toți. Lasindu are deja plângere la poliție.” (Laura Feldrihan, într-un grup de WhatsApp cu persoane în Sri Lanka)

FILMAREA 

Într-un video filmat de unul dintre muncitorii străini, Aurelia Pasăre îi spune Laurei Feldrihan, la telefon, că l-a bătut pentru că a venit după bani.

Înregistrarea e realizată în blocul în care locuiește aceasta.

Motivul scandalului: după trei luni de muncă, un lucrător srilankez acuza că angajatorul său i-a livrat salariul în contul ICC Consultancy, iar cele două femei refuzau să i-l trimită. 

„Vezi că ți l-am bătut pe ăsta în fața ușii… P-ăsta cu salariul. (…) Am ieșit afară și ți l-am văzut aici, pe scară. Vorbește cu el, că-mi vorbește întruna, țipă după bani. L-am bătut și tare mi-e că iese urât de tot. (…) I-am spart și ochelarii, nu știu ce doamne iartă-mă i-am făcut” – Aurelia Pasăre în înregistrare

AFACERISTELE 

Snoop a citit pagini întregi de conversații WhatsApp și a discutat cu zeci de srilankezi cărora Feldrihan le-a luat banii, dar și cu oameni care nu au ajuns niciodată în România, deși i-au plătit pentru avizele de muncă. 

Cu toate acestea, niciunul dintre muncitori nu îi cunoștea numele de familie. Nici în conversațiile parcurse nu există elemente care s-o identifice. Compania pe care pretinde că o conduce nu este pe numele ei, iar ea nu oferă nimănui contul personal pentru tranzacții bancare. Verificând dosarele în instanță ale agenției ICC, Snoop a identificat-o pe Feldrihan după prenumele indicate de muncitorii străini: Laura Florentina.

Partenera sa, Aurelia Pasăre, 53 ani, acționează însă diferit.

Una dintre primele victime ale Aureliei Pasăre a fost o srilankeză, angajată în anii în care a locuit în Cipru pentru a o ajuta cu treburile casnice. Era 2023, iar Aurelia Pasăre se întorsese în România în urma unui divorț.

2023 a fost al doilea an în care Guvernul României a aprobat un contingent de o sută de mii de muncitori străini, cu 400% mai mult decât în 2021.

I-a propus fostei angajate locuri de muncă în țară pentru familia ei: la o firmă de construcții și într-o companie de IT. A cerut, pentru început, 500 de euro de persoană de la patru oameni din Sri Lanka, care ar fi urmat să lucreze la firma de IT, și 300 de la alți cinci, pentru joburile în construcție la Vitida Mineral. 

Sumele au fost transferate în contul ei de Revolut. Restul sumelor ar fi trebuit trimise după obținerea avizelor de muncă. Acestea nu au sosit niciodată.

Pe lângă asta, Aurelia Pasăre a promovat, în 2023, pe rețelele sociale, firma A.A.N. Progressive SRL. Ea apare ca administrator, în timp ce compania are, ca unic acționar, o persoană din Cipru. 

Firma nu a depus, vreodată, vreun bilanț la Registrul Comerțului. În schimb, mesajele ei și ale companiei arătau că „oferă forță de muncă (calificați și necalificați) din Asia (SriLanka, Pachistan, India, Nepal s.a). Ne ocupăm atât de recrutare cât și de obținerea vizelor de muncă e la IGI”. 

Numărul de contact era cel din cartea ei de vizită. 

Nici Aurelia Pasăre, nici Laura Feldrihan nu apar la Registrul Comerțului în firma ICC, prin care care a fost recrutat și Lasindu. Unic acționar și administrator este o anume Elena Georgiana Popescu, 46 ani, care apare și ca fondatoare a firmei.

Snoop a intrat în posesia a numeroase tranzacții bancare realizate către mai multe conturi personale ale Aureliei Pasăre, dar niciodată în cel al Laurei Feldrihan.

Ishara și Lasindu nu sunt singurii srilankezi care au lucrat la Casa Sfânta Ecaterina, iar azilul de bătrâni nu este singura firma unde sunt plasați străinii cât așteaptă avizele. 

Uneori sunt plasați temporar în casa Aureliei Pasăre ca menajere, conform declarațiilor lor. Din conversațiile pe WhatsApp între lucrători și cele două femei reies legături cu mai multe firme: de construcții, papetărie, livrare, restaurante, atât din București, cât și din alte orașe.

Dar asta nu este singura metodă prin care cele două fac bani cu muncitorii străini.

LINKUL 

Lasindu a fost unul dintre oamenii de legătură (linkuri), căruia cele două românce i-au câștigat încrederea. 

Snoop a ascultat mesaje audio primite de bărbat de la Aurelia Pasăre în care i se propunea:

„Am vorbit cu partenera mea și am ales să îți oferim 50 de euro pentru fiecare persoană, când aplicăm. Asta înseamnă că tu trebuie să-mi plătești 450 de euro înainte de a aplica și restul când primim avizele de muncă.” 

În alt mesaj, era chiar mai specifică: „Asta înseamnă că trebuie să îmi trimiți 4.400 lei pentru cele două fete”.

Cea mai mare parte a banilor pe care îi câștigă Lasindu muncind ilegal în România îi trimite în Sri Lanka, încercând să înapoieze sumele celor care au avut încredere în el. 

„Am obosit cu situația asta. Acum, srilankezii îmi cer banii, merg inclusiv acasă la familiile noastre. Sunt atât de obosit că-mi vine să-mi iau viața. Chiar nu știu ce să fac”, scrie Lasindu într-un mesaj recent către Snoop.

Cazul Laurei Feldrihan și al Aureliei Pasăre nu este unul izolat. Astfel de practici sunt întâlnite atât la nivel de agenții, cât și de angajatori.  

Dacă unii fac bani pretinzând că se ocupă de acte și lăsând oamenii în ilegalitate pentru a-i angaja apoi la negru, alții greșesc dosarele din incompetență. La asta contribuie și un  proces birocratic complex și nu foarte clar explicat, susțin doi juriști consultați de Snoop. 

Alt caz: povestea lui Ruwan*, care a intrat în ilegalitate, pentru că angajatorul i-a depus dosarul după termenul limită de 90 de zile (click pentru detalii)

Ruwan a ajuns și România în 2022 cu un contract de muncă la hotel de pe litoral, loc în care a lucrat șase luni, pentru a fi transferat apoi la un al hotel, din București, aparținând aceluiași patron. După câteva luni, Ruwan a început să fie plătit mai puțin decât era agreat conform contractului, sub motivul că proprietatea nu avea foarte mulți oaspeți și nu avea suficient profit pentru a-l plăti mai mult. 

A decis apoi să ceară acordul de a lucra la alt angajator, găsindu-și un al treilea loc de muncă, la un restaurant din București. Pentru că localul în cauză a depus dosarul online după termenul limită (adică mai târziu de 90 de zile de la data încetării ultimului contract de muncă), cererea pentru avizul de muncă a fost respinsă. Ca mulți alții în situația lui, Ruwan a plătit imediat un avocat care să-i deschidă un caz în instanță. Nu doar că avocatul a dispărut la scurt timp din peisaj, dar Ruwan spune că fost vizitat la locul de cazare de doi bărbați necunoscuți, bătut și amenințat să își retragă dosarul.

Ruwan a continuat să lucreze la același restaurant pentru mai bine de un an, timp în care a reușit să își plătească împrumutul și să trimită bani părinților acasă, în fiecare lună. Dar situația lui devine tot mai complicată pe măsură ce timpul trece și rămâne în ședere ilegală. Cu cât perioada se prelungește, cu atât șansele de a obține câștig de cauză într-un proces scad, iar perioada de interdicție de a intra în Spațiul Schengen crește la părăsirea țării. 

Recent, Ruwan ne trimite un mesaj: un link cu un video publicat pe pagina de Facebook IGI – ca toate celelalte – în limba română, întrebând despre ce este vorba.

Snoop: „Doar un video informativ despre legislație și obligații. Nimic nou. De ce ți-a atras atenția?’
Ruwan: „Ok. Mă întrebam dacă era vorba de o modalitate de a ne face actele. Speram la o perioadă de grație.”

AUTORITĂȚILE

Avocata Daniela Zaharia-Mănescu, specializată în reprezentarea victimelor traficului de persoane, spune că autoritățile ar trebui să reacționeze la plângerile pe care străinii le fac. Și care nu sunt rare.

„Clienții mei (străini) mi-au spus că au sesizat autoritățile, ITM-ul, Biroul de Imigrări, și li s-a răspuns doar că s-au aplicat sancțiuni. Ar trebui să se meargă mai departe, să se facă verificări regulate. Iar acolo unde există fluxuri mari de muncitori străini, care se schimbă constant și în număr foarte mare – pentru că este foarte ușor de observat asta -, ar trebui să dea de gândit: de ce desființează contracte de muncă și se încheie altele noi pe bandă rulantă?” 

Avocata crede că „aceste situații ar putea ajunge mai departe, în instanță”, dacă instituțiile ar sesiza din oficiu organele de urmărire penală la cea mai mică suspiciune de trafic de persoane pe exploatare prin muncă. 

De ce nu fac mai mult autoritățile române? Din „lipsă de personal” sau „poate nu avem suficiente cunoștințe și trebuie să existe mai multe cursuri de pregătire profesională pentru fiecare parte implicată într-un astfel de caz: de la identificare până la referire, instrumentarea unui dosar și trimiterea în judecată”, explică avocata.

Mănescu mai spune că, după ce sunt trimiși în centrul de custodie publică din Otopeni, străinii sunt returnați forțat. Odată reîntorși în țările lor, fără un contact în România care să-i sprijine, intentarea unei acțiuni în instanță este puțin probabilă.

ABUZURI 

„Percepția mea este că, de ani de zile, la nivel politic și la nivelul unor oameni deștepți se fac enorm de mulți bani pe seama unor oameni care, din păcate, își pierd casele, își pierd viețile, ajung să aibă probleme psihice datorită unor promisiuni care nu sunt duse la îndeplinire de către agențiile de recrutare. Ele sunt primele vinovate, din perspectiva mea, iar pe locul doi sunt angajatorii”, susține experta, într-un interviu publicat în Radio România Internațional.

Tăbușcă spune că sistemul actual de imigrări nu este unul transparent nu doar din perspectiva străinilor, care nici măcar nu pot afla singuri când se resping dosarele sau motivul respingerii, ci și când vine vorba de documentația necesară pentru dosarele respective. 

„Această lipsă de transparentizare favorizează un circuit care generează corupție: și la nivelul statului român, și la nivelul agențiilor – și de aici, și din țările de origine.”

Intrarea în ilegalitate a străinilor reprezintă un avantaj financiar pentru agenții:

„Odată ce o persoană rămâne în ședere ilegală pe teritoriul României, nu mai este angajată în acte și atunci acea cotă de străini care pot să lucreze pe teritoriul României este eliberată, iar agențiile pot să aducă în continuare mai mulți cetățeni străini care să lucreze în România.”

ITALIA

Există și lucrători asiatici care acționează înaintea termenului de 90 de zile. 

Chatura* a plecat în Italia la prima suspiciune că Aurelia Pasăre nu își va îndeplini obligațiile față de el.

A venit din Sri Lanka în România în martie 2023, la Constanța, ca angajat al unei firme de livrări de mâncare, unde a lucrat până în februarie 2024. A plecat după ce nu și-a mai primit salariul complet timp de câteva luni și după ce, împreună cu alți colegi, s-a plâns la Biroul de Imigrări și au dat în judecată compania.

S-a mutat în București și a apelat la Aurelia Pasăre pentru a-i găsi un nou job și a se ocupa de actele lui. Chatura spune că i-a plătit Aureliei 740 de lei cash și a petrecut o lună la cazarea indicată de Aurelia (cu un cost de 50 de lei pe zi), înainte de a fi plasat să lucreze în restaurantul Sagakura, în așteptarea noului aviz. 

Chatura a plecat, însă, după câteva zile, urmând sfatul unul coleg din Pakistan care își aștepta de șapte luni noile acte. A profitat de ultimele două luni de valabilitate ale permisului său de ședere și a rezervat un bilet de avion cu destinația Milano. 

Ca majoritatea srilankezilor care pleacă din România în Italia, Chatura a depus cerere pentru obținerea statutului de refugiat.  

De ce mulți asiatici aleg Italia (click pentru detalii)

Legea italiană privind azilul se bazează pe Sistemul European Comun de Azil (CEAS), conform căruia solicitantul ar trebui să fie chemat la interviu în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, iar decizia ar trebui emisă în alte trei zile. În practică, însă, procedurile durează mult mai mult decât prevede legea: de obicei între șase luni și peste doi ani, iar în caz de apel, chiar până la până patru ani. 

Întârzierile sunt cauzate de faptul că cererea de azil este singura cale legală de regularizare pentru migranții care nu au legături de familie, iar Italia este una dintre principalele porți de intrare în Europa. Acest lucru duce la un număr foarte mare de cereri, cu resurse administrative insuficiente.

Motivul pentru care numeroși migranți asiatici care își pierd dreptul de ședere în România solicită azil în Italia este că statul le oferă drept de muncă cu normă întreagă dacă, din vina autorităților, procedura lor nu se încheie după 60 de zile.

„Am menționat în cererea mea de azil de ce am plecat din România. Pentru că nu m-am mutat acolo doar ca să plec imediat în Italia. Am vrut să lucrez în România și să fie casa mea, dar am avut probleme încă de la primul loc de muncă”, spune Chatura.  

A rămas în Milano și lucrează într-un restaurant central. Chiar dacă, financiar, este mulțumit, îl apasă gândul că nu poate merge acasă cât timp îi este procesată cererea de azil sau când va putea face asta.

Care este procesul de schimbare de angajator și de ce străinii nu au niciun control asupra situației lor legale în România (click pentru detalii)

1. În urma ordonanței de urgență din 2023, muncitorii străini nu au dreptul să își schimbe locul de muncă fără acordul expres al angajatorului în primul an de la sosirea în țară. După un an își pot schimba locul de muncă fără restricții. 
2. Dacă nu identifică ei înșiși un nou angajator, străinii apelează la agenții de recrutare și plasare de forță de muncă
3. Pentru a încheia un nou contract de muncă, noul angajator sau un intermediar împuternicit (și nu străinul însuși) trebuie să solicite eliberarea unui nou aviz de muncă de la IGI. 
4. Avizul se solicită prin depunerea unui dosar care trebuie să conțină o serie de documente și trebuie încărcat pe portalul IGI înainte de scurgerea a 90 de zile de la încheierea contractului de muncă precedent.

Documentele eliberate de instituții au valabilitate limitată și trebuie încărcate pe portal înainte să expire. Printre ele se numără:

• certificatul de atestare fiscală emis de ANAF, care atestă că firma nu are datorii (valabilitate 30 de zile);
• adeverință eliberată de Agenția pentru ocuparea forței de muncă prin care se face dovada că s-a încercat, dar nu s-a reușit recrutarea unui cetățean UE pentru postul vacant (valabilitate 90 de zile);
• CV-ul străinului în limba română;
• Cazierul judiciar al străinului (valabilitate șase luni);
• Cazierul judiciar al angajatorului (valabilitate șase luni).

5. După încărcarea dosarului, sistemul comunică o dată anume la care lucrătorul străin se va prezenta pentru depunerea fizică a documentelor la ghișeu. Apoi, va afla dacă dosarul a fost acceptat sau respins (cu motivul respingerii). 

6. Perioada de timp dintre momentul depunerii dosarului și cea a programării variază în funcție de cât de mare este încărcătura sistemului și a personalului care trebuie să analizeze individual fiecare dosare. Poate varia de la o lună la peste cinci luni.

7. Dacă cererea este acceptată, urmează să fie depus dosarul fizic. Aceleași documentele solicitate la încărcarea online trebuie să fie valabile și la depunerea fizică. De exemplu, dacă certificatul fiscal depus online și-a pierdut valabilitatea în timpul în care lucrătorul a așteptat programarea, trebuie să solicite altul și să-l atașeze la dosarul pe care-l depune fizic.

În tot acest timp, străinul nu are niciun fel de acces la situația lui pe platforma IGI, iar instituția nu comunică în nicio etapă a procesului direct cu străinul. Acesta nu știe dacă i s-au depus actele, în termen, complet și corect. Deși din formula de adresare pare că e-mailurile și mesajele li se adresează străinilor, ele nu sunt trimise niciodată pe datele lor de contact.

Snoop a stat de vorbă cu doi juriști specializați în obținerea avizelor de muncă pentru a afla care sunt cele mai frecvente motive pentru care dosarele sunt respinse. Am dorit să aflăm de ce este o problemă comună.

• Dosarul s-a depus după trecerea termenului de 90 de zile;
• Contractul de angajare nu este actualizat cu salariul minim brut;
• Certificatul fiscal și-a pierdut valabilitatea;
• Adeverința de la AJOFM și-a pierdut valabilitatea;
• Codul COR (codul specific fiecărei ocupații) nu coincide cu cel de pe adeverința de la AJOFM;
• Se depun dosare pentru o poziție calificată, fără certificatul sau dovada calificării (de exemplu, pentru bone, stivuitoriști sau bucătari);
• Nu se respectă ordinea cronologică în procesul încercării de recrutare din rândul cetățenilor europeni – ordine care nu este menționată explicit nicăieri;
• CV-ul străinului nu este tradus în română;
• De pe CV lipsește declarația străinului pe propria răspundere că este apt medical.

8. După obținerea avizului de angajare, se semnează contractul de muncă și se întregistrează în Revisal.

9. Dacă totul a decurs bine până aici, ultimul pas este obținerea permisului de ședere sau reînnoirea lui, în cazul schimbării de angajator (acest document funcționează ca un buletin, are un CNP atașat și trebuie reînnoit la fiecare schimbare de angajator). Este documentul care se verifică, alături de pașaport, atunci când străinii călătoresc în afara României.

REACȚIA 

Snoop le-a contactat telefonic pe cele două femei care se ocupă de recrutarea muncitorilor asiatici. 

Aurelia Pasăre susține că nu a activat pe compania ICC și că, de fapt, a încercat să plaseze doar patru muncitori străini. A ieșit imediat din domeniu, spune ea, pentru că era mult prea complicat. Ne-a trimis să discutăm cu Laura Feldrihan. 

Aceasta din urmă a insistat să ne vedem în persoană, dar a refuzat categoric un interviu video. Ne-a redirecționat, la rândul ei, către avocatul Mihai Mustăciosu, ca reprezentant legal al Aureliei Pasăre.

După o lună de la solicitarea Snoop, avocatul a răspuns că agenția nu prestează servicii de plasare a forței de muncă, ci doar „face recomandări”. 

„Ori de câte ori au fost cazuri în care serviciile de consultanță nu au fost unele mulțumitoare pentru clienți, pentru beneficiari, costurile plătite de aceștia au fost restituite”, comunică avocatul Mustăciosu prin e-mail.

Deși a garantat că poate pune la dispoziția redacției dovezile că onorariilor clienților nemulțumiți au fost restituite și că plățile nefiscalizate (primite în conturile personale ale Aureliei) își găsesc justificare în contabilitatea firmei, avocatul nu a revenit cu dovezi complete. 

A trimis dovada restituirii sumei de 9.900 de lei către Lasindu (din contul personal de Revolut al Aureliei Pasăre), deși transferurile bancare în conturi personale, împreună cu facturi emise de ICC pentru Lasindu, indică sume de peste 20.000 de lei.

Întrebat cum explică reacția Aureliei Pasăre în video-ul în care recunoaște că a bătut un tânăr srilankez, spărgându-i ochelarii, Mustaciosu susține că srilankezul ar fi început să bată foarte insistent cu pumnul în ușa femeii, la șapte dimineața, cerându-și plata pentru „pretinse servicii care nu au fost prestate”. 

Aurelia Pasăre a declarat că l-a „împins” pe acesta:

„Deci nu este adevărat. Tot a venit la mine la ușă, efectiv nu aveam nicio legătură cu el, și l-am împins, pentru că eram foarte nervoasă, că mă tot zăpăcea de cap. Atâta tot, dar nu că l-am bătut. ”

MANAGERA

Contactată de Snoop pentru clarificări, Mariana Ilie, managera azilului de bătrâni Sfânta Ecaterina, unde au lucrat Lasindu și soția lui. spune că nu știe de Laura Feldrihan, deși în mesajele primite de Snoop spunea că se vede cu ea:

„Nu știu nimic de către nicio doamnă Laura. Știu că au venit, s-au prezentat aici, au lucrat, nu s-au putut încadra pe ce am dorit eu (…) aveam nevoie de îngrijitori, infirmieri, iar ei nu erau ce trebuia și au plecat.”

Susține că nu mai ține minte cine i-a recomandat – că a intrat în contact cu ei printr-un număr de telefon găsit pe internet. Întrebată cât timp au rămas la azilul de bătrâni, managera spune că doar trei sau patru zile.

Conversațiile de WhatsApp între Mariana Ilie și Lasindu încep, însă, pe 15 octombrie 2024 și se termină pe 20 mai 2025. În același timp, conversațiile dintre Ilie și Ishara dovedesc că au lucrat remunerat și că Laura Feldrihan nu este un nume necunoscut.

Și mesajele Laurei Feldrihan cu Lasindu arată că aceasta era tot timpul în contact cu Mariana Ilie și cu azilul:

Mai mult, Mariana Ilie a semnat un contract de comodat în incinta azilului, pe termen de doi ani în mod gratuit, pentru Ishara, însă fără o dată de începere sau un număr de contract.

SOLUȚII

Rămâne întrebarea: cine este responsabil pentru avize de muncă promise și respinse? 

Elena Pantiru, vicepreședinta Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, militează pentru acreditarea agențiilor de recrutare. Instituția pe care o reprezintă a trimis deja o propunere către Ministerul Muncii prin care solicită atestarea lor.

„Firmele care fac această activitate sunt undeva nicăieri. Asta urmărim prin acreditarea agențiilor. Ne dorim (ca oamenii care desfășoară această activitate) să fie juriști, specialiști de resurse umane, să fie pregătiți pentru activitatea pe care o fac, iar cine greșește să fie pedepsit.”

Avocata Daniela Zaharia-Mănescu este de părere că, pentru a opri acest fenomen de intrare în ședere ilegală în masă, este nevoie de schimbări legislative urgente, alături de grupuri de lucru cu reprezentați ai fiecărei instituții vizate.

„Trebuie să oferim o minimă protecție acestor persoane și să ne asigurăm că nu rămân în ședere ilegală. Dar, până la propuneri legislative, trebuie să conștientizăm că această problemă există.”

Din noiembrie anul trecut, Spania a anunțat lansarea unui program prin care și-a propus să legalizeze statutul a sute de mii de străini în fiecare an. România a avut un program similar după perioada de carantină, în care a regularizat șederea multor oameni cărora le expiraseră documentele. Întrebată dacă este de părere că reluarea unui astfel de program ar fi posibilă, Mănescu spune că, în primul rând, IGI trebuie să fie pregătit să recunoască că atâția oameni au ajuns în stare de ilegalitate din pricina sistemului de gestionare a cererilor.

„Nu ar trebuie să așteptăm o situație de catastrofă sau forță majoră ca să dăm o astfel de ordonanță. Putem face modificări legislative care permit crearea unui program care să se desfășoare constant, nu doar pe perioade determinate, cu fiecare situație analizată individual – cum este, de altfel, și normal.”

În același timp, Silvia Tăbușcă cere o transparentizare a procesului și o digitalizare completă, care să permită lucrătorului străin să își urmărească situația, să conteste, să ia măsuri, să anunțe IGI când li se promite ceva care nu se respectă. Spune că un astfel de sistem ar limita corupția și abuzurile.

„Nu am înțeles niciodată de ce statul nu dorește să facă acest sistem. Îl avem la procesul de obținere a cetățeniei, unde știi exact care e statusul tău, în ce situație îți este dosarul, dacă o să primești vreodată cetățenie sau nu. Și sunt foarte multe sisteme similare, ușor de creat.” – Silvia Tăbușcă

PREZENTUL

După ce au plecat de la Casa Sfânta Ecaterina, Lasindu și Ishara au lucrat în locuri unde s-au simțit mai degrabă în pericol. El era plătit sub salariul minim și nu avea încredere în nimeni.

Ishara a lucrat o scurtă vreme în casa unei familii despre care știe că avea probleme cu poliția, dar nu știe ce. Într-una din inspecțiile poliției în acea casă, a fost identificată și dusă la secție. Pentru că, la momentul acela, se afla în ședere ilegală de șapte luni, i s-a emis o decizie de returnare pe care a contestat-o cu ajutorul aceluiași jurist care i-a recomandat să se adreseze justiției.

Ulterior, și-a găsit un nou loc de muncă printr-o intermediară româncă, căreia îi datora 1.500 lei. După ce Ishara a refuzat să plătească ultima tranșă (500 lei), femeia a încercat să-i convingă pe noii șefi să renunțe la ea. Dar fără succes. 

Ishara se simte, momentan, în siguranță acolo. 

Între timp, Lasindu și-a găsit un loc de muncă mai sigur, la un angajator care își dorește să îi facă avizul de muncă și să îi încheie contract imediat ce se găsește o rezolvare legală la situația lui.

„Foarte multe persoane care se află în ședere ilegală sunt arestate zilele astea în România. Ne este foarte frică să fim aici”, spune Lasindu.

Dar cei doi soți sunt dispuși să facă orice posibil pentru a-și recâștiga dreptul de ședere. 

Pe lângă împrumuturile pe care le-au luat să vină aici și pe care nu le-au plătit încă, Ishara și Lasindu au acasă doi copii adolescenți și părinți cu probleme de sănătate. În plus, au de returnat banii pe care cei de acasă i-au trimis pentru ca Laura Feldrihan să îi aducă în România. O problemă care-i neliniștește pe cei doi soți.

„Acum, srilankezii care mi-au trimis bani, merg acasă la mine și îmi amenință familia, spunând că le-am furat banii. Dacă mi-aș putea rezolva problema actelor, m-aș întoarce în Sri Lanka și aș vinde o parte din proprietatea pe care o am pentru a le înapoia banii”, conchide Lasindu.

*Numele lucrătorilor asiatici au fost schimbate pentru a le asigura anonimatul.

Această investigație a fost realizată cu sprijinul Journalismfund și IJ4EU.

Editor: Iulia Roșu, Răzvan Luțac

Colaj foto: Ion Mateș / foto fundal: Mălina Norocea / Inquam Photos / facebook / arhive personale