Sari la conținut
Jurnalism fără lesă.

Caută o pagină sau un articol..

  • Investigații
  • „Plăți murdare”. Cum a construit un imperiu online al prostituției milionarul care a fondat Nuba Mamaia și a fost consul onorific în România

    „Plăți murdare”. Cum a construit un imperiu online al prostituției milionarul care a fondat Nuba Mamaia și a fost consul onorific în România
    Cetățeanul elvețian David Azzato, 47 de ani, a jucat în România două roluri: pe de o parte, excentricul petrecăreț din tabloide, care plătea zeci de mii de euro pentru o șampanie; pe de altă parte, liderul din umbră al unei rețele globale de prostituție. El a rulat sume uriașe printr-una dintre cele mai mari companii de procesare a plăților din Europa, Worldline, dar și printr-o firmă autorizată de BNR.

    • Snoop dezvăluie, într-o investigație internațională coordonată de Mediapart și European Investigative Collaborations (EIC) și realizată împreună cu alte 19 publicații, cum David Azzato a reușit să-și construiască și să opereze timp de 20 ani un imperiu online al prostituției, care vizează piețele din Europa și SUA. 
    • Timp de un deceniu, David Azzato și fratele său, Lukas, au condus mai multe afaceri în România. Cea mai importantă în care au fost implicați a fost Capital Financial Services (CFS), prima companie autorizată de BNR pentru a emite monedă electronică. Azzato a folosit compania ca paravan legal pentru a procesa plăți în numele unor site-uri pentru adulți și legate de prostituție.
    • Doar în 2023, firmele controlate de David Azzato au procesat 31 de milioane de euro prin Worldline, gigantul francez al plăților online care ieri s-a prăbușit la bursă, după publicarea primei părți a investigației. CFS a fost intermediar pentru o parte din tranzacții. 
    • David a fost și consul onorific al Serbiei la Pitești, postură din care a făcut un accident băut la volan și a rănit o polițistă. Dosarul s-a clasat. Așa cum s-a clasat și ancheta DIICOT în care frații Azzato erau suspectați de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism. 

    Anii 2016-2017. Un personaj enigmatic începe să capteze atenția presei tabloide. Este pomenit constant în titluri, iar motivul este mereu același: cheltuie zeci de mii de euro în cluburile exclusiviste din Capitală și de pe litoral. 

    În primăvara lui 2017, „milionarul italian”, așa cum este adesea prezentat, uneori identificat drept „Davide Salerno”, apare într-o filmare din clubul Nuba Herăstrău. El comandă o sticlă de șampanie pentru care plătește 45.000 de euro, conform tabloidului Cancan, care a transmis live întregul eveniment. În imagini este surprins și Jean Sasu, patronul localului, care filmează momentul cu telefonul mobil.

    În toamna aceluiași an, „Davide Salerno” închiriază clubul Nuba pentru a-și sărbători ziua de naștere. Și de data aceasta apare în compania lui Jean Sasu

    Un detaliu esențial lipsește însă din relatările de la acea vreme: sursa averii sale. Cu o singură excepție. Într-o emisiune difuzată de Antena Stars, prezentatoarea Natalia Mateuț afirmă: 

    „Presa din România a scris despre anumite afaceri cam dubioase pe care acest milionar le-ar deține. Acest milionar nu face degeaba acest tip de petreceri, într-una din multele sale afaceri vizează fetele frumoase și nu vreau să spun mai multe. Prin intermediul acestor petreceri fastuoase cunoaște fete de care mai apoi are nevoie. E un fel de casting cu perdea. Te duci la masa acestui milionar și a doua zi ai un loc de muncă”.

    Articolele despre „afacerile cam dubioase” la care prezentatoarea făcea referire au fost publicate de Cancan în 2016 și, între timp, au fost șterse, însă Snoop a reușit să intre în posesia lor. În ele se menționa, între altele, că bărbatul deținea zeci de site-uri de pornografie care operau în mai multe țări. 

    Capturi ale unor articole șterse între timp de pe site‐ul Cancan

    Elvețianul condamnat în Franța și cercetat în Italia pentru proxenetism

    Potrivit informațiilor obținute de Snoop în urma investigației internaționale „Dirty Payments/Plăți murdare”, coordonată de Mediapart, European Investigative Collaborations (EIC) și alte 19 publicații străine, adevărata identitate a „milionarului italian” din România este David Azzato, născut în Elveția. 

    Numele său apare constant alături de al fratelui său, Lukas Azzato, 44 de ani, de parteneri de afaceri străini, de persoane interpuse și companii offshore din paradisuri fiscale, într-o arhitectură opacă operată în Europa, Statele Unite și Australia. 

    Niciunul dintre frații Azzato, care în prezent locuiesc în Dubai, nu au răspuns solicitărilor de a oferi un punct de vedere privind dezvăluirile făcute. 

    Doar în anul 2023, prin intermediul platformei Worldline, al doilea cel mai mare furnizor de soluții de plăți digitale pentru companii din Europa, cu clienți în zeci de țări, firmele controlate de Azzato au procesat tranzacții în valoare de 31 de milioane de euro, distribuite între cel puțin nouă entități comerciale. O firmă românească a jucat un rol important în intermedierea unei părți semnificative a acestor fluxuri financiare.

    Informațiile descoperite sugerează însă că dimensiunea reală a rețelei este mult mai mare. L-am identificat pe David Azzato în legătură cu 16 societăți și peste 180 de site-uri web, dintre care aproximativ 15 sunt încă active.

    Valoarea companiei franceze Worldline a scăzut cu 400 de milioane de dolari după investigația celor 21 de publicații. (click pentru detalii)

    Worldline este un actor-cheie în economia europeană, o companie care garantează securitatea plăților online, cu tranzacții digitale de 500 de miliarde de euro în fiecare an. A fost condusă până recent de oameni din elita franceză: până la finalul anului 2024, CEO a fost Gilles Grapinet, cu o carieră solidă în administrația publică și în sectorul financiar, iar fostul ministru al Economiei, Thierry Breton, a prezidat Consiliul de administrație până la numirea sa în funcția de comisar european, în 2019.

    Primul articol din seria de investigații „Dirty Payments” dezvăluie cum, timp de 10 ani, gigantul francez de plăți online a facilitat tranzacții de miliarde de euro pentru clienți „cu risc ridicat”, între care site-uri de prostituție cu femei și minore traficate și cazinouri ilegale. Pentru a-și crește profiturile și prețul acțiunilor, compania îi suprataxa pe clienții expuși riscului de fraudă și spălare de bani.

    De exemplu, un comerciant electronic clasic plătește, în general, un comision mai mic de 5% la fiecare plată către operatorul care gestionează tranzacțiile sale. În cazul Worldline, peste 580 de site-uri comerciale plăteau un comision mai mare de 5%, iar cel puțin 350 dintre acestea mai mare de 10%. 

    Miercuri, 25 iunie, la scurt timp după publicarea investigației, acțiunile Worldline s-au prăbușit la bursa Eurnoext Paris. Au pierdut un sfert din valoare. The Wall Street Journal scrie că pierderile suferite de companie sunt de peste 400 de milioane de dolari. 

    Într-un comunicat oficial, compania nu a dezmințit datele publicate. A subliniat însă că, începând din 2023, a realizat o „revizuire amănunțită” a portofoliului de clienți cu risc ridicat. A mai precizat că menține o politică de „toleranță zero” față de nerespectarea reglementărilor și că are un dialog constant cu autoritățile de reglementare.

    Implicarea lui David Azzato în industria serviciilor pentru adulți datează din 2005, an în care, împreună cu fratele său Lukas, a fondat în Elveția compania DA Products GmbH. Conform registrului comerțului elvețian, obiectul de activitate includea „agenție de escorte, servicii erotice în Elveția și străinătate, servicii online și portaluri publicitare”.

    În Elveția, prostituția este legală din 1942, fiind considerată o activitate liberală protejată de Constituție din 1973. Dar traficul de persoane, forțarea la prostituție și proxenetismul rămân ilegale. Cu toate acestea, doar în 2023, în Elveția au fost identificate 197 de victime ale traficului de persoane, cu 11% mai mult decât în anul precedent. 

    În 2011, un tribunal francez l-a condamnat pe David Azzato la trei ani de închisoare pentru proxenetism, după ce autoritățile au descoperit că se afla în spatele escort-annonces.com – operat de compania sa. O platformă dedicată publicării de anunțuri pentru servicii de prostituție. 

    Deși Franța a emis un mandat internațional de arestare, Elveția a refuzat să-l pună în aplicare. Azzato a contestat sentința și, în 2012, a primit o pedeapsă cu suspendare

    „Rețeaua mea de site-uri oferă adrese pentru escorte și nu este nimic ilegal în asta. Aceste site-uri le permit să fie independente, să nu stea în stradă și să nu depindă de un proxenet”, s-a apărat el într-un interviu acordat sub pseudonim, în 2009, publicației Tribune de Genève, conform jurnaliștilor Mediapart.

    Documentele judiciare obținute de Mediapart și intrate în posesia Snoop arată că, la momentul anchetei, pe site erau peste 850 de profiluri de lucrătoare sexuale, inclusiv din România. David Azzato a fost cel care a lansat site-ul și controla tot ce se întâmpla prin interpuși, conform hotărârii.

    După o perioadă de servicii gratuite menite să atragă femeile să se promoveze pe site, administratorii au început să le ceară abonamente ale căror tarife „au continuat să crească”, încât „pentru câteva dintre ele, sumele care trebuiau plătite le obligau să se prostitueze și mai mult”, mai arată hotărârea. 

    Femeile plăteau între 200 și 300 de euro pe lună pentru a apărea pe site, iar neplata ducea la ștergerea profilului sau la presiuni directe. „Reprezentanți locali” erau trimiși să intimideze femeile pentru a recupera banii, se arată în documentele juridice din Franța. 

    „Este clar vorba de o extorcare a unui grup vulnerabil”, ne-a declarat Violette, înscrisă pe unul dintre site-urile de escorte și reprezentantă a sindicatului francez al lucrătoarelor sexuale. 

    Plățile erau efectuate de femei fie prin Western Union, fie prin MoneyGram mai ales către persoane din Slovacia și Ucraina. 154 de ordine de plată au fost identificate doar între august și octombrie 2008, provenind din Franța, România, Elveția și Marea Britanie, în valoare totală de aproape 65.000 de euro, trimise către adrese comune, dar beneficiari diferiți. 

    Ulterior, printr-un site de plăți online securizat din Olanda, banii erau virați într-un cont bancar german, iar în final către contul personal al lui David Azzato, arată hotărârea tribunalului francez. 

    Îi disprețuim pe administratorii site-urilor de escortă – nu le pasă deloc de bunăstarea lucrătoarelor sexuale. Dar ne aflăm într-un raport de dominație absolută: fără ei am muri de foame. Suntem la mila lor.
    – Violette, lucrătoare sexuală în Franța

    În paralel cu procesul din Franța, Azzato era căutat și de autoritățile italiene, care lucrau la o amplă anchetă privind prostituția, denumită „Bella Vita”. Surse apropiate dosarului au confirmat pentru Snoop și partenerii internaționali că Azzato a fost investigat, dar nu a fost trimis în judecată, întrucât figura doar ca administrator al site-ului escortforum.net, deținut de compania AA Media GmbH, care este și astăzi controlată de Azzato. 

    Fondator al firmei care a deschis Nuba Mamaia

    La scurt timp după aceste episoade juridice, în 2014, David Azzato și-a mutat reședința din Elveția în România, unde fratele său era prezent cu afaceri încă din 2010.  

    În toamna lui 2017, la doar câteva zile după ce și-a serbat ziua de naștere în clubul Nuba Herăstrău, David Azzato, printr-o companie din Dubai (Deinde Consulting DWC-LLC), și Jean Sasu, alături de alți doi asociați, înființează firma ISNA Entertainment Mamaia SRL, care administrează clubul Nuba Mamaia, potrivit documentelor din Monitorul Oficial consultate de Snoop. Deschis în 2018, clubul de pe litoralul Mării Negre a beneficiat de o investiție de 2 milioane de euro, scria Economica la acel moment.  

    Facsimil din Monitorul Oficial (2018), când compania din Dubai reprezentată de Azzato deținea cele mai multe acțiuni în firma care administra Nuba Mamaia. Fotografia din fundal a fost postată pe pagina de Facebook Nuba Beach Club în același an, 2018

    În octombrie 2020, locul lui David Azzato ca administrator al companiei din Dubai este luat de fratele său, Lukas. Acesta a ieșit rapid din acționariatul firmei care a fondat Nuba Mamaia, în ianuarie 2021, când și-a cedat părțile către Raluca Avram-Danifeld.  

    Contactat de Snoop, Jean Sasu, patronul cluburilor Nuba, a refuzat să comenteze relația cu frații Azzato. Întrebat cum a început colaborarea cu aceștia și despre implicarea lor în afacerile sale din România, Sasu a replicat: „Nu văd legătura. Alte întrebări aveți? Este o chestie privată. Nu vreau să intru în discuția asta, chiar nu vreau, nu-și are rostul”.

    Când am menționat că există filmări în care apare alături de David Azzato, Sasu a spus: „Am înțeles, tocmai de aceea nu vreau să-mi dau cu părerea, nu vreau să mai continui discuția”.

    O scurtă dispariție 

    După perioada de expunere intensă în tabloide și după ce a devenit asociat cu Jean Sasu, David Azzato a dispărut pentru o vreme din spațiul public românesc. Dar a rămas activ în culisele unor afaceri bine plasate, continuând să opereze discret.

    Între 2013 și 2020, David Azzato a fost implicat în patru firme înregistrate în București, axate pe servicii digitale și tranzacții imobiliare. Acestea au fost dezvoltate în strânsă legătură fie cu fratele său, Lukas Azzato, fie cu elvețienii Reto Moser, Silvan Leuthold și Flavio Sonanini. 

    La finalul anului 2020, David s-a retras din toate companiile. Și-a transferat acțiunile către Sonanini sau către fratele său, care, la rândul lui, le-a cedat unor societăți offshore.

    Retragerea lui David Azzato din afaceri a urmat unor controverse care au început în 2019.

    Rebranding: petrecărețul devine consul onorific 

    În septembrie 2019, Wall Street Journal (WSJ) dezvăluia că David Azzato este anchetat în SUA, fiind suspectat că ar fi în spatele unora dintre cele mai mari site-uri de anunțuri pentru prostituție care operau pe piața americană sub domenii elvețiene. Potrivit articolului, autoritățile investigau în ce măsură platformele au facilitat traficul de persoane, prostituția și spălarea de bani. 

    Purtătorul de cuvânt al lui David Azzato a recunoscut pentru WSJ că acesta avusese legături cu două dintre site-uri, Rubmaps și Eros, dar că „nu mai deține și nu administrează niciun site pentru adulți în Statele Unite”. Cu toate astea, anchetatorii americani credeau că Azzato era în continuare beneficiarul real al tuturor site-urilor. 

    Contactate de jurnaliști, autoritățile americane nu au răspuns în ce stadiu se află astăzi dosarul.

    Cu jumătate de an înainte, în martie 2019, David Azzato reapare în spațiul public, însă suferă o transformare spectaculoasă: din ipostaza de milionar petrecăreț în cluburi de lux trece la cea de diplomat. Este numit consul onorific al Serbiei la Pitești, unde se deschide cu această ocazie și un sediu.

    Azzato (în centru), la ceremonia în care a fost prezentat oficial drept consul al Serbiei la Pitești. Foto: Partidul Socialist din Serbia

    La ceremonie participă oficiali de rang înalt din Serbia, între care ambasadorul Republicii Serbia la București, Branko Branković, și prim-vicepremierul și ministrul sârb al Afacerilor Externe, Ivica Dačić, dar și prefectul orașului Pitești, Emilian Dragnea, și vicepreședintele Senatului de la acea vreme, Șerban Valeca. 

    Dačić ține și un discurs în care mulțumește României că „a dat acordul într-un timp scurt pentru deschiderea Consulatului și a acceptat numirea lui David Azzato”. 

    „Sunt convins că experiența domnului Azzato în afaceri și reputația incontestabilă vor fi un impuls suplimentar pentru intensificarea și extinderea cooperării dintre Serbia și România, în special în domeniul investițiilor”, a mai declarat atunci Dačić, citat de site-ul oficial al Partidului Socialist din Serbia. 

    Un an mai târziu, în vara lui 2020, consulatul dispare brusc din Pitești, fără vreo explicație. Atât Prefectura, cât și Primăria Pitești declarau atunci pentru Ziarul Argeș că nu știu nimic despre închiderea consulatului.

    De la stânga: Șerban Valeca, vicepreședinte al Senatului; Ivica Dačić, ministrul Afacerilor Externe din Serbia; David Azzato (centru); Emilian Dragnea, prefect. Foto: Partidul Socialist din Serbia
    Ce spune MAE

    Despre activitatea lui David Azzato în calitate de consul onorific al Serbiei la Pitești nu există informații publice. Întrebat de Snoop despre criteriile care au stat la baza numirii elvețianului în funcție, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a evitat răspunsul și ne-a transmis că „decizia înființării unui post consular de carieră/onorific în România aparține exclusiv autorităților statului trimițător”.

    Conform legii, statul trimițător face propunerea, dar MAE evaluează și acceptă candidatul. La acel moment ministru de Externe era Teodor Meleșcanu.

    MAE a subliniat că la momentul numirii nu avea cunoștință de condamnarea din Franța a lui David Azzato.

    A condus băut, a intrat în mașina poliției – dosar clasat

    Activitatea lui David Azzato în calitate de consul onorific al Serbiei a fost marcată de un incident notabil. Într-o noapte din ianuarie 2020, a fost reținut de poliția rutieră din București, după ce a refuzat să oprească la semnalul agenților și, ulterior, a lovit o mașină a brigăzii rutiere, rănind o polițistă, potrivit Observator

    Azzato, care conducea o mașină înmatriculată în Elveția și era însoțit de alți trei pasageri elvețieni, a ieșit pozitiv la testul de alcoolemie. 

    La momentul acela, surse din poliție au declarat pentru Știrile ProTV că procurorii Parchetului Sectorului 1 au deschis un dosar penal in rem (urmăreau fapta, nu persoana) pentru vătămare corporală. Reprezentanții ambasadei Serbiei la București nu au dorit atunci să comenteze incidentul. 

    Snoop a întrebat ce s-a întâmplat cu dosarul și dacă Azzato a fost sancționat fiindcă a condus sub influența alcoolului. Poliția Capitalei a transmis că informațiile solicitate nu sunt de interes public, fiind considerate date personale.

    Totuși, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 ne-a comunicat că dosarul a fost clasat pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

    MAE a confirmat pentru Snoop că a decis încetarea colaborării cu David Azzato în aprilie 2020, după ce a fost informat de către MAI despre „incidentul rutier în care a fost implicat consulul onorific străin, în urma căruia a fost dispusă începerea urmăririi penale, fiind deschis un dosar penal pe numele lui David Azzato”.

    Suspectat în România de trafic de persoane – dosar clasat

    Tot în 2020 autoritățile române au mai clasat un dosar în care erau vizați ambii frați. Potrivit informațiilor obținute de Snoop din surse judiciare, alături de cetățeni francezi, slovaci și elvețieni, David și Lukas Azzato au fost cercetați de procurorii DIICOT pentru suspiciuni de proxenetism și participare la un grup de crimă organizată. „Existau informații că făceau trafic de persoane în România, dar și în Europa prin intermediul unor site-uri”, spun sursele.

    Într-un răspuns pentru Snoop, DIICOT a confirmat existența unei urmăriri penale care s-a desfășurat in rem. Direcția a precizat că dosarul s-a clasat printr-o ordonanță dată în martie 2020, motivul fiind că „din investigațiile efectuate a rezultat că făptuitorii au fost cercetați și trași la răspundere penală de autoritățile judiciare franceze”. 

    Rugată să explice la ce proces francez face referire, DIICOT nu a mai revenit cu un răspuns. Azzato fusese condamnat pentru proxenetism în Franța, dar în 2011.

    În articolele șterse de Cancan, Azzato era prezentat într-o mașină Bentley

    Fratele discret, dar omniprezent

    Deși se afla în România încă din 2010, Lukas Azzato a fost un personaj mult mai discret decât fratele său. Însă el a pus bazele unor firme menite să mascheze traseul real al banilor.

    În anii care au urmat sosirii sale în țară, Lukas Azzato a fost implicat direct sau indirect în companii ce acopereau o plajă largă de activități: de la IT și marketing digital până la imobiliare, fintech și divertisment. O parte dintre firmele operate de David în România au fost înregistrate pe numele lui Lukas sau ale unor apropiați ai acestuia. 

    Tranzacțiile și modificările de acționariat urmau un tipar clar: înființarea, transferul de părți sociale către entități offshore și retragerea rapidă din schemă.

    Perioada 2016–2022 marchează ieșirea treptată a lui Lukas Azzato din majoritatea firmelor din România, cu o viteză accelerată după 2020. Multe dintre ieșiri coincid cu implicarea activă a Ralucăi Avram-Danifeld, care a preluat sau intermediat majoritatea tranzacțiilor de retragere.

    Omul de încredere din România, Raluca Avram-Danifeld, 36 de ani, este o figură centrală în arhitectura de afaceri a fraților Azzato (click pentru detalii). 

    Prima conexiune oficială a Ralucăi Avram-Danifeld cu frații Azzato este de la începuturile lor în România, în 2013, când devine asociată într-o firmă preluată de Lukas. Ulterior, apare frecvent exact în momentul în care frații Azzato dispar oficial din peisajul juridic.

    Între 2020 și 2022, Raluca Avram-Danifeld a făcut parte și din Consiliul de Administrație al Capital Financial Services, condus începând din 2019 de Jean Sasu. Avram-Danifeld a fost și cea care a intermediat vânzarea CFS către Elrond Network. 

    În discuția cu Snoop, Jean Sasu a afirmat că nu este la curent cu niciuna dintre informațiile din investigația asupra imperiului online construit de frații Azzato. „Nu cunosc nimic.” El a mai subliniat că niciodată nu a fost căutat de vreo autoritate, din România sau din străinătate, pentru a oferi informații despre Lukas sau David Azzato. 

    În 2021, Raluca Avram-Danifeld a preluat de la Lukas Azzato acțiunile în compania care administrează Nuba Mamaia și a devenit administrator în două dintre cele patru firme românești din care frații Azzato s-au retras. Ea rămâne pe poziție chiar și după ce pachetele sociale sunt transferate către entități offshore, precum Lagd Property LTD, reprezentată de cipriotul Sergey Babayan.

    De altfel, femeia administrează mai multe firme imobiliare deținute de compania offshore asociată cu Babayan și este directoare a firmelor care dețin restaurantele Tuya, aflate în portofoliul unei alte companii controlate de cipriot. 

    Raluca Avram-Danifeld nu a răspuns solicitărilor Snoop de a oferi un punct de vedere.

    În prezent, Lukas Azzato mai controlează în România firma Motorul de Imobiliare SRL, care are o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei. Și este reprezentantul la București al companiei Simpride PTE LTD, din Singapore. 

    Companie-paravan, autorizată de BNR pentru tranzacțiile lui Azzato

    Cea mai relevantă implicare a lui Lukas Azzato rămâne însă în Capital Financial Services SA (CFS), prima instituție autorizată de Banca Națională a României, în 2013, pentru emiterea de monedă electronică. 

    Deși nu a fost printre fondatori, Lukas Azzato intră în CFS în 2016, la scurt timp după ce compania ajunge sub controlul lui Leuthold Silvan Valentin, partener de afaceri al fraților Azzato în România încă din 2013. 

    Fratele David Azzato nu apare oficial în structura companiei autorizate de BNR, însă toate indiciile duc către el. Din 2016, anul în care Lukas devine acționar, CFS începe să folosească platforma Twispay pentru procesarea plăților. 

    Împreună cu jurnaliștii străini, Snoop a descoperit că domeniul twispay.com fusese înregistrat încă din iunie 2015 de David Azzato, care își asuma public pe profilul său de LinkedIn (șters din 2019) că este fondatorul și CEO-ul Twispay. 

    Tot din 2015, marca Twispay era deținută de o altă companie românească a fraților Azzato, Creative Media Development SRL, în care David Azzato a fost acționar între 2014 și 2020. Ulterior, David i-a transferat acțiunile vechiului său partener elvețian, Flavio Sonanini, iar administrator a devenit aceeași Avram-Danifeld. 

    Legătura dintre Twispay și CFS arată cum o companie autorizată de Banca Națională putea fi folosită ca paravan pentru tranzacțiile controlate de David Azzato. Deși aveau proprietari diferiți, cele două funcționau în strânsă legătură, într-un aranjament tolerat de legislația permisivă din România – care nu interzice utilizarea unei companii externe atât timp cât există un acord între părți.

    Ce spune BNR 

    BNR a refuzat să răspundă la întrebările punctuale adresate de Snoop referitoare la procesul de verificare și autorizare a acționarilor CFS de după 2016. Nu a dorit să dezvăluie nici dacă a știut sau nu despre tranzacțiile de milioane de euro pe care compania le-a intermediat pentru site-urile de prostituție ale lui Azzato sau dacă vreodată a descoperit nereguli sau a impus sancțiuni pentru CFS. Banca Națională s-a rezumat la a transmite că evaluările acționarilor s-au făcut întotdeauna respectând legislația în vigoare. 

    „Menționăm că la momentul autorizării, în structura de acționariat al Capital Financial Services nu s-a regăsit niciuna din persoanele indicate în mesajul dumneavoastră. Având în vedere că perioada de timp indicată în solicitare vizează date începând cu anul 2015, BNR nu deține date și informații relevante furnizării unui punct de vedere”, ne-a transmis Banca.

    Potrivit legii și a regulamentului BNR, instituția are datoria să monitorizeze continuu activitatea firmelor cărora le-a dat autorizație și să intervină dacă sunt constatate nereguli. 

    Aproape 5 milioane de euro din prostituție, încasate prin compania română

    Marca Twispay a fost transferată către Capital Financial Services abia în 2022, când are loc o tranzacție majoră: CFS este vândută către un lider românesc în tehnologia blockchain – Elrond Network SRL (Sibiu). Toți cei trei acționari ai CFS – Lukas Azzato, Silvan Leuthold și Ocean View Holding – au fost reprezentați în procesul de tranzacție de aceeași Raluca Avram-Danifeld. 

    Elrond Network, fondată de Beniamin Mincu, Lucian Mincu și Lucian Todea, s-a rebranduit la scurt timp după preluarea CFS în MultiversX, iar Twispay a devenit XMoney

    Potrivit unor documente confidențiale ale grupului francez de plăți Worldline obținute de jurnaliștii EIC, firmele CFS și Twispay au acționat ca un intermediar între Worldline, al doilea cel mai mare furnizor de soluții de plată pentru companii din Europa, și site-urile de prostituție ale lui Azzato, deținute de:

    • AA Media Services GmbH, cu sediul în Elveția, care a operat anterior site-urile scarletblue.com.au și escortforum.net, și care operează refchamp.com, un agregator de site-uri din industria pentru adulți, care redirecționează utilizatorii către unele dintre site-urile lui David Azzato, precum platforma de tip „sugar daddy” 4sd.com;
    • PM Tech Services GmbH, cu sediul în Elveția, care operează site-ul escortforumit.xxx;
    • Fikandina Ltd, înregistrată în Cipru, care operează site-ul scarletblue.com;
    • Martxoaco Ltd, înregistrată în Cipru, creator și fost operator pentru and6.ch.

    Conform informațiilor obținute de Snoop, tot CFS/Twispay a fost cea care a intermediat integrarea acestor companii în sistemul Worldline. 

    Date din 2023 de la Worldline arată că aceste patru firme controlate de David Azzato au primit plăți în valoare totală de aproape 4,8 milioane de euro prin intermediul CFS, în calitate de agent. 

    • AA Media Services: peste 255.000 de euro
    • PM Tech Services: peste 699.000 de euro
    • Martxoaco Ltd: peste 1.6 milioane de euro 
    • Finkandina Ltd: peste 2.2 milioane de euro

    Tot în 2023, Worldline a întrerupt colaborarea – a încetat procesarea plăților și a închis contul – cu una dintre companiile pentru care CFS/Twispay acționa ca agent. Este vorba de Martxoaco Ltd. S-a întâmplat după ce a fost alertată de Visa că firma opera un site de anunțuri pentru prostituție care nu verifica vârsta minimă a lucrătoarelor sexuale promovate, dar și pentru că firma controlată de David Azzato a avut o „reacție limitată pentru remedierea situației”.

    De asemenea, în iunie 2024, Worldline a încetat colaborarea cu alte două companii controlate de David Azzato, pentru care CFS/Twispay era agent: AA Media Services GmbH și PM Tech Services GmbH.

    Într-un răspuns oferit la solicitarea Snoop, reprezentanții MultiversX, care deține acum Capital Financial Services, recunosc că au încetat la rândul lor colaborarea cu Worldline „din motive de gestionare a riscului reputațional”.

    Răspunsul integral transmis de MultiversX (click pentru detalii)

    Societatea Capital Financial Services (CFS) a fost achiziționată de către grupul nostru în baza unui proces riguros de due diligence, desfășurat cu sprijinul unor consultanți de renume – Reff & Asociații (pentru aspectele juridice) și Deloitte (pentru cele financiare și fiscale). Evaluarea nu a identificat aspecte problematice sau îngrijorătoare legate de activitatea CFS sau de foștii acționari care ar fi putut afecta decizia de achiziție. 

    Procesul de achiziție a fost intermediat exclusiv prin consultanți autorizați, în baza unor mandate conforme cu practica uzuală în astfel de tranzacții. Din acest motiv, nu au existat interacțiuni directe între reprezentanții grupului nostru și foștii acționari ai CFS.

    În ceea ce privește aprobarea tranzacției de către Banca Națională a României, precizăm că, potrivit reglementărilor aplicabile, evaluarea realizată de autoritatea de supraveghere se concentrează exclusiv asupra noilor acționari (cumpărători), nu asupra vânzătorilor. Aprobarea a vizat, așadar, exclusiv adecvarea grupului MultiversX ca nou acționar, raportat la natura și responsabilitățile activității desfășurate de CFS.

    În ceea ce privește platforma Twispay, achiziția acesteia – incluzând activele tehnologice și marca – a fost realizată printr-un contract de transfer de active cu Creative Media Development (CMD), în același context de due diligence și ca parte integrantă a procesului de consolidare și reconfigurare a activității CFS. Marca Twispay nu a reprezentat un element esențial în cadrul tranzacției, intenția noastră fiind, încă de la momentul achiziției, implementarea unui proces de rebranding. Acesta este în desfășurare, iar serviciile CFS vor fi oferite exclusiv sub brandul xMoney.

    În ceea ce privește contractul cu Worldline, menționăm că acesta a fost încheiat și derulat cu respectarea cadrului legal și contractual în vigoare. Cu toate acestea, grupul MultiversX a decis, în mod proactiv, încetarea colaborării cu Worldline, din rațiuni legate de gestionarea riscului reputațional. În prezent, nu mai există nicio relație contractuală sau comercială activă între CFS și Worldline.

    Este important de subliniat că, de la momentul preluării, structura organizațională a CFS a fost profund reconfigurată: majoritatea echipei, inclusiv conducerea executivă, a fost înlocuită. Modelul de business actual al companiei este semnificativ diferit de cel practicat anterior achiziției și reflectă o orientare strategică complet nouă, concentrată pe inovație, conformitate și excelență operațională.

    În concluzie, dorim să reiterăm că grupul MultiversX:

    – Nu a fost sancționat și nu au existat constatări de neconformitate în cadrul activității desfășurate după momentul achiziției.
    – Nu a avut și nu are nicio legătură cu foștii acționari ai CFS;
    – Nu a avut cunoștință și nu a avut niciun fel de implicare în relațiile comerciale sau istoricul anterior achiziției;
    – Desfășoară întreaga activitate a CFS în conformitate cu legislația aplicabilă, sub supravegherea Băncii Naționale a României;
    – Nu a fost sancționat și nu au existat constatări de neconformitate în cadrul activității desfășurate după momentul achiziției.

    MultiversX a subliniat și că nu are și nu a avut nicio legătură cu frații Azzato, că CFS  a fost achiziționată în urma unui proces riguros de verificări și nu au fost identificate „aspecte problematice sau îngrijorătoare legate de activitatea firmei sau de foștii acționari”.

    Reprezentanții MultiversX au evitat să comenteze informațiile potrivit cărora în 2023 CFS/Twispay a intermediat tranzacții pentru patru dintre companiile controlate de David Azzato care administrează site-uri legate de prostituție. „Grupul nostru nu a fost sancționat și nu au existat constatări de neconformitate în cadrul activității desfășurate”, au transmis ei pentru Snoop.

    Site-uri prin interpuși: locul unde o minoră de 12 ani a fost vândută pentru sex

    Oficial, David Azzato nu figurează ca asociat sau administrator în firmele menționate. Însă, așa cum a rezultat și din procesul din Franța, controlul asupra acestora este exercitat prin interpuși – o schemă confirmată și de documentarea noastră care arată că site-urile au fost fondate de Azzato.

    Exemplul sexemodel.com, unul dintre cele mai mari site-uri de prostituție din Franța, deținut de firma elvețiană ZA Media Services GmbH, ilustrează modul în care funcționează modelul de afaceri al lui Azzato. Compania, înregistrată în Winterthur, un oraș de lângă Zurich, de unde sunt originari frații, este deținută din 2022 de un portughez, Mario Duarte Cardoso. 

    Site-ul este prezentat ca o platformă care să ajute aproximativ 15.000 de lucrătoare sexuale. Cu toate acestea, potrivit anchetelor penale franceze, multe dintre femeile de pe portal, inclusiv minore, sunt forțate să se prostitueze de rețele criminale. 

    În 2024, au existat mai multe condamnări pentru că o copilă de 12 ani a fost traficată, pe site, pentru sex, a scris Le Parisien. Autoritățile au fost alertate de un bărbat care plătise pentru servicii sexuale și a fost șocat când a fost întâmpinat de o fetiță. Când anchetatorii au mers la adresa indicată de client, copila le-a deschis ușa îmbrăcată în pijamale cu Minnie Mouse. 

    Potrivit datelor din scurgerea de informații Worldline, compania care operează site-ul a încasat 19 milioane de euro într-un singur an (2023). Contactat de jurnaliștii din Elveția, bărbatul care a înființat compania în 2020 și i-a lăsat-o lui Cardoso, doi ani mai târziu, s-a arătat vizibil iritat de întrebări. Când i-a fost pomenit numele lui David Azzato, bărbatul a admis scurt: „El a preluat compania”. 

    O lucrătoare sexuală din Australia, care a avut contact direct cu David Azzato, ne-a declarat sub protecția anonimatului că întreaga industrie a suferit sub influența elvețianului:

    David Azzato este cel mai rău lucru pe care această industrie îl are de oferit.

    CREDITE: 

    Această investigație face parte din seria de investigații Dirty Payments, realizată de 21 de publicații internaționale coordonate de rețeaua European Investigative Collaborations (EIC), pe baza documentelor și datelor confidențiale obținute de EIC și Der Spiegel.

    Mass-media participante sunt Mediapart (Franța), Der Spiegel (Germania), NRC (Țările de Jos), Le Soir și De Standaard (Belgia), Reporters United (Grecia), Expresso (Portugalia), InfoLibre (Spania), Politiken (Danemarca), VG (Norvegia) – toate membre ale EIC -, TBIJ și ITV News (Regatul Unit), SRF și Die Wochenzeitung (Elveția), Dagens Nyheter (Suedia), Snoop.ro (România), TVN24 (Polonia), 24.hu (Ungaria), HlídacíPes.org (Republica Cehă), Drop Site News (SUA) și Toronto Star (Canada).

    Coordonare: Ștefan Cândea (EIC) și Yann Philippin (Mediapart)

    Analiza datelor: Yann Philippin (Mediapart), Konstantina Maltepioti (Reporters United), Christoph Winterbach (Der Spiegel) și Rik Wassens (NRC)

    ***

    Foto deschidere: Partidul Socialist din Serbia, Instagram (David Azzato), captură CanCan (șampania din Nuba Herăstrău), EIC (document), colaj Ion Mateș
    Grafică: Ion Mateș
    Editori: Iulia Roșu și Răzvan Luțac