Sari la conținut
Jurnalism fără lesă.

Caută o pagină sau un articol..

  • Follow-up
  • Martor DNA: Primarul Mangaliei a cerut un apartament cu vedere la mare în blocul de 17 etaje al firmei Certion, care a lăsat oamenii fără locuințele plătite

    Martor DNA: Primarul Mangaliei a cerut un apartament cu vedere la mare în blocul de 17 etaje al firmei Certion, care a lăsat oamenii fără locuințele plătite
    Ca să elibereze autorizație de construcție pentru unul dintre blocurile Certion, Cristian Radu, primarul Mangaliei, a cerut un apartament cu vedere la mare din blocul firmei care apare în investigația Snoop, potrivit declarațiilor din propunerea de arestare, consultată de redacție. Radu a fost reținut 24 de ore de DNA pentru luare de mită și spălare de bani. Acum e sub control judiciar. 

    A contribuit Mirela Neag

    UPDATE 27 august 2025 / Cristian Radu, arestat preventiv pentru 30 zile

    Primarul orașului Mangalia, Cristian Radu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează info-sud-est.ro. El este acuzat că a luat o mită de peste 600.000 euro.

    Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanța. Inițial, Tribunalul Constanța a dispus măsura controlului judiciar, însă procurorii DNA au făcut apel.

    • Snoop a publicat, la finalul lunii mai, investigația Labirintul Certion, despre firma care a promis blocuri în singura pădure de pe litoral și în Poiana Brașov și a lăsat oamenii fără apartamente. 
    • Cristian Radu, primarul Mangaliei, a fost reținut de DNA pe 21 august și plasat sub control judiciar pentru luare de mită și spălare de bani. E cel care, în 2021, a inițiat o hotărâre ce permite construirea de clădiri de 9 etaje „și peste”, chiar și în Pădurea Comorova de la malul Mării Negre.
    • Numele a două firme din grupul Certion, Vogh Olimp și Solantis, apar în declarațiile din propunerea de arestare. 
    • Martor DNA, despre blocul Solantis: „S-au luat avansuri de la oameni în valoare de 1.750.000 euro, dar construcția nu a fost începută și nici nu cred că se va mai face”. 
    • Certion a promis șapte clădiri și a ridicat doar una. „Sunt bani munciți, nu trăim în lux. Este dureros că toți anii ăștia de sacrificii au rezultat în nimic”, ne-a spus Diana, unul dintre zecile de păgubiți.  

    Cristian Radu, primarul Mangaliei, a cerut și a primit – în ultimii cinci ani – direct, dar și printr-un intermediar 645.000 de euro, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).  O parte din sumă a fost mită pentru emiterea unor certificate de urbanism și autorizații de construcție. 

    Snoop a intrat în posesia referatului cu propunerea de arestare.

    Silviu Stoica, afacerist din județul Constanța, a dat declarații la DNA despre cum a încercat să obțină un certificat de urbanism pentru o clădire de 12 etaje din stațiunea Neptun. Iar primarul Mangaliei i-a cerut o mită de 70.000 de euro. 

    Clădirea urma să fie ridicată pe un teren de 2.000 de metri pătrați, pe care firma lui îl deținea în Rezervația Stejarii Brumării din Neptun, zonă protejată din Pădurea Comorova. În declarația de la DNA nu apar, însă, aceste informații. 

    Stoica a precizat că, în 2020, a avut două întâlniri la care au participat: Cristian Radu, primarul Mangaliei, Paul Enache, fost arhitect șef al orașului, și Doru Colgiu, „apropiat al primarului” și fost manager al unei societăți subordonate consiliului local. De fiecare dată i-au refuzat eliberarea documentului. 

    Colgiu (stânga) și Radu într-o emisiune electorală la Antena 1 Constanța

    Colgiu a fost condamnat, conform Ziua Constanța, într-un dosar de mită în luna mai. Tribunalul Constanța i-a dat o pedeapsă de patru ani și patru luni de închisoare, pe care a atacat-o la Curtea de Apel.

    Prețul pentru autorizația de construcție: 70.000 euro 

    „La a treia întâlnire am răbufnit și i-am spus să-mi dea exact cum le-a dat celor de la Vogh Olimp, care ridicaseră în același an tot un P+12, tot pe 2000 mp. S-au blocat toți și se uitau unul la altul că am avut curaj să pomenesc de cei de la Vogh”, a mai declarat Stoica la DNA. 

    Doru Colgiu a dat, de asemenea, declarații la DNA și a confirmat cele de mai sus. 

    Vogh Olimp este una dintre firmele din grupul Certion despre care Snoop a scris în investigație. Firma a primit în 2020 un certificat de urbanism din care lipsea adresa construcției, iar în 2022 a sponsorizat Primăria Mangalia cu peste 54.000 de euro. 

    În ziua în care Stoica „a răbufnit”, Doru Colgiu l-a căutat și i-a spus un preț pentru autorizația de construcție: 70.000 euro.  

    „I-am dat 50.000 euro în ziua aceea. (…) Această sumă o dețineam în casă de ceva timp, nu fost retrasă dintr-un cont bancar în perioada în care i-am dat. Restul sumei de 20.000 euro nu i-am mai dat, că nu am mai construit acel imobil”, se arată în declarațiile lui Stoica. 

    Un apartament pentru primar, două garsoniere la preț preferențial pentru „apropiat” 

    Afaceristul nu a mai construit clădirea din Neptun, dar s-a asociat cu Solantis, o altă firmă din grupul Certion. Noul plan: să ridice un imobil de 17 etaje.  

    „Pentru cei de la Solantis nu a mai fost nicio problemă (să primească autorizațiile, n.r.), cu toate că clădirea era mai înaltă”, a mai spus Stoica. Au primit certificatul de urbanism în 2021. 

    Apoi, Colgiu l-a căutat din nou pe Stoica și i-a cerut să-i invite la masă pe el și pe primar. S-au întâlnit la un restaurant din port propus de ei. La un moment dat, primarul Cristian Radu i-a lăsat singuri. 

    Stoica a descris noile cerințe ale edilului: „Doru Colgiu mi-a transmis că, pentru eliberarea actelor de la Solantis, Radu Cristian vrea un apartament cu vedere la mare la un etaj superior și pentru el să-i dau două garsoniere la preț de cost. Apartamentele erau identificate și erau procentul meu din asocierea cu Solantis”. 

    Cum arată versus cum ar fi trebuit să arate proiectele Certion, Lago (stânga) și Solantis (dreapta)

    Firma lui Stoica, New Style Architecture, i-a vândut lui Solantis terenul din rezervația Stejarii Brumării „prin schimb”. Urma să primească apartamente în blocul care ar fi trebuit ridicat, conform unei promisiuni de vânzare-cumpărare consultate de Snoop.  

    „În prezent imobilul P+17 nu este ridicat, s-au luat avansuri de la oameni în valoarede 1.750.000 euro, dar construcția nu a fost începută și nici nu cred că se va mai face”, a spus Stoica în fața procurorilor despre stadiul blocului. 

    Acesta a dat declarațiile la DNA ulterior publicării investigației din Snoop.

    O parte din firma New Style Architecture a ajuns la primar și la soția lui 

    Stoica deținea un hotel pe litoral, Topaz din stațiunea Cap Aurora. I l-a vândut în cele din urmă primarului Cristian Radu în 2023. Au stabilit suma de 4.500.000 euro, dar „în acte toată tranzacția se învârte în jurul sumei de 3.000.000 euro”. 

    Motivul tranzacției, conform declarațiilor, a fost că a investit în renovare și nu și-a mai permis să plătească lucrările. 

    „Radu Cristian mi-a spus să-i dau hotelul în rate, în schimbul acestui avantaj promițându-mi că îmi recuperează sume de bani de la Solantis.” 

    Stoica a mai spus că l-a sunat un fost reprezentant Solantis, care a fost contactat de șeful Poliției Locale Mangalia și că au purtat „ceva discuții despre banii mei”.

    Acestea sunt singurele detalii care apar în referatul cu propunerea de arestare.

    Nu doar hotelul a ajuns la Cristian și la Bianca Radu, soția sa, ci și o parte (49%) din firma New Style Architecture. Compania prin care Stoica a dat către Solantis terenul din rezervație la schimb pentru apartamente. 

    Contactată de Snoop în luna mai, Bianca Radu a spus că nu e firma sa: „Sunteți pe o pistă greșită”. Și a închis telefonul. Primarul Cristian Radu a refuzat, de asemenea, să răspundă la întrebări: „Bâjbâim, întrebăm, căutăm, facem anchete. Toți faceți anchete.” 

    Ce este „Labirintul Certion”

    În luna mai 2025, Snoop a scris că Pădurea Comorova, singura de pe litoralul românesc, e scoasă la vânzare pentru dezvoltatori imobiliari. 

    Unul dintre aceștia, compania Certion – conectată la instituții publice din Constanța –, a anunțat proiecte ambițioase: blocuri de 17 și 21 de etaje. Nu le-a mai construit. Iar zeci de oameni din toată țara încearcă să-și recupereze banii. 

    Pierderile totale depășesc un milion de euro.

    Snoop a discutat cu 19 persoane păgubite, din diverse județe, care au plătit avansuri – unele chiar integral – pentru apartamente. Erau banii strânși „cu sacrificii” până la 35–40 de ani, alții și-au dat economiile pentru pensie.  

    În replică, Cătălin Scripcaru, fondator și CEO Certion, a recunoscut: „poate nu am luat întotdeauna cele mai bune decizii”, dar a anunțat că e „în căutare activă de parteneri financiari externi și chiar am reușit recent semnarea unui astfel de parteneriat.” 

    Mai mulți dintre cei care au dat avans au discutat cu reporterul și după publicarea anchetei și au menționat că nu au primit actualizări despre stadiul lucrărilor.