Mergi la conținut

Caută o pagină sau un articol..

Background Image

Cea mai mare grădină din România: 3.000 de primari au pământ și păduri cât două Capitale

O documentare făcută înainte de alegeri de Snoop, cu un soft care a agregat și citit peste 3.000 de declarații de avere ale primarilor activi în mandatul 2020-2024. Un edil din Constanța cu peste 3.000 de hectare. Alții care nu au declarat nimic și afirmă că ei țin banii cash. Plus cei care „au vândut” totul către copii. Cu cât și-au mărit primarii din România averile în ultimii patru ani?

Cea mai stufoasă declarație de avere a unui edil din România se găsește într-un sertar al unei primării de culoare somon, cu termopane, din Constanța. Ajungi la ea pe la intrarea în podișul Casimcei, când vii dinspre sud, în nordul județului, acolo unde distanța până la Dunăre și cea până la mare sunt aproximativ egale.

În imensul câmp sunt strânse, în smocuri, trei mici sate care formează comuna Grădina. Le vezi picurate în văi line, între turle de biserici și câte un minaret. Au populație de etnici români, turci, tătari și nu adună decât aproximativ 1.000 de locuitori.

Reședința de comună face echilibristică la răscruce de șosele. Exagerat spus căi de acces, fiindcă din două laturi, dinspre Pantelimon și Cogealac, drumurile județene sunt cratere cu urme de asfalt, nicidecum asfalt cu cratere.

O imagine departe de stindardul gospodăresc al comunei. Unde primarul Gabriela Iacobici deține, alături de soț, conform declarației de avere, 3.169 de hectare, majoritatea teren arabil.

SUSȚINE JURNALISMUL FĂRĂ LESĂ

Snoop are nevoie de tine. Contăm pe donațiile cititorilor pentru a continua să producem jurnalism în profunzime, care expune nedreptățile și abuzurile din societate
susține

Votată de numai 492 de alegători

Primărița PSD e pe scaun din 2008, de patru mandate. Va urma al cincilea. În 2016 a candidat singură, în 2020 la fel, în 2024 se repetă situația.

Numărul de votanți a scăzut de la 1.002 înscriși pe liste în 2008 la 877 în 2020. Dintre aceștia, doar 492 s-au și deplasat să pună ștampila.

„Lumea refuză să se înregimenteze într-un alt partid (…) Nu vor să fie marcaţi că s-au poziţionat altfel decât primarul în funcţie”, spunea șeful PNL Constanța, acum patru ani, pentru G4Media.

Dacă populația a scăzut din 2008, altceva a crescut. Declarația de avere a Gabrielei Iacobici. A început cu una scrisă cu pix albastru, din postura de candidată, cu meseria de contabilă. Avea 190 de hectare.

Acum, ea și soțul agricultor dețin 3.169 de hectare. Iar sursele de venit impresionează.

Declarația de avere a Gabrielei Iacobici din 2008, când avea 10 hectare moștenite de soț și alte 180 cumpărate

Venituri de aproape un milion de euro în 2022

Pe celălalt drum de ev mediu care iese din Grădina încep nu doar proprietățile familiei Iacobici. Ci și cel mai mare parc eolian terestru din Europa, Fântânele – Cogealac, cu o capacitate de 600MW.

Dezvoltate de grupul CEZ, acestea funcționează în România prin compania Ovidiu Development. Potrivit documentelor consultate de Snoop, primele trei din cele 240 de turbine sunt ridicate pe un teren deținut de Terracheia Land, firmă deținută 100% de Ion Iacobici, soțul Gabrielei.

Câteva dintre eolienele de pe câmpul de lângă Grădina sunt aflate pe terenurile lui Ion Iacobici

Ovidiu Development are drept de superficie, adică e proprietarul construcțiilor de pe terenul lui Ion Iacobici.

În 2022, contractele de superficie trecute în declarația din 2023 i-au adus familiei Iacobici 261.910 lei. Adică vreo 52.000 de euro.

Alte 2.368.000 lei au fost încasate pe vânzare de cereale, 103.200 lei pentru nutreț, iar subvențiile de la APIA peste 2,3 milioane de lei. Venituri de aproape un milion de euro.

„Valorile indică un potențial important pentru comună”

În anexa nr. 2 la statutul comunei Grădina, se arată că există 6.880 hectare de teren arabil pe suprafața acesteia, adică „suprafața arabilă care revine unui locuitor este de 5,10 ha, valorile indicând un potențial agricol important pentru comună”.

În actele Primăriei, statisticile sunt făcute pe cap de locuitor. În realitate, unii au mai mult decât alții

Doar că, în mare, potențialul este fructificat de familia primarului. Circa 1.000 de hectare din cele 3.159 din declarație sunt pe raza comunei. Așa că Snoop a vrut să afle direct de la primăriță cum a ajuns la aceste numere.

N-am găsit-o, inițial, la Primărie, însă ni s-a spus că se va întoarce. La telefon, ne-a informat că este plecată la oraș și nu mai vine. Deși reporterii Snoop au insistat să se vadă cu aceasta oriunde e nevoie, Iacobici a răspuns cu o enumerare a reușitelor ei.

„Avem activități de caritate, voluntariat. Noi n-avem campanie electorală. Campanie electorală fac zi de zi. Toate construcțiile și toate investițiile. Școală nouă, asfalt… eu nu știu ce vreți să vorbiți cu mine. Toate sunt făcute de când sunt eu primar. Atelier mecanic, tractoare, utilaje, cămin cultural, primăria aia care e ca după soare. Deci, ce să vă spun, case mortuare, școală nouă, ce vreți să vă mai spun mai mult de atât? Totul e public”, a spus ea și s-a scuzat că e la volan.

„Dacă au fost băieți deștepți?!”

Așa că Snoop a vorbit cu votanții Gabrielei Iacobici. Primii doi erau și rude ale acesteia, deloc de mirare într-un sat care însumează cât locatarii unui bloc cu mai multe scări din București.

„E mătușa mea. Face școala, sala de sport, a făcut multe. Eu zic că e bine. Face, nu că a făcut. Se ocupă și de străzi… E doamnă de doamnă. De ce să se mai bage alții? Ce era de făcut a făcut”, spune un nepot. 

Întrebat de averea familiei Iacobici, acesta a replicat sec: „Nu ea are, bărba-su! E moștenire de pe la ta-su, de la Cheia (n.r. Sat din comună), dar au și cumpărat. Are și eoliene… Dacă au fost băieți deștepți?”.

Un unchi spune că își ajută și familia, „a dat ajutoare, a dat de toate”.

„Vă spun drept, că dacă nu vă spun drept, cine știe ce ziceți… E nepoată-mea!”, spune el. „Ai o nevoie, te ajută. Ce poate să facă altceva? A făcut ba cămin, ba acum cu școala… dacă te ocupi și faci proiecte…”.

„Are avere, dar au muncit. Dacă nu muncim, n-avem”

„Dânsa ne rezolvă tot. Lumina, tot, nu prea mergea. Acum a rezolvat. Te cheamă în două-trei zile și zice gata, s-a rezolvat problema. Noi ne bucurăm de dânsa. Are avere, dar a muncit, băiatul meu. Și bărbatul, și dânsa”, ne spune, de la poartă, doamna Constantin. 

„Dacă nu muncim, n-avem”, întărește vecina, doamna Daragiu, venită „de la oraș”.

Ne va povesti, însă, că a fost badantă în Italia și a muncit „ani de zile” până a ajuns „bolnavă, operată”. „Pleci tânăr, vii obosit. Am făcut și curățenie. Când s-a îmbolnăvit soțul meu mi-au făcut lichidare. Am pierdut mii de euro. Cu bănuții pe care i-am avut am făcut funeralii la soțul meu”.

„Deci, nu e ca și cum n-ați muncit”, îi spunem.

Privirea femeii ne aprobă. Dar, în final, se împacă cu situația: „o să merg la vot chiar și așa, când e un singur candidat. Am mers și din Italia, când au fost alegerile cu Iohannis sau altele. Iar doamna (n.r. primar) ne-a ajutat mereu”.

Doamnele Daragiu și Constantin spun că primărița are avere „pentru că a muncit”, iar ele nu. Apoi, încep să ne povestească, de fapt, cât au muncit

„Am cumpărat terenurile rudelor plecate din sat”

La aproximativ jumătate de oră, când reporterii discutau cu oamenii din sat, au surprins-o pe Iacobici. Pleca din primărie. A ieșit un scurt interviu prin geamul mașinii acesteia.

Doamnă Iacobici, vrem să vă punem mai multe întrebări. 
– Ați filmat pe aici? Ce spune lumea despre mine? Unii mulțumiți, alții?

Sincer, multă lume e rudă cu dumneavoastră. Comună micuță, nu?
– Ce să facem, așa e satul ăsta, rude, cuscri, cumetri, ce Dumnezeu să facem?

Doamnă, ne-au atras atenția două aspecte. Unul legat de declarația de avere, altul – că sunteți din nou singura înscrisă pe listele electorale.
– Păi trei mandate am avut câte șapte contracandidați. Am rămas. Pe urmă au zis, probabil, ce să mai candidăm noi dacă asta a cam făcut de toate în comună? Pe pancarte sunt toate realizările. Mergeți să vedeți. 

Candidați din partea alianței?
– Alianța e la București, e la europarlamentare… Am înțeles că acum patru ani au venit celelalte partide să-mi găsească un contracandidat, dar oamenii nu au vrut. N-au găsit. Dacă ar găsi un reprezentant, le trebuie și semnături. Și probabil n-au de unde să le adune că oamenii nu vor să le dea semnături… Nu știu, că nu le interzic eu! Da, sunt de aici din comună, mă cunosc oamenii, am și rude, dar nu sunt toți rudele mele. Dar știți cum e la țară. Nași, cumetri… 

Doamnă, în aceeași măsură în care spuneți că s-a împlinit comuna, am văzut în declarația de avere că și dumneavoastră v-ați împlinit…
– Ați văzut că atunci când am venit aici, familia avea deja o grămadă de avere…

Am văzut că aveați 190 hectare.
– 190 hectare care erau cumpărate cu acte de vânzare cumpărare. Noi între timp aveam sute de hectare pe care le aveam cu antecontracte. Am fost anchetată de ANI în privința aceasta, am dat justificări la ANI, ca să se vadă de unde aveam diferența de teren. Eu mi-am lăsat familia să se ocupe de afacere și am venit la Primărie.

Gabriela Iacobici, în discuție cu reporterii Snoop

„Nu ne-am cumpărat hoteluri și restaurante”

Soțul dumneavoastră se ocupă de afacere? E cu agricultura?
– Da. El, fiica și fiul meu.

Care e suprafața totală?
– Nu pot să vă spun exact. Avem o suprafața destul de mare. N-am avut nimic de ascuns. Dacă aveam, nu declaram sau mă ascundeam după deget. Din 1990 fac agricultură, terenurile rudelor, părinților, moștenirile, terenurile rudelor noastre plecate la Constanța ni le-au dat să le lucrăm. Ni le-au dat în arendă, apoi încet-încet le-am cumpărat. Sunt 40 de ani de când facem agricultură, creșterea animalelor…

Și eolienele reprezintă o componentă importantă.
– Având în vedere că ai suprafață… și probabil oamenii au venit să discute cu familia… normal, automat nu e cum vrei tu să le pună. În funcție de măsurătorile făcute de ei.

„Nu ne invidiază nimeni în sat, știe lumea în sat că am fost o familie muncitoare. Apoi am avut curajul să plecăm cu agricultura la drum, când nimeni nu știa pe ce cale s-o ia. Am luat niște tractoare vechi, U650, apoi mai noi, mai noi, și încet… în 2008, afacerea era pornită foarte bine” –

Gabriela Iacobici

Știți că în țară, într-un clasament al primarilor ca suprafață deținută de familie, sunteți în top.
– Probabil, probabil. Soțul meu e pe câmpuri de dimineață. A stricat trei-patru mașini de teren până acum. Se urcă pe tractor, combină, nu stă la costum și la cravată. M-am ocupat de contabilitate, de contracte de arendă. Nu ne-am cumpărat hoteluri sau restaurante. Am dat înainte și când au fost ani mai proști. Când am preluat aici în 2008, nu m-am mai ocupat de nimic. Doar el.

Gabriela Iacobici ne urează sănătate și pleacă. Peste cinci minute ne sună și ne cheamă la ferma familiei, la intrarea în sat, unde așteaptă soțul ei.

Gabriela Iacobici și Ion Iacobici, la ferma familiei

„E normal că liderii unei comunități sunt disproporționat de înstăriți?” „E normal”

În cele zece minute de discuție, Ion Iacobici, coborât de pe tractor, ne povestește cum este interesat, în continuare, de terenurile din zonă, „cumpăr dacă se ivește ocazia, sunt foarte atașat de pământ”, și că nu poate fi vorba de ceva „tendențios” cu eolienele. Amplasamentul e ales de firma care le montează.

Întărește ce a spus și soția sa: că a cunoscut-o la fostul IAS (n.r. Întreprindere Agricolă de Stat), s-au apucat de agricultură și au dezvoltat afacerea în timp.

Ce spune când e întrebat de diferențele de avere dintre familia sa și familiile din sat?

Știți, există prejudecata că liderii unei comunități sunt disproporționat de înstăriți față de membrii comunității.
– E și normal să fie așa. În momentul în care te angajezi, când doamna s-a angajat să candideze, trebuie să fii un om care să reflecte că e un bun gospodar. Noi suntem și foarte generoși, facem gesturi de întrajutorare. Am cedat terenuri și către Arhiepiscopia Tomisului, unde e nevoie de o mănăstire, de o biserică. Așa îmi dictează conștiința. Că am plecat de jos. Eu apreciez oamenii cu situație financiară. La un moment dat trebuie să te oprești și să dai și la comunitate.

16% din terenurile primarilor, obținute în ultimul mandat

Iacobici a declarat 150 hectare noi între 2021 și 2023, în ultimul ei mandat, cel câștigat după ce a candidat singură. 

Asta înseamnă un procentaj de 4,75% din total, sub media națională.

Dintre cele peste 42.000 de hectare luate în considerare în statistica Snoop, 7.000 au fost trecute ca fiind din anii 2021, 2022 și 2023. Cum alegerile locale s-au desfășurat la finalul anului 2020, se poate spune că peste 16% din totalul terenurilor trecute de primari în declarațiile de avere au fost obținute doar în acest mandat.

Cum am făcut statistica

Din cei 3180 de primari din România care ar fi trebuit să își depună declarația în 2023, 

  • Am luat în considerare 3053 de primari (96%):
  • 2868 – Cei care erau cu declarațiile de avere la zi pe site-ul ANI 
  • 185 – Cei care nu aveau declarația pe site-ul ANI, însă aveau o declarație pe site-ul Primăriei (nu mai veche de începutul acestui mandat)

Nu au fost luați în considerare 127 de primari (circa 4%), care nu au depus declarația de avere pe site-ul ANI, iar aceasta n-a putut fi găsită nici pe site-ul Primăriei (cu cele mai vechi fiind de acum 4 ani)

Snoop a folosit un agregator, un program prin care toate declarațiile de avere au fost adăugate automat. În unele cazuri, a fost nevoie de corectarea unor date – primari care aveau un teren intravilan de mii de metri pătrați trecut ca fiind unul de mii de hectare.

De exemplu, primarul din Rucăr, Argeș, Ionel Dulamă, trecuse un teren de 11.200 de hectare care, de fapt, avea 11.200 de metri pătrați. „Am rectificat anul acesta”, a declarat el pentru Snoop. Dulamă nu va mai candida pentru un nou mandat.

În cazul celorlalte declarații, cele scrise de mână, acestea au fost adăugate manual. În ambele situații, situațiile au fost verificate declarație cu declarație. 

Atenție! Statistica se referă exclusiv la declarațiile de avere ale primarilor. Cele peste 42.000 de hectare sunt doar cele pe care edilii le-au trecut oficial și nu se află pe firmele familiei ori pe numele unor rude.

Alte criterii:

  • Pentru cei 97 de primari identificați că și-au pierdut mandatul în cei patru ani (până în luna martie 2024), Snoop a luat în considerare fie viceprimarul cu atribuții de primar, fie noul primar (dacă s-au organizat alegeri), fie primarul suspendat, dacă acesta a condus comuna cel puțin jumătate din perioadă și a rămas influent la nivel local (city manager, de exemplu)
  • S-a luat în considerare valoarea adăugată în declarația de avere, fără să fie împărțită (dacă terenul e deținut alături de soție, copii etc)

Statisticile în cifre și imagini

Așadar, putem compara totalul terenurilor din declarațiile de avere ale primarilor din România cu 66.000 de terenuri de fotbal sau cu dublul suprafeței Bucureștiului.

Cine sunt primarii cu declarația plină

Topul celor mai bogați primari din România, după declarația de avere. 22 de edili cu peste 200 de hectare fiecare: liderul e din județul Constanța (scroll către dreapta)

* primarul din Reghin a trecut o pădure de peste 600 hectare, în care deține o cotă-parte de 1/12
** Ștefan Ionescu a fost suspendat la doi ani după începerea noului mandat după o condamnare 
*** Gîngioveanu a fost arestat la mai mult de doi ani după începerea mandatului, a vrut să candideze din nou în 2024

Între primii zece primari, opt sunt din PSD sau PNL, unul este independent și unul este din UDMR, Mark Endre din Reghin, Mureș. Dintre toți, doar edilul UDMR are grosul declarației de avere centrat pe un teren forestier din Toplița, Harghita. E vorba de unul de 676 de hectare, o moștenire alături de alte cinci persoane din familie.

Condamnat chiar pentru fraudă de fonduri pentru agricultură

Unul dintre primarii din top 10 este chiar suspendat după o condamnare legată de terenuri agricole.

Se numește Ștefan Ionescu (PSD), are în declarația de avere 650 de hectare și, spun sursele Snoop, are o influență puternică în continuare în Primăria Valea Ciorii. El apare încă drept primar pe site-ul oficial, iar viceprimărița cu atribuții de primar, Mihaela Roșu, e vizibilă doar în felicitarea de Paști.

 „Conduce din umbră”, se spune și într-un reportaj Realitatea în care sunt arătate ulițele neasfaltate ale comunei.

Ionescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în 20 septembrie 2022, la doi ani de la închisoare cu suspendare, după doi ani de la începerea celui de-al patrulea mandat. 

Motivul, „complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Ce a făcut Ionescu, cel ce deține 650 de hectare împreună cu soția sa? Conform referatului DNA, procurorii l-au acuzat că a falsificat documente pentru ca o asociație să obțină fonduri pentru o suprafață mai mare de teren decât exista în realitate.

Cum majoritatea hectarelor sunt agricole (36.000, adică 85%), județele mari de câmpie și podiș sunt cele favorizate. 

La cealaltă extremă sunt fie județele mici (Ilfovul, 153 ha) și municipiul București, unde cei șapte primari (cel general și cei șase de sector) adună 90 de hectare, ori Gorjul, 165 ha.

Conduce detașat Constanța, cu 4.566 de hectare. Declarația Gabrielei Iacobici face diferența. O urmează, la ceva distanță, Ialomița (2.730 hectare), Giurgiu (2.564 hectare) și Olt (2.328), ultimele trei județe din sudul agricol al României.

Însă nu toți primarii au declarații bogate.

50 primari nu au nimic în declarație

50 dintre ei nu au nici măcar un teren, o mașină sau o casă în declarație.

Cine sunt cei 50 de primari (click pentru extindere)
  1. Danciu Mircea-Adrian (Sicula, Arad, PSD)
  2. Cojocaru Ion (Nucșoara, Argeș, PSD)
  3. Georgescu Mihai (Călinești, Argeș, PSD)
  4. Pădureanu Ion (Godeni, Argeș, PSD)
  5. Stan Claudiu-Lucian (Drăganu, Argeș, PSD)
  6. Andrei Cosmin-Ionuț (Botoșani, Botoșani, PSD)
  7. Suciu Sorin-Aurel (Cincu, Brașov, PNL)
  8. Gyero Barna-Alpar (Ormeniș, Brașov, PNL)
  9. Apafi Mihai-Florin (Prejmer, Brașov, PNL)
  10.  Radu Paul (Gălbinași, Călărași, PSD)
  11. Boboescu Ilie (Coronini, Caraș-Severin, PSD)
  12. Cati Hristu (Cogealac, Constanța, PSD)
  13. Niculae Traian (Titu, Dâmbovița, PNL)
  14. Gheorghe Grigore (Găești, Dâmbovița, PNL)
  15. Daia Dănuț (Gogoșari, Giurgiu, PNL)
  16. Preda Jan Cătălin (Ogrezeni, Giurgiu, PNL)
  17. Logofătu Nicușor (Isvoarele, Giurgiu, PSD)
  18. Jantea Mirel (Malu, Giurgiu, PNL)
  19. Stoica Constantin (Colibași, Giurgiu, PNL)
  20. Leuștean Dumitru (Novaci, Gorj, PNL)
  21. Păiuș Robert-Ionuț (Stejari, Gorj, PSD)
  22. Olariu Dumitru (Toplița, Harghita, PSD)
  23. Jude Traian Felician (Balșa, Hunedoara, PNL)
  24. Liță Vasile (Bărbulești, Ialomița, PSD)
  25. Hodoroabă Dan-Constantin (Movileni, Iași, USR)
  26. Pasere Ioan (Strâmtura, Maramureș, PNL)
  27. Vașca Marius Emilian (Eșelnița, Mehedinți, PSD)
  28. Coandă Lucian-Laurențiu (Bîcleș, Mehedinți, PNL)
  29. Bexa Alexandru (Lunca Bradului, Mureș, PSD)
  30. Bujor Petrică (Făurei, Neamț, PNL)
  31. Nahoi Gheorghe (Dulcești, Neamț, PNL)
  32. Cranță Gicu (Gura Padinii, Olt, PSD)
  33. Săvulescu Darius Mihai (Adunați, Prahova, PNL)
  34. Stanciu Vasile George (Ceptura, Prahova, PSD)
  35. Mărcoceanu Constantin (Jugureni, Prahova, PSD)
  36. Breda Lajos (Vârșolț, Sălaj, UDMR)
  37. Morar Vasile Călin (Crișeni, Sălaj, PNL)
  38. Kovacs Eugen (Carei, Satu Mare, UDMR)
  39. Posa Georgeta Maria (Porumbacu de Jos, Sibiu, PNL)
  40. Danciu Gabriel Michael (Cârlibaba, Suceava, PNL)
  41. Ionescu Violeta Cătălina (Olteni, Teleorman, PNL)
  42. Sima Ionuț Dorin (Putineiu, Teleorman, PNL)
  43. Maceaca Paul (Didești, Teleorman, PNL)
  44. Fechete Simona Silvia (Otelec, Timiș, PRO)
  45. Munteanu Ioan Gheorghe (Liebling, Timiș, PNL)
  46. Lihoni Ioan (Bethausen, Timiș, PNL)
  47. Ciocea Virgiliu Victor (Pietroasa, PNL)
  48.  Gentimir Ion (Tătărani, Vaslui, PSD)
  49. Călin Gheorghe (Ciocani, Vaslui, PSD)
  50. Pletea Benone (Ibănești, Vaslui, PSD)

Cum explică ei că nu au nimic?

„Nu doresc să dau declarații”, a spus Cosmin Andrei, primarul din Botoșani, cel mai mare oraș al cărui edil a depus declarație goală. El i-a închis reporterului telefonul.

În imaginile surprinse de televiziunea Intermedia la ieșirea din sediul DNA Suceava, Andrei este așteptat de o mașină Mercedes de culoare neagră, despre care sursele Snoop spun că era condusă de soția sa. Nici ea nu apare, începând cu anul 2012, în declarația de avere. Întrebat de acest lucru, Andrei n-a mai răspuns.

Captură cu primarul din Botoșani urcând într-o mașină neagră după audierile de la DNA. Sursa foto: Botoșăneanul / FB

„Am bani să dau și la câini”, zice un primar cu 0 în declarație

„Păi nu am nimic”, a răspuns Traian Niculae, edil PNL în orașul Titu din Dâmbovița. Acesta are multiple firme pe numele său și a declarat dividende în valoare de peste 2,7 milioane de lei împreună cu soția în declarația din 2023. Reporterul Snoop a insistat.

- OK, nu aveți nimic. Dar unde locuiți?
- La nevastă-mea!

- În același timp, știm că proprietățile, inclusiv ale soției, se declară.
- Or fi declarate, nu știu.

- Păi, nu sunt declarate la dumneavoastră.
- N-o mai fi nevoie, că nu mai candidez.

Am trecut și proprietățile soției, să știți… O să le caut și vi le dau eu dacă e, nu se pune problema. Sunt proprietăți aflate pe firma mea, nu am legătură cu altcineva. Chiar dacă sunt primar acolo, am afacerile mele. 

Traian Niculae, primar PNL Titu, Dâmbovița


- Vă spun, este o analiză făcută pe mai mulți primari, dumneavoastră sunteți pe zero case, zero mașini, zero terenuri. Mă gândesc că o mașină aveți…
- Da, le am pe firmă. Am trei mașini. Că am cinci firme.

- Am văzut că ați declarat dividende foarte mari, de vreun milion și ceva de lei…
- Nu țin bani! Nu îmi place! Ați văzut dividende cât am? Am bani să dau și la câini. 

- Deci nu țineți banii în cont?
- Când am nevoie de bani, îmi iau eu. Îmi trec în cont cât vreau. 3 lei, 2 lei. Dacă nu, iau cash, că mie îmi place cash-ul. Le mai dau la gagici, d-astea, cash, că lor le place cash.

- Înțeleg, vă dau un print screen ca să vedeți că aveți declarația goală.
- Eu zic că vă pierdeți timpul degeaba cu mine. 

- Sunăm mai mulți primari care nu au nimic în declarație.
- Eu am afacerile mele, am casele mele pe firme…

- Asta ar fi una dintre explicații, că aveți casele pe firmă.
- Păi da, că îmi place pe firmă. Și acum sunt tot într-o casă la firme. Le am pe firme. Și banii îi țin pe firmă. Scot dividende și plătesc impozitul pe ele.

- OK, câte case aveți pe firme?
- Multe, multe. Căutați-le în balanță. De ce să vă spun eu?

- Nu-mi spuneți mie, le spuneți oamenilor care ne citesc. Și mașini câte aveți? Trei ați spus?
- Poa’ să fie și zece! Păi vă spun eu ce am? Le luați pe firmă și vedeți ce am. 

- Repet, nu îmi spuneți mie. Le spuneți oamenilor care citesc. Dintre care unii probabil sunt votanții dumneavoastră. Cei care v-au pus în funcția de primar.
- Eu nu mai candidez. Dacă s-a făcut o greșeală acolo, eu pot s-o pun. O rectific.

Ce fac primarii care n-au avere: fiul-bugetar cu firmă și teren pentru ridicat complex rezidențial, tatăl-primar - nimic

Alți primari, așa cum este Gheorghe Stoica din Bănești-Urleta, Prahova, de la PNL, au doar o mașină. La 12 ani după ce a ajuns edilul comunei aflate pe DN1, chiar între Ploiești și Câmpina, fostul angajat al Ministerului de Interne are trecut numai un Volkswagen pe numele său.

Restul proprietăților au dispărut, subit, acum mai bine de un deceniu. Chiar și conturile sale sunt pe zero.

Asta deși, de când a ieșit primar, din pensie și din salariul de primar, Stoica a strâns următoarele sume:

A201220132014201520162017201820192020202120222023
S-28800340923413734376375005993383352866181011337889373841
P403204120045637448504563745637855368553694600946009255692556
A = an, S = Salariu, P = Pensie

În total, Gheorghe Stoica, PSD-ist pe vremea familiei Cosma și PNL-ist în timpurile lui Iulian Dumitrescu, a adunat 1,4 milioane de lei din pensie și indemnizația de primar. 

Însă, din 2012:

  • A pierdut două terenuri (în total, 1.250 mp) și două case (una de 158mp, alta de 121mp), care nu apar înstrăinate, deși declarațiile de avere cer asta;
  • A pierdut o mașină KIA, care, la fel, nu apare înstrăinată: aceasta apare în declarația din 2012 și dispare din 2013
  • Dispar 75.000 de lei din conturile din 2013 în declarația din 2014. De-atunci, în ciuda celor peste 300.000 de euro strânse de primar, conturile sale sunt goale;
  • Apare un Volkswagen din anul 2013, care dispare în 2014 și reapare în declarația din 2015, cu mențiunea „CVC 07.2014”

Cum se prezintă, însă, familia sa?

Unul dintre copiii lui Gheorghe Stoica se numește Cristian Valentin Stoica și are 34 ani. Este agent la IPJ Prahova, „polițist la Câmpina”, după cum spun oamenii din sat.

Stoica este și afacerist, însă firma sa, Ayan Cristian Residence, are o cifră de afaceri de doar 45.000 euro. Și asta cumulat, din iulie 2020, adică de aproape 4 ani. Profitul? 2.200 de euro în ultimul an, după ce a raportat pierderi în anii precedenți.

Cu toate acestea, pe numele firmei se află trecut un teren intravilan cu o suprafață și o valoare mare.

Pe o stradă lăturalnică din satul Urleta, din care provin primarul și familia sa, component al comunei Bănești, se întinde un teren de 18.200 de metri pătrați, aproape 2 hectare.

Terenul a fost intabulat în 2023 cu numele firmei Ayan Cristian Residence, cu acționar 100% Cristian Valentin Stoica.

Terenul din Urleta aflat pe numele firmei fiului primarului poate fi împărțit în 25 de parcele distincte pentru ridicarea unor construcții

Însă acum câteva zile, în 22 mai 2024, s-a întâmplat ceva.

Terenul se vinde pe Publi24 

Pe site-ul de anunțuri Publi24 a apărut un anunț de vânzare a terenului. Preț: 255.000 euro.

„Vand teren intravilan, 18.200 mp situat in Urleta, strada Belu, la 3 minute de DN1, apa, gaze, energie electrica”, se spune în anunț.

Unde sunt descrise și celelalte facilități:

  • deschidere 67 de metri la drum asfaltat
  • pretabil pentru construirea unui cartier rezidențial sau pentru activități industriale.
  • preț 14 euro/mp pentru întreaga suprafață
  • se poate vinde și parcelat, conform schiței atașate, iar în acest caz prețul se negociază în funcție de suprafața achiziționată.
Anunțul de pe Publi24, cu locația fotografiată, planul de mai sus și prețul: 255.000 euro

Cum explică Gheorghe Stoica faptul că declarația sa este goală, în timp ce firmele fiului dețin terenuri pe care se ridică ansambluri rezidențiale?

„Tot ce-am avut, i-am făcut fiului meu act de vânzare-cumpărare”, spune edilul. Cum explică, însă, că terenuri și case dispar pur și simplu din declarațiile mai vechi, fără să fie trecute la bunuri înstrăinate?

În modul cel mai sincer, vă spun că am făcut totul la notariat și am cedat totul copilului.

Gheorghe Stoica, primar Bănești, Prahova din Partea PNL

Despre terenul de 18.200 de metri pătrați, Stoica a declarat, inițial, „nu cunosc”. Apoi s-a răzgândit.

- Totuși, sunteți primar și în Urleta, mă gândesc că, fiind primar, știți despre ce teren vorbesc.
- Ah, da, dar nu... nu este al lui... știu că... (se bâlbâie) sunt vreo 3-4 persoane care au cumpărat acel teren.

- Conform extrasului de la ANCPI, apare că este totul pe firma Ayan Residence, unde dânsul este acționar 100%.
- Eu știu altfel. Acum, e problema lui...

- Dar era un teren al dumneavoastră, pe care i l-ați vândut lui? Sau cum...
- Ăăă... nu. O parte a fost al meu, dar împreună cu ceilalți au cumpărat, mă rog, au făcut o extindere cu alte suprafețe în apropiere și au creat un singur.

- Pe de altă parte, firma are 2.000 euro profit, 50.000 cifră afaceri, ne-a ridicat anumite semne de întrebare...

Este momentul în care primarul nu mai vorbește. Spune că are semnal prost și închide.

Partidele. Coaliția PNL - PSD deține, la nivel național, 88% din terenurile primarilor

Dacă alegerile s-ar ține pe hectare, nu pe voturi, iar votul s-ar desfășura în două tururi, PSD ar câștiga din primul. Edilii aleși în 2020 pe listele partidului dețin mai bine de jumătate din terenurile inventariate.

Urmează, cu 32,7%, o treime, practic, PNL. Împreună, cele două partide care s-au semi-aliat în 2024 formează o majoritate apăsătoare.

Peste 88% din terenurile primarilor din România sunt declarate de cei de la PSD și PNL. Sigur, nu e de mirare. Pentru că partidele însumează 2.675 primari aleși în 2020, conform Digi24. Adică 84% din primăriile din țară.

Mai mult, PSD, PNL, UDMR și independenții aleși acum patru ani, mulți chiar plecați din PSD ori PNL, dețin peste 97% din terenurile primarilor din țară.

În următoarele episoade, Snoop vă prezintă câte case și apartamente au primarii din România, cine și-a achiziționat proprietăți în afara țării și care este cea mai răspândită marcă de mașină printre aceștia. 

Foto: Imaginea de deschidere a fost realizată cu ajutorul AI

Despre autori
Răzvan Luțac e în presă din 2009. Pe-atunci fugea, după orele de la liceu, să scrie despre fotbalul mic. La început ca ajutor, a fost înglobat în echipa de investigații a ziarului care s-a ocupat de cazuri precum Gala Bute, Hexi Pharma, Colectiv, investigațiile post-Colectiv. A scris și la Libertatea între 2018 și 2024, când a plecat și de la GSP. Din 2024 colaborează cu HotNews și este co-fondator SNOOP.ro.

Programator, lucrează în special pentru companii din afara țării. Pasionat de date și de statistică. Se ocupă cu dezvoltarea de aplicații și infrastructură cloud în proiecte din sfera ingineriei.

Laurențiu Ungureanu face jurnalism din pasiune şi cu dorinţa de a schimba ceva pentru oameni. Din 2009 a fost reporter special la Adevărul, Digi24 şi Recorder și apoi a făcut parte din echipa Libertatea, până în februarie 2024. Din martie 2024 e jurnalist HotNews și colaborează cu Snoop. A scris două cărţi despre istoria recentă a României.

Sergiu Dimitriu lucrează în presă din 2013. A coordonat departamentul de online al ziarului Adevărul si pe cel de social media de la Digi România. Este colaborator Hotnews. Din iunie 2024 este co-fondator Snoop.ro.