Mergi la conținut
Jurnalism fără lesă.

Caută o pagină sau un articol..

  • Follow-up
  • Reporting
  • Investiție masivă pentru Elena Lasconi: consultant american și panouri de 1,5 milioane de euro

    Investiție masivă pentru Elena Lasconi: consultant american și panouri de 1,5 milioane de euro
    Consultantul politic Bob Wickers a lucrat pentru Ion Iliescu, Elțîn și republicani. Conducerea USR a votat „pe WhatsApp” să aloce cel puțin 175.000 euro firmei lui Wickers. În plus, USR a comunicat către Snoop că, pentru 683 de fețe de panouri cu Elena Lasconi în toată țara, va plăti 1,5 milioane euro.

    La două săptămâni după ce Snoop a dezvăluit sumele plătite de PNL pentru panotajul lui Nicolae Ciucă cu „Un ostaș în slujba țării” și pe cele folosite de AUR pentru George Simion, site-ul de investigații vă prezintă și investiția USR pentru Elena Lasconi.

    Uniunea Salvați România a contractat 683 de fețe panouri publicitare pentru Lasconi, potrivit răspunsului oficial al partidului către Snoop. Suma totală plătită pentru producția panourilor, montarea lor și chirie este de 1,5 milioane de euro, a explicat USR. 

    „Un panou publicitar include de cele mai multe ori două fețe, dar sunt și spații publicitare cu o singură față”, precizează USR în răspunsul pentru Snoop. 

    Campania de promovare a început pe 24 iulie și are ca termen final 8 noiembrie, când se intră în campania electorală și panotajul este interzis. Cea mai mare parte din suma de 1,5 milioane de euro este pentru închiriere: 1,3 milioane de euro. Producția a costat 104.995 de euro, iar 65.947 de euro au fost utilizați pentru decorarea panourilor. Banii provin din subvenția partidului. Sunt bani publici, de la buget.

    „Dorim să creștem notorietatea candidatului prezidențial al USR…Vor trebuie să afle cât mai mulți români că doamna Lasconi este candidatul USR, după ce află și cine este, pentru că nu știu cine este, ce experiență profesională are, românii vor vedea și ce propune pentru România. Pe asta se va baza campania, cine suntem și cine este doamna Lasconi. Mi-aș dori o guvernare de dreapta”, a spus Lucian Viziteu, coordonatorul campaniilor USR, pentru Snoop.

    Panou cu Elena Lasconi pe un bloc din București. Foto: Inquam Photos / George Calin

    Comparativ, PNL a alocat 2 milioane de euro pentru panourile de promovare a cărții lui Nicolae Ciucă în intervalul mai – iulie, iar suma contractuală  până în noiembrie este de 4 milioane de euro. 

    La rândul său, AUR a comunicat către Snoop că a plătit 450.000 de euro pentru două luni de panotaj cu imaginea lui George Simion, și va suplimenta cu 300.000 de euro pentru perioada rămasă până la campania pentru prezidențiale. 

    Panotajul nu este însă ultima investiție în campania prezidențială a Elenei Lasconi. Proaspăta președintă a USR a solicitat colegilor să fie consiliată de un strateg din SUA. 

    Cine e Bob Wickers

    Consultant american cu o experiență de peste 30 de ani, Bob Wickers o va asista în campania prezidențială pe Elena Lasconi, potrivit unui vot recent al conducerii USR, care a aprobat datele financiare ale înțelegerii.

    Strategul de peste Ocean a mai făcut campanii în România în anii ‘90. Wickers a lucrat în ultimele decenii pentru Ion Iliescu, Boris Elțîn, Mitt Romney, dar și alți politicieni republicani din SUA.

    Elena Lasconi e cea care a insistat pentru Bob Wickers, au dezvăluit surse din partid. „A fost un vot dat pe WhatsApp pentru ca Bob Wickers să fie consultantul USR. Elena Lasconi a adunat o majoritate pentru această propunere. A fost singurul nume pentru care s-a cerut vot”, au dezvăluit surse din conducerea Uniunii pentru site-ul de investigații Snoop.ro.

    Bob Wickers. Foto: Freedom Foundation

    Potrivit informațiilor obținute de Snoop.ro, votul pentru Bob Wickers a fost dat pe 9 august. 

    „Elena (n.r. – Lasconi) a reușit să obțină 13 voturi, cei din vechea echipă au dorit să nu obțină majoritatea. Conform Statutului, orice decizie se ia cu cel puțin 13 voturi, ceilalți nu au votat deloc, nici măcar abținere. Prima discuție importantă despre consultanți a fost pe 7 august, fără un nume concret. Pe 9 august a apărut numele lui Bob Wickers și votul”, a declarat un lider din conducerea USR sub protecția anonimatului.

    Ce a spus Viziteu

    Coordonatorul campaniei electorale a USR, Lucian Viziteu, primarul de Bacău, nu a negat numele  lui Wickers, dar nici nu l-a confirmat. „Suntem în discuții cu mai multe companii din SUA”. El a spus, într-un dialog cu Snoop, că nu a fost semnat, până în acest moment, un contract cu un consultant.

    „Suntem în discuții cu mai multe opțiuni în acest moment. Sunt discuții cu mai multe companii din consultanță din România, Europa și din afara Europei”, a spus reprezentantul USR. 

    „Ca orice partid căutăm resurse cât mai experimentate pentru a putea să facem astfel încât mesajul nostru să ajungă cât mai ușor la români în cantitatea uriașă de propagandă care va fi folosită de PSD și PNL. Nu se dau în lături în a se alia pentru a înlătura guvernarea locală a USR. Avem nevoie de orice experiență și oamenii care ne pot ajuta să răzbatem în această luptă, asemănătoare cu lupta lui David cu Goliat, unde Goliat sunt partidele anti-reformă. România a mai avut un președinte PSD zece ani, pe Ion Iliescu, care este și acum președinte de onoare al PSD”, a susținut Lucian Viziteu pentru Snoop.ro.

    Viorel Hrebenciuc a adus echipa din care făcea parte Bob Wickers la București

    Strategul Bob Wickers a lucrat în anii ‘90 în campania prezidențială a lui Boris Elțîn din Rusia. La finalul anilor 2000, l-a consiliat pe fostul pastor baptist, Mike Huckabee, fost guvernator de Arizona, care a candidat în interiorul Partidului Republican pentru nominalizarea la funcția de președinte al SUA. Cei doi au colaborat și în 2016.

    Firma lui Wickers a fost implicată și în campania prezidențială a republicanului Mitt Romney, 2012, contracandidatul lui Barack Obama.

    În descrierea publică a sa, Bob Wickers precizează că a mai oferit consultanță pentru alegerile parlamentare din România, Ungaria și Bulgaria.

    În anii ‘90, echipa care a lucrat pentru Boris Elțîn a fost adusă în România de Viorel Hrebenciuc. Echipa americană de la acea dată era condusă de Dick Morris, iar Iliescu a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Emil Constantinescu.

    Ziarele din anii ‘90, precum Ziua și Evenimentul Zilei, îl menționează pe Bob Wickers pe lista consultanților americani din campania lui Ion Iliescu.

    Rețeta financiară propusă de USR consultantului din SUA

    Oferta de contract oferită de USR lui Bob Wickers, consultată de site-ul de investigații Snoop.ro, are mai multe clauze de performanță și a fost aprobată de conducerea USR.

    În precampanie, contractul este de 25.000 de euro în fiecare lună și un bonus de început de 25.000 de euro. Suma pentru această perioadă de precampanie (n.r. – până la mijlocul lunii octombrie) va fi de 125.000 de euro, potrivit informațiilor Snoop.ro

    Intrarea Elenei Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale va aduce firmei lui Bob Wickers un bonus de 100.000 de euro. Consultanța din perioada campaniei electorale, în același scenariu cu USR în turul al doilea al prezidențialelor, ar costa partidul alți 100.000 de euro.

    În cazul în care Lasconi intră în turul al doilea, contractul ajunge astfel la 325.000 de euro, dacă adunăm precampania, campania și prima de succes.

    Colaborarea lui Bob Wickers cu Elena Lasconi are stipulată și variantă în care președinta USR ajunge la Palatul Cotroceni.

    În acest scenariu, Bob Wickers primește 200.000 de euro de la partid, plus un contract pe un an de zile cu o valoare lunară de 15.000 de euro.

    Dacă Elena Lasconi nu ajunge însă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, onorariul pentru perioada campaniei se va reduce la 50.000 de euro, în loc de 100.000 de euro, varianta de succes.

    Bob Wickers va fi implicat și în campania USR pentru alegerile parlamentare. Și aici sunt trei praguri de succes negociate:

    • dacă USR ia cel puțin 16%, Bob Wickers încasează 50.000 de euro
    • 18%, prima de succes este de 100.000 de euro
    • peste 20%, prima de succes este de 150.000 de euro

    Presa anilor ‘90 îl prezinta printre „mercenarii lui Iliescu”

    Pe 13 și 14 noiembrie 1996, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din România, ziarele Ziua și Evenimentul Zilei îl prezentau pe Bob Wickers drept unul dintre „mercenarii electorali ai lui Iliescu”.

    Conform celor două ziare, Wickers a făcut parte dintr-o echipă de șase americani, un canadian și un israelian care au pregătit strategia de campanie pentru Ion Iliescu și PDSR, în perioada iulie-noiembrie 1996.

    Ion Iliescu a pierdut respectivele alegeri în fața lui Emil Constantinescu. În primul tur, Iliescu a avut cele mai multe voturi, însă, pe 17 noiembrie 1996, a pierdut turul doi în fața candidatului Convenției Democratice (CDR): 54,41% la 45,59%.

    O victorie la peste un milion de voturi pentru candidatul Opoziției, prima înfrângere a lui Iliescu după două runde de alegeri câștigate (1990, 1992) și prima alternanță prezidențială în România, singura oară când un președinte în funcție a pierdut realegerea.

    `Mercenarii electorali ai lui Iliescu au dat-o în bară”, scrie Ziua din 13 noiembrie. Sursa: biblioteca arcanum.com / Ziua. Click pentru zoom

    Marii strategi din spatele realegerii lui Elțîn”

    În acea vreme, cele două ziare au atras atenția că PDSR i-a plătit „împărătește” pe consultanți „cu o sumă care depășește totalul pensiilor țăranilor din Oltenița”.

    Aceștia ar fi fost găzduiti la Palatul Primăverii și la Snagov. În articol se arată că „Shumate, Gorton, Dresner, Moore și, indirect, Bob Wickers au fost marii strategi din spatele realegerii lui Elțîn”, iar Iliescu n-ar fi dorit să se știe că a copiat modelul rusesc.

    Boris Elțin a câștigat cel de-al doilea mandat de președinte al Federației Ruse tot în 1996, când l-a învins pe comunistul Ghenadi Ziuganov cu 54,40% la 40,73%.

    Au insistat pentru o campanie cât mai agresivă”

    „Campania lui Iliescu nu este nici pe departe o campanie”, a declarat unul dintre consultanți. „Este o adunătură de oameni care se suspectează reciproc și constant”, se arată în Ziua.

    În același timp, citând Washington Times, Evenimentul Zilei susține, o zi mai târziu, că Wickers și echipa „au insistat pentru o campanie cât mai agresivă”.

    „Cheltuielile cu mercenarii au fost imense, la nivelul a zeci de milioane de dolari”, nota EVZ.

    La fel ca Ziua, și EVZ îi numește pe americani, incluzându-l pe Wickers, „mercenarii străini”. Click pentru zoom / Sursa: biblioteca arcanum.com / Evenimentul Zilei

    Snoop.ro a încercat să o contacteze pe Elena Lasconi, însă aceasta nu a răspuns până la publicarea acestui material.

    A contribuit Răzvan Luțac.
    Foto colaj: Inquam Photos / George Călin

    Despre autor
    Cristian Andrei este jurnalist de 17 ani, fiind preocupat de politica internă și modul în care partidele finanțează mass-media. A lucrat în presa tipărită, televiziune și online. A făcut parte din redacția Gândul ca reporter special, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24. A fost senior editor la Radio Europa Liberă România și reporter Libertatea. În 2022, a câștigat premiul „Ion Rațiu” pentru jurnalism după investigațiile despre mecanismul prin care partidele își cumpără, cu bani publici, imagine pozitivă în presă.