„Eu sunt Mohamed și sunt student în România. Statul mă consideră un pericol pentru securitatea națională” 

• Timp de șapte luni, deși era „suspect de terorism”, statul român i-a permis lui Mohamed să lucreze și să meargă la facultate. 
• Singura afiliere politică a tânărului descoperită de Snoop pe parcursul documentării a fost solidaritatea cu palestinienii din Gaza. 
• Un alt imigrant arab a povestit pentru Snoop cum a fost acuzat că este un pericol pentru securitatea națională, ca urmare directă a publicării unor mesaje de solidaritate cu palestinienii din Gaza. 
• SRI nu a furnizat informații cu privire la cazul lui Mohamed, dar a răspuns că instituția prioritizează măsurile luate pentru a preveni actele de terorism. Nici IGI nu a oferit detalii despre revocarea permisului de ședere al tânărului. 

Pe 28 decembrie 2024, Mohamed Benzid Zidi se întoarce dintr-o vacanță în Franța împreună cu fratele său, Ahmed, unde au petrecut Crăciunul alături de sora lor. La aterizare, chiar înainte să se deschidă ușile avionului, o însoțitoare de zbor anunță la microfon că Mohamed este așteptat de polițiștii de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă. Uimit, tânărul își face loc spre ieșire, în timp ce unii pasageri îi scandează numele. Ahmed îl urmează, crezând că poate fratele său și-a uitat pașaportul în Franța. 

Polițiștii îl informează pe Mohamed că, pe 24 decembrie, în timp ce era plecat, i-a fost revocat dreptul de ședere. Acum se află ilegal pe teritoriul României. Fără să-i precizeze motivul, îi pun în față două opțiuni. Poate să plece direct în Tunisia, țara natală, sau să fie dus la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni. Sfătuit de o avocată contactată în grabă, Mohamed alege centrul până să poată cere lămuriri autorităților române. 

Au urmat șapte luni în care Mohamed și familia sa au luptat în instanță pentru a afla motivul revocării. 

„Am pierdut facultatea, familia de aici”: pregătiri pentru expulzare

„Nu știu nimic și am pierdut tot”, spune Mohamed Benzid Zidi, 23 de ani, echipei Snoop. Suntem în apartamentul fratelui său din Militari Residence, într-o sufragerie amenajată într-un stil modern și practic. Pe pereți sunt expuse poze cu familia, iar în vitrină, obiecte din Tunisia și din alte călătorii.

Înalt, cu părul creț prins în coadă, Mohamed stăpânește bine limba română după aproape trei ani în țară. A venit în România în decembrie 2022. Vorbește amabil și detașat, ca și cum ar povesti unor amici grozăvia prin care a trecut și pe care încă nu o înțelege. 

„Ei au zis că sunt un pericol”, rezumă Mohamed. Până în acest moment, motivul pentru care este suspectat de terorism rămâne secret. 

În două zile, Mohamed trebuie să părăsească țara în care a venit să studieze. Aici a muncit, călătorit, legat prietenii și a cunoscut-o pe Larisa, iubita sa. „Practic, am pierdut facultatea, am pierdut familia pe care o am aici”, adaugă el.

„Nu vreau să plâng, că am mai plâns în perioada asta.”

Tânărul vine dintr-o familie înstărită din Monastir, un oraș turistic din Tunisia, renumit pentru plajele sale. Tatăl său, om de afaceri, deține un bloc de apartamente, o fermă de măsline și clădirea unui centru comercial, El Braka, din Kasserine, orașul în care Mohamed a copilărit. 

Mama sa este proprietara unui magazin cu rochii tradiționale. Mohamed mai are o soră, Hanna, și un frate mai mare, Ahmed (32), care locuiește de 13 ani în România.

Pe contul de TikTok al lui Ahmed, poți vedea filmulețe despre salata de vinete, manele, colivă și cum și-a obținut cetățenia română. Ahmed a studiat la Politehnica București, iar acum lucrează ca inginer mainframe pentru BNP Paribas. Recent a deschis un magazin în cartier, decorat în stil tunisian, Magazin Mixt La BenZid. „Am vrut să facem ceva ca o familie, dar acum stau eu și iubita mea și ne gândim cum să facem, că în două persoane nu se poate”, spune Ahmed despre mica afacere.

La îndemnul lui, Mohamed a decis să vină să studieze în România, dar nu înainte ca mama să viziteze și să dea verdictul: țara e frumoasă, iar oamenii sunt buni. Timp de aproape trei ani a studiat la profilul de limbă franceză de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, unde a făcut parte și din echipa de baschet. Pentru a se întreține, Mohamed a lucrat ca livrator la Domino’s Pizza. 

„Eu am crezut că vin într-o țară europeană, că o să fiu mai liber, că o să am drepturi, să mă gândesc mai bine la viitorul meu”, spune tânărul. „Dar experiența mea nu a fost așa.”

„Pușcăria pentru străini”. Condițiile din Centrul de la Otopeni

„Sau te duci înapoi în țara ta sau intri în pușcăria pentru străini”, își amintește Mohamed ce i-au spus agenții când l-au oprit la Aeroportul Henri Coandă. Mohamed susține că i-au arătat poze cu oameni încătușați, legați și întinși pe covor, luați de Poliția de Frontieră să-i expulzeze cu escortă. „Ca să pună mai multă presiune”, crede tânărul. 

Încă buimac, fără să știe de ce i s-a revocat permisul de ședere, Mohamed a ales să intre în detenție la Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Otopeni, în seara de 28 decembrie. A stat 12 zile, până pe 8 ianuarie 2025.

„Nu pot să uit. Și acum am coșmaruri”, spune Mohamed. Agenții i-au cerut să se dezbrace pentru percheziția corporală, dar l-au lăsat să-și păstreze hainele din bagaj. Timp de trei zile, a stat izolat. Aștepta să fie evaluat de un doctor, care a fost disponibil abia pe 31 decembrie. De la centru, a acceptat să ia o pernă și o pătură. I-au oferit și un cearșaf, dar era „murdar și mirosea urât”. Deși în cameră erau șase paturi, a dormit pe un scaun. Saltelele erau „pline de gândaci”. Ulterior, când i s-a permis să doarmă în altă încăpere, a văzut că gândacii erau peste tot.   

Noaptea de revelion a petrecut-o în cameră cu alți patru bărbați. Auzeau prin pereți cum oamenii de afară sărbătoreau venirea noului an cu artificii. „A primit toată lumea o portocală de la IGI pentru Revelion”, spune Mohamed. „Și au fost fericiți.”

Dormitoarele din centru au câte patru, șase sau opt paturi „foarte murdare”, spune Mohamed. Din saltele ieșeau arcuri, încât nu se putea dormi pe ele. Între toaletă și dormitor nu exista ușă, WC-urile erau model turcesc, nu se putea trage apa și doar unul era funcțional. Mirosea a mucegai și aveau probleme cu inundația, pe care încercau să o oprească cu prosoape, cearșafuri și lucruri lăsate în trecut de alți imigranți. 

Personalul nu venea să colecteze gunoiul din camere. Doar dacă insistai primeai haine, spune Mohamed. Așa că oamenii purtau în continuare îmbrăcămintea cu care fuseseră aduși. Dacă le era sete, beau apă de la chiuveta din toaletă. În încăperea destinată dușurilor, imigranții se spălau cu furtunul, lipseau capul de duș, perdelele sau covorașele antiderapante. 

„Stăteam în fața geamurilor pentru soare și aer”, explică Mohamed. Nu i-a fost permis să iasă afară deloc, timp de două săptămâni, deși în centru există o terasă la etaj și un teren de sport. 

Din când în când, avea voie să facă câțiva pași pe holul din fața încăperii în care dormea, spațiu pe care îl aproximează ca doi pe patru metri.

Unele dintre declarațiile lui Mohamed sunt oglindite de rapoartele întocmite de Avocatul Poporului (AP), instituția responsabilă cu monitorizarea centrelor de detenție. 

Rapoartele și experiențele imigranților arată că, deși drepturile custodiaților sunt afișate pe pereții camerei recreative, în realitate ele există doar pe hârtie. 

„Sunt oameni care au nevoie de multe chestii, deși nu pot să explice sau să exprime ce vor”, spune Mohamed. „Nici poliția nu îi baga în seama, (…) nu le zicea despre drepturile lor.” 

Uneori venea cineva care le completa actele, își amintește Mohamed, îi întreba de ce au nevoie, dar nu făcea nimic. Unii custodiați stăteau de mai multe luni în centru fără să cunoască motivul detenției lor, situație documentată anterior de CriticAtac. 

În timpul vizitelor, Ahmed i-a adus lui Mohamed mâncare, haine, prosoape, detergent. La centru acceptau doar alimentele ambalate, cu o dată de expirare de minimum două săptămâni. Ahmed cumpăra „tăiței instant” pentru fratele său și prietenii pe care și-i făcuse la centru. 

Îl putea vizita din două în două zile. 

Vizitele durau jumătate de oră, dar cronometrul pornea de la verificarea produselor cumpărate. Așa că frații mai aveau doar câteva minute să discute. Ahmed îl presa pe Mohamed să spună dacă a făcut ceva incriminabil. 

„Acum e timpul să-mi spui mie că rezolvăm, măcar să aflăm”, relatează Ahmed discuția cu fratele său. 

Mohamed îi răspundea „te rog mult, dacă știi tu, nu știu nimic, nu știu nici eu”.

După 12 zile, Mohamed a fost eliberat din centru, pe baza bunei sale reputații: student fără restanță, cu taxele plătite, cu o scrisoare de recomandare de la muncă în care se menționa cât de bine este integrat. 

La solicitarea Snoop, IGI a răspuns că nu poate da informații cu privire la cazul lui Mohamed, fiind vorba de date cu caracter personal. 

Referitor la Centrul Otopeni, IGI susține că este organizat și dotat pentru a oferi condiții adecvate de cazare persoanelor custodiate, iar acestea se bucură de asistență medicală și juridică. IGI neagă că ar priva custodiații de aer liber și precizează că ultima dezinsecție a avut loc luna trecută, în august.

În instanță: suspectat de terorism 

„Eu știu sută la sută că n-am făcut nimic”, spune Mohamed.

Sprijinit de familia sa, a dat în judecată Serviciul pentru Imigrări Ilfov. A contestat decizia de returnare, revocarea permisului de ședere și interdicția de intrare în spațiul Schengen. 

Din luna ianuarie până în martie, ședințele în instanță au fost amânate pentru că în dosar nu existau suficiente înscrisuri.

La a patra sedință, judecătoarea a dat termen reprezentanților SRI să pună mai multe probe la dosar. 

În ianuarie, IGI Ilfov menționa că revocarea dreptului la ședere s-a făcut pe baza prevederilor articolului 77, alineat 3, litera A. din OUG 194/2002.

Mai exact, motivul era că Mohamed nu ar mai fi îndeplinit condițiile pentru care i se acordase acest drept, iar decizia să fie escortat în afara țării venea din refuzul său de a pleca din România, când a fost „depistat ilegal” la Aeroportul Henri Coandă. Astfel, se preciza că îi este interzis să intre în România pe o perioadă de șase luni, conform articolului 106^4 din OUG 194/2002.

Un referat al IGI inclus în dosar menționa că Mohamed „figurează în SINS (n.r. Sistemul Informatic Național de Semnalări) cu alerta de nepermitere a intrării pe teritoriul statelor Schengen”, măsură valabilă până la data de 24 decembrie 2027. 

Apar date care nu corespund realității, conform lui Mohamed și familiei sale. În documentele înaintate de autorități, penultima intrare a tânărului în România ar fi avut loc la data de 24 septembrie 2024, pe Aeroportul Otopeni. Însă, la acea dată, când Mohamed s-a întors din vacanța petrecută în Italia, a trecut granița cu Ungaria, cu mașina, trecere filmată de unul dintre prietenii săi și postată pe social media. 

Tot în documentele înaintate de autorități, se preciza că Mohamed ceruse prelungirea permisului său de ședere pe data de 20 aprilie 2023. Mohamed spune însă că nu a depus niciodată această cerere.

Cât despre numărul permisului de ședere, avocata lui observa că IGI a introdus în dosar două numere diferite, unul dintre acestea aparținând unui alt titular. 

Nota de la SRI 

Ulterior, Mohamed a aflat că decizia de a nu i se permite revenirea în țară ținea de o notă-raport de la Serviciul Semnalări Naționale și Schengen, emisă pe data de 24 decembrie 2024. Conform acestei note, SRI a solicitat Poliției de Frontieră interzicerea intrării în România a lui Mohamed pentru o perioadă de 15 ani. Era invocat articolul 8, alineat (1), litera b), coroborat cu articolul 106^3 alineat (2) și articolul 106^4 alineat (10) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 194/2002, privind regimul străinilor în România.

Mai exact, textul legii vizează persoanele semnalate de organizații internaționale și instituții specializate în combaterea terorismului, acuzate „că finanțează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism”. 

Interdicția de intrare pentru persoanele acuzate de legături cu grupări teroriste este de 15 ani. 

În cadrul ședințelor de la Curtea de Apel București, IGI a invocat doar legea sub care era acuzat Mohamed, nu și dovezile pe care se bazau. 

În aprilie 2025, familia Zidi a fost înștiințată că informațiile clasificate pot fi consultate doar de un avocat care deține un certificat ORNISS, așa că au angajat un al doilea avocat, pe Manuela Stoica Josan. Doar că nici avocatul nu își poate informa clientul cu privire la cele incluse în dosar, conform legii. 

După studierea documentelor clasificate, avocata Manuela Stoica Josan a argumentat în instanță că, din informațiile colectate de SRI, nu rezultă că Mohamed ar fi implicat într-un act de terorism, deci că ar reprezenta un pericol pentru siguranța națională. Avocata adăuga și că nicio organizație internațională nu semnalase că Mohamed ar fi sprijinit în vreun fel vreo grupare teroristă. 

„Tind să cred că este confundat cu altcineva”

Niciunul din cunoscuții lui Mohamed nu înțelege cum tânărul a ajuns să fie considerat un pericol. Angajatoarea sa și proprietara la care a stat în chirie susțin că era o persoană responsabilă, liniștită. Nu au primit vreo reclamație în legătură cu el. 

Proprietara a povestit, sub anonimat, că Mohamed era un student serios, care își plătea la timp facturile, își vedea de studii și de serviciul său. „N-am văzut nimic dubios la el”, spune ea. 

„Sunt foarte dezamăgită și sunt tristă că am pierdut un angajat bun”, spune Elena Simion, manager de locație la Domino’s Pizza Militari, unde Mohamed a lucrat ca livrator. În apărarea lui, Simion a scris o recomandare pentru dosarul său. Spune că tânărul, primul străin angajat în echipa lor, se acomodase bine la muncă.

„Foarte curat și ordonat”, Mohamed a impresionat-o când a văzut că „de multe ori făcea lucruri pe care ceilalți angajați nu le făceau: curățenie când vedea că este nevoie, scotea pizza din cuptor. Tind să cred că este confundat cu altcineva. Eu nu-l văd capabil să facă așa ceva”.

Pentru a face rost de bani ca să-și plătească avocații, Mohamed a luat ture în plus. Doar plata avocatelor l-a costat aproape cinci mii de euro.

După ce l-a întrebat pe ChatGPT ce ar putea să facă pentru soluționarea problemei, Mohamed a trimis o cerere către SIS (Sistemul de Informație Schengen) pentru a înțelege mai bine situația în care se află. 

Răspunsul instituției a venit după plecarea sa din România și arată că acuzația nu vine din partea organizației europene: „în prezent, datele dumneavoastră personale nu sunt procesate în Sistemul de Informație Schengen”, scrie în răspunsul redactat în limba engleză. 

În luna iulie, Curtea a respins cererea de anulare a interdicției de intrare și a declarat neîntemeiată cererea de desecretizare în parte a documentelor clasificate. 

„Eu nu am fost verificat, nu m-a întrebat nimeni dacă sunt un pericol”, spune Mohamed. „De ce nu m-au luat direct, de ce m-au lăsat șase luni afară, adică să mă duc la ședință și să mă plimb, dacă sunt un pericol? De ce mi-au lăsat șase luni să studiez, adică să am o speranță?” Mohamed continuă: „Mai am licența și nu mai pot să continui. M-am pierdut.”

Fără să știe motivul pentru care e acuzat ca suspect de terorism, Mohamed se întoarce în Tunisia cu acest stigmat. 

Simte că o astfel de acuzație din partea unei țări europene îl va urmări ṣi nu va mai găsi un loc de muncă. Se teme că stigma se va răsfrânge asupra întregii sale familii. 

„Dacă zic europenii că tu ești condamnat ca terorist, sigur că ești. Că ei cred acolo că aicea, civilizație și cu aparate și cu tot, nu se întâmplă greșeală așa. Așa se crede la noi.”

Solidaritate cu Palestina – primele probleme cu autoritățile din România 

Dosarul lui Mohamed este secretizat și include documente cu caracter strict secret. Astfel, doar agenții care s-au ocupat de caz, avocata angajată cu certificat ORNISS și judecătorul care s-a pronunțat în cauză cunosc motivul pentru care tânărul este suspectat de terorism. 

Dar reporterii Snoop au identificat, în urma interviurilor și analizei conținutului publicat de el pe rețelele sociale, că problemele lui Mohamed cu statul român au început odată cu solidarizarea sa cu palestinienii din Gaza.

În 21 octombrie 2023, împreună cu mai mulți prieteni români și internaționali, Mohamed a scandat în Piața Universității Free Palestine (Palestina liberă, trad.). A văzut că este filmat de jandarmi, dar nu și-a făcut griji. Pe contul său de Instagram, Mohamed a tot postat mesaje de solidaritate cu palestinienii din Gaza, inclusiv poze în care poartă un tricou cu Palestina sau keffiyehul, eșarfa palestiniană. „Eu sunt cu Palestina”, spune Mohamed. „Suntem oameni. Eu sunt cu copiii care au murit.” 

În primele zile de la izbucnirea războiului, Mohamed a redistribuit pe Facebook postări ale publicației de știri Al Jazeera, care includeau altercațiile militanților Hamas cu soldații IDF în Fâșia Gaza, răspunsul Siriei la atacurile Israelului și o explozie auzită în Tel Aviv. La descriere, Mohamed scrisese în limba arabă: „Allahu akbar” și „Ne vom lupta cu dușmanul cu ce avem”.

Pentru Mohamed susținerea Palestinei nu este neobișnuită. Cauza Palestinei este puternic susținută în Tunisia, atât de civili, cât și de politicieni, în frunte cu președintele țării, Kais Saied. Cele două popoare sunt puternic legate prin cultură, religie, dar și printr-o istorie de luptă împotriva colonialismului. Timp de mai mulți ani, Mișcarea de Eliberare Palestiniană a avut sediul în orașul Tunis. 

Mohamed aproximează că, după aproape o lună și jumătate de la participarea la protest, a primit un apel din partea IGI. I s-a cerut să se prezinte la sediu pe motiv că nu i s-au luat corect datele biometrice, procedură care se îndeplinește pentru primirea permisului de ședere. 

Chemarea la sediu este ceva normal pentru un imigrant cu permis de ședere, conform lui Ahmed și altei surse Snoop. Până să-și primească cetățenia română, Ahmed era chemat din când în când, pentru a i se pune mai multe întrebări. 

Când a ajuns însă la centrul IGI de la Piața Romană, Mohamed susține că a fost supus unui lung interogatoriu, despre familia sa, colegii și cunoscuții săi și despre războiul Israel-Palestina. Conform lui, agentul care l-a interogat i-a spus că a văzut pe contul său de social media o postare în care poartă un tricou cu Palestina.  

La începutul discuției, povestește Mohamed, agentul i-a spus că România este o țară în care forțele de securitate își fac treaba, că aici nu a avut loc niciun atentat terorist și că „se pun întrebări în legătură cu tradițiile oamenilor, pentru a vedea dacă sunt integrați sau nu”. 

Interogatoriul a durat mult și s-a îndepărtat de la procedura simplă descrisă de Ahmed, spune tânărul. Mohamed a început să se neliniștească când a văzut că agentul insistă asupra vieții sale personale și nu a mai dorit să continue discuția. 

Agentul l-a întrebat dacă are vreo afiliere cu vreo grupare teroristă și cu ce parte ține din războiul Israel-Palestina. „Am zis că eu țin cu ei, cu palestinienii.” 

Pentru Mohamed, imaginile cu oamenii din Gaza uciși de trupele IDF, numărul de copii și de femei uciși, lipsa de apărare a civililor sunt argumente pentru susținerea cauzei lor. „Dar oricum eu am zis că nu vreau război”, a spus Mohamed, „eu țin cu oamenii, nu cu războiul”. 

Acțiuni de intimidare ale forțelor de ordine împotriva protestatarilor pro-Palestina

Participanții de la protestele pro-Palestina s-au plâns în repetate rânduri de acțiuni de intimidare din partea forțelor de ordine. Presa a scris cum jandarmii sunt mult mai severi cu participanții la evenimentele pro-Palestina, comparativ cu alți protestatari. Aceștia au fost mai des chemați la sediul poliției, supuși perchezițiilor corporale și opriți să scandeze anumite mesaje, iar o demonstrantă a fost ridicată de jandarmi, după ce au văzut că deține pastile pentru tratarea depresiei. Mai mulți palestinieni au fost vizați de autorități după ce au participat la proteste sau au publicat mesaje de susținere. 

„Modul în care autoritățile s-au raportat la protestatari, de când au început protestele și până în prezent, a avut un impact real asupra numărului persoanelor care sunt acum în stradă”, ne-a spus o activistă care a dorit să rămână anonimă. Aceasta susține că multora le e frică să mai participe la proteste, „sunt speriați de autorități.”

„Majoritatea prietenilor mei sirieni, pe care i-am întâlnit la început, nu mai merg absolut deloc”, susține ea. Autoritățile ar aborda atitudini mai vehemente cu persoanele de origine arabă, subliniază aceasta, dând ca exemplu percheziții și controale mai severe ale pancartelor, oprirea scandărilor în limba arabă. Confirmă și Elena, o altă activistă, care a dorit să nu-i apară numele de familie în text.

„Este absolut penibil să vezi un jandarm în toată legea cum cere să-și dea cineva șapca jos sau să întrebe dacă are baterie externă, pentru că aparent poți face bombe din baterii externe”, spune Elena. „Și întrebările astea erau puse exclusiv persoanelor arabe.” Activista acuză autoritățile de racial profiling, adică de a suspecta persoane doar pentru că aparțin unei anumite categorii etnice sau rasiale.

„În general, din păcate, nu prea se vorbește despre chestia asta”, spune Vlad Mureșan, membru fondator al Colectivului de Solidaritate cu Palestina din Cluj (PS.CJ). „Dar cel puțin din Cluj și București, marea majoritate a studenților sau a persoanelor din comunitatea arabă, mai ales mai tinere, care au participat la proteste sau au fost vocale online, au fost chemați la genul ăsta de discuții.”

Mureșan spune că, în cadrul discuțiilor cu autoritățile, se subliniază importanța relației România-Israel, „că trebuie să avem grijă, pentru că sunt interese și economice și politice, că e un subiect sensibil și că situația din Orientul Mijlociu e una foarte complexă”. 

La Cluj, după organizarea unui eveniment unde a participat și PS.CJ cu un stand despre cultura Palestinei, cei care s-au implicat au fost chemați la secția DIICOT. Studenții arabi au fost ridicați de forțele de ordine în timpul cursurilor, fără să li se dea explicații, o acțiune care a avut scopul să-i vulnerabilizeze și să-i intimideze, conform lui Mureșan. 

Studenții sunt reticenți să vorbească public despre interacțiunile cu autoritățile, de frică să nu-și piardă permisul de ședere. O parte din activiștii PS.CJ vin din Cisiordania, regiune aflată în declin economic după 7 octombrie. Stau în România cu prețul unor mari sacrificii financiare, mai spune Mureșan. 

În seara zilei de 30 iulie, fanii israelieni ai echipei de fotbal Beitar scandau pe străzile Bucureștiului lozinci rasiste, ca „Fuck Palestine!” și „Let the Israeli army win, to rape the Arabs!” („Să câștige armata israeliană, ca să-i violeze pe arabi!” trad.). Mohamed a redistribuit știrea pe contul său de Instagram, cu descrierea: „Și dacă sunt eu un pericol, asta ce este?”

Plecarea în Tunisia: năruirea planurilor 

„Aș vrea să mai stau, dar cu drepturile mele, adică nu așa cu abuzuri”, spune Mohamed reporterilor Snoop pe 14 iulie, ziua când părăsește România.

„Eu n-am înțeles nimic și sunt în stare de șoc.” 

Înainte de a pleca spre aeroport, un prieten de-ai lui Mohamed a venit să-și ia rămas bun de la el, la magazinul lui Ahmed. A dorit să rămână anonim, de frică să nu pățească și el la fel. S-au cunoscut la facultate, iar de atunci au rămas de nedespărțit. Are ochii roșii de la plâns. 

Mohamed este „mereu fericit, cool, calm”, însă acum îl vede schimbat. „Ca un om condamnat la moarte”. Încearcă să explice: „E viu, e în fața ta, dar nu mai zâmbește, nu poate să vorbească. De parcă s-a scurs viața din el.”

„Ce criminal sau terorist?! Noi suntem studenți, am venit aici să studiem”, răspunde în legătură cu acuzația adusă lui Mohamed. Spune că programul lor arăta astfel: de la 9 sau 10 dimineața, începeau cursurile la facultate, apoi mergeau la muncă, iar uneori se mai întâlneau după, pe la 10 sau 11 seara, să stea la o vorbă. Următoarea zi, de la capăt. „Nu cred că avea timp de altceva, nici de prietena lui, de mine, sau de ceilalți prieteni. Nici eu nu am timp pentru prietenii mei pentru că muncesc, studiez.”

„Sunt foarte dezamăgit. Eu aici am vrut să-mi fac o viață, am venit în țara asta și chiar am fost bine primit. Acuma mă consider român”, spune Ahmed. „Dar eu nu mai am încredere în sistemul ăsta care l-a jignit pe fratele meu.” Continuă:  „Respect legile și îl trimit pe fratele meu acasă, dar noi o să mai luptăm.”

Mohamed și Mihaela, prietena lui Ahmed, se așază pe bancheta din spate a mașinii, în timp ce el trece la volan. Prin ambasadă, au obținut permisiunea să plece fără escortă. Mohamed privește tăcut pe geam. Ochelarii de soare îi ascund ochii umflați de la plâns. Fumează din când în când o țigară, trimite mesaje, sună la ambasadă. „Mă gândesc la ce am pierdut”, spune el cu vocea sugrumată, „viața, diploma, prietenii, iubita, tot. Mi-am pierdut toată familia, libertatea. Acum sunt condamnat pe viață pentru ceva ce nu am făcut. Și o să plec.”

Tulburat și încercând să-și rețină lacrimile, Ahmed îl întreabă dacă și-a luat telefonul, încărcătorul, pașaportul. În Tunisia, familia sa a angajat deja o avocată pentru a începe demersurile la curți internaționale de justiție. „Noi, fiindcă suntem și musulmani și arabi, suntem mereu așa luați, fără nicio acuzație, suntem mereu luați ca pericol”, spune Ahmed. „Dar Dumnezeu e mare, avem încredere că o să fie protejat de el, măcar.” 

În total, Mohamed a avut trei dosare în instanță, ultimul urmează să fie judecat la sfârșitul lunii septembrie, în absența sa, împotriva interdicției de a intra pe teritoriul României și în spațiul Schengen pe o perioadă de 15 ani. 

Ajunși la aeroport, o găsesc pe Larisa, care poartă inelul negru de la Mohamed pe degetul mare de la mâna stângă. După plecarea iubitului său, mărturisește că a vrut să se țină tare, să nu plângă, ca să nu-l întristeze și mai mult. 

„Ce repede îți bate inima”, îi zice Mihaela lui Ahmed. 

„Și lui Mohamed la fel.” 

Doi prieteni au venit să stea cu Mohamed în timp ce așteaptă să se deschidă check-in-ul pentru zborul Turkish Airlines spre Istanbul. O echipă de sportivi trece prin fața lor, iar Mihaela îi remarcă. „Așa trebuia să plece și el, nu ca acum”, spune Ahmed.

Au voie să-l însoțească până în zona de securitate, unde se verifică bagajul de mână. Mohamed trece prin labirintul marcat cu benzi. Fiind atât de înalt, e ușor să-l reperezi în mulțime. Cu ochii în lacrimi, Ahmed, Mihaela și Larisa se uită la el în timp ce este scanat și îi fac din când în când cu mâna. Ahmed îi face semn să-l sune după ce trece de securitate. Nu se va liniști până ce Mohamed nu-i confirmă că și-a recuperat pașaportul cu ștampilă și că totul e în regulă. Îi va transmite la rândul său vestea tatălui, care îl va suna alarmat de mai multe ori pe drumul de întoarcere.

Lângă jaluzele, în spatele lui Mohamed, se află ofițerul IGI care îl însoțește până la avion. Deși pleacă sub acuzația că reprezintă un pericol pentru securitatea națională, prezența ofițerului este mai mult simbolică. L-a preluat la poarta aeroportului, fără nicio armă, permițându-i lui Mohamed să mai iasă din clădire, să fumeze, să aștepte împreună cu toată lumea în hala de Plecări. 

Mohamed va călători neînsoțit până în Tunisia, unde îl va aștepta un prieten la aeroport. Părinții săi sunt în Franța, în vizită la sora lui care a născut în urmă cu două luni. Știe că se întoarce la o casă goală în Monastir, orașul său frumos de pe malul mării, ceea ce pe Ahmed îl întristează. 

În timp ce așteaptă ca bagajul să-i fie scanat, Mohamed privește lung, nemișcat spre oamenii dragi pe care îi părăsește, „de bună voie”, conform ofițerului IGI. Adică fără să fie escortat. 

În încremenirea sa mută nu mai vezi nimic dintr-un tânăr plin de speranță, care a venit în România gândindu-se că aici își va începe în sfârșit viața. 

Nu mai e niciun zâmbet care să amelioreze situația, ca în timpul interviurilor. Doar o privire fixă care cuprinde tot ce a pierdut.

Erată: În versiunea inițială a textului a fost utilizat termenul „deportare”. Conform legislației române, termenul corect este „expulzare”.

Video: Adi Iacob, Vlad Jascu

Montaj: Bogdan Dincă

Editor: Alexandra Nistoroiu, Iulia Roșu 

Explicație foto cover: Mohamed Benzid Zidi, captură filmare Adi Iacob.