„Ești practic virgină, nu pot să-ți fac testul PAP”. Eșecul sistemului medical care lasă mii de femei în afara prevenției

• Femeile cu care a vorbit Snoop spun că, odată ce medicul află că au partenere de același sex, consultația se oprește: li se refuză analize, li se spune că nu au nevoie de controale sau sunt considerate „virgine medical”.
• „Toți ginecologii au venit sau vor veni în contact cu paciente queer, deși nu toți știu, având în vedere că nu toate pacientele vor sau se simt destul de în siguranța să își dezvăluie orientarea sexuală”, spune Cristina Avram, medic specialist obstetrică-ginecologie.
• Cazurile de discriminare pe bază de orientare sexuală din sistemul medical nu sunt raportate, arată răspunsurile mai multor spitale contactate de Snoop.
• Medicii care sunt chiar ei queer evită să își dezvăluie orientarea sexuală de teamă că și-ar putea pierde credibilitatea profesională sau locul de muncă.

Numele care apar cu * au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanei. 

Diana (29 ani) a mers la primul consult ginecologic în urmă cu nouă ani. Voia să facă investigațiile de rutină și un test Babeș-Papanicolau (PAP) pentru depistarea cancerului de col uterin. Nu știa exact cum decurge un astfel de consult, dar era deja speriată de poveștile mamei și ale prietenelor ei care descriau experiența drept „ciudată” și uneori dureroasă.

Când a fost întrebată, în timpul consultului, ce metodă de contracepție folosește, a spus că partenera ei este o femeie și nu există risc de sarcină. Conversația s-a blocat. Diana își amintește că doctora a făcut o pauză lungă. S-a uitat în fișă, apoi din nou la ea, ca și cum nu mai știa ce să spună, povestește Diana. 

„Deci, nu ai făcut niciodată sex cu bărbați? Și atunci… de ce ai mai venit la consult?”, spune tânăra că a întrebat-o medicul. 

Diana a insistat că își dorește analizele de rutină și testul de screening. „Ești practic virgină, nu pot să îți fac testul PAP, o să te doară, e ca și cum te dezvirginez”, își amintește tânăra că i-a spus medicul. 

Conceptul de „virginitate” nu are o bază medicală sau științifică, fiind un construct social și religios. Studiile recente au arătat că prezența himenului nu dovedește virginitatea unei femei. Himenul este un țesut membranos dinamic, care înconjoară intrarea vaginală, și poate avea diferite forme, mărimi și niveluri de elasticitate. Acesta se poate modifica în funcție de variații hormonale și nu este un indicator al activității sexuale. 

Pentru pacientele care nu și-au început viața sexuală, consultul este unul obișnuit, urmat de ecografie. Singura diferență ar fi că medicul încearcă să evite examenul cu speculul și tușeul vaginal. „ Dau explicații clare înainte de a face orice manevră. Povestesc în ce constă și de ce e important să o realizăm, prezint instrumentele, iar în cazul unui disconfort important opresc examinarea până când pacienta decide dacă poate sau nu continua”, spune Cristina Avram, medic specialist obstetrică-ginecologie. 

Femeile care întrețin relații sexuale cu alte femei au nevoie de controale ginecologice regulate, inclusiv teste PAP și recoltări de probe, la fel ca femeile heterosexuale, pentru că și ele pot contacta infecții cu transmitere sexuală. 

Mersul la ginecolog este, pentru multe femei, cel mai intim și vulnerabil consult medical. 

Pentru persoanele lesbiene și femeile queer, experiența e și mai complicată: în lipsa unui limbaj, a unor proceduri și a unei formări adecvate a medicilor, pacientele queer obișnuiesc să-și ascundă orientarea sexuală, de teama reacțiilor negative sau a refuzului unor analize și proceduri medicale.

Tăcerea din cabinetul ginecologic 

Într-o societate în care 9% dintre adulți se identifică ca fiind parte din comunitatea LGBTQ+, sănătatea începe de multe ori, pentru ele, cu frică sau un coming out forțat. 

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește drepturile persoanelor din comunitatea LGBTQ+, conform Hărții Rainbow 2025. Poziția e determinată de lipsa unor mecanisme solide de protecție legală pentru comunitate, dar și de mediul social ostil față de persoanele queer. Astfel, ascunderea orientării sexuale nu este o alegere, ci devine un mecanism de apărare.

Chiar dacă au trecut ani de atunci, prima vizită la ginecolog a rămas proaspătă în memoria Dianei. Își amintește senzația apăsătoare că, pe măsură ce vorbea, devenea tot mai mică în fața medicului, ca și cum nimic din ce spunea nu era potrivit.

„Am simțit că experiența mea e complet invalidată. Trebuia să fie un bărbat în ecuație ca să fiu pacientă la ginecolog. Pentru doctori, dacă nu faci sex cu bărbați, e ca și cum nu faci sex deloc și nu există risc. Am plecat de acolo bulversată”, spune Diana. 

Când, mai târziu, a decis să meargă la un alt ginecolog, și-a făcut curaj dinainte. A fost la fel.

Stigmatizarea nu produce doar frică de reacții negative, ci și forme profunde de rușine, atrag atenția specialiștii: rușine externă (convingerea că ceilalți te judecă) și rușine internă, în care persoana ajunge să creadă că este „diferită” sau „inferioară” din cauza propriei orientări.

Consultația în care nimeni nu știe ce să facă 

După ce Iona* (25 ani) a intrat în cabinetul ginecologic de la o clinică privată din București, doctora a început consultația cu întrebările standard: vârstă, istoric medical, dacă este activă sexual și metoda de contracepție folosită. Variantele au fost enumerate mecanic: prezervativ, pastilă, sterilet, diafragmă, „fără partener”.

Iona* a încercat să explice că niciuna dintre variante nu se aplică în cazul ei, dar a fost întreruptă de o întrebare seacă: „Deci, eu ce bifez?”, susține tânăra. S-a văzut nevoită să explice că are partenere femei. Medicul a ezitat o secundă, apoi a bifat „fără partener”.

Experiența Ionei*, la fel ca a multor femei queer, nu se încadrează în nicio categorie prestabilită a consultului ginecologic. Pentru mulți medici, a fi cu o femeie devine echivalent cu „fără partener”, iar lipsa nevoii de contracepție înseamnă fără viață sexuală. 

Anamneza, discuția de început a consultului, prin care medicul află simptomele și istoricul medical al pacientei, este construită având în minte femeia heterosexuală, cu partener bărbat și potențial de a rămâne însărcinată.

Cristina Avram, medic specialist obstetrică-ginecologie, spune că există câteva metode care ajută la transformarea cabinetului ginecologic într-un spațiu mai sigur pentru pacientele queer: folosirea unor formulare care permit detalierea răspunsurilor, nu doar bifarea unor căsuțe, și adaptarea recomandărilor de prevenție în funcție de tipul de partener al pacientei. 

Pe lângă întrebările clasice despre ciclul menstrual sau durere, ar fi necesară și o întrebare despre tipul de contact sexual, pentru evaluarea corectă a riscurilor și folosirea protecției, mai adaugă Avram. 

Sofia*, un alt medic ginecolog, spune că intimitatea și confidențialitatea din cabinetul medical contribuie la confortul pacientelor queer. „Când discut aspecte legate de viața intimă sau orientarea sexuală, mă asigur că nu intră nimeni în cabinet. În ceea ce privește examinarea propriu-zisă, prelevez singură probele (test Babeș-Papanicolau, culturi etc), fără asistentă”, explică Sofia*. 

Intimitatea în timpul unui consult este și unul dintre motivele pentru care cele mai multe paciente queer preferă să meargă la medici din sistemul privat. Chiar dacă asta nu înseamnă automat că nu vor fi discriminate. Însă, explică Alex Zorilă, președinta Asociației Vulgar, medicii sunt mai atenți, în spitalele private, și pentru că există sisteme de evaluare, în timp ce la stat șansele ca un comportament inadecvat să fie sancționat sunt reduse.

Când consultul medical nu lasă loc pentru aceste nuanțe, responsabilitatea este mutată integral pe pacientă. Ea este forțată să-și dezvăluie orientarea sexuală, fără să știe ce va urma.

„Am părăsit nenumărate consultații simțindu-mă stânjenită, îngrijorată că am făcut ceva greșit doar pentru că nu eram persoana pe care o așteptau ei să fiu”, a scris Natalie Sadlack, o studentă queer la Facultatea de Medicină de la Universitatea Harvard într-un articol reflexiv despre sănătatea femeilor. 

Formarea medicală nu include toate femeile 

La universitățile de medicină din România, obstetrica și ginecologia se predau în anul VI, ultimul an de studiu, când atenția studenților este deja concentrată pe licență și rezidențiat. 

„Sunt foarte multe specializări importante care se studiază abia în anul VI, dar nu se studiază suficient de bine, din punctul meu de vedere. Cum e în cazul ginecologiei și psihiatriei. Marile specializări cărora li se acordă importanță sunt cardiologia, medicina internă, chirurgia generală”, spune Voichiță Slevoacă, fostă coordonatoare SCORA. 

Universitățile de medicină cu care Snoop a vorbit spun că motivul pentru care ginecologia se studiază în anul VI are de-a face cu nivelul ridicat de pregătire clinică a studenților în etapa finală a formării. Asta pentru că disciplina necesită o integrare solidă a cunoștințelor de anatomie, fiziologie, endocrinologie, farmacologie, patologie, chirurgie și semiologie.

Programa prioritizează obstetrica (sarcina și nașterea) și mai puțin ginecologia non-reproductivă și patologia infecțiilor cu transmitere sexuală. 

Într-un răspuns către Snoop, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București justifică această abordare prin caracterul de urgență și responsabilitatea directă, care implică „două vieți”. „Sarcina și nașterea pot evolua normal, dar pot evolua în orice moment spre urgențe majore – hemoragii, eclampsie, sepsis, suferință fetală”, se arată în răspunsul UMFCD. 

Ginecologia non-reproductivă – incluzând problemele hormonale, oncologice sau funcționale – este abordată mai fragmentat. Specialiștii spun că aceste afecțiuni presupun urmărire pe termen lung și nu pot fi acoperite suficient într-un stagiu de formare scurt. Infecțiile cu transmitere sexuală, de pildă, sunt dispersate între mai multe cursuri din diferite specialități: dermatovenerologie, boli infecțioase și cursuri opționale. 

„Nimănui nu-i pasă de sănătatea femeilor, mai ales dacă nu fac copii. Se crede că lesbienele nu pot naște, de aceea sănătatea noastră sexuală nu e o prioritate. Nevoile noastre sunt considerate prea nișate”, a spus, într-un dialog cu Snoop, Anastasia Danilova, directoarea de programe a EuroCentralAsian Lesbian Community (EL*C). 

În lipsa formării comprehensive, asociațiile studențești de la medicină încearcă să suplinească lipsurile. SCORA, asociația de studenți din cadrul UMF Iași, organizează workshop-uri pe teme ce privesc nevoile comunității LGBTQ+, disforie de gen și comunicarea cu pacienții din comunitate. 

„Problema e că nu vin foarte mulți studenți la astfel de activități, mai ales după pandemie. Nu știu să îți spun exact de ce. De exemplu, la un workshop de comunicare medicală și relația medic-pacient, studenții nu dau așa mare importanță, Mai degrabă ar participa la un workshop de naștere vaginală pe un manechin”, spune Slevoacă.

Riscuri medicale pentru femeile queer  

Miturile despre sănătatea și sexualitatea femeilor queer nu rămân la nivel de prejudecăți. Ele ajung să influențeze direct accesul la prevenție, diagnostic și tratament. 

42% de femei lesbiene și 39% de femei bisexuale din România au raportat că au întâmpinat dificultăți în accesarea serviciilor de sănătate sexuală, arată o statistică din 2024 a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 

La 19 ani, înainte de prima programare la ginecolog, Valentina a cerut recomandarea unei prietene. Doctora era „ok”, mergea la ea de ceva timp și era mulțumită. Deși prietena ei e heterosexuală, Valentina a presupus că un ginecolog e, prin definiție, un medic pentru toate femeile. 

Când i-a spus medicului că partenera ei este o femeie, discuția s-a încheiat aproape instant. „Dacă nu a existat penetrare de niciun fel, nu e nevoie de control”, își amintește că i-a spus medicul. 

Nu a fost urcată pe masa de consultație și nu a primit investigațiile de rutină; i s-a făcut totuși o ecografie.

Astfel de refuzuri pornesc dintr-o premisă falsă: că sexul lesbian ar fi, prin definiție, „fără risc”. „Medicii nu sunt antrenați să lase stereotipurile la ușă și le aduc cu ei în cabinet. Dacă pornești de la o premisă greșită, toate concluziile vor fi greșite”, explică Kitty Rea, sexolog.

Studiile arată că, deși unele infecții – HIV, herpesul, gonoreea sau Chlamydia – sunt mai rare în relațiile sexuale între femei comparativ cu sexul heterosexual, altele, precum vaginoza bacteriană și candidozele, apar mai frecvent. 

HPV-ul se poate transmite și în absența sexului cu un bărbat: prin atingere, contact piele la piele sau utilizarea obiectelor sexuale în comun, fără protecție. De aceea, testul PAP și vaccinul HPV rămân esențiale pentru toate pacientele, indiferent de orientarea lor sexuală.  

„Prevenția în sexul între femei începe cu discuții incomode”, mai spune Rea, sexolog. 

Dezvăluirea orientării sexuale poate deveni esențială pentru administrarea corectă a tratamentului. În cazul unei infecții cu transmitere sexuală, medicul ar trebui să ia în calcul și partenera pacientei și să recomande tratament sau testare pentru ambele persoane. 

„Eram la farmacie și am dat biletul cu medicamente. După ce s-a întors din spate, farmacista mi-a zis că e posibil să fie o greșeală [deoarece] scrie că trebuie luat și de mine și de partener. (…) Am primit ovule care sunt doar pentru femei” este o mărturie a unei paciente pansexuale (24 ani) din România. 

Pacienții nu obișnuiesc să reclame discriminarea trăită în sistemul medical

Între 2022-2024, au fost raportate 27 de cazuri de discriminare în sistemul medical, dar niciunul dintre acestea nu a fost pe baza orientării sexuale, conform datelor primite de Snoop de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). 

La Colegiul Medicilor din România nu au fost înregistrate plângeri sau contestații despre comportamentul discriminatoriu al medicilor față de pacienți, transmite instituția către Snoop. 

În răspunsurile primite de Snoop de la 12 spitale publice din București, Timișoara, Iași și Cluj apare un singur caz de discriminare raportat în 2024: un bărbat trans, aflat în proces de schimbare a actelor.

Spitalul a admis lipsa de experiență a personalului în astfel de situații și a precizat că este nevoie de timp pentru „a se acomoda cu acest tip de pacienți”. Cazul a fost discutat intern, fără sancțiuni, fiind formulate recomandări privind comunicarea și empatia.

Accesul la servicii medicale de stat este și mai dificil pentru persoanele trans, iar mersul la ginecolog devine aproape imposibil, arată un raport al Asociației MozaiQ. 

„Oamenii sesizează că au fost tratați incorect sau, cel puțin, nerespectuos. Problema este că oamenii nu au încredere că plângerile pe care ar putea să le facă, conform legii, le vor aduce ceva în schimb”, spune Iustina Ionescu, avocată pentru drepturile omului. 

Daria Anoaica, consilieră juridică la Asociația Accept, spune că procesul de dovedire a unei discriminări poate fi la fel de dureros ca experiența în sine. Persoanele afectate sunt nevoite să retrăiască evenimentul, să-și povestească trauma și să-și expună identitatea sau orientarea sexuală, chiar dacă asta le face vulnerabile.

În cazurile de discriminare, este permisă dovedirea lor cu orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video, conform Ordonanței 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Dar, în realitate, lucrurile sunt mai complicate. 

„Oamenii, când sunt discriminați, nu stau să-și deschidă telefonul să înregistreze, să facă fotografii sau să ceară o a doua părere de la un alt medic. Nu-ți vine natural pentru că, de foarte multe ori, ca victimă, ești în stare de șoc sau vrei să minimizezi contactul cu agresorul cât mai mult”, mai spune Anoaica. 

Femeie romă și lesbiană: dublă discriminare 

Când orientarea sexuală se intersectează cu etnia, vulnerabilitățile se amplifică. 

Femeile queer de etnie romă se confruntă cu forme de discriminare multiple. Peste stereotipurile deja atribuite femeilor queer se suprapun și alte prejudecăți legate de etnia romă. În plus, există ideea că să fii queer „nu ar fi permis” în comunitățile rome, fiindcă nu respectă tradițiile. 

„Te cuprind toate anxietățile pentru că nu știi dacă vei fi judecată pentru că ești romă sau pentru că ești lesbiană sau ambele. E un rollercoaster continuu”, spune Alexandra Corcoveanu, co-fondatoarea asociației Inspire Up și activistă feministă romă. 

Clauza de conștiință a medicilor ar putea duce la și mai multe discriminări 

În ianuarie 2026, a intrat în vigoare noul Cod de Deontologie Medicală, care permite medicilor să refuze anumite servicii medicale pe baza Clauzei de conștiință, atunci când acestea contravin valorilor lor morale, religioase sau etice, „fără a pune în pericol viața ori sănătatea pacientului”. 

Fiecare medic are obligația de a declara anual, la filiala Colegiului Medicilor de care aparține, ce proceduri refuză să efectueze în baza acestei clauze.

Centrul FILIA atrage atenția că formularea este vagă și lipsită de criterii obiective, ceea ce poate permite discriminarea unor categorii vulnerabile, inclusiv a persoanelor LGBTQ+, a persoanelor de etnie romă, a persoanelor neurodivergente sau a femeilor însărcinate și necăsătorite.

„Medicul poate refuza un act medical dacă e împotriva convingerilor sale morale sau religioase. Și dacă, de exemplu, convingerile lui sunt rasiste sau homofobe?”, spune Andrada Cilibiu, expertă în drepturi sexuale și reproductive la Centrul FILIA. 

Deși medicul care refuză acordarea îngrijirii este obligat să îndrume pacientul către un alt specialist, Codul nu precizează că acesta trebuie să fie din aceeași unitate medicală, ceea ce poate transforma refuzul într-o barieră reală de acces la servicii medicale.

Pacientele queer caută medicii „safe”

Multe paciente queer caută să meargă la medici deschiși față de persoanele LGBTQ+ sau care fac chiar ei parte din comunitate. În fața lor pacientele sunt mai dispuse să își dezvăluie orientarea sexuală și să ceară recomandări adaptate pentru protecție și tratamente. 

După primele două consultații în care a fost discriminată și i s-au refuzat servicii medicale din cauza orientării sexuale, Dianei i-a devenit destul de clar că va trebui să meargă doar la medici ginecologi care sunt recomandați de alte persoane din comunitate.

„Din păcate ne trebuie extra recomandări, nu doar recenzii bune ale medicului per total. Eu am primit recomandare de la niște colegi queer și așa am ajuns la o doctoră extrem de bună. A fost cea mai frumoasă experiență a mea la ginecolog”, își amintește Diana.

A mers chiar și la acel consult puțin speriată. A observat acest lucru și doctora, care i-a spus că poate fi însoțită de parteneră în cabinet. „Sunt lucrurile mici care fac diferența pentru noi”, spune Diana.

La polul opus, Iona* nu voia să își caute un alt medic ginecolog. Spune că medicul era profesionist, iar episodul în care a fost trecută la „fără partener” i s-a părut, la momentul respectiv, un detaliu prea mic pentru a schimba specialistul. Între timp, însă, a început să ia în calcul o recomandare personalizată de medic. 

Medicii care fac parte din comunitatea LGBTQ+

Nevoia de medici incluzivi nu se oprește doar la specialitatea ginecologie, ci include și senologia – un alt domeniu în care pacientele queer au nevoie de intimitate și grijă suplimentară. 

Ilinca Mănescu, activistă queer feministă specializată în imagistica sânului, și-a integrat experiența personală în practica sa medicală, creând un spațiu în care pacientele ei se simt în siguranță. 

„Mi-am dat seama că eu am o altfel de sensibilitate, apoi, am regăsit această sensibilitate și la persoanele din comunitate. Atunci am realizat că nu sunt defectă. E pur și simplu un alt mod de a te raporta la lume și la corpul tău. Nu e bine să fii inconfortabilă într-un loc în care ar trebuie să te simți în siguranță, pentru că ești extrem de vulnerabilă”, spune Mănescu. 

Cei mai mulți medici queer își ascund orientarea sexuală de teamă că și-ar putea pierde credibilitatea profesională sau locul de muncă. Astfel, informațiile despre medici incluzivi circulă informal, din recomandare în recomandare. 

În România, Asociația Vulgar a încercat să răspundă acestei nevoi prin crearea unei baze de date cu medici ginecologi și clinici considerate sigure din București, Iași și Cluj. Aici, pacientele queer își pot dezvălui orientarea sexuală fără a se expune riscurilor. 

Accesul rămâne însă limitat de componenta financiară: mulți dintre acești medici lucrează în sistemul privat, unde doar o parte dintre servicii sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Soluția: un sistem integrativ de îngrijire 

Dominique Ogreanu, parte din Asociația Moașelor din România, spune că sistemul medical ar trebui să funcționeze, în general, interdisciplinar: ginecologii să colaboreze cu endocrinologi, psihologi și alți specialiști, astfel încât pacientele să fie tratate ca un întreg, nu pe bucăți.

„Noi avem un corp și corpul e un organism care funcționează complet. Nu avem părți separate în corp”, spune ea. 

Un rol esențial l-ar putea avea moașele. Dar, deși sunt formate pentru îngrijirea sănătății sexuale și reproductive, legislația le reduce competențele la un nivel apropiat de cel al asistentelor medicale: nu pot prescrie contraceptive, nu pot semna trimiteri sau rețete și nu pot oferi medicație abortivă.

Extinderea rolului moașelor ar diversifica accesul la îngrijire și ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor medicale, inclusiv printr-o comunicare mai empatică.

„Moașele chiar ascultă, pot să mă duc să-i spun lucruri pe care poate unui medic ginecolog mi-ar fi rușine să i le spun”, mai spune Ogreanu. 

Alte măsuri care ar putea crea un mediu mai incluziv în sistemul medical:

• Introducerea unui modul obligatoriu despre sănătatea persoanelor queer în programa facultăților de medicină.
• Adoptarea unui limbaj incluziv în comunicarea cu pacienții și oferirea de îngrijiri specifice nevoilor lor.
• Implementarea unui set de măsuri pentru combaterea discriminării în spitale, clinici și farmacii.
• Aplicarea de sancțiuni când legea și Codul de Deontologie Medicală sunt încălcate.
• Plasarea în cabinete și spitale a unor semne de sprijin pentru comunitate.

Acest material a fost realizat ca parte din bursele jurnalistice oferite în cadrul proiectului implementat de Asociația Vulgar, în parteneriat cu Queer Sisterhood Cluj, parte din proiectul Catalyst of Change finanțat de Uniunea Europeană.

Editoare: Cristina Radu, Iulia Roșu

Ilustrații: Iris Golgoțiu