„În 2021, am avut calamitate 100% la porumb. Mergeam printre știuleții uscați de pe câmp și mă simțeam ca lovită de trăsnet. Îmi amintesc că mi-am pierdut respirația“, spune Daniela Dărângă, o agricultoare care din anii ‘90 cultivă câmpurile din jurul orașului Ianca, jud. Brăila.
Au urmat nopți de insomnii și zile de plâns asiduu. „Cred că așa m-am eliberat“, spune femeia, care nu a căutat ajutor specializat în 2021.
Problemele au revenit în 2023. „Am avut un an de zbucium, cu durere și depresie. Am considerat că nu mai pot continua munca și i-am spus surorii mele să-mi lucreze ea pământul“, povestește Daniela, în parcarea benzinăriei devenite sediu central pentru fermierii protestatari de la Afumați, de la mijlocul lunii ianuarie 2024.
Daniela nu este un caz singular. Ea și o parte a fermierilor europeni au fost identificați, într-un raport al Parlamentului European, drept grup vulnerabil. Problemele de sănătate mintală au venit din epuizare, singurătate, o luptă cu un mediu ostil.
Și, la începutul anului, s-a născut, pe tot continentul, o primă reacție.
Peste 50 de fermieri intervievați din 5 țări
2024 a debutat cu imaginea tractoarelor parcate pe străzile burgheze ale Barcelonei, a munților de bălegar din Bruxelles și a unui protest de-o lună cu mașini agricole și tiruri la porțile Bucureștiului. Pe întreg continentul, fermierii s-au mobilizat în cele mai mari proteste de până acum. Între timp, și-au lăsat pancartele și vuvuzelele, mulțumindu-se în schimb cu promisiuni făcute de guvernele naționale ori concesii ale Comisiei Europene cu privire la măsurile de protecție ale mediului și biodiversității din Politica Agricolă Comună (PAC).
În România, fermierii protestatari, care au asediat timp de aproape o lună intrarea în București dinspre Moldova, au ajuns la un acord cu guvernanții pe 2 februarie. Înțelegerea a constant în înființarea unui comitet interministerial menit să „găsească cele mai bune soluții pentru revendicările protestatarilor”, așa cum a anunțat un comunicat al Guvernului.
Dar oare criza din agricultură s-a rezolvat atât de simplu?
Timp de mai bine de jumătate de an, împreună cu o echipă transfrontalieră de jurnaliști a cărei muncă a fost susținută de un grant oferit de JournalismFund Europe, am intervievat peste 50 de fermieri din România, Grecia, Spania, Cehia și Polonia, în încercarea de a înțelege ce face viața agricultorilor imposibilă în 2024.
O treime din fermierii europeni sunt români.
Pentru a înțelege cum se simte criza din agricultură pentru cât mai mulți dintre fermierii români, reporterul Snoop a intervievat, de-a lungul mai multor luni, fermieri mici, medii și mijlocii din Moldova. Regiunea este pe departe cea mai afectată de secetele repetate care au lovit agricultura românească după 2020.
Ce a rezultat este o investigație în două episoade. Prima parte se uită la protestele fermierilor și nemulțumirile care i-au scos în stradă pe marii agricultori ai țării, cei fără de care România nu ar fi unul dintre cei mai mari producători agricoli ai Uniunii Europene.
În schimb, al doilea episod abordează dificultățile fermierilor mici și mijlocii, cei care reprezintă majoritatea covârșitoare a celor 2,8 milioane de agricultori din România.
Comitetul înființat după proteste, pentru liniște. Guvernul tace
21 ianuarie 2024. Sute de fermieri și transportatori stau în cerc în parcarea unei benzinării Petrom de la intrarea în Afumați, pe marginea așa-numitului „drum al morții“ – E85. În jurul lor plutesc nori groși de diesel, în gerul care a înconjurat Bucureștiul. Timp de 12 zile, protestatarii au stat nemișcați la poarta de intrare a Capitalei. Pe un banner lung de patru metri care atârnă de remorca unui tir stă scris motivul revoltei: „Viitorul copiilor noștri depinde de acțiunile noastre. Flămânzi 1907 – Afumați 2024“.
E imaginea cu care a început anul în România. Între timp, s-a așternut liniștea peste discuția despre criza agriculturii, iar fermierii s-au întors să-și muncească pământul, sperând că acesta va fi mai darnic cu ei în 2024.
„Nici nu puteam să stăm în stradă la nesfârșit“, spune Dănuț Andruș. La început de februarie, fermierul botășănean care și-a asumat rolul de lider al protestatarilor, s-a numărat printre cei care au semnat o înțelegere cu guvernanții pentru înființarea unui comitet interministerial menit să „găsească cele mai bune soluții pentru revendicările protestatarilor”. Comitetul e sub coordonarea directă a cancelariei prim-ministrului.
Dar ce s-a întâmplat de atunci cu acest comitet e învăluit în tăcerea Guvernului.
Nicio informație despre activitatea comitetului nu a fost făcută publică după anunțarea înființării sale în Monitorul Oficial. Într-un răspuns oficial, cancelaria prim-ministrului a refuzat să spună câte întâlniri au existat cu fermierii, precizând într-un răspuns pentru Snoop doar că „în cadrul primelor reuniuni au fost dezbătute subiecte din lista de revendicări transmisă de agricultori și transportatori”.
Daniel Botănoiu, consilier de stat în cancelaria prim-ministrului și unul dintre semnatarii acordului cu fermierii, spune că acest comitet nu poate funcționa ca un al doilea guvern. În schimb, rolul său se rezumă la rezolvarea „dificultăților care intervin în discuțiile fermierilor și asociațiilor profesionale cu diferite ministere care au capacitatea de a le adresa punctual nemulțumirile”.
Practic, fermierii au avut până acum întâlniri la ministerele de resort (la ministerul Agriculturii, la Transporturi și Finanțe), iar „o întâlnire a comitetului interministerial se va organiza când fermierii vor veni spre noi și ne vor solicita acest lucru, întrucât nu au reușit să găsească înțelegere la ministerele de resort, până acum nu s-a întâmplat acest lucru”, explică Botănoiu.
Altfel, consilierul de stat înțelege nerăbdarea fermierilor.
„Sunt probleme care nu au fost adresate ani de zile. Acum au vrut să le rezolve rapid. Dar e complicat”, spune Botănoiu.
„Există oameni care să propună soluții, nu are cine să le asculte”
De cealaltă parte, liderul protestelor fermierilor spune că „se lucrează într-un ritm lent. Inactivitatea instituțiilor statului se simte în continuare, oamenii se mulțumesc cu promisiuni”. Dănuț Andruș (fost consilier local PSD) a explicat că la întâlnirile cu ministerele au mers și fermieri mici și mijlocii din toate sectoarele agricole: cerealiști, legumicultori, crescători de animale, piscicultori.
„Există oameni care să propună soluții, problema e că nu are cine să le asculte“, punctează Andruș. Momentan, singura înțelegere la care s-a ajuns este ca punctele de trecere ale frontierei să afișeze programele și să se țină cont de ele, ca „măcar șoferii noștri să nu mai ajungă în vămi și să stea ore întregi în așteptarea controlului, în timp ce vameșii își beau cafeaua“.
Fermierul botoșănean se bucură că măcar ploaia a venit în nordul Moldovei. E bine pentru hectarele pe care le are plantate cu grâne, dar afacerea sa cu animale își încheie drumul. La sfârșitul lunii iunie Andruș a anunțat pe Facebook că-și vinde turma de 600 de oi și capre.
Pe lista de dorințe neîmplinite rămân însă multe. Dănuț Andruș crede că este nevoie de intervenția statului pentru modificarea condițiilor pentru accesarea creditelor de către fermieri: „în acest moment luăm credite cu dobânzi de 12-13% și condiții draconice“. Își dorește și stabilizarea prețurilor la produsele finite, precum și compensarea prețurilor la consumabile agricole:
Nu avem predictibilitate. Băgăm 6.000 de lei într-un hectar și scoatem 3.000 ori 4.000. Iar asta nu doar pentru că vin seceta și bolile peste plante, dar e problema și cu explozia de prețuri la motorină, semințe, îngrășăminte, mână de lucru. Toate cresc, doar prețurile la grâne scad. – Dănuț Andruș, fermier din Botoșani.
La sfârșit de mai, o tonă de grâu era cu 10 euro mai ieftină comparativ cu noiembrie 2023 în portul Constanța.
„Viitorul copiilor noștri depinde de acțiunile noastre. Flămânzi 1907 – Afumați 2024“
Discuția despre criza agricolă e mai complexă decât lista de dorințe ale fermierilor protestatari și se leagă de apelul la mobilizare atârnat de remorca unui tir din Afumați. „Flămânzi 1907 – Afumați 2024“ face o paralelă între protestele de la început de an și răscoala țăranilor de la Flămânzi. Ca și în urmă cu un veac, sămânța revoltei fermierilor a fost sădită în Moldova. De aici vin și cei mai mulți protestatari. Dar aici se opresc similaritățile.
Dacă în 1907 a fost o răscoală a țăranilor sărăciți de marii proprietari de terenuri, printre protestatarii din ianuarie sunt destui mari proprietari de terenuri. Dănuț Andruș are 1.500 de hectare. Și nu este singurul. Aproape toți cei prezenți la proteste lucrează în ferme mai mari de 100 de hectare. Potrivit datelor Eurostat, doar 0,55% din agricultorii români au astfel de ferme.
Majoritatea covârșitoare a fermierilor – 97,8% – lucrează mai puțin de 20 de hectare. România are 2,8 milioane de ferme
Peste 70% practică agricultură de subzistență ori semi-subzistență, lucrând mai puțin de 2 hectare.
„Marea problemă e că criza din agricultură este redusă la criza fermierilor industriali. Dar aceștia reprezintă 1,5% din totalul persoanelor implicate în agricultură. Agricultura nu e un monolit, nu e de un singur fel“, spune Ramona Duminicioiu, președintă a Asociației Țăranilor și Țărăncilor Eco Ruralis.
Fermierii mari au fost mult timp favorizați de către autorități, o arată distribuția subvențiilor agricole.
- În 2021, 20% dintre cele mai mari ferme ca dimensiune controlau 82% din suprafața agricolă a țării și au primit 82% din plățile directe pe hectar, indică un raport al Departamentului de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Comisia Europeană.
- În același an, 776.000 de fermieri au fost declarați eligibili pentru plata unică pe hectar, ceea ce înseamnă că 73% din numărul total al fermierilor români au fost excluși din schema plății unice per hectar, care poartă numele de sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS). Prin comparație, media celor excluși la nivel european e de 35,2%.
Mai mult, plata unică pe hectar exclude un sfert din terenul agricol al țării. Asta se întâmplă pentru că, deși UE a stabilit că e suficientă o suprafață de 0,3 hectare pentru a accesa plata unică, România a ridicat standardul la un minim de un hectar, care să nu fie parcelat în suprafețe mai mici de 0,3 hectare, potrivit unei ordonanțe din 2015.
Această excludere a majorității fermierilor de la accesarea subvențiilor nu este întâmplătoare, ci consecința unei politici a Guvernului.
În 2022, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) numea îmbucurător faptul că țara a pierdut 36.000 de fermieri într-un singur an. „Acest lucru ne arată că toate formele de sprijin și toate schemele de plată pe care APIA le-a gestionat în decursul aniilor au fost benefice pentru că s-a observat un trend descrescător al numărului de fermieri, dar, în același timp, suprafața a crescut“, puncta Adrian Pintea.
Sursă date: Eurostat și Florentina Constantin
Numărul fermierilor români a scăzut cu 11,4% în primul deceniu de la aderarea României la UE. Deși unii au ieșit din afaceri în mod natural, mulți și-au dat pământurile în arendă agricultorilor mai potenți financiar, care au beneficiat de majoritatea subvențiilor PAC. Fermieri precum Dănuț Andruș sunt esențiali însă pentru producția agricolă a României, care contribuie cu 10% din producția de cereale și semințe oleaginoase (ex. rapiță, floarea soarelui) a Uniunii Europene, conform Administrației de Comerț Internațional a Statelor Unite.
Fermierii mari, îndatorați la bănci și furnizori după ani de secetă
Deși au fost mult timp privilegiați ai subvenților, până și ei suferă acum. Andruș spune că peste 30.000 de fermieri sunt în stare de insolvență în România.
„Eu am o gaură de 400.000 de euro. Întrebați dacă mi-a ajuns cuțitul la os? Eu aș zice că a trecut demult de el“, spune Ilie Agrigoroaie, un fermier de 49 de ani din județul Botoșani. Bărbatul pozează cu un zâmbet discret în fața șirului său de tractoare verzi parcate pe banda de urgență a E85. „Ăsta nu e momentul pentru zâmbete“, se scuză Agrigoroaie, care recunoaște că e și el aproape să-și piardă ferma de 1,500 de hectare din comuna Cristești.
Pierderea unei ferme nu e doar un eșec personal. E eșecul unei întregi familii. Majoritatea fermelor implică munca întregii familii. De fapt, România are al doilea cel mai mare procent de ferme deținute de familii din UE, prima poziție aparținând Greciei, potrivit Eurostat.
„E deja al treilea an de secetă crâncenă. Toți fermierii sunt supraîndatorați. Ne-am consumat ultimele gloanțe. E cât se poate de gravă situația“, povestește Adrian Oancă, un fermier de 33 de ani din Tecuci, legumicultor de profesie și parte a unei cooperative de cerealiști din nordul județului Galați.
La sfârșitul anului trecut, fermierii din cooperativă erau epuizați mental, cu gândul la facturile ce așteptau să fie plătite dintr-o „producție spre zero și un preț batjocoritor“. „Toată lumea din cooperativă e stresată. Cine nu ar fi într-o asemenea situație. În unele cazuri, e munca unor generații care se duce acum de râpă. Nu e ușor de gestionat“, punctează Oancă.
Munca și sănătatea mintală a fermierlor, în criză
Al Șaselea Raport de Evaluare întocmit de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) vorbește deschis despre impactul pe care atât criza climatică, cât și migrația, îl au asupra sănătății mintale a țăranilor și fermierilor. Consecințele vor fi ameliorate doar atunci când vor exista scheme de suport funcționale, spune Diana Ürge-Vorsatz, profesoară la Universitatea Central Europeană și vicepreședintă a IPCC.
În decembrie 2023, Parlamentul European a trecut o rezoluție pe sănătatea mintală care-i identifică pe fermieri drept un grup vulnerabil. Rezoluția propune „dotarea furnizorilor de servicii de sănătate nespecializați cu instrumente de sprijinire a persoanelor cu tulburări de sănătate mintală, pentru a facilita accesul în special în zonele ultraperiferice, în zonele rurale și în regiunile greu accesibile“.
Însă ce plase de siguranță există pentru fermierii din România?
Legendă: Rata de incidență a simptomelor de suferință mintală în Uniunea Europeană . Grafic creat cu Flourish (Sursă date: OECD Library)
Pe hârtie stăm bine la capitolul sănătate mintală. România are una dintre cele mai scăzute rate de incidență a tulburărilor mintale din UE: 13%. Însă asemenea tulburări sunt de fapt mult mai comune având în vedere „subdiagnosticarea, stigma asociată, subfinanțarea sistemului și alte bariere care intrevin în accesarea de servicii de sănătate mintală“, argumentează cel mai recent Profil al Sănătății din România întocmit de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
„Discrepanța rural-urban, precum și stigma asociată tulburărilor mintale îngreunează suplimentar accesul pacienților la tratamente“, o spune inclusiv Tabloul sănătății mintale în România, un raport studiu al Consiliului Economic Social (CES, organ consultativ al Guvernului). Mai mult „accentul pus pe îngrijirea instituțională a pacienților cu tulburări mintale în detrimentul dezvoltării serviciilor psihosociale la nivel de comunitate“ îi lasă pe pacienții cu afecțiuni mintale descoperiți odată externați, menționează același raport al CES.
Situația e mult mai gravă în rural. Care se confruntă și cu un deficit de medici de familie, „care ar avea un rol cheie în depistarea precoce a problemelor de sănătate mintală“, subliniază CES.
În ciuda stigmei, sunt fermieri care recunosc că s-au confruntat cu depresie ca urmare a stresului pierderii unei culturi.
Unii dintre ei, cum e agricultoarea Daniela Dărângă, se simt copleșiți și de o datorie față de pământ.
Îmi e greu să renunț. Deși simt că nu mai pot să o duc mai departe, nici nu vreau să-mi las pământul. Cum aș putea să fac asta? M-am născut pe câmp. L-am muncit o viață întreagă, părinții mei la fel. Iar pământul îl simți, îl miroși, în adulmeci. E o legătură pe care nu o pot rupe – Daniela Dărângă, agricultoare
În schimb, femeia și-a ținut copiii departe de agricultură: „Am trei copii și le-am spus să nu-mi urmeze calea. Băiatul cel mare a vrut să dea la Agronomie. I-am interzis.“
Cine rămâne să facă agricultură în România
Și cine rămâne atunci să facă agricultură? Aproape 40% din fermierii români au mai mult de 65 de ani, potrivit Eurostat. Iar România e una din țările UE cu cea mai îmbătrânită populație implicată în agricultură, fiind depășită doar de Portugalia, Cipru și Spania.
Bătrânii văd un viitor sumbru pentru fermierii români, dar nu și pentru agricultura României. La cei 83 de ani ai săi, Constantin Iordache se poate lăuda că e fermier de aproape șase decenii, mai exact de 57 de ani. În ciuda vârstei, nici el nu poate renunța la pământ. Lucrează în continuare 37 de hectare în jurul satului Coroiești, jud. Vaslui. „Nu vreau să-mi ies din mână“, spune Iordache. Fiica și ginerele l-au urmat și cultivă 300 de hectare, dar au și un plan B: investiții în spații comerciale pe care le închiriază în Bârlad.
„Astăzi, pământul devine o povară pentru țăranii români“, punctează Iordache. Deodată, bătrânul își împinge de pe poale foile pe care și-a notat programele tehnologice pentru fiecare cultură. Spune cu convingere: „știi ce se întâmplă când pământul devine o povară? Oamenii îl lasă. Și vor fi din ce în ce mai mulți străini care o să ne ia pământurile. Deja sunt.“
În România, cele mai recente date arată că un hectar din zece este controlat de capital străin. Investitorii italieni sunt cei mai prezenți, având aproape o treime din toate terenurile agricole controlate de capital străin din România, potrivit unui studiu din 2016 al Asociației Țăranilor și Țărăncilor Eco Ruralis. Cele mai multe terenuri controlate de capital străin sunt în Banat, unde companii italiene precum Genagricola și Vignadore au început să cumpere terenuri și culturi viticole încă de la începutul anilor 2000.
Fermierii suferă din cauza schimbărilor climatice. Dar care e rolul lor?
Deși fermierii protestatari au multe supărări, nu uita de furia vizavi de măsurile pentru protecția biodiversității incluse în PAC. „În loc să ne ajute, ei ne îngroapă. UE ne pune niște condiții pe care nu le putem respecta. Ne cer să ne lăsăm pământul pârloagă. Cică pentru a-l detoxifica, pentru a proteja biodiversitatea. Dar ei nu sunt specialiști“, spune Daniela Dărângă din mijlocul fermierilor protestatari de la Afumați.
Aceeași narațiune a fost repetată la multe alte proteste ale fermierilor europeni. Și a ajuns la urechile Comisiei Europene. O investigație transfrontalieră coordonată de Lighthouse Reports arată cum agenda protestelor a fost distorsionată de marile asociații agricole cu legături politice, care au redus principalele nemulțumiri ale fermierilor la măsurile de protecție a mediului din PAC. Comisia s-a conformat, anunțând la finele lunii martie o serie de concesii.
Astfel, fermierii nu vor mai fi nevoiți să lase un procent din terenuri nelucrate pentru a accesa subvenții prin PAC. De asemenea, toți fermierii care lucrează mai puțin de 10 hectare vor fi exceptați de la controale și penalități legate de subvențiile UE.
Dar impactul agriculturii asupra mediului și rolul pe care-l joacă în criza climatică nu poate fi ignorat. Mai bine de un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră provin din agricultură și industria alimentară, iar agricultura reprezintă cea mai mare presiune pentru rezervele de apă dulce ale planetei, potrivit Our World in Data.
Însă asta nu înseamnă că e neapărat vina fermierilor, spune Diana Ürge-Vorsatz, profesoară la Central European University și vicepreședintă a Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice.
„Producția de hrană este fundamentală. Nu putem trăi fără mâncare. Dar putem trăi fără multe alte lucruri. Impactul agriculturii este mult mai mic decât cel rezultat din risipa energetică“, explică Ürge-Vorsatz. Cercetătoarea punctează că în ceea ce privește risipa energetică, mare parte se datorează faptului că deținem prea multe lucruri (n.r. case mari, iahturi etc.).
Nu i-aș învinui niciodată pe fermieri pentru schimbările climatice. Până la urmă, nu avem nevoie de iahturi, dar avem nevoie de hrană. – Ürge-Vorsatz, vicepreședinta IPCC
Efectele crizei climatice sunt resimțite, în primul rând, tocmai de fermieri. Pentru a supraviețui, trebuie să adopte o serie de strategii, precum diversificarea culturilor, agricultură regenerativă și reducerea cantității de pesticide. În România, consumul mediu de pesticide per hectar este mai mic decât în orice altă țară UE, arată un studiu al cercetătorilor Universității Agronomice din București.
Diana Ürge-Vorsatz punctează că nu doar fermierii trebuie să se adapteze, dar și consumatorii individuali. „Evident că putem schimba sistemul de producție a hranei pentru a limita impactul acestuia asupra mediului, dar asta înseamnă că noi trebuie să înțelege să consumăm mai puțină carne și să susținem un lanț de aprovizionare mai scurt, cumpărând de la fermieri locali ori din piețe“, spune vicepreședinta IPCC.
Pentru a răspunde crizei din agricultură, autoritățile trebuie să cunoască și provocărilor pe care le întâmpină restul de 97,8% din fermierii români, cei care muncesc mai puțin de 20 de hectare. Al doilea episod al acestei investigații se va concentra pe micii fermieri ai României.
Această investigație a fost finanțată printr-un grant pentru jurnalism de mediu oferit de Journalismfund Europe. Din echipa internațională au făcut parte Elena Ledda, Iliana Papangeli, Apolena Rychlíková, Corina Petridi și Paulina Olszanka.
Editori: Iulia Roșu și Răzvan Luțac