Sari la conținut
Jurnalism fără lesă.

Caută o pagină sau un articol..

Misiunea Snoop este să producă și să promoveze jurnalismul de investigații și explicativ, în interes public. Le spunem cititorilor noștri adevărul complet și nealterat, așa cum îl putem afla cel mai bine. Ne evaluăm munca în funcție de impactul produs de aceasta în societate.

Snoop va munci să apere interesul public, în sensul de a descoperi și expune infracțiuni sau abuzuri împotriva sănătății publice, drepturilor și libertăților cetățeanului. Vom scrie despre cazuri care să prevină ca publicul să fie înșelat sau nedreptățit de acțiuni ale statului, indivizilor sau organizațiilor, indiferent cât de puternice sunt acestea. 

Snoop este locul către care poate veni oricine vrea să atragă atenția asupra unor abuzuri, nedreptăți sau forme de corupție din sistemele publice sau din companiile private, știind că va fi protejat și că subiectul va fi tratat cu seriozitate.

Echipa 

Cea mai mare parte din echipa noastră vine din fosta redacție Libertatea. Echipei i s-au alăturat și jurnaliști de la Rise Project și HotNews. Astfel, pe Snoop.ro vei găsi materialele documentate și publicate de:

Mirela Neag

Mirela Neag

Mirela Neag. În vara lui 1992 a ajuns să scrie cronici de volei și baschet pentru cotidianul „Meridian”. După ce a cochetat și cu presa politică pentru diverse redacții, a ajuns în 1997 în redactia noului cotidian ProSport. Cum cronicile sportive nu i-au oferit suficientă adrenalină, a început să fie preocupată de investigații jurnalistice, primul … citește mai departe

Cătălin Tolontan

Cătălin Tolontan

Cătălin Tolontan a fost reporter, șef de departament și primul redactor-șef al ProSport, începând cu 1997. Publicația l-a avut pe Ovidiu Ioaniţoaia ca director. Tot la Media Pro a făcut parte din echipa care a lansat publicațiile locale din seria Clujeanul, Hunedoreanul, Bihoreanul, Brașoveanul… Din 2003 și până în 2018, cu aceeași echipă de jurnal… citește mai departe

Iulia Roșu

Iulia Roșu

Iulia Roșu a intrat în presă în 2008 la ziarul ProSport, apoi a lucrat peste 6 ani la ziarul Adevărul. Din 2016 până în 2020 a fost editor coordonator la VICE România. S-a alăturat redacției Libertatea în octombrie 2020 ca senior editor și a făcut parte din echipă până în ianuarie 2024. A publicat și a editat texte pe teme precum drepturile omului,… citește mai departe

Răzvan Luțac

Răzvan Luțac

Răzvan Luțac e în presă din 2009. Pe-atunci fugea, după orele de la liceu, să scrie despre fotbalul mic. La început ca ajutor, a fost înglobat în echipa de investigații a ziarului care s-a ocupat de cazuri precum Gala Bute, Hexi Pharma, Colectiv, investigațiile post-Colectiv. A scris și la Libertatea între 2018 și 2024, când a plecat și de la GSP. … citește mai departe

Cristian Andrei

Cristian Andrei

Cristian Andrei este jurnalist de 17 ani, fiind preocupat de politica internă și modul în care partidele finanțează mass-media. A lucrat în presa tipărită, televiziune și online. A făcut parte din redacția Gândul ca reporter special, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24. A fost senior editor la Radio Europa Liberă România și reporter Libertate… citește mai departe

Alexandra Nistoroiu

Alexandra Nistoroiu

Alexandra Nistoroiu are 14 ani de experiență ca jurnalist, cu focus pe teme de sănătate, cultură, ṣtiință ṣi drepturile omului. A lucrat la Libertatea, Digi24, Viața Medicală și a colaborat cu: Science, New Scientist, Balkan Insight, DigiFM, Hotnews, Gazeta Sporturilor. Timp de trei ani, a coordonat echipa revistei independente de cultură Arte și M… citește mai departe

Cristina Radu

Cristina Radu

Cristina Radu a terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. A învățat apoi să vadă poveștile din spatele știrilor, ca reporter Libertatea, unde a lucrat în perioada 2018 – 2024. A scris despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și… citește mai departe

Medeea Stan

Medeea Stan

Medeea Stan este un reporter entuziasmat în special de teme sociale. În presă din 2014, a lucrat în redacțiile Adevărul, DoR, Școala 9 și Libertatea. A colaborat, între altele, cu Panorama și Scena 9. Crede că încă există destui oameni care apreciază jurnalismul bine documentat.

Ioana Moldoveanu

Ioana Moldoveanu

Ioana Moldoveanu are peste 15 ani de experiență în jurnalism. A fost reporter în presa centrală (Evenimentul Zilei, Jurnalul Național). A pus bazele redacției VICE România, revistă pe care a ridicat-o în opt ani de la zero, până la cea mai citită publicație de către generația tânără. Este specializată pe reportaje în profunzime, cu unghi investigat… citește mai departe

Catiușa Ivanov

Catiușa Ivanov

Catiușa Ivanov este jurnalist cu experiență de aproape 20 de ani. De-a lungul timpului a lucrat la Jurnalul Național, Libertatea, Gândul. De peste 15 ani colaborează cu HotNews.ro unde a făcut investigații despre tunuri imobiliare, cheltuirea preferențială a banului public, distrugerea spațiilor verzi, mafia teraselor din Herăstrău, distrugerea clă… citește mai departe

Dan Duca

Dan Duca

Dan Duca lucrează în presă din 2003. Vreme de trei ani a fost reporter la ziarul Tribuna din Sibiu, apoi reporter de politic la Cotidianul în perioada 2006-2009. A urmat Realitatea TV, acolo unde a fost pe rând, reporter al site-ului televiziunii, redactor-șef adjunct, redactor-șef și publisher până în 2015 și în paralel, comentator politic la TV. … citește mai departe

Sergiu Dimitriu

Sergiu Dimitriu

Sergiu Dimitriu lucrează în presă din 2013. A coordonat departamentul de online al ziarului Adevărul si pe cel de social media de la Digi România. Este colaborator Hotnews. Din iunie 2024 este co-fondator Snoop.ro.


Colaboratori

Echipa Snoop.ro colaborează și cu alți jurnaliști cu experiență în investigații și jurnalism în profunzime, programatori (Cosmin Chiriac), ilustratori, editori video etc. Lista este deschisă.

Momentan, Snoop colaborează cu ziariștii:

Laurențiu Ungureanu

Laurențiu Ungureanu

Laurențiu Ungureanu face jurnalism din pasiune şi cu dorinţa de a schimba ceva pentru oameni. Din 2009 a fost reporter special la Adevărul, Digi24 şi Recorder și apoi a făcut parte din echipa Libertatea, până în februarie 2024. Din martie 2024 e jurnalist HotNews și colaborează cu Snoop. A scris două cărţi despre istoria recentă a României. citește mai departe

Victor Ilie

Victor Ilie

Victor Ilie este jurnalist de investigație din 2012 și a publicat în mai multe publicații independente ca Inclusiv, Casa Jurnalistului, RISE Project sau Recorder. A publicat materiale despre corupția din presă și de la stat, industria farmaceutică și trafic de persoane, a participat la proiecte transfrontaliere ca Panama Papers și documentări under… citește mai departe

De ce facem acest proiect 

Am creat un site independent de jurnalism, având încredere în discernământul publicului român, care își dorește să contribuie activ la menținerea democrației prin încurajarea unui jurnalism onest, pasionat, dedicat interesului public și realizat cu eficiență.

Finanțarea presei în România este deficitară în multe privințe, adesea dependentă de surse care pot compromite integritatea jurnalismului, orientându-l către interese politice sau comerciale. În urma experiențelor noastre, am ajuns la concluzia că cea mai bună modalitate prin care ne putem îndeplini datoria în mod liber, dedicat interesului public, este un parcurs independent, non-profit, fără acționari și, deci, fără trusturi de presă în acționariat.

Ne propunem să arătăm publicului nostru că jurnalismul de impact pe care îl practicăm merită susținut și încurajat.

Ne judecăm investigațiile și analizele în termeni de relevanță și impact în societate. Astfel, ne interesează măsura în care jurnalismul de pe Snoop se traduce în schimbări palpabile în lumea reală: aducerea de noi elemente în dezbaterea publică, modificări legislative, decizii politice, conștientizare civică pe subiecte importante, dar neglijate. 


Partenerii noștri 

Principalul partener sunteți voi, publicul. Sperăm că ne veți susține în lungul drum pe care îl avem de parcurs împreună, dacă vom fi eficienți și vom avea impactul promis.

De asemenea, colegii de la publicația HotNews sunt alături de noi. În ce fel se va derula relația cu HotNews, ca să ne păstrăm independența totală?  

HotNews va promova articolele pe site, pentru ca faptele dezvăluite de Snoop să ajungă la cât mai mulți oameni. Dreptul cetățenilor de a fi informați, conform Articolului 31 din Constituția României, nu poate exista „în vid”, ci în spațiul concret în care informațiile ajung la cât mai mulți oameni. Astfel, impactul faptelor dezvăluite va fi cel de care cetățenii au nevoie ca să ia decizii informate, legate de viața lor.  

Subliniem că jurnaliștii Cătălin Tolontan și Dan Duca sunt angajați HotNews. Ei nu sunt recompensați financiar pentru activitatea prestată în cadrul grupului Snoop sau pentru articole. De asemenea, Răzvan Ionescu și Sergiu Dimitriu, care astăzi ocupă poziții executive la HotNews și au ajutat la construirea proiectului Snoop, nu vor fi plătiți pentru munca în folosul asociației.